Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Iudith

 

CAP 1

Întărirea cetății Ecvatana și biruința lui Navohonosor asupra lui Arfaxad.

1. În anul al 12 al împărăției lui Navohonosor, carele au împărățit la Ninevi, cetatea cea mare, în zilele lui Arfaxad, carele au împărățit pre midii, la Ecvatana,

2. Și au zidit Ecvatana împrejur, ziduri den pietri cioplite, de late de 3 coți, și de lungi de 6 coți, și au făcut înălțimea zidului de 70 de coți, și lărgimea lui de 50 de coți,

3. Și turnurile lui au pus preste porțile ei, 100 de coți, și lățimea ei au întemeiat spre 60 de coți,

4. Și au făcut porțile ei, porți rădicându-se spre nălțime de 70 de coți, și lărgimea lor de 40 de coți, spre ieșirile puterilor celor tari ai lui și spre rânduialele pedestrimei lui.

5. Și au făcut războiu în zilele aceale împăratul Navohodonosor cătră împăratul Arfaxad, în câmpul cel mare, acesta iaste câmpul în hotarăle Ragavului.

6. Și întâmpinară cătră el toți ceia ce lăcuiesc muntele, și toți ceia ce lăcuia Efratul, și Tigris, și Idaspin, și în câmpul Ariohului, împăratul elimeilor; și să adunară limbi multe foarte la rânduiala fiilor lui Helod.

7. Și au trimis Navohodonosor, împăratul asirianilor, asupra tuturor celor ce lăcuiescu Persida, și cătră toți ceia ce lăcuiesc cătră apusuri, și ceia ce lăcuiesc Chilichia, și Damascul, și Livanul, și în preajma Livanului și toți ceia ce lăcuiescu despre fața marginei mării,

8. Și cei dentru limbile Carmilului, și Galaad, și Galilea cea de sus, și câmpul cel mare, Ezdrilomul, și toți cei den Samaria, și cetățile ei, și decindea de Iordan, până la Ierusalim, și Vetani, și Hellus, și Cadis, și râul Eghipetului,

9. Și Tafnas, și Ramesi, și tot pământul Ghesemului, până a veni deasupra la Taneos, și Memfeos, și la toți ceia ce lăcuiescu Eghipetul, până va veni preste hotarăle Ethiopiei.

10. Și toți ceia ce lăcuia pământul nu băgară samă de graiul lui Navuhodonosor, împăratul asirianilor, și n’au venit împreună cu el la războiu, căci nu s’au temut de el, ce era împrotiva lor ca un om. Și au întorsu pre vestitorii lui deșărți, cu necinste, de cătră fața lor.

11. Și să mânie Navuhodonosor preste tot pământul acesta foarte; și s’au jurat asupra scaunului și împărăției lui de cu adevărat să izbândească el toate hotarăle Chilichiei, și ale Damascului, și ale Siriei,

12. Să omoară cu sabia lui și pre toți ceia ce lăcuiescu în pământul lui Moav, și pre fiii lui Ammon, și toată jidovimea, și pre toț cei den Eghipet, până a veni la hotarăle celor doao mări.

13. Și să rândui cu putearea lui cătră Arfaxad împăratul în anul al 17, și să întări întru războiul lui.

14. Și înfrânsă toată putearea lui Arfaxad, și toată călărimea lui, și toate carăle lui, și au biruit cetățile lui,

15. Și au venit până la Ecvatana, și au biruit turnurile, și au prădat ulițile ei, și podoaba ei au dat spre ocara ei. Și au prinsu pre Arfaxad, în munții lui Ragav, și l-au împunsu pre el cu fușturile lui, și l-au pierdut de tot pre el până în ziua aceaea.

16. Și să întoarse împreună cu ei la Ninevi, el și toată amestecătura lui, mulțime de oameni războinici foarte mulți, și era acolo desfătându-să și bine petrecând el și putearea lui, în zile 120.

CAP 2

Navohonosor trimite pre Olofernu să jefuiască toate împărățiile și noroadele.

1. Și în anul al 18, în 22 a lunii dentâi, făcutu-s’au cuvânt în casa lui Navuhodonosor, împăratul asirianilor, să-ș izbândească preste tot pământul, în ce chip au grăit.

2. Și au chemat toate slugile lui și pre toți diregătorii lui, și au pus împreună cu ei taina sfatului lui.

3. Și săvârși toată răutatea pământului den gura lui și ei au ales să piarză tot trupul, carii n’au urmat cuvântului gurii lui.

4. Și fu deaca săvârși sfatul lui, au chemat Navohodonosor, împăratul asirianilor, pre Olofern, voivodul puterii lui, al doilea fiind după el, și zise cătră el: „Aceastea zice împăratul cel mare, domnul a tot pământul:

5. ‘Iată, tu vei ieși de la fața mea, și vei lua împreună cu tine bărbați ce nădejduiescu în vârtutea lor, pedestri 120000, și mulțime de cai cu călăreț doaosprăzeace mii, și vei ieși la timpinarea a tot pământul spre apus, căci n’au ascultat de graiul mieu.

6. Și vei vesti lor să-m gătească mie pământ și apă, căci voiu ieși cu mânia mea asupra lor și voiu acoperi toată fața pământului cu picioarele puterii meale și voiu da pre ei spre jahul lor.

7. Și răniții lor vor împlea văile lor, și pâraiele, și râul necând cu morții lor să va împlea, și voiu aduce robia lor preste marginile a tot pământul.

8. Și tu, ieșind, vei apuca mie tot hotarul lor; și să vor da pre ei ție, și vei păzi mie pre ei, în ziua mustrării lor.

9. Iară preste cei ce nu ascultă, să nu să milostivească ochiul tău a-i da pre ei spre ucidere și în jah, întru tot pământul tău, căci, viu eu și tăria împărăției meale, câte am grăit voiu și face aceastea în mâna mea.

10. Și tu încă să nu calci vreunul den cuvintele domnului tău, ce săvârșind să săvârșești întru câte am poruncit ție și să nu îndelungești a face aceastea!’“

11. Și ieși Olofern de la fața domnului, și au chemat pre toți sâlnicii și voivozii și ispravnicii puterii lui Asur.

12. Și au numărat aleși oameni spre rânduială, în ce chip au poruncit domnul lui, la 120000, și călăreți arcași 12000, și rândui în ce chip să rânduiaște mulțimea războiului,

13. Și au luat cămile și măgari spre povara lor, mulțime multă foarte, și oi, și boi, și capre, de gătirea lor, cărora nu era număr, și hrană la tot bărbatul întru mulțime, și aur și argint, den casa împăratului, mult foarte.

14. Și ieși el și toată putearea lui în cale, ca să meargă înaintea împăratului Navohodonosor, și să acoperi toată fața pământului, cătră apusuri, cu cară și călăreți și pedestri aleși ai lor, și multă amestecătură, ca lăcustele, au ieșit împreună cu ei, și ca năsipul pământului, pentru că nu era număr de mulțimea lor.

15. Și ieșiră de la Ninevi cale de 3 zile, preste fața câmpului Vectileth, și au tăbărât de la Vectileth aproape de muntele celui de na stânga Chilichiei cei de sus.

16. Și au luat toată putearea lui, pe pedestri și călăreți, și carăle lui, și să duse de acolo la munte.

17. Și au tăiat pre Fud, și pre Lud, și au prădat pre toți fiii lui Rasis, și pre fiii lui Isamail, cei de cătră fața pustiiului cătră amiazăzi, despre Helon.

18. Și trecu Efratul și veni în Mijlocul-râurilor, și au săpat de tot toate cetățile nalte, ceale de la pârâul Arvonai, până a veni la mare. Și au cuprins hotarăle Chilichiei, și au tăiat pre toț ceia ce au stătut împrotiva lui,

19. Și au venit până la hotarăle lui Iafeth, ceale despre austru și despre fața Araviei, și au încunjurat pre toți fiii lui Madiam, și au ars sălașurile lor, și au prădat stânele lor.

20. Și au pogorât la câmpul Damascului, pe vreamea seacerii de grâu, și au ars toate țarenile lor și turmele, și cerezile le-au dat spre stingere.

21. Și cetățile lor le-au prădat, și câmpii lor i-au vânturat, și au lovit pre toți tinerii lor în gură de sabie.

CAP 3

Olofernu supune toate noroadele, silindu-le a se închina lui Navohonosor ca lui Dumnezău.

1. Și au căzut frica și groaza lui preste ceia ce lăcuiesc pre lângă mare, ceia ce sânt în Sidon și în Tir, și ceia ce lăcuiesc în Sur și în Ochina, și pre toți ceia ce lăcuiesc în Iemnaan.

2. Și ceia ce lăcuiesc în Azot și Ascalon să temură de el foarte, și au trimis cătră el soli cu cuvinte de pace, zicând:

3. „Iată, noi –slugile lui Navohodonosor, împăratului celui mare, aproape ne aflăm înaintea ta; fă cu noi în ce chip iaste plăcut feații tale.

