Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Iona

←Avdiu

DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ VEACHE IONA

Mihea→

CAP 1

Chemarea, neascultarea și pedeapsa lui Iona.

1. Și să făcu cuvântul Domnului cătră Iona al lui Amathi, zicând:

2. „Scoală-te și pasă la Ninevi, cetatea cea mare, și strigă întru ea, căci să sui strigarea răutății ei cătră mine“.

3. Și să sculă Iona a fugi la Tharsis de la fața Domnului. Și să pogorî la Iopi și află corabie mergând la Tharsis, și ș’au dat navlonul lui și să sui într’însa ca să meargă cu ei la Tharsis de la fața Domnului.

4. Și Domnul râdică vânt mare în mare și să făcu furtună mare în mare, și corabia să cumpăniia să să sfărâme.

5. Și să spământară corăbiarii, și striga cineș la dumnezăul lui; și scoatere au făcut vaselor celor den corabie în mare, ca să să ușureaze de eale. Iară Iona s’au pogorât la fundul corăbiei, și dormiia și hărăia.

6. Și veni la el cârmaciul corăbiei și zise lui: „Ce hărăiești tu? Scoală-te și cheamă pre Dumnezăul tău, cândai ne va mântui Dumnezău pre noi și nu vom pieri“.

7. Și zise fieștecare cătră aproapele său: „Veniți să punem sorți și să cunoaștem pentru care lucru răutatea aceasta iaste pre noi!“ Și puseră sorți, și căzu sorțul pre Iona.

8. Și ziseră cătră el: „Spune-ne dară noao pentru care lucru e răul acesta întru noi. Ce iaste lucrul tău? Și de unde vii, și unde mergi, și den ce țară și den ce norod ești tu?“

9. Și zise cătră ei: „Rob Domnului sânt eu, și în Domnul Dumnezăul ceriului eu crezu, carele au făcut marea și uscatul“.

10. Și s’au spământat oamenii cu frică mare și ziseră cătră el: „Ce ai făcut aceasta?“

11. Pentru căci au cunoscut oamenii căci de la fața Domnului fuge acum, căci le-au spus lor. Și ziseră cătră el: „Ce vom face ție și va înceta marea de asupra noastră?“ Pentru că marea mergea și tot râdica mai mare furtună.

12. Și zise Iona cătră ei: „Râdicați-mă și mă puneț în mare, și va înceta marea de asupra voastră; pentru că am conoscut eu că pentru mine iaste furtuna această mare asupra voastră“.

13. Și siliia oamenii să să întoarcă la pământ și nu putea, căci mergea marea și să râdica mai mult spre ei.

14. Și strigară cătră Domnul și ziseră: „Nici într’un chip, Doamne, să nu pierim pentru sufletul omului acestuia, și nu da pre noi sânge dirept, pentru căci tu, Doamne, cum ai vrut ai făcut“.

15. Și luară pre Iona și-l puseră în mare, și stătu marea den valul ei. Și să spământară oamenii cu frică mare de Domnul, și jârtvuiră jârtvă și să rugară rugile.

CAP 2

Rugăciunea lui Iona pentru mântuire.

1. Și porunci Domnul unui chitos mare să înghiță pre Iona; și era Iona în pântecele chitului 3 zile și 3 nopți.

2. Și să rugă Iona cătră Domnul Dumnezăul lui den pântecele chitului,

3. Și zise: „Strigat-am la primejdia mea cătră Domnul Dumnezăul mieu, și mi’au ascultat; den pântecele iadului strigarea mea, auzit-ai glasul mieu.

4. Aruncatu-m’ai în adâncul inimii mării, și râurile m’au încungiurat; toate rădicările tale și valurile tale pre mine au venit.

5. Și eu ziș: ‘M’am lepădat de cătră ochii tăi; oare mai adaoge-voiu ca să privescu cătră beseareca ta cea sfântă?’

6. Turnă-mi-se mie apă până la sufletul mieu,

7. Bezna cea den fund m’au încungiurat, afundatu-s’au capul mieu întru spintecări de munți. Pogorâiu în pământ, căruia zăvoarăle lui – țineri veacinice, și să să suie de la stricăciune viața mea cătră tine, Doamne Dumnezăul mieu.

8. Când să sfârșaște de la mine sufletul mieu, de Domnul mi’am adus aminte; și să vie cătră tine ruga mea, cătră beseareca cea sfântă a ta.

