Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Plângerea Ieremiei

 

CAP 1

Nevoile și pricinile lor.

1. Și să făcu după ce să robi Israil și Ierusalimul să pustii, șezu Ieremia plângând și plânse plângerea aceasta pre Ierusalim, și zise:

Alef

Cum au șezut sângură cetatea cea înmulțită de noroade? Făcutu-s’au ca o văduvă înmulțită întru limbi; domnind în țări, făcutu-s’au spre bir.

Bet

2. Plângând, au plânsu noaptea și lacrămile ei –pre obrazul ei, și nu era cine să o mângâie pre ea, den toți cei ce iubiia pre ea; toți cei ce iubiia pre ea să lepădară de ea, făcură-să vrăjmași ei.

Ghimel

3. Înstreină-să Iudea de smerenia ei și de mulțimea robirii ei. Au șezut întru limbi, n’au aflat odihnă. Toți ceia ce gonescu pre ea prinsără pre ea în mijlocul celor ce năcăjescu.

Delet

4. Căile Sionului plângu, pentru că nu-s cei ce veniia la praznic. Toate porțile ei pierite sânt, preoții ei suspină, fecioarele ei duse sânt, și ea –amărându-se întru ea.

Ghe

5. Făcură-se cei ce năcăjescu pre ea spre căpetenie și vrăjmașii ei, spre sporitoare, căci Domnul au smerit pre ea preste mulțimea păgânătăților ei; pruncii ei mers-au întru robie înaintea feații celui ce năcăjaște.

Vaf

6. Și să rădică de la fata Sionului toată podoaba ei; făcură-să boiarii ei ca berbecii carii nu află pășune și mergea cu neputință spre fața celui ce goneaște.

Zain

7. Îș aduse aminte Ierusalimul de zilele smeririi ei și ale împingerilor ei, toate pohtele ei, câte era den zilele de ’nceput, căzând norodul ei în mânile celui ce năcăjaște; și nu e cine să-i ajute ei; văzând vrăjmașii ei, râseră spre înstreinarea ei.

Fe

8. Greșală greși Ierusalimul, pentru aceaea spre clătire să făcu. Toți cei ce măriia pre ea smeriră pre dânsa, pentru că văzură rușinarea ei. Și încă ea suspinând și să întoarse în trudă.

Țadi

9. Necurăția ei ―înaintea porților ei; nu ș’au adus aminte de ceale de apoi ale ei. Pogorât-au ceale prea înălțate, nu iaste cine să mângâie pre ea. „Vezi, Doamne, smerenia mea, căci să mări vrăjmașul!“

Iod

10. Mâna lui întinse cel ce năcăjaște preste toate pohtele ei, pentru că văzu limbi întrând la sfințirea ei, care ai poruncit: „Să nu între eale la adunarea ta!“

Caf

11. Tot norodul ei preasuspinând, căutând pâine, deaderă pohtele ei spre mâncare, ca să întoarcă suflet. Vezi, Doamne, și priveaște, căci să făcu necinstită!

Lamed

12. Toți cei ce mergu, spre voi, pre lângă cale, întoarceți-vă și vedeți de iaste dureare ca durearea mea carea s’au făcut! Răspunzând întru mine, smeritu-m’au Domnul întru urgia mâniei lui.

Mem

13. Dentru înălțimea lui trimis-au foc, în oasele meale îl pogorî pre el. Întinse mreajă picioarelor meale, întorșu-mă îndărăt, deade-mă Domnul pierit, toată ziua cu dureare.

Nun

14. Să priveghe spre necurățiile meale. În mânile meale să încleștară, suiră-se preste cerbicea mea. Slăbi vârtutea mea, căci deade Domnul în mâna mea durori, nu voiu putea să stau.