4. Iată, odăile noastre, și tot locul nostru, și tot câmpul grânelor, și turmele, și cerezile, și toate stânele sălașelor noastre aproape să află înaintea feații tale; fă în ce chip îț va plăcea ție.

5. Iată, și cetățile noastre și ceia ce lăcuiesc întru eale robii tăi sânt! Mergând, timpină la eale cum iaste bine înaintea ochilor tăi!“

6. Și mearseră bărbații cătră Olofernu și vestiră lui după cuvintele aceastea.

7. Și să pogorî spre marginea mării el și putearea lui, și deade în pază cetățile ceale nalte.

8. Și au luat dentru ei spre ajutoriu bărbați aleși, și au priimit pre el ei și tot împrejurul țării lor cu cununi, și hore, și tâmpene.

9. Și au săpat de tot toate hotarăle lor, și desișurile lor au tăiat.

10. Și era lui poruncă dată să piarză de tot pre toți dumnezeii pământului, ca sângur lui, lui Navohodonosor, să să închine, și toate limbile și neamurile lor să-l cheame pre el dumnezău.

11. Și veni despre fața ezraileanilor, aproape de jidovime, carea iaste în preajma hierestreului celui mare al jidovimei, și au tăbărât în mijlocul Ghevei și a Cetății Șichithilor, și era acolo o lună de zile, ca să adune toată plinirea puterii lui.

CAP 4

Israeliții înfricoșați de Olofernu. Marele preot Ioachim îi încurajează și smerindu-se toți cer ajutoriul lui Dumnezău.

1. Și auziră fiii lui Israil, ceia ce lăcuia în țara jidovască, toate câte au făcut Olofernu limbilor, voivodul lui Navohodonosor, împăratul asirianilor, și în ce chip au prădat toate besearecile lor și le-au dat pre eale spre stingere,

2. Și să temură foarte de cătră fața lui, și pentru Ierusalim, și pentru beseareca Domnului Dumnezăului lor s’au turburat,

3. Căci atuncea era veniț de la robie și de curând tot norodul să adunase, den Iudea, și vasele, și jârtăvnicul, și Casa den pângăriciune sfințită era.

4. Și au trimis la tot hotarul Samariei, și la sate, și la Vethoro, și Velmen, și Iereho, și la Hova, și Esora, și valea Salimului, și au apucat înainte toate vârfurile munților celor nalți, și au zidit satele ce era întru eale, și au pus spre hrană de gătirea războiului, că de curând era câmpurile lor săcerate.

5. Și au scris Ioachim, preotul cel mare, carele era în zilele acealea în Ierusalim, celor ce lăcuia în Vetulua și Vetumestham, care iaste den preajma iezraililor, despre fața câmpului celui de aproape de Dothaim, zicând să apuce suișurile munților, căci pren eale era întrarea la Iudea, și era pre lesne a-i opri pre ei suindu-se, doi inși să stea asupra tuturor oamenilor, fiind strâmtă trecătoarea.

6. Și au făcut fiii lui Israil în ce chip au poruncit lor Ioachim, preotul cel mare, și bătrânimea a tot nărodul lui Israil, carii șădea în Ierusalim.

7. Și strigară tot bărbatul lui Israil cu osârdie mare, și au smerit sufletele lor, cu nencetare mare, ei și fămeile lor.

8. Și pruncii lor, și dobitoacele lor, și tot nemearnicul, și năimitul, și cel cumpărat pre argint al lor au pus saci pre mijlocele lor, și tot bărbatul și muiarea.

9. Și copiii, și cei ce lăcuia în Ierusalim au căzut despre fața besearecii, și au încenușat capetele lor, și au întins sacii lor despre fața Domnului, și jârtăvnicul cu sacu l-au învălit.

10. Și au strigat cătră Domnul lui Israil, cu toți odată, neîncetat, ca să nu dea spre jaf pruncii lor, și muierile spre plenuire, și cetățile moștenirei lor spre stingere, și sfintele spre spurcăciune și ocară, bucurie limbilor.

11. Și au ascultat Dumnezău rugăciunea lor, și văzu necazul lor, și era nărodul postind zile multe, în toată Iudea și Ierusalimul, despre fața sfintelor Domnului Atotțiitoriului.

12. Și Ioachim, preotul cel mare, și toți ceia ce sta înaintea Domnului preoți, și ceia ce slujiia Domnului, cu saci încinși mijlocele lor, aducea arderea-de-tot a neîncetării, și rugile, și ceale de bună voie dări ale nărodului; și era cenușă preste chiverile lor, și striga cătră Domnul, den toată putearea, spre bine să socotească toată casa lui Israil.

CAP 5

Olofernu întrebând află de la Ahior, care este starea trecută și cea de față a israiltenilor.

1. Și să deade veaste lui Olofernu, voivodului puterii lui Asur, că fiii lui Israil s’au gătit de războiu, și trecătorile munților le-au închis, și au zidit tot vârful muntelui nalt, și au pus la câmpi piadeci.

2. Și s’au mâniat cu mânie foarte, și au chemat pre toți boiarii Moavului și pre voivozii lui Amon și pre toți domnii marginii mării și zise lor:

3. „Spuneți-mi dară mie, fiii lui Hanaan, cine e norodul acesta carele șade în munte? Și care sânt cetățile care lăcuiescu? Și ce e mulțimea puterii lor? Și întru ce e tăria lor și vârtutea lor? Și cine s’au rădicat preste ei împărat au povățuitoriu voivoziei lor? Și pentru ce s’au făcut nebăgători de samă a nu veni întru întimpinarea mea, decât toți cei ce lăcuiescu la apus?“

4. Și zise cătră el Ahior, povățuitoriul tuturor fiilor lui Amon:

5. „Asculte dară domnul mieu cuvânt den gura slugii tale, și voiu spune ție adevărul pentru norodul acesta carele lăcuiaște muntele acesta, aproape de tine lăcuind; și nu va ieși minciună den gura slugii tale.

6. Norodul acesta sânt den neamul haldeilor;

7. Și au nemernicit mai nainte în Mijlocul-râurilor, căci n’au vrut să urmeaze dumnezeilor părinților lor, carii s’au făcut în pământul haldeilor,

8. Și au ieșit den calea părinților lor, și s’au închinat Dumnezeului ceriului, la Dumnezeu carele au cunoscut. Și au scos pre ei de cătră fața dumnezeilor lor, și au fugit la Mijlocul-râurilor, și au nemernicit acolo zile multe.

9. Și au zis Dumnezeul lor să iasă den nemernicia lor și să meargă la pământul lui Hanaan. Și au lăcuit acolo, și s’au mulțit cu aur, și cu argint, și cu dobitoace multe foarte.

10. Și au acoperit fața pământului lui Hanaan foamete, și s’au pogorât la Eghipet și s’au nemernicit acolo, până ce s’au înturnat; și s’au făcut acolo întru mulțime multă, și nu era număr neamului lor.

11. Și s’au sculat asupra lor împăratul Eghipetului și i-au meșterșugit pre ei, și cu trudă și cu cărămidă i-au smerit pre ei, și i-au pus pre ei a fi robi. Și au strigat cătră Dumnezeul lor, și au lovit tot pământul Eghipetului cu rane întru carele nu era vindecare.

12. Și au scos pre ei eghipteanii de cătră fața lor; și au uscat Dumnezeu Marea Roșie înaintea lor, și i-au adus pre ei la Muntele Sinaii și Cadis Varni.

13. Și au scos pre toți ceia ce lăcuiescu în pustie, și au lăcuit în pământul amoreilor, și pre toți esevoneanii i-au pierdut de tot cu vârtutea lor.

14. Și, trecând Iordanul, au moștenit tot muntele.

15. Și au scos de cătră fața lor pre hananeu, și pre ferezeu, și pre ievuseu, și pre sihem, și pre toți ghergheseii, și au lăcuit într’însul zile multe.

16. Și, până n’au greșit înaintea Dumnezeului lor, era bunătățile împreună cu ei, căci Dumnezeu, urând strâmbătatea, împreună cu ei iaste.

17. Iară când s’au depărtat de la calea carea au pus lor, foarte mult au pierit în multe războaie, și s’au robit la pământul care n’au fost al lor, și besearica Dumnezeului lor s’au făcut tocma cu pământul, și cetățile lor s’au biruit de cătră nepriatini.

18. Și acum, întorcându-se cătră Dumnezăul lor, s’au suit de la răsipire unde s’au fost răsipit acolo, și au luat Ierusalimul, unde iaste sfințenia lor, și s’au lăcuit în munte, căci era pustiiu.

19. Și acum, stăpâne doamne, de cu adevărat iaste necunoștință întru norodul acesta și greșescu la Dumnezeul lor, să socotim căci iaste întru ei piadeca aceasta, și să ne suim și să-i batem pre ei.

