Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Cântarea a trei sfinți cuconi


1. Și stând Azaria, s’au rugat așa, și deșchizând gura lui în mijlocul focului, zise:

Carte trimisă a Ieremiei DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ VEACHE
CÂNTAREA A TREI SFINȚI CUCONI
Esdra
după locul, de la al treile cap al lui Daniil. Și îmbla pren mijlocul văpăii focului, lăudând pre Dumnezeu și binecuvântând pre Domnul; care pre rând la jidovi nu sânt adecă, și stând până și la Navohodonosor.

2. „Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și proslăvit numele tău în veaci!

3. Căci dirept ești întru toate câte ai făcut noao, și toate lucrurile tale adevărate, și direapte căile tale, și toate judecățile tale adevărate.

4. Și judecățile adevărului ai făcut după toate ceale ce ai adus asupra noastră și asupra cetății cei sfinte a părinților noștri, Ierusalimul, pentru că cu adevăr și cu judecată ai adus toate aceastea asupra noastră, pentru păcatele noastre:

5. Pentru că am greșit și am făcut fărădeleage, osebindu-ne de tine. Și am greșit întru toate, și poruncile tale n’am ascultat, nici am păzit, nici am făcut după cum ne-ai poruncit noao, pentru ca să ni să facă noao bine.

6. Și toate câte ai adus asupra noastră, și toate câte ai făcut noao, cu adevărată judecată ai făcut. Și ne-ai dat pre noi în mâna vrăjmașilor celor fără de leage, pizmașilor celor vicleani, și la împărat nedirept și mai rău decât tot pământul.

7. Și acum nu iaste noao a deșchide gura; rușine și ocară ne-am făcut robilor tăi și celor ce să închină ție.

8. Să nu ne dai dară pre noi în săvârșit, pentru numele tău, și să nu răsipești făgăduința ta, și să nu depărtezi mila ta de cătră noi, pentru Avraam, cel iubit de tine, și pentru Isaac, robul tău, și Israil, cel sfânt al tău,

9. Cărora ai grăit cătră dânșii zicând să le înmulțești sămânța lor ca stealele ceriului și ca năsipul cel de pre țărmurele mării.

10. Căci, Stăpâne, ne-am micșorat decât toate limbile și sântem smeriți în tot pământul astăzi, pentru păcatele noastre.

11. Și nu iaste în vreamea aceasta căpetenie și proroc, și povățuitoriu, nici ardere-de-tot, nici jârtvă, nici aducere, nici tămâie, nici loc a aduce înaintea ta și a afla mila ta.

12. Ce cu suflet zdrobit și duh de smerenie să fim priimiț. Ca cu ardere-de-tot de berbeci și de junci, și ca în zeci de mii de miei grași, așa să să facă jârtva noastră înaintea ta astăz, și să să săvârșască denapoia ta, pentru că nu va fi rușine celora ce nădejduiescu pre tine.

13. Și acum urmăm ție cu toată inima, și ne teamem de tine, și cercăm fața ta. Să nu rușinezi pre noi, ce fă cu noi după blândeațele tale și după mulțimea milii tale.

14. Și scoate pre noi după minunele tale și dă mărire numelui tău, Doamne.

15. Și să să rușineaze toți ceia ce arată robilor tăi reale; și să să rușineaze de toată putearea și sila, și vârtutea lor să să zdrobească.

16. Și să cunoască că tu ești Domnul Dumnezău sângur, și mare preste toată lumea“.

17. Și nu lipsiia cei ce punea pre dânșii, slugile împăratului, arzându cuptoriul cu iarbă pucioasă, cu smoală, și cu câlți, și cu viță.

18. Și să vărsa para deasupra cuptoriului de coți 49. Și umblă și pârjoli pre carii află împrejurul cuptoriului haldeilor.

19. Iară îngerul Domnului să pogorî împreună cu cei demprejurul Azariei în cuptoriu și scutură para focului den cuptoriu.

20. Și au făcut mijlocul cuptoriului ca un vânt de roao aburind, și nu s’au atinsu de dânșii întru nemică focul, și nici îi mâhni, nici îi dodei pre ei.

21. Atuncea câteștrei ca dentr’un rostu lăuda, și măriia, și binecuvânta pre Dumnezău, în cuptoriu, zicând:

22. „Blagoslovit ești, Doamne, Dumnezăul părinților noștri, și lăudat și preaînălțat în veaci. Și blagoslovit numele măririi tale cel sfânt și prealăudat și preaînălțat în veaci.

23. Blagoslovit ești în beseareca sfintei măririi tale, și prealăudat, și preamărit în veaci.

24. Blagoslovit ești, cela ce șăzi pre heruvimi, și vezi beznile, prealăudat și preaînălțat în veaci.

25. Blagoslovit ești pre scaunul măririi împărăției tale, și prealăudat și preamărit în veaci.

26. Blagoslovit ești întru întărirea ceriului, și prealăudat și preaslăvit în veaci.

27. Binecuvântați, toate faptele Domnului, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

28. Blagosloviți, ceriuri, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

29. Blagosloviți, îngerii Domnului, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

30. Blagosloviți, apele toate ceale de mai pe deasupra ceriului, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

31. Blagosloviți, toate puterile Domnului, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

32. Blagosloviți, soarele și luna, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

33. Blagosloviți, stealele ceriului, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

34. Blagosloviți, toată ploaia și roao, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

35. Blagosloviți, toate duhurile, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

36. Blagosloviți, focul și zăduful, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

37. Blagosloviți, roua și ninsoarea, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

38. Blagosloviți, nopți și zile, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

39. Blagosloviți, lumina și întunearecul, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

40. Blagosloviți, gheața și gerul, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

41. Blagosloviți, brume și ometuri, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

42. Blagosloviți, fulgere și norii, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

43. Blagoslovească pământul pre Domnul, laude și preaînalțe pre dânsul în veaci.

44. Blagosloviți, munții și dealurile, pre Domnul, lăudaț și preaînălțați pre dânsul în veaci.

45. Blagosloviț, toate ceale ce răsar pre pământ, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

46. Blagosloviți, izvoarăle, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

47. Blagosloviți, marea și râurile, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

48. Blagosloviți, chitoase și toate câte să mișcă în ape, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

49. Blagosloviți, toate pasările ceriului, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

50. Blagosloviți, toate hiarăle și dobitoacele, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

51. Blagosloviți, fiii oamenilor, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

52. Blagoslovească Israil pre Domnul, laude și preaînalțe pre dânsul în veaci.

53. Blagosloviți, preoții Domnului, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

54. Blagosloviți, robii Domnului, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

55. Blagosloviți, duhuri și sufletele direpților, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

56. Blagosloviți, cei curați și smeriții cu inima, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci.

57. Blagosloviți, Anania, Azaria, Misail, pre Domnul, lăudați și preaînălțați pre dânsul în veaci,

58. Pentru căci ne-au scos pre noi den iad, și ne-au mântuit pre noi den mâna morții, și ne-au izbăvit pre noi den mijlocul cuptoriului ce ardea pară de foc, și den mijlocul focului ne-au mântuit pre noi.

59. Ispoveduiți-vă Domnului, căci iaste bun, căci în veac e mila lui.

60. Blagosloviți, toți ceia ce creadeți, pre Domnul Dumnezăul dumnezăilor, lăudați și vă ispoveduiți, căci întru toți veacii e mila lui“.


▲ Începutul paginii.