Sameh

15. Rădică pre toți cei tari ai miei Domnul den mijlocul mieu, chemă asupra mea vreame ca să zdrobească pre cei aleși ai miei. Călcă Domnul teascul fecioarei, featei Iudii; pre aceștea eu plâng,

Ain

16. Ochiul mieu pogorî apă, căci să depărtă de cătră mine cela ce mă mângâie pre mine, cel ce întoarce sufletul mieu. Făcutu-s’au fiii miei stinși, căci să întări vrăjmașul.

Fe

17. Întinse Sion mâna ei, nu iaste cine să o mângâie pre ea! Poruncit-au Domnul lui Iacov, că împrejurul lui vor fi cei ce-l năcăjesc pre el. Făcutu-s’au Ierusalimul ca ceaea ce are pre sine în mijlocul lor.

Țadi

18. Dirept iaste Domnul și gura lui am amărât. Auziți dară toate noroadele și vedeți durearea mea! Fecioarele meale și tinerii miei mearseră întru robie.

Cof

19. (Pentru) că am chemat pre ibovnicii miei, și ei m’au prelestit; preoții miei și bătrânii miei în cetate să sfârșiră, căci cerșură mâncare lor pentru ca să întoarcă sufletele lor, și n’au aflat.

Reș

20. Vezi, Doamne, că mă năcăjesc! Pântecele mieu să turbură și inema mea să întoarse întru mine, căci amărând am amărât. Den afară m’au făcut fără fii sabia, ca moartea în casă.

Șin

21. Auziț dară că suspin eu, nu iaste cine să mă mângâie pre mine. Toți vrăjmașii miei au auzit răutățile meale și s’au bucurat, căci tu ai făcut. Aduseș zi, numiș vreame; făcură-se mie, vai! vai!

Taf

22. Să între toată răutatea lor înaintea feații tale, și-i greșaște pre ei în ce chip au făcut greșale pentru toate păcatele meale; căci multe-s suspinile meale și inema mea să mâhneaște.

CAP 2

Stricarea cetății și a bisearicii.

Alef

1. Cum întunecă cu urgia lui Domnul pre fata Sionul! Aruncă den ceriu la pământ mărirea lui Israil și nu-ș aduse aminte de cel de supt picioarele lui în ziua urgiei lui.

Bet

2. Prăpădi Domnul, nescumpindu-se de toate ceale frumoase ale lui Iacov, surpă cu mânia lui tăriile featei Iudii; au lipit la pământ, spurcă împărăția ei și pre domnul ei.

Ghimel

3. Frânse cu urgia mâniei lui tot cornul lui Israil, întoarse îndărăt direapta lui de cătră fața vrăjmașului; și ațâță întru Iacov ca focul văpaia, și mâncă de tot ale ei toate ceale demprejur.

Dalet

4. Întinse arcul lui ca un vrăjmaș, întări direapta lui ca un nepriatin și omorî toate poftele ochilor miei în cortul featei Sionului, vărsă ca niște foc mânia lui.

Ghe

5. Făcutu-s’au Domnul ca un vrăjmaș, prăpădi pre Israil, prăpădi toate băștile lui, strică tăriile lui și înmulți featei Iudii, smerită și prea smerită.

Vaf

6. Și întinse ca o vie sălașul lui, strică sărbătoarea lui, uită Domnul ceale ce au făcut în Sion praznecului și sâmbetei și întărâtă cu pornirea mâniei lui pre împărat și preot și boiar.

Zain

7. Împinse Domnul jârtăvnicul lui, scutură svințenia lui, sfărâmă cu mâna vrăjmașului zidul băștilor ei, glas deaderă de războiu în Casa Domnului ca în ziua sărbătorii.

Ghet

8. Gândi Domnul a strica zidul featii Sion, întinse măsură, nu întoarse mâna lui de la călcare-de-tot; și plânse cea denaintea zidului, și zidul tot deodată slăbi.

Tet

9. Înfipsără-să la pământ porțile ei, pierdu și zdrobi zăvoarăle ei. Pre împăratul ei, pre boiarinul ei –întru limbi. Nu iaste leage, și proroc n’au văzut vedeare de la Domnul.