20. Iară de nu iaste fărădeleage întru limba lor, să treacă dară domnul mieu, ca nu cândai va scuti Domnul pre ei și Dumnezeul lor pentru ei, și vom fi întru ocară înaintea a tot pământul!“

CAP 6

Olofernu se mânie pe Ahior și spre pedeapsă îl trimite la Vetulua; iar israiltenii luându-l îl mângâe și se roagă lui Dumnezău pentru ajutoriu.

1. Și fu deaca tăcu Ahior grăind cuvintele aceastea, răpști tot norodul cel ce sta împrejurul cortului

2. Și zisără boiarii lui Olofern, și toți ceia ce lăcuiescu pământul pre lângă marginea mării, și a lui Moav: „Să-l taie pre el, pentru că nu ne vom teame de cătră fața fiilor lui Israil că, iată, norod întru care nu iaste puteare, nici tărie, spre rânduială tare iaste.

3. Pentru aceaea dară, să ne suim, și vor fi spre mâncare de tot, la toată oastea ta, doamne Oloferne!“

4. Și deaca încetă gâlceava bărbaților celor ce șădea împrejur la sfat, zise Olofernu, voivodul puterii lui Asur, cătră Ahior, înaintea a tot nărodul celor striini de fealiu și cătră toți fiii lui Moav:

5. „Și cine ești tu, Ahior, și cei năimiți ai lui Efraim, de ai prorocit întru noi astăzi și ai zis pre neamul Ierusalimului să nu-l batem, căci Dumnezeul lor scuteaște pre ei?

6. Și cine e Dumnezeu, fără numai Navohodonosor? Acesta va trimite tăria lui și va piarde de tot pre ei după fața pământului, și nu-i va izbăvi pre ei Dumnezeul lor.

7. Ce noi, robii lui, vom piarde de tot pre ei ca pre un om, și nu vor suferi tăria cailor noștri, pentru că-i vom călca pre dânșii cu ei, și munții lor să vor îmbăta cu sângele lor, și câmpii lor să vor împlea de morții lor.

8. Și nu va sta împotrivă urma picioarelor lor despre fața noastră, ce cu pieire vor pieri, zice împăratul Navohodonosor, domnul a tot pământul, pentru că au zis: ‘Nu vor rămânea în deșărt graiurile cuvintelor meale!’

9. Și tu, Ahior, năimitul lui Amon, carele ai grăit cuvintele aceastea, în ziua strâmbătății tale nu vei mai vedea încă fața mea, den ziua aceasta până ce voiu izbândi pre neamul celor de la Eghipet.

10. Și atuncea va treace fierul oștii meale și nărodul slugilor meale pren coastele tale, și vei cădea întru răniții lor, când mă voiu înturna; și te vor pune robii miei la munte, și te vor pune la una den cetățile suirilor, și nu vei pieri până ce te vei prăpădi cu ei.

11. Și deaca nădejduieșt cu inema ta cum nu să vor prinde, să nu ți se strice fața. Grăit-am, și nemică nu va cădea den graiurile meale!“

12. Și porunci Olofernu slugilor lui, carii era dvorind la cortul lui, să prinză pre Ahior și să-l puie pre el la Vetulua și să-l dea în mâna fiilor lui Israil.

13. Și-l prinsără pre el slugile lui, și-l aduseră pre el afară den tabără la câmpu, și să rădicară den mijlocul câmpului la munte, și mearseră la izvoarăle care era supt Vetulua.

14. Și deaca i-au văzut pre ei bărbații cetății pre vârful muntelui, luară armele lor și ieșiră afară den cetate, preste vârful muntelui; și tot bărbatul prăștiiaș și au oprit suirea lor și loviia cu pietri asupra lor.

15. Și supuindu-se dedesuptul muntelui, au alergat pre Ahior și l-au lăsat lepădat supt rădăcina muntelui și s’au dus cătră domnul lor.

16. Și pogorându-se fiii lui Israil den cetatea lor, au mers la el și, dezlegând pre el, l-au adus la Vetelua.

17. Și l-au adus pre el la boiarii cetăților, carii era în zilele acealea, Ozias al lui Miha, den fealiul lui Simeon, și Havris al lui Gothoniil, și Harmis al lui Melhiil.

18. Și au chemat împreună pre toți bătrânii cetății, și alergară tot tânărul lor, și muierile, la adunare; și au pus pre Ahior în mijlocul a tot nărodul lor,

19. Și-l întrebă pre el Ozia de cea ce s’au întâmplat. Și răspunzând spuse lor graiurile de la șădearea divanului lui Olofernu, și toate cuvintele câte au grăit în mijlocul boiarilor lui Assur, și câte s’au lepădat Olofernu spre casa lui Israil.

20. Și, căzând nărodul, să închinară lui Dumnezeu și strigară cătră Dumnezeu zicând: „Doamne, Dumnezeul ceriului, caută mândriile lor, și miluiaște smerenia neamului nostru, și caută preste fața celor sfințiț ție întru ziua aceasta!“

21. Și mângâiară pre Ahior și-l lăudară pre el foarte.

22. Și-l miluia pre el Ozias, de la adunare la casa lui, și au făcut ospăț celor mai bătrâni, și au chemat pre Dumnezeul lui Israil spre ajutoriu toată noaptea aceaea.

CAP 7

Înconjurarea cetății Vetulua; oprirea izvoarelor, turburarea israeliților și încurajarea lui Ozia.

1. Și a doua zi porunci Olofernu la toată oastea lui și la tot nărodul lui, carii veniia într’ajutoriul lui, să purcează asupra cetății Vetulua și să apuce suișurile muntelui și să facă războiu cătră fiii lui Israil.

2. Și purceaseră în ziua aceaea tot bărbatul tare al lor și putearea lor de bărbați de războiu, pedestri 170000 și călărimi 12000, afară den zbirștină și den bărbații carii era pedestri întru ei, mulțime multă foarte.

3. Și să tăbărâră în vale, aproape de Vetulua, la izvor, și s’au întins lățimea până la Dothaim, până la Velvem și, în lungime, de la Vetulua până la Chiamon, carea iaste în preajma Ezdrilomului.

4. Iară fiii lui Israil, deaca au văzut mulțimea lor, să turburară foarte și zise fieștecarele cătră aproapele lui: „Acum vor linge aceștea fața a tot pământul, și nici munții cei nalți, nici văile, nici dealurile vor suferi greutatea lor!“

5. Și, luând fieștecarele armele ceale de războiu ale lor și ațițând foc preste turnurile lor, aștepta păzind toată noaptea aceaea.

6. Iară în ziua a doua, scoase Olofernu toată călărimea lui despre fața fiilor lui Israil, carii era în Vetulua, și au socotit suișurile cetății lor, și izvoarăle apelor lor au cercat, și le-au luat pre eale, și au pus la eale ceate de oameni războinici; și el s’au întors la nărodul lui.

7. Și, viind la el toți boiarii fiilor lui Isaf, și toți povățuitorii nărodului lui Moav, și voivozii de pre lângă mare, ziseră: „Auză dară cuvânt stăpânul nostru, pentru ca să nu să facă stricare întru putearea ta;

8. Pentru că nărodul acesta al fiilor lui Israil nu nădejduiescu pre sulițile lor, ce pre nălțimile munților întru care ei lăcuiesc, căci că nu iaste pre lesne a te sui pre vârfurile munților lor.

9. Și acum, doamne, nu face războiu cătră ei în ce chip să face războiul rânduialei, și nu va cădea den nărodul tău măcară un bărbat;

10. Rămâi la tabăra ta păzind tot bărbatul de la putearea ta. Și să oprească slugile tale pământul apei carea iase den rădăcina muntelui, pentru căci de acolo iau apă toți ceia ce lăcuiesc în Vetulua.

11. Și va omorî pre ei seate, și vor da cetatea lor.

12. Și noi, și nărodul nostru, ne vom sui la ceale de pre aproape vârfurile a munților și ne vom tăbărî preste eale spre strajă înainte, ca să nu iasă den cetate un om. Și să vor topi cu foamete ei, și muierile lor, și feciorii lor și, mai nainte de a veni sabia preste ei, vor pieri în ulițele lăcuinții lor.

13. Și vei da lor răsplătire rea, pentru căci au viclenit și n’au ascultat de fața ta cu pace“.

14. Și au plăcut cuvintele lor înaintea lui Olofernu și înaintea tuturor slugilor lui, și au rânduit să facă în ce chip au grăit.

15. Și s’au rădicat tabăra fiilor lui Amon, și împreună cu ei 5000 den fiii lui Asur, și s’au tăbărât în vale, și au apucat înainte apele și izvoarăle apelor fiilor lui Israil. Și s’au suit fiii lui Isaf, și fiii lui Amon, și s’au tăbărât în munte, în preajma Dothaimului.

