Biblia/Noul Testament/Faptele Apostolilor/Capitolul 20
- Iar după ce a încetat tulburarea, Pavel, chemând pe ucenici și dându-le îndemnuri, după ce și-a luat rămas bun, a ieșit să meargă în Macedonia.
- Și străbătând acele părți și dând ucenicilor multe sfaturi și îndemnuri, a sosit în Grecia.
- Și a stat acolo trei luni. Dar când era să plece pe apă în Siria, iudeii au uneltit împotriva vieții lui, iar el s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.
- Și mergeau împreună cu el, până în Asia, Sosipatru al lui Piru din Bereea, Aristarh și Secundus din Tesalonic și Gaius din Derbe și Timotei, iar din Asia: Tihic și Trofim.
- Aceștia, plecând înainte, ne-au așteptat în Troa.
- Iar noi, după zilele Azimelor, am pornit cu corabia de la Filipi și în cinci zile am sosit la ei în Troa, unde am rămas șapte zile.
- În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopții.
- Iar în camera de sus, unde erau adunați, erau multe lumini aprinse.
- Dar un tânăr cu numele Eutihie, șezând pe fereastră, pe când Pavel ținea lungul său cuvânt, a adormit adânc și, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea, și l-au ridicat mort.
- Iar Pavel, coborându-se, s-a plecat peste el și, luându-l în brațe, a zis: Nu vă tulburați, căci sufletul lui este în el.
- Și suindu-se și frângând pâinea și mâncând, a vorbit cu ei mult până în zori, și atunci a plecat.
- Iar pe tânăr l-au adus viu și foarte mult s-au mângâiat.
- Iar noi, venind la corabie, am plutit spre Asson, ca să luăm de acolo pe Pavel, căci astfel rânduise el, voind să meargă pe jos.
- După ce s-a întâlnit cu noi la Asson, luându-l cu noi, am venit la Mitilene.
- Și de acolo, mergând cu corabia, am sosit a doua zi în fața insulei Hios. Iar în ziua următoare, am ajuns în Samos și, după ce am poposit la Troghilion, a doua zi am venit la Milet.
- Căci Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putință, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii.
- Și trimițând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoții Bisericii.
- Și când ei au venit la el, le-a zis: Voi știți cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia,
- Slujind Domnului cu toată smerenia și cu multe lacrimi și încercări care mi s-au întâmplat prin uneltirile iudeilor.
- Și cum n-am ascuns nimic din cele folositoare, ca să nu vi le vestesc și să nu vă învăț, fie înaintea poporului, fie prin case,
- Mărturisind și iudeilor și elinilor întoarcerea la Dumnezeu prin pocăință și credința în Domnul nostru Iisus Hristos.
- Iar acum iată că fiind eu mânat de Duhul, merg la Ierusalim, neștiind cele ce mi se vor întâmpla acolo,
- Decât numai că Duhul Sfânt mărturisește prin cetăți, spunându-mi că mă așteaptă lanțuri și necazuri.
- Dar nimic nu iau în seamă și nu pun nici un preț pe sufletul meu, numai să împlinesc calea mea și slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu.
- Și acum, iată, eu știu că voi toți, printre care am petrecut propovăduind împărăția lui Dumnezeu, nu veți mai vedea fața mea.
- Pentru aceea vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de sângele tuturor.
- Căci nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu.
- Drept aceea, luați aminte de voi înșivă și de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său.
- Căci eu știu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruța turma.
- Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați, grăind învățături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.
- Drept aceea, privegheați, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea și ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.
- Și acum vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfințiți.
- Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni;
- Voi înșivă știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine.
- Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.
- Și după ce a spus acestea, plecându-și genunchii, s-a rugat împreună cu toți aceștia.
- Și mare jale i-a cuprins pe toți și, căzând pe grumazul lui Pavel, îl sărutau,
- Cuprinși de jale mai ales pentru cuvântul pe care îl spusese, că n-au să mai vadă fața lui. Și îl petrecură la corabie.
▲ Începutul paginii. |