Iod

10. Șezut-au la pământ, tăcut-au bătrânii featii Sionului, pusără țărână preste capul lor, încinsără-să cu saci; pogorâră la pământ căpetenii fecioare în Ierusalim.

Caf

11. Sfârșiră-să cu lacrămile ochii miei, turbură-se inima mea, răvărsă-se la pământ mărirea mea asupra zdrobirii featii norodului mieu, când muriia pruncu și sugătoriu în ulițele cetății.

Lamed

12. Maicelor lor am zis: „Unde iaste grâu și vin?“, când leșina ei ca niște răniți în ulițele cetății, vărsându-se sufletele lor în sânul maicii lor.

Mem

13. Ce voiu mărturisi ție sau ce voiu asămăna ție, fată Ierusalim? Cine te va mântui sau cine te va mângâia, fecioară fată Sion? Căci să mări păharul zdrobirei tale! Cine te va vindeca?

Nun

14. Prorocii tăi au văzut ție deșărtări și nebunie, și n’au descoperit asupra strâmbătății tale, ca să întoarcă robia ta; și au văzut ție luări deșarte și scoateri-afară.

Sameh

15. Plesnit-au asupra ta mânile toți ceia ce merg pre cale, șuierară și clătiră capul lor asupra featei Ierusalimului: „De iaste aceasta cetatea –grăi-vor–, cununa mărirei, veselia a tot pământul?“

Ain

16. Deșchiseră asupra ta gura lor toți vrăjmașii tăi, șuierară și scrâșniră dinții și ziseră: „Să o înghițim pre ea; însă aceasta e ziua carea așteptam, aflat-am pre ea, văzutu-o-am“.

Fe

17. Făcut-au Domnul ceale ce au gândit, săvârși graiul lui, care au poruncit den zilele de ’nceput; surpă și nu se milostivi, și veseli asupra ta pre vrăjmași, înălță cornul celor ce te necăjesc.

Țadi

18. Strigă inima lor cătră Domnul: „Zidurile Sionului să pogoare lacrămi ca pâraiele, ziua și noaptea!“ Și-ț dă trezvie ție, nici să tacă lumina ochilor tăi.

Cof

19. Scoală-te, bucură-te noaptea la începăturile strejii tale, varsă ca apa inima ta pre denaintea feaței Domnului, rădică cătră el mânile tale pentru sufletele pruncilor tăi celor ce leașină de foame de ’nceputul tuturor ieșirilor.

Reș

20. Vezi, Doamne, și priveaște la cine ai prăpădit așa! Au mânca-vor muierile roada pântecelor lor? Piericiune făcu bucătariul! Omorî-se-vor pruncii cei ce sug țâță? Au ucide-vei întru sfințenia Domnului preot și proroc?

Șin

21. Adormiră la ieșire copilaș și bătrân. Fecioarele meale și tinerii miei mearseră în robie. Cu sabie și cu foamete ai ucis, în ziua urgiei tale fiert-ai și nu te-ai scumpit.

Taf

22. Chemat-au ziua sărbătorii nemerniciii meale de premprejur; și nu fură în ziua urgiei Domnului mântuit și rămas, în ce chip am biruit și am înmulțit pre vrăjmașii miei toți.

CAP 3

Plângerea și rugăciunea prorocului.

Alef

1. Eu –bărbat văzând sărăcia cu toiagul mâniei lui asupra mea.

2. Luatu-m’au și m’au dus la întunearec și nu la lumină,

3. Însă întru mine întoarse mâna lui toată ziua.

Bet

4. Vechit-au trupul mieu și pialea mea, oasele meale le-au zdrobit.

5. Zidi asupră-mi, și încungiură capul mieu, și osteniră întru ceale întunecoase.

6. Șezutu-m’au în morții cei de veac.