16. Și au trimis dentru ei cătră austru, și cătră vântul de amiazăzi, în preajma Ecrevilului, care iaste aproape de Husi, care iaste la pârâul Mohmurului; și ceaealaltă oaste a asirianilor s’au tăbărât la câmpu, și au acoperit toată fața pământului, și corturile și povărăle lor s’au tăbărât întru mulțime multă foarte.

17. Și fiii lui Israil au strigat cătră Domnul Dumnezeul lor, căci au leșinat duhul lor, căci i-au încunjurat toți vrăjmașii lor, și nu era a scăparea den mijlocul lor.

18. Și aștepta împrejurul lor toată adunarea lui Asur, pedestrimea și carăle și călăreții lor, zile 34.

19. Și să svârșiră la toți ceia ce lăcuia în Vetulua toate vasele lor ceale de apă, și gropile să deșărta, și nu avea să bea de sațiu apă o zi, căci cu măsură le da lor a bea.

20. Și leșinară pruncii lor, și muierile, și tinerii pieriia de seate și cădea în ulițile cetății și în trecătorile porților, și nu mai era întărire întru ei.

21. Și să adunară tot nărodul asupra Oziei și a boiarilor cetății, tinirii și muierile și copiii, și au strigat cu glas mare și ziseră înaintea tuturor bătrânilor:

22. „Judece Dumnezău între noi și între voi, căci ați făcut întru noi strâmbătate mare, negrăind de pace cu fiii lui Asur. Și acum nu iaste ajutoriu noao, ce ne-au vândut pre noi Dumnezău în mânile lor, ca să ne aștearnem de tot înaintea lor, cu seate și cu pieire mare.

23. Și acum, chemați pre dânșii și dați cetatea toată în pradă la norodul lui Olofernu și la toată putearea lui, pentru că mai bine e noao a ne face lor întru jaf, decât să murim cu seate.

24. Pentru că vom fi robi, și va trăi sufletul nostru, și nu vom vedea moartea pruncilor noștri înaintea ochilor noștri, și muierile și coconii noștri lăsându-ș sufletele lor.

25. Mărturisim voao pre ceriu și pre pământ, și pre Dumnezăul nostru, și Domnul părinților noștri, carele izbândeaște asupra noastră după păcatele noastre și păcatele părinților noștri, pentru ca să nu facă după cuvintele aceastea în ziua de astăzi!“

26. Și s’au făcut plângere mare în mijlocul adunării tuturor dempreună, și au strigat cătră Domnul Dumnăzău cu glas mare.

27. Și zise cătră ei Ozia: „Trageți nădeajde, fraților, încă 5 zile să îngăduim, întru carele va întoarce Domnul Dumnezăul nostru mila lui spre noi, pentru că nu va părăsi pre noi desăvârșit.

28. Iară de vor treace aceastea și nu va veni asupra noastră ajutoriu, voiu face după cuvântul vostru“.

29. Și au răsipit pre norod la tabăra lui, și preste ziduri și turnurile cetății lor s’au dus, și muierile și copiii la casele lor i-au trimis, și era cu smerire multă în cetate.

CAP 8

Iscusitul îndemn și bunul sfat al Iudithei cătră bătrânii norodului Israil.

1. Și auzi, în zilele acealea, Iudith, fata lui Merari, fiiul lui Ox, fiiul lui Iosif, fiiul lui Oziil, fiiul lui Elchie, fiiul Ananiei, fiiul lui Ghedeon, fiiul lui Rafain, fiiul lui Achitho, fiiul lui Iliu, fiiul lui Eliav, fiiul lui Nathaniil, fiiul lui Samail, fiiul lui Salasadai, fiiul lui Israil.

2. Și bărbatul ei, Manasi, den fealiul ei și den neamul ei; și au murit în zilele seacerii de orz,

3. Pentru că au stătut asupra celor ce lega znopii în câmpu, și zăduful au venit preste capul lui, și au căzut pre patul lui, și au murit în Vetulua cetatea, și l-au îngropat pre el cu părinții lui în țarena cea den mijlocul Dothaimului și Valamo.

4. Și era Iudith în casa ei văduvind 3 ani și 4 luni.

5. Și au făcut și ea cort preste podul casii ei, și au pus pre mijlocul ei sac, și era preste ea hainele văduirei.

6. Și postiia toate zilele văduirei ei, afară de mai-nainte-de-sâmbete și de sâmbete, și mai-nainte-de-lunile-noao și de luni noao și sărbători, și de ceale veselitoare ale casii lui Israil.

7. Și era frumoasă la chip, și înfrumsețată la față foarte. Și au lăsat ei Manasi, bărbatul ei, aur, și argint, și slugi, și slujnice, și dobitoace, și țarine; și să afla întru eale.

8. Și nu era care să fie adus asupra ei cuvânt viclean, căci să temea de Dumnezău foarte.

9. Și auzi cuvintele norodului ceale reale, asupra boiarenului, căci au leșinat întru împuținarea apelor. Și au auzit toate cuvintele Iudith, carele au grăit cătră ei Ozia, că au jurat lor să dea cetatea după 5 zile asirianilor.

10. Și trimițând pre roaba ei, pre ceaea ce era diregătoare la toate averile ei, au chemat pre Ozia, și pre Havrin, și pre Harmin, pre cei mai bătrâni ai cetății. Și veniră cătră ea, și zise cătră ei:

11. „Auziți-mă dară, boiarii celor ce lăcuiesc în Vetulua, căci nu e dirept cuvântul vostru carele ați grăit înaintea norodului în ziua aceasta, și ați întărit jurământul acesta carele ați grăit întru mijlocul lui Dumnezău și al vostru, și ați zis să dați cetatea vrăjmașilor noștri, de nu întru aceastea să va întoarce Domnul să vă ajute voao.

12. Și acum cine sânteți voi, carii ați ispitit pre Dumnezău în ziua de astăzi și stați mai pe deasupra de Dumnezău în mijlocul fiilor oamenilor?

13. Și acum pre Domnul Atotțiitoriul cercetați, și nimică nu veț cunoaște până în veac; căci, adâncul inimii omului nu veț afla și cuvintele cugetului lui nu veț priceape, și cum pre Dumnezău, carele au făcut toate aceastea, îl veț cerceta, și gândul lui veț cunoaște, și cugetul lui veț priceape?

14. Nici într’un chip, fraților, nu mâniați pre Domnul Dumnezăul nostru, că, de nu va vrea în ceale 5 zile să ajute noao, el are puteare, în care zile va vrea, să acopere au să și piarză pre noi înaintea feații vrăjmașilor noștri.

15. Iară voi nu zălojiț sfaturile Domnului Dumnezăului nostru, căci nu e ca omul Dumnezău, să să înfricoșaze, nici ca un fiu al omului, a petrece.

16. Pentru aceaea, așteptând cea de la El mântuire, să chemăm pre El spre ajutoriul nostru, și va asculta glasul nostru, de va fi lui plăcut.

17. Căci nu s’au sculat, întru neamurile noastre, nici iaste în ziua de astăzi nici fealiu, nici neam, nici nărod, nici cetate dentru noi, carei să închină la dumnezăi făcuț de mâini, în ce chip s’au făcut în zilele ceale mai denainte, pentru care lucru s’au dat la sabie și la jaf părinții noștri și au căzut cădeare mare înaintea vrăjmașilor noștri.

18. Iară noi pre alt Dumnezău n’am cunoscut, într’aceaea nădejduim că nu ne va treace cu vedearea

19. Nici den neamul nostru. Nici când ne vom lua noi, așa se va chema jidovimea; și să vor prăda sfintele noastre, și va cerceta pângăriciunea lor den gura noastră; și frica fraților noștri, și robia pământului, și pustiirea moștenirii noastre va întoarce la capul nostru, întru limbi, oriunde vom sluji acolo, și vom fi în piadecă și spre ocară înaintea celor ce ne vor câștiga pre noi;

20. Căci nu se va îndirepta treaba noastră în dar, ce la necinste o va pune pre ea Domnul Dumnezăul nostru.

21. Și acum, fraților, să arătăm fraților noștri căci de noi să spânzură sufletul lor; și sfintele, și Casa, și jârtăvnicul razimă asupra noastră.

22. Afară den toate aceastea, să mulțimim Domnului Dumnezăului nostru, carele ispiteaște pre noi ca și pre părinții noștri.

23. Aduceți-vă aminte câte au făcut cu Avraam, și câte au ispitit pre Isaac, și câte s’au făcut lui Iacov în Mijlocul-râurilor Siriei, păscând oile lui Lavan, fratele maicii lui. Căci nu în ce chip pre aceia i-au lămurit spre cercetarea inimii lor, și pre noi nu ne-au izbândit, ce spre învățătură bate Domnul pre cei ce să apropie de El“.