9. Cei ce păzăscu deșarte și mincinoase, mila lor au lăsat.

10. Iară eu cu glas de laudă și cu mărturisire voiu jârtvui ție, câte am făgăduit îț voiu da ție, întru mântuirea mea, Domnului“.

11. Și să porunci de la Domnul chitului, și scoase pre Iona pre uscat.

CAP 3

Mustrarea cea roditoare a lui Iona. Pocăința nineviteanilor.

1. Și fu cuvântul Domnului cătră Iona de al doilea rând, zicând:

2. „Scoală-te și pasă la Ninevi, cetatea cea mare, și strigă întru ea după strigarea cea dentâiu, carea eu am grăit cătră tine“.

3. Și să sculă Iona și mearse la Ninevi, după cum au grăit Domnul; iară Ninevi era cetate mare lui Dumnezău, cale ca de trei zile.

4. Și începu Iona a întra în cetate cale ca de o zi, și strigă, și zise:

5. „Încă 3 zile, și Ninevi să va prăpădi!“ Și crezură oamenii cei den Ninevi lui Dumnezău, și strigară postu, și să îmbrăcară cu saci de la marele lor până la micul lor.

6. Și s’au apropiat cuvântul cătră împăratul Nineviei, și să sculă den scaunul lui și să dezbrăcă de îmbrăcămintele lui de la sine și să îmbrăcă cu sac și șăzu pre cenușă.

7. Și să strigă și să grăi întru Ninevi de la împăratul și de la boiarii lui, zicând: „Oamenii și dobitoacele și boii și oile să nu guste, nici să pască, și apă să nu bea!“

8. Și să îmbrăcară cu saci oamenii și dobitoacele, și strigară cătră Dumnezău întinsu; și să întoarseră fieștecare den calea lor cea rea și den strâmbătatea ce era în mâna lor,

9. Zicând: „Cine știe dară de să va întoarce Dumnezău și să va mângâia și se va întoarce den urgia mâniei lui și nu vom pieri?“

10. Și văzu Dumnezău faptele lor, cum s’au întorsu den căile lor ceale reale, și să căi Dumnezău pentru răul carele au grăit să le facă lor, și n’au făcut.

CAP 4

Întristarea lui Iona și mustrarea lui Dumnezău.

1. Și să mâhni Iona mâhnire mare și să turbură.

2. Și să rugă cătră Domnul și zise: „O, dară, Doamne, nu-s aceastea cuvintele meale, încă fiind eu în pământul mieu?

3. Pentru aceaea am apucat a fugi la Tharsis, pentru căci am cunoscut că Dumnezău ești milostiv și îndurătoriu, mult-îngăduitoriu și mult-milostiv și căindu-te pentru păcate.

4. Și acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul mieu de la mine, pentru că mai bine iaste a muri eu decât a trăi“.

5. Și zise Domnul: „Foarte te-ai mâhnit tu?“

6. Și Ieși Iona den cetate și șăzu în preajma cetății; și-ș făcu lui acolo colibă și șădea supt dânsa, până va vedea ce va fi cetății.

7. Și porunci Domnul Dumnezeu unii tigve, și să sui pre deasupra capului lui Iona ca să-i fie umbră deasupra capului lui, ca să-i umbrească lui de chinurile lui; și să bucură Iona pentru tigvă bucurie mare.

8. Și porunci Dumnezeu viarmelui de dimeneață a doua zi, și lovi tigva, și să uscă.

9. Și fu îndată cum răsări soarele și porunci Dumnezău la vânt arzătoriu, zăduhos, și lovi soarele pre capul lui Iona; și leșina și-ș dojeniia sufletul lui, și zise: „Bine mie iaste a muri decât a trăi!“

10. Și zise Domnul Dumnezeu cătră Iona: „Foarte te-ai mâhnit tu pentru tigvă?“ Și zise: „Foarte m’am mâhnit eu, până la moarte!“

11. Și zise Domnul: „Tu nu te îndurai de tigvă, pentru carea n’ai pătimit rău, nici o ai ogorât, nici o ai hrănit pre dânsa, carea s’au născut noaptea și supt noapte au pierit.

12. Dară eu să mă îndur de Ninevi, cetatea cea mare, întru carea lăcuiesc mai mulți decât 120000 de oameni, carii n’au cunoscut direapta lor au stânga lor, și dobitoace multe?“

▲ Începutul paginii.