Ghimel

7. Zidi asupră-mi și nu voiu ieși, îngreuie arama mea.

8. Și voiu striga și voiu chiui; astupat-au ruga mea.

9. Zidit-au de iznoavă căile meale, astupatu-le-au, cărările meale au turburat.

Dalet

10. Urs pândind îm iaste acesta mie, ca leul întru ascuns.

11. Goni pre cel depărtat și mă încetă, puse-mă stinsă.

12. Întinse arcul lui și mă stâlpi ca proașca la săgeată.

Ghe

13. Băgă în rănichii miei tulbele lui.

14. Făcutu-m’am cuvânt la tot norodul mieu, cântare lor toată ziua.

15. Săturatu-m’au de amărăciune, îmbătatu-m’au de hiare.

Vaf

16. Și scoase cu număr dinții miei, mă hrăni cu cenușă.

17. Și depărtă de la pace sufletul mieu, uitaiu ceale bune.

18. Și ziș: „Pieri putearea mea și nădeajdea de la Domnul“.

Zain

19. Adușu-mi aminte de sărăcia mea și de goana amărăciunii meale și a hierii.

20. Cu pomenire voiu pomeni și va buiugui asupra mea sufletul mieu.

21. Pre aceasta voiu pune la inima mea, pentru aceaea voiu răbda.

Ghet

22. Milele Domnului, căci nu m’au părăsit pre mine, căci nu s’au săvârșit milosârziile lui!

23. Lunile spre dimeneți, miluiaște Doamne, căci ne-am concenit; căci s’au concenit îndurările lui deșarte întru dimeneți; multă e credința ta.

24. „Partea mea e Domnul –și zise sufletul mieu– pentru aceaea voiu îngădui lui“.

Tet

25. Bun iaste Domnul celor ce îngăduiesc pre el, sufletul carele va cerca pre el.

26. Bine e, și va îngădui, și va odihni la mântuirea lui Dumnezău.

27. Bine e omului, când va rădica jugul den tinereațele lui.

Iod

28. Șădea-va singur și va tăcea, căci au rădicat asupra lui.

[29. Să atingă țărâna cu buzele lui; poate mai este nădejde;]

30. Da-ș-va falca celui ce loveaște pre el, sătura-se-va de ocări.

Caf

31. Căci în veac nu se va depărta Domnul;

32. Căci cel ce au smerit milostivi-se-va după mulțimea milii lui.

33. Și nu răspunse de la inima lui și smeri pre fiii omului.