24. Și zise cătră ea Ozia: „Toate câte ai zis, cu inimă bună ai grăit, și nu iaste cine să stea împotriva cuvintelor tale.

25. Căci nu în ziua de astăzi iaste înțelepciunea ta arătată, ce de începutul zilelor tale au cunoscut tot nărodul înțeleagerea ta, întru cât iaste bună zidirea inimii tale.

26. Ce nărodul au însătat foarte, și ne-au îndemnat pre noi precum am grăit să facem lor și să aducem jurământ asupra noastră, care nu-l vom călca.

27. Și acum roagă-te tu pentru noi, căci muiare bună-credincioasă ești, și va trimite Domnul ploaie spre plinirea gropilor noastre, și nu vom pieri încă“.

28. Și zise cătră ei Iudith: „Ascultați-mă, și voiu face lucru carele va mearge la neamurile neamurilor, la fiii nărodului nostru.

29. Voi veț sta la poartă în noaptea aceasta, și voiu ieși eu cu roaba mea, și, în zilele după carele aț zis să dați cetatea vrăjmașilor noștri, va socoti Domnul pre Israil în mâna mea.

30. Și voi nu veț cerceta faptul mieu, pentru că nu voiu spune voao, până să vor sfârși ceale ce voiu face eu“.

31. Și zise Ozia și boiarii cătră ea: „Pasă în pace, și Domnul Dumnezău înaintea ta, spre izbânda vrăjmașilor noștri!“ Și întorcându-se de la cort, au mers la rânduialele lor.

CAP 9

Rugăciunea Iudithei cătră Dumnezău, cerându-i ajutoriul pentru zdrobirea vrăjmașilor.

1. Și Iudith au căzut preste fața ei, și au pus cenușă pre capul ei, și s’au dezbrăcat den sacul cel ce era îmbrăcată. Și era atuncea aducându-se la Ierusalim la Casa Domnului tămâiarea serii aceiia.

2. Și strigă cu glas mare Iudith și zise: „Doamne, Dumnezăul părintelui mieu Simeon, căruia ai datu sabie spre izbândirea celor striini de neam, carii au dezlegat zgăul fecioarii spre pângăriciune, și au golit coapsa spre rușine, și au spurcat zgăul spre ocară.

3. Pentru că ai zis: ‘Nu va fi așa!’, și au făcut. Pentru căci ai dat pre boiarii lor spre ucidere, și așternutul lor l-au muiat, fiind înșălat spre sânge,

4. Și ai lovit robi asupra putearnicilor, și putearnicii preste scaunile lor, și ai dat muierile lor spre pradă, și featele lor spre robire, și toate prăzile lor spre împărțeala feciorilor celor îndrăgiț de tine,

5. Și au râvnit râvnirea ta și s’au scârbit de pângăriciunea sângelui lor, și au chemat pre tine spre ajutoriu;

6. Dumnezeule, Dumnezeule cel ce ești al mieu, și ascultă pre mine, văduva!

7. Pentru că tu ai făcut ceale mai denainte de acealea, și acealea, și ceale de pre urmă. Și ceale de acum, și ceale viitoare ai socotit, și au stătut ceale ce-ai sfătuit, și au zis: ‘Iată, sântem de față!’

8. Pentru că toate căile tale sânt gata, și judecățile tale întru mai nainte conoștință.

9. Pentru că, iată, asirianii s’au mulțit întru putearea lor, înălțatu-s’au pre cal și călărețu, sămețitu-s’au în brațul celor pedestri, nădejduit-au întru pavăză, și fuște, și arcu, și praștie, și n’au cunoscut că tu ești Domnul, cel ce zdrobeaște războaie. Domnul –numele tău!

10. Tu surpă vârtutea lor cu putearea ta și pogoară tăria lor cu mânia ta, pentru că s’au sfătuit să spurce sfintele tale, să pângărească sălașul odihnii numelui mărirei tale, și a oborî cu fier cornul jirtăvnicului tău.

11. Caută la mândria lor, trimite urgia ta la capetele lor, dă în mâna mea, ceii văduve, cea ce am socotit tărie! Loveaște pre robu, den buzele înșelăciunii meale, asupra boiariului, și pre boiaren preste sluga lui. Înfrânge-le lor scularea, în mână de fămeaie!

12. Pentru că nu e întru mulțime tăria ta, nici cu puternicia ta să întăresc, ce celor smeriți ești Domnu, celor mai puțini ești ajutoriu, sprejenitoriu celor neputincioși, celor nebăgați de samă acoperitoriu, celor fără de nădeajde mântuitoriu.

13. Așa, așa, Domnul părintelui mieu și Dumnezăul moștenirii lui Israil, Stăpânitoriul ceriurilor și al pământului, Ziditoriul apelor, Împărate a toată zidirea ta, tu ascultă ruga mea și dă cuvânt mie, și înșălăciune, și rană, și struncinătura lor, carii sânt împotriva făgăduinții tale, și Casii tale ceii sfinte, și vârfului Sionului, și casii ținerii fiilor tăi au sfătuit reale.

14. Și fă preste toată limba ta și a tot fealiul conoștință a ști că tu ești Dumnezăul a toată putearea și tăria, și nu iaste altul scutindu limba lui Israil, fără numai tu!“

CAP 10

Iudith frumos împodobită ieșind din Vetulua cu roaba sa, și aflându-o cei ce străjuiau o duc la Olofernu.

1. Și fu deaca încetă strigând cătră Dumnezăul lui Israil și săvârși toate graiurile aceastea, și să sculă de la cădeare și chemă pe roaba ei;

2. Și pogorî la casa carea petrecea întru ea în zilele sâmbetelor și în praznicile ei, și luă sacul carele să îmbrăca, și să dezbrăcă de hainele văduvirii ei,

3. Și au scăldat trupul ei cu apă, și s’au unsu cu mir gros, și au tocmit părul capului ei, și au pus mitră în cap, și s’au îmbrăcat cu hainele ceale de veselie ale ei, cu carele să împodobiia în zilele vieții bărbatului ei, lui Manassi.

4. Și au luat călțuni în picioarele ei, și au pus prejur ea gherdanurile, și brățările, și inealele, și cerceii, și toată podoaba ei. Și s’au înfrumsățat foarte, spre înșălarea ochilor bărbaților câți vor vedea pre ea.

5. Și au dat roabei ei un foale de vin, și un urcioru de untdelemnu, și o traistă au împlut de făină și de păpuș de smochine, și pâine curată, și au astupat toate vasele ei, și le-au pus preste ea.

6. Și au ieșit la poarta cetății Vetulei, și au găsit pre Ozia, șăzând în poartă, și pre bătrânii cetății Havrinului și Harminului.

7. Și deaca o văzură pre ea, și era premenită fața ei, și îmbrăcămintea schimbată a ei, și s’au mirat de frumuseațele ei mult foarte

8. Și ziseră ei: „Dumnezeu, Dumnezeul părinților noștri, să te dea spre daru și să săvârșască tocmealele tale, întru semeția fiilor lui Israil și spre înălțarea Ierusalimului!“ Și s’au închinat lui Dumnezău.

9. Și zise cătră ei: „Porunciț să-m deșchiză poarta cetății, și voiu ieși spre plinirea cuvintelor cărora aț grăit cu mine!“ Și au poruncit tinerilor să-i deșchiză ei, precum au grăit.

10. Și au făcut așa. Și ieși Iudith, ea și slujnica ei împreună cu ea.

11. Și o priviia pre ea bărbații cetății până ce s’au pogorât den munte și până au trecut valea, și nu o au mai văzut pre ea. Și mergea pre vale dirept.

12. Și întimpină pre ea straja cea denainte a asirianilor. Și o întețiia pre ea și o întrebară pre ea: „A cărora ești? Și de unde vii? Și unde mergi?“

13. Și zise: „Fată sânt a jidovilor, și fug de cătră fața lor, pentru că vor să să dea voao spre mâncare de tot.

14. Și eu viu la fața lui Olofernu, voivodului puterii voastre, ca să-i vestesc graiuri adeverite; și voiu arăta înaintea lui cale pre carea va mearge, și va stăpâni tot muntele, și nu se va osebi dentru bărbații lui un trup, nici duh de viață“.

15. Și deaca auziră bărbații graiurile ei și socotiră fața ei, –și era înaintea lor minunată la frumuseațe foarte–

16. Și ziseră cătră ea: „Mântuit-ai sufletul tău, sârguind a te pogorî la fața domnului nostru; și acum pasă la cortul lui și de la noi te vor petreace pre tine până te vor da la mâinile lui.

17. Iară de vei sta înaintea lui, să nu te temi cu inima ta, ce spune după graiurile tale, și bine va face ție“.

18. Și au ales dentr’înșii 100 de oameni și au însoțit pre ea și pre roaba ei și o au adus pre ea la cortul lui Olofernu.

