Biblia/Noul Testament/Iacob/Capitolul 1

11431Biblia — (Noul Testament, Iacob, Capitolul 1)


  1. Iacov, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții, care sunt în împrăștiere, salutare.
  2. Mare bucurie să socotiți, frații mei, când cădeți în felurite ispite,
  3. Știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdarea;
  4. Iar răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nelipsiți fiind de nimic.
  5. Și de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare; și i se va da.
  6. Să ceară însă cu credință, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo.
  7. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu.
  8. Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale.
  9. Iar fratele cel smerit să se laude întru înălțimea sa,
  10. Și cel bogat întru smerenia sa, pentru că va trece ca floarea ierbii.
  11. Căci a răsărit soarele arzător și a uscat iarba și floarea ei a căzut și frumusețea feței ei a pierit; tot așa se va veșteji și bogatul în alergăturile sale.
  12. Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El.
  13. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele și El însuși nu ispitește pe nimeni.
  14. Ci fiecare este ispitit când este tras și momit de însăși pofta sa.
  15. Apoi pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte.
  16. Nu vă înșelați, frații mei prea iubiți:
  17. Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.
  18. După voia Sa ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim începătură făpturilor Lui.
  19. Să știți, iubiții mei frați: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie.
  20. Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
  21. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre.
  22. Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă.
  23. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu și împlinitor, el seamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale;
  24. S-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era.
  25. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârșită a libertății și a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa.
  26. Dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu își ține limba în frâu, ci își amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică.
  27. Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.
▲ Începutul paginii.