Lamed

34. A smeri supt picioarele lui pre toți legații pământului,

35. A abate leagea omului pre denaintea feații Celui Înalt,

36. A osândi pre om când să judecă el, Domnul n’au zis.

Mem

37. Cine au zis așa și s’au făcut? Domnul n’au poruncit;

38. Den rostul Celui Înalt nu vor ieși ceale reale și bunele?

39. Au cârti-va omul trăind, omul pentru păcatul lui?

Nun

40. Cercetatu-s’au calea noastră și s’au cercat și ne vom întoarce până la Domnul.

41. Să luom inimile noastre în mâinile noastre la ceriu:

42. „Greșit-am, păgânit-am, și n’ai curățit!“

Sameh

43. Acoperit-ai cu mânie și ne-ai gonit pre noi, omorâtu-ne-ai și nu te-ai milostivit.

44. Acoperit-ai cu nor spre tine pentru rugăciune;

45. A clipi eu și a ne depărta ai pus pre noi în mijlocul năroadelor.

Ain

46. Deșchis-au asupra noastră gura lor toți vrăjmașii noștri.

47. Frică și spaimă s’au făcut noao, rădicare și surpare.

48. Slobozirile apelor ―înaintea ochilor miei, preste zdrobitura featei nărodului mieu.

Fe

49. Ochiul mieu să sorbi și nu voiu tăcea, ca să nu fie trezvire,

50. Până unde va pleca și va vedea Domnul den ceriu.

51. Ochiul mieu va tânji asupra sufletului mieu decât toate featele cetății.

Țadi

52. Vânând, mă vânară ca pre o pasăre toți vrăjmașii miei, în dar;

53. Omorât-au în groapă viața mea și puseră piatră preste mine.

54. Să vărsă apă preste capul mieu; ziș: „Lepădaiu-mă“.

Cof

55. Chemat-am numele tău, Doamne, den groapa cea prea adâncă.

56. Glasul mieu ai ascultat; să nu ascunzi urechile tale la ruga mea.

57. La ajutoriul mieu apropiatu-te-ai în ziua carea am chemat pre tine. Zisu-mi-ai: „Nu te teame!“

Reș

58. Judecat-ai, Doamne, toate judecățile sufletului mieu, mântuit-ai viața mea.

59. Văzut-ai, Doamne, turburările meale, judecat-ai judecata mea.

60. Văzut-ai toată izbânda lor și toate gândurile întru mine.

Șin

61. Auzit-ai ocara lor, toate gândurile lor asupra mea,

62. Buzele celor ce să rădică asupra mea și cugetele lor asupra mea toată ziua,

63. Șădearea lor și scularea lor. Priveaște asupra ochilor lor.

Taf

64. Răsplăti-vei lor răsplătire, Doamne, după faptele mâinilor lor,

65. Da-vei lor scuteala inimii meale, osteneala.

66. Tu pre ei vei goni cu urgie și vei topi pre ei dedesuptul ceriului, Doamne!

CAP 4

Pricina certării și nădejdea izbăvirii.

Alef

1. Cum să va negri aurul? Premeni-să-va argintul cel bun? Răvărsară-se pietrile sfinte preste începăturile a toate ieșirile.

Bet

2. Fiii Sionului cei cinstiți, cei rădicați cu aurul, cum să socotiră întru vase de lut ce sânt fapte de mânile olariului?

Ghimel

3. Și bălauri dezbrăcară țâțe, aplecară puii lor; featele nărodului mieu –spre nevindecare, ca pasărea în pustiiu.

Dalet

4. Lipitu-s’au limba sugariului de gâtlejul lui cu seate; pruncii au cerșut pâine, cine să le frângă nu iaste la ei.

Ghe

5. Cei ce mănâncă desfătăciunile s’au stins la ieșiri, cei ce să apleacă preste făși îmbrăcară-se cu gunoiu.

Vaf

6. Și să mări fărădeleagea featii norodului mieu mai mult decât fărădeleagea Sodomului celui surpat ca o sârguială, și n’au durut întru ea mânile.

Zain

7. Curățitu-s’au cei sfințiți ai ei mai mult decât omătul, luminară mai mult decât laptele, închegară-să mai mult decât piatra zamfirului zmulgerea lor.

Ghet

8. Întunecă-să mai mult decât spuza chipul lor, nu s’au cunoscut întru ieșiri; închegatu-s’au pialea lor preste oasele lor, uscatu-s’au, făcutu-s’au ca un lemnu.

Tet

9. Mai buni era răniții cei de sabie, decât cei răniți de foamete: mearsără împunși de la roadele țarinilor.

Iod

10. Mânile muierilor celor neîndurătoare fiarsără copiii lor; fură spre mâncare lor întru surparea featii norodului mieu.

Caf

11. Săvârși Domnul mânia lui, răvărsă mânia urgiei lui și aprinsă foc în Sion, și mâncă de tot temeaiele ei.

Lamed

12. N’au crezut împărații pământului, toți cei ce lăcuiescu lumea, că va întra vrăjmași și năcăjitori pren porțile Ierusalimului,

Mim

13. Den păcatele prorocilor ei, den strâmbătățile preoților ei celor ce varsă sânge dirept în mijlocul ei.

Nun

14. Clătiră-să previghetorii ei întru ieșiri, pângăritu-s’au cu sânge; neputând ei atins-au îmbrăcămintele lor.

Sameh

15. „Feriți-vă de la ceale necurate“ –chemați pre ei–, „feriți-vă, feriți-vă, nu vă atingeți, căci s’au ațâțat și încă s’au clintit“. Ziceți întru limbi, (căci) nu vor mai adaoge a nemernici.