19. Și să făcu alergare în toată tabăra, pentru că s’au strigat la corturi venirea ei. Și viind, o încungiura pre ea, cât au stătut afară den cortul lui Olofernu, până au spus lui pentru ea.

20. Și să mira de frumuseațele ei și lăuda pre fiii lui Israil pentru ea.

21. Și zise fieștecarele cătră aproapele lui: „Cine va huli nărodul acesta carele are la sine muieri ca aceastea? Că nu e bine a lăsa dentr’înșii un bărbat, carei, lăsându-se, vor putea să meșterșuguiască tot pământul“.

22. Și ieșiră cei ce dormiia lângă Olofernu, și toate slugile lui, și o băgară pre ea la cort.

23. Și era Olofernu odihnind pre patul lui în polog, care era de mohorât, și de aur, și zmaragd, și pietri scumpe țesut, și spusără lui pentru ea.

24. Și ieși la tinda cortului, și făclie de argint mergea înaintea lui. Și deaca veni despre fața lui Iudith, și a slugilor lui, s’au mirat toți pentru frumuseațele feații ei.

25. Și căzând preste față, s’au închinat lui, și o sculară pre ea robii lui.

CAP 11

Întâlnirea Iudithei cu Olofernu și sfătuirea ei amăgitoare pentru biruința lui.

1. Și zise cătră ea Olofernu: „Îndrăzneaște, muiare, să nu te temi cu inima ta, căci eu n’am făcut rău la om care au ales a sluji lui Navohodonosor, împăratul a tot pământul.

2. Și acum, nărodul tău, cel ce lăcuiaște muntele, de nu m’ar fi defăimat pre mine, nu aș fi râdicat sulița mea preste dânșii. Ce ei ș’au făcut lor aceastea.

3. Și acum spune-m pentru care lucru ai fugit de la ei și ai venit cătră noi? Pentru că ai venit la mântuire, aibi nădeajde!

4. În noaptea aceasta tu vei trăi, și înainte, pentru că nu iaste cine să facă strâmbătate ție, ce bine va face spre tine, precum să face robilor domnului mieu, împăratului Navohodonosor“.

5. Și zise cătră el Iudith: „Priimeaște graiurile roabei tale, și să grăiască roaba ta înaintea feații tale, și nu voiu vesti minciună domnului mieu în noaptea aceasta.

6. Și, de vei urma cuvintelor slujnicii tale, desăvârșit lucru va face Dumnezău cu tine, și nu să va scădea domnul mieu den tocmealele lui.

7. Pentru că viu e Navohodonosor, împăratul a tot pământul, și trăiaște tăria lui care te-au trimis pre tine spre isprăvirea a tot sufletul, pentru că nu numai oameni, pentru tine, vor sluji lui, ce și hiarăle câmpului, și dobitoacele, și pasările ceriului, pren putearea ta, vor trăi asupra lui Navohodonosor și a toată casa lui.

8. Pentru că am auzit înțelepciunea ta și meșteșugurile sufletului tău, și s’au vestit în tot pământul că tu însuți ești bun întru toată împărăția, și tare întru știință, și minunat în oștile războiului.

9. Și acum, cuvântul carele au grăit Ahior la sfatul tău, am auzit graiurile lui, pentru că l-au socotit pre el oamenii den Vetulua și au spus lor toate câte au grăit el lângă tine.

10. Pentru aceaea, stăpâne doamne, să nu treci cuvântul lui, ce-l pune pre el în inima ta, căci adevărat iaste.

11. Că nu să izbândeaște neamul nostru, pentru că nu poate sabie asupra lor, de nu vor greși la Dumnezăul lor.

12. Și acum, pentru ca să nu fie domnul mieu în zadar și fără izbândă, și va cădea moarte preste fața lor, că i-au cuprins pre ei greșală cu carea vor mânia pre Dumnezăul lor, când vor face fără cale.

13. De vreame ce s’au fârșit lor bucatele lor și să împuțină toată apa, sfătuiră a să învita spre dobitoacele lor, și toate câte au osebit lor Dumnezău întru legile lui ca să nu mănânce, au socotit să le cheltuiască.

14. Și începăturile grâului, și zăciuialele vinului și untul-de-lemnului, carele au păzit sfințind preoților celor ce stau la Ierusalim, înaintea feaței Dumnezăului nostru, au socotit să le mistuiască, de carele nici cu mânile să cădea să să atingă nimeni den cei dentru norod.

15. Și au trimis la Ierusalim să le aducă iertăciune de la bătrânime, pentru că și cei ce lăcuiesc acolo au făcut aceastea. Și vor fi până vor vesti lor și vor face, să vor da ție spre pierzare în ziua aceaea.

16. Pentru aceaea, eu, roaba ta, conoscând toate aceastea, am fugit de cătră fața lor; și au trimis pre mine Dumnezău să fac cu tine lucru pre carele să va minuna tot pământul, oricâți vor auzi aceastea, căci roaba ta de Dumnezău crezătoare iaste și slujind ziua și noaptea Dumnăzăului ceriului.

17. Și acum voiu rămânea lângă tine, domnul mieu, și va ieși roaba ta preste noapte spre vale și mă voiu ruga cătră Dumnezău, și-m va vesti mie când au făcut păcatele lor; și viind, voiu cuvânta ție,

18. Și vei ieși cu toată putearea ta și nu iaste cine să stea împrotivă ție dentru ei. Și voiu duce pre tine pren mijlocul jidovimei, până vei veni în preajma Ierusalimului.

19. Și voiu pune jățul tău în mijlocul ei. Și vei aduce pre ei ca oile care n’au păstori. Și nu va mârâi câine cu limba lui denaintea ta.

20. Pentru căci mie aceastea s’au grăit despre știința mea și s’au vestit mie, și m’am trimis ca să vestuiesc ție“.

21. Și plăcură cuvintele ei înaintea lui Olofernu și înaintea tuturor slugilor lui, și să mirară de înțelepciunea ei și ziseră: „Nu iaste ca această muiare de la marginea până la marginea pământului, în frumseațele obrazului și priceaperea cuvintelor“.

22. Și zise cătră ea Olofernu: „Bine au făcut Dumnezău, trimițând pre tine înaintea norodului, ca să să facă întru mânile noastre tărie, iară întru cei ce au defăimat pre domnul mieu pierzare.

23. Acum iscusită ești tu la chipul tău și bună la cuvintele tale, că, de vei face în ce chip ai grăit, Dumnezăul tău va fi mie Dumnezău și tu în casa împăratului Navohodonosor vei șădea și vei fi numită la tot pământul!“

CAP 12

Chemarea Iudithei la Olofernu. Îngăduirea ei de a ieși noaptea la rugăciune. Ospățul lui Olofernu.

1. Și porunci să o bage pre ea unde să punea arginturile lui, și rândui să i să aștearnă ei den facerile bucatelor lui, și vinul lui să bea.

2. Și zise Iudith: „Nu voiu mânca dentru eale, pentru ca să nu să facă poticală, ce den ceale ce mi s’au urmat să va da!“

3. Și zise cătră ea Olofernu: „Dară de să vor sfârși cealea ce sânt cu tine, de unde vom avea ție să dăm aseamenea acelora? Pentru că nu iaste cu noi den neamul tău“.

4. Și zise Iudith cătră el: „Viu sufletul tău, domnul mieu, că nu va cheltui roaba ta cealea ce-s cu mine, până unde va face Domnul în mâna mea ceale ce au sfătuit!“

5. Și o au adus pre ea slugile lui Olofernu la cort și au dormit până la miazănoapte.

6. Și să sculă cătră straja cea despre zori și trimise cătră Olofernu, zicând: „Poruncească dară domnul mieu să lase pre roaba ta să iasă la rugă“. Și porunci Olofernu păzitorilor trupului să nu oprească pre ea.

7. Și rămase în tabără zile 3, și ieșiia preste noapte la valea cetății Vetuliei, și să afunda la izvorul apei în tabără.

8. Și deaca să suia, să ruga Domnului Dumnezeului lui Israil să îndirepteaze calea ei spre rădicarea fiilor nărodului ei. Și întrând curată, aștepta la cort până i-au adus hrana ei cătră seară.

9. Și când fu în ziua a patra, au făcut Olofernu ospăț robilor lui, sânguri, și n’au chemat la acea treabă pre nici unul den cei ce sânt pre trebi.

10. Și zise lui Vagoa scopitului, care era ispravnic preste toate ale lui: „Pleacă dară, mergând, și pre muiarea jidovca care iaste la tine, ca să vie la noi și să mănânce și să bea cu noi,

11. Pentru că, iată, rușine iaste obrazului nostru, de vom lăsa muiare ca aceasta neîmpreunându-ne cu ea, că, de nu vom trage pre aceasta cătră noi, va râde de noi“.

12. Și ieși Vagoa de cătră fața lui Olofern și întră la ea și zise: „Să nu se lenevească dară copilașa cea frumoasă aceasta a veni cătră domnul mieu, ca să să mărească înaintea feații lui și să bea cu noi spre veselie vin și să să facă în ziua aceasta ca o fată a fiilor lui Asur, carele stau în casa lui Navohodonosor“.

13. Și zise cătră el Iudith: „Și cine sânt eu, ca să grăiescu împotriva domnului mieu? Căci tot ce va fi înaintea ochilor lui plăcut, sârguind voiu face, și va fi mie aceasta spre bucurie până la ziua morții meale“.

14. Și sculându-se, să împodobi cu îmbrăcămintea și cu toată podoaba cea muierească, și veni roaba ei și-i așternu ei în preajma lui Olofernu jos pieile carele au luat de la Vagoa, la cea de toate zilele petreacerea ei, ca să mănânce șăzând pre eale.

15. Și venind, șăzu Iudith. Și să ciudi inema lui Olofernu asupra ei, și să turbură sufletul lui, și era întru pohtă foarte ca să să împreune cu ea; și păziia vreame ca să o înșale pre ea den ziua care o au văzut.

16. Și zise cătră ea Olofernu: „Bea dară și te fă cu noi spre veselie!“

17. Și zise Iudith: „Bea-voiu dară, doamne, căci s’au mărit traiul mieu întru mine astăzi decât toate zilele nașterii meale“. Și luând, au mâncat și au băut înaintea lui carele au gătit roaba ei.

18. Și să veseli Olofernu pentru ea, și au băut vin mult foarte, cât n’au băut niciodineoară într’o zi, de când s’au născut.

CAP 13

Tăierea capului lui Olofernu; aducerea lui în Vetulua. Mulțămirea și blagoslovirea norodului ei.

1. Și deaca să întârzie vreamea, sârguiră robii lui a să răsipi.

2. Și Vagoa au închis cortul lui pre den afară și sloboziră pre cei ce păziia de cătră fața domnului lui, și s’au dus la așternuturile lor, pentru că era toți trudiți, fiind îndelungată băutura.

3. Și rămase Iudith sângură în cortu, și Olofern mai nainte fiind căzut pre patul lui, pentru că era preste el turnat vinul.

4. Și zise Iudith roabei ei să stea afară den așternutul ei și să păzască ieșirea ei, ca și în cealealalte zile, pentru că au zis că va ieși la ruga ei; și lui Vagoa au grăit după cuvintele aceastea.

5. Și să duseră toți de cătră fața ei, și nimen n’au rămas la așternut, de la mic până la mare.

6. Și stând Iudith lângă patul lui, zise în inima ei: „Domnul Dumnezău a toată putearea, caută în ceasul acesta spre faptele mânilor meale spre înălțarea Ierusalimului!

7. Acum iaste vreamea a ajuta moștenirii tale și a face tocmealele meale spre surparea vrăjmașilor carii s’au rădicat asupra noastră“.

8. Și apropiindu-să la stâlpul patului care era lângă capul lui Olofern, coborî sabia lui de la el și, apropiindu-se de pat, l-au apucat de chica capului lui;

9. Și zise: „Întăreaște-mă, Doamne, Dumnezeul lui Israil, în ziua aceasta!“ Și lovi preste grumazul lui de 2 ori cu vârtutea ei, și luo capul lui de la el.

10. Și răsturnă trupul lui de pre așternut, și luo polugul den stâlpi, și preste puțin ieși

11. Și deade roabei ei capul lui Olofern, și-l puse pre el în traista bucatelor ei. Și ieșiră amândoao împreună, după obiceaiul lor, la rugă.

12. Și trecând tabăra, au încunjurat valea aceaea și s’au suit la măgura cetății Vetuliei și veniră la porțile ei.

13. Și zise Iudith de departe celor ce păziia la porți: „Deșchideți, deșchideți dară poarta! Cu noi iaste Dumnezău, Dumnezăul nostru, ca să mai facă puteare în Ierusalim și tărie asupra vrăjmașilor, precum și astăzi au făcut!“

14. Și fu deaca auziră oamenii cetății glasul ei, sârguiră a să pogorî la poarta cetății lor; și chemară împreună pre bătrânii cetății. Și alergară toți, de la mic până la mare, căci cu minune era lor a veni ea.

15. Și deșchisără poarta și le priimiră pre eale; și aprinzând foc spre lumină, le încunjurară pre eale.

16. Și ea zise cătră dânșii cu glas mare: „Lăudați pre Dumnezău! Lăudați pre Dumnezău, pentru că n’au depărtat mila lui de la casa lui Israil, ce zdrobi pre vrăjmașii noștri, pren mânile meale, în noaptea aceasta!“

17. Și luând capul den traistă, îl arătă și zise lor: „Iată capul lui Olofern, voivodul puterii lui Asur, și iată pologul întru carele zăcea în bețiile lui. Și l-au lovit pre el Domnul cu mână de fămeaie.

18. Și viu Domnul, carele au păzit pre mine în calea mea carea am mersu, că l-au înșălat pre el fața mea, spre pieirea lui, și n’au făcut păcat cu mine spre pângăriciune și rușine“.

19. Și să minună tot norodul foarte și, plecându-se, să închinară lui Dumnezău și zisără cu toții odată: „Binecuvântat ești, Dumnezăul nostru, cela ce ai ocărât în ziua de astăzi pre vrăjmașii norodului tău!“

20. Și zise ei Ozia: „Binecuvântată ești tu, fată, Dumnezăului celui Preaînalt, decât toate muierile ceale de pre pământ, și binecuvântat Domnul Dumnezău, care au zidit ceriul și pământul, care au îndireptat pre tine spre rana capului voivodului vrăjmașilor noștri.

21. Că nu să va depărta nădeajdea ta de la inima oamenilor ce pomenescu putearea lui Dumnezău până în veac, și să facă ție aceasta Dumnezeu spre înălțime veacinică, ca să socotească pre tine cu bunătăți,

22. Pentru că n’ai pregetat sufletului tău, pentru smerirea neamului nostru, ce ieșiș la cădearea noastră, spre îndireptare mergând, înaintea Dumnezeului nostru!“

23. Și ziseră tot norodul: „Facă-se, facă-se!“

CAP 14

Sfatul Iudithei despre năvala celor din Vetulua, întoarcerea lui Ahior și spaima asirienilor.

1. Și zise cătră ei Iudith: „Ascultați-mă dară, fraților, și, luând capul acesta, spânzurați pre el de baștea zidului vostru.

2. Și va fi când va lumina de zori și va ieși soarele pre pământ, veți lua fieștecarele unealtele ceale de războiu ale voastre și va ieși tot bărbatul care e cu vârtute afară den cetate și veți pune căpetenie preste ei, ca cum ați pogorî la câmpu la straja cea denaintea a fiilor lui Asur; și nu vă veți pogorî.

3. Și luând aceștea armele toate, ale lor, vor mearge la taberele lor și vor rădica pre hatmanii puterii lui Asur; și vor alerga la cortul lui Olofernu, și nu-l vor afla pre el. Și va cădea întru ei frică și vor fugi de cătră fața voastră.

4. Și urmând voi și cei ce lăcuiesc tot hotarul lui Israil, aștearneț pre ei întru căile lor.

5. Iară mai nainte de-a face aceastea, chemați-m pre Ahior Ammaniteanul, pentru că, văzând, să cunoască pre cela ce au defăimat casa lui Israil și pre cel ce l-au trimis pre el la noi ca la moarte“. Și chemară pre Ahior den casa Oziei.

6. Și deaca veni și văzu capul lui Olofernu în mâna unui om întru adunarea nărodului, căzu preste față-ș și leșină duhul lui.

7. Și deaca-l apucară pre el, căzu la picioarele Iudithii și să închină feații ei și zise: „Binecuvântată –tu, întru tot sălașul Iudii și întru toată limba, carii, auzând numele tău, să vor turbura.

8. Și acum spune-mi mie câte ai făcut în zilele aceastea“. Și povesti lui Iudith, în mijlocul nărodului, toate câte era făcute, den ziua ce au ieșit până când grăiia cu ei.

9. Și deaca au tăcut grăind, au clicuit oamenii cu glas mare și deaderă glas veasel în cetatea lor.

10. Și văzând Ahior toate câte au făcut Dumnezeu cu Israil, crezu în Dumnezău foarte, și-ș obrezuia trupul lui și să adaose cătră casa lui Israil, până în ziua aceasta.

11. Și când să înălțară zorile, și spânzurară capul lui Olofernu de zidu; și luo tot bărbatul armele lui și ieșiră după șireag la suișurile muntelui.

12. Și fiii lui Asur, deaca văzură pre ei, au trimis la povățuitorii lor, și ei veniră la voivozi, și cei preste mii, și la toate căpeteniile lor,

13. Și mearseră la cortul lui Olofernu și ziseră celui ce era ispravnic lui: „Scoală dară pre domnul nostru, căci au cutezat robii a pogorî asupra noastră spre războiu, pentru ca să piară desăvârșit“.