Ain

16. Fața Domnului e partea lor; nu va adaoge a privi cătră ei. Fața preoților n’au luat, prorocii n’au miluit.

Fe

17. Încă fiind noi, să sfârșiră ochii noștri la ajutoriul nostru în deșert! Privind noi, am privit la limbă ce nu mântuiaște.

Țadi

18. Vânat-am pre cei mai mici ai noștri, ca să nu meargă în ulițile noastre. Apropiatu-s’au vreamea noastră, plinitu-s’au zilele noastre, sosit-au săvârșitul nostru.

Caf

19. Sprinteni să făcură cei ce goniia pre noi mai mult decât vulturii ceriului; preste munți s’au ațâțat, în pustiiu au pândit pre noi.

Reș

20. Duhul obrazului nostru, Domnul cel unsu, să prinse întru stricăciunile noastre, căruia am zis: „În umbra lui vom trăi întru limbi“.

Șin

21. Bucură-te și te veseleaște, fata Idumeii, ceaea ce lăcuiești pre pământ; încă și preste tine va treace păharul Domnului, îmbăta-te-vei și vei vărsa.

Taf

22. Sfârșitu-s’au fărădeleagea ta, fată Sion; nu va adaoge încă a te (mai) înstreina; socoti fărădelegile tale, fată Sion, au descoperit preste necurățiile tale.

CAP 5

Ruga Ieremiei prorocul.

1. Adu-ți aminte, Doamne, căci s’au făcut noao! Priveaște și vezi ocara noastră!

2. Moștenirea noastră mutatu-s’au la striini, casele noastre la striini.

3. Sărăimani ne-am făcut, nu iaste tată, maicele noastre –ca văduvele.

4. Apa noastră cu argint am băut, leamnele noastre pre schimbare au venit.

5. Preste cerbicea noastră ne-am gonit, ostenit-am, nu ne-am odihnit.

6. Eghipetul deade mâna, la Arsur –spre săturarea lor.

7. Părinții noștri au greșit și nu sânt, noi fărădelegile lor am suferit.

8. Robi ne-au stăpânit pre noi, mântuit nu iaste den mânile lor.

9. Cu sufletele noastre vom aduce pâinea noastră de cătră fața sabiei pustiiului.

10. Pialea noastră ca un cuptoriu să afumă, zmulsără-să de cătră fața viforălor foameții.

11. Pre muieri în Sion au smerit, pre fecioare –în cetățile Iudii.

12. Boiari în mânile lor s’au spânzurat, bătrânii nu s’au cinstit.

13. Cei aleș plângere au luat, și tinerii cu lemnu slăbiră.

14. Și bătrânii de la poartă s’au părăsit, cei aleși de cântările lor au încetat.

15. Strică-se bucuria inimii noastre, întoarsă-să spre plângere jocul nostru.

16. Căzut-au cununa capului nostru și vai noao, căci am greșit.

17. Pentru aceasta s’au făcut dureare, duioasă e inima noastră; pentru aceasta s’au întunecat ochii noștri,

18. Preste măgura Sionului, căci s’au stins, vulpi au trecut prentr’însa.

19. Și tu, Doamne, în veac vei lăcui, scaunul tău spre rudă și rudă.

20. Pentru căci în sfârșit vei uita pre noi, părăsi-vei pre noi spre îndelungare de zile?

21. Întoarce pre noi, Doamne, cătră tine și ne vom întoarce; și înnoiaște zilele noastre ca și mainte!

22. Căci lepădând, ne-ai lepădat pre noi, urgisitu-te-ai preste noi foarte.

▲ Începutul paginii.