14. Întră Vagoas și lovi curtea cortului, pentru că socotiia că doarme el cu Iudith.

15. Și deaca nimene nu-l auzi, deșchizând întră la așternut, și află pre el preste așternut, lepădat mort, și capul lui să luase de la el.

16. Și strigă cu glas mare, cu plângere și cu suspinu, și cu strigare tare, și rupse hainile lui. Și întră la cort unde era Iudith mâind, și nu o află pre ea.

17. Și sări la nărod și strigă: „Vicleniră robii, făcut-au rușine o muiare den jidovi la casa împăratului Navohodonosor, căci iată Olofernu –jos, și capul nu iaste la el“.

18. Și deaca auziră aceaste graiuri boiarii puterii lui Asur, hainile lor rupseră și să turbură sufletul lor foarte. Și să făcu lor strigare și chiot mare foarte în mijlocul taberii.

CAP 15

Pierderea și fuga asirienilor. Blagoslovirea Iudithei și darurile făcute ei.

1. Și deaca au auzit cei ce era pre la sălaș, să îngroziră de lucru ce s’au făcut și căzu preste ei frică și cutremur.

2. Și nu era om așteptând de cătră fața aproapelui său încă, ce, spărgându-se dempreună odată, au fugit pre toate căile câmpului și ale muntelui. Și cei ce să tăbărâse la munte, împrejurul Vetuliei, să înfrânseră spre fugă.

3. Și atuncea fiii lui Israil, tot bărbatul războinic dentru ei, s’au răvărsat asupra lor. Și trimise Ozia la Vetomasthem, și Vithe, și Hove, și Coila, și la tot hotarul lui Israil, pre cei ce vestesc pentru ceale ce s’au săvârșit, și pentru ca toți să să vearse asupra vrăjmașilor, spre omorârea lor.

4. Și deaca au auzit fiii lui Israil, toți odată dempreună au căzut asupra lor și tăia pre ei până la Hova.

5. Așijderea și cei den Ierusalim au sosit, și den tot muntele, pentru că au vestit lor ceale ce s’au făcut la tabăra vrăjmașilor lor.

6. Și cei den Galaad și den Galilea foarte le-au turnat lor cu rană mare, până unde au trecut Damascul și hotarul lui.

7. Iară cei rămași ce lăcuia în Vetula căzură preste tabăra lui Asur și prădară pre ei și să îmbogățiră foarte. Și fiii lui Israil, întorcându-se de la tăiare, stăpâniră pre cei rămași.

8. Și satele și cetățile den munte și câmpi au biruit, multe pleanuri, pentru că era mulțime multă foarte.

9. Și Ioachim, preotul cel mare, și bătrânimea fiilor lui Israil, cei ce lăcuia în Ierusalim, veniră a întemeia bunătățile carele au făcut Dumnezău lui Israil, și a vedea pre Iudith, și a grăi cu ea pace.

10. Și deaca întrară cătră ea, binecuvântară pre ea, cu toți odată, și ziseră cătră ea:

11. „Tu ești înălțarea Ierusalimului, tu ești trufă mare lui Israil, tu ești fală mare neamului nostru, căci ai făcut aceastea toate cu mâna ta, făcut-ai ceale bune cu Israil, și binevru preste ei Dumnezău.

12. Binecuvântată te fă lângă cel Întru-tot-țiitoriu Domnu, în veacinică vreame!“ Și zise tot norodul: „Facă-se!“

13. Și prădă norodul tabăra până în 30 de zile. Și deaderă Iudithii cortul lui Olofernu, și toate arginturile, și paturile, și păharăle, și toate lucrurile lui.

14. Și, luând ea, au pus preste mușcoaia ei, și au înhămat carăle ei, și le-au grămădit pre eale preste eale.

15. Și să strânse tot muieretul lui Israil ca să o vază pre ea, și au binecuvântat pre ea, și au făcut ei horă dentru eale. Și au luat stâlpări în mânile ei, și au dat și muierilor celor ce era cu ea, și s’au cununat cu maslinul ea și cealea ce era cu ea.

16. Și veni înaintea a tot norodul, cu danțu povățuind tuturor muierilor. Și urma tot bărbatul lui Israil înarmați, cu cununi, și laude în rostul lor.

17. Și începea Iudith mărturisirea aceasta la tot Israilul, și răspundea tot norodul lauda aceasta:

CAP 16

Cântarea de biruința a Iudithei. Norodul aduce jârtve de mulțumire în Ierusalim. Moartea Iudithei.

1. Și zise Iudith: „Înceapeți Dumnezăului mieu cu tâmpene, cântați Domnului mieu cu țimbale, împreunați lui cântare și laudă, înălțați și chemați numele lui!

2. Că Dumnezău iaste cel ce zdrobeaște războaiele, căci în taberile lui, în mijlocul norodului, mă scoase den mâna celor ce mă gonesc.

3. Veni Asur den munți de la crivăț, veni cu 10000 de mii ale puterii lui, cărora mulțimea lor au astupat pâraiele și mulțimea lor au acoperit dealurile.

4. Zise să arză hotarăle meale, și pre tinerii miei să-i omoară cu sabie, și cei sugători să-i puie la pământ, și pruncii miei să-i puie la pradă, și fecioarele meale să le prade. Domnul Atotțiitoriul defăimă pre ei cu mână de fămeaie,

5. Pentru că nu căzu cel tare de tineri, nici fii vârtucioși l-au lovit pre el, nici nalți uriași să râdicară asupra lui, ce Iudith, fata lui Merari, cu frumuseațele feații ei slăbi pre el.

6. Pentru că să dezbrăcă de îmbrăcămintea văduviei ei, spre înălțarea celor ce-i durea în Israil, uns-au fața ei cu miros, și legă părul ei cu mitră, și luo veșmint de in, spre amăgirea lui.

7. Călțunul ei hrăpi ochiul lui, și frumuseațele ei robi sufletul lui, trecu sabia pren gâtul lui.

8. Îngroziră-să persii de cutezarea ei, și midii de îndârjirea ei să turburară.

9. Atuncea clicuiră cei smeriț ai miei, și strigară cei neputincioși ai miei, și să spământară, înălțară glasul lor, și să înfrânseră.

10. Fiii featelor i-au împuns pre ei, și ca pre copiii celor ce merg de voie răniia pre ei; pierit-au, den rânduiala Domnului Dumnezăului mieu. Lăuda-voiu Domnului, laudă și fală:

11. Doamne, mare ești, și mărit, minunat în vârtute, necovârșit! Ție să slujască toată zidirea ta.

12. Căci ai zis și s’au făcut. Trimis-ai duhul tău și au zidit, și nu iaste cel ce să stea împotriva glasului tău!

13. Pentru că munții den temelie, cu apele, să vor clăti, și pietrile de cătră fața ta ca ceara se vor topi, iară pre cei ce să tem de tine, tu bine îi vei curăți!

14. Căci mică e toată jârtva cătră mirosul bunei-mirosiri și puțin tot seul spre arderea-de-tot a ta, iară cel ce să teame de Domnul, mare e pururea.

15. Vai limbilor ce să scoală asupra neamului mieu! Domnul Atotțiitoriul va izbândi asupra lor, în ziua judecății, a da foc și viermi la trupurile lor, și vor plânge cu simțire până în veac“.

16. Și deaca au întrat la Ierusalim, să închinară Domnului și, când să curăți nărodul, au adus arderile ceale de tot ale lor, și ceale de voie ale lor, și dările.

17. Și puse Iudith toate unealtele lui Olofernu, câte au dat nărodul ei, și pologul carele au luat ea de la așternutul lui, spre danie Domnului au dat.

18. Și era nărodul veselindu-se în Ierusalim, despre fața sfintelor, în 3 luni, și Iudith cu ei au rămas.

19. Și după zilele aceastea, au purces fieștecarele la moștenirea lui, și Iudith mearse la Vetulua și rămase întru avearea ei.

20. Și fu în vreamea ei slăvită în tot pământul; și mulți au pohtit pre ea, și n’au cunoscut bărbat pre ea, toate zilele vieții ei, den care ceas au murit Manasi, bărbatul ei, și să adaose cătră nărodul ei.

21. Și era mergând înainte mare foarte, și îmbătrâni în casa bărbatului ei, 105 de ani; și lăsă roaba ei slobodă. Și muri la Vetulua.

22. Și o îngropară pre ea în peștera bărbatului ei, Manasi. Și o plânsără pre ea casa lui Israil 7 zile.

23. Și împărți unealtele ei, mai nainte de ce au murit ea, la toți cei de aproape ai lui Manasi, bărbatului ei, și celor aproape de neamul ei.

24. Și nu mai era cine să spară pre fiii lui Israil în zilele Iudithii și, după ce au murit ea, zile multe.

▲ Începutul paginii.