Biblia/Noul Testament/Marcu/Capitolul 5
- Și a venit de cealaltă parte a mării în ținutul Gadarenilor.
- Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat,
- Care își avea locuința în morminte, și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri,
- Pentru că de multe ori fiind legat în obezi și lanțuri, el rupea lanțurile, și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească;
- Și neîncetat noaptea și ziua era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se cu pietre.
- Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui.
- Și strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești.
- Căci îi zicea: Ieși duh necurat din omul acesta.
- Și l-a întrebat: Care îți este numele? Și I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulți.
- Și Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut.
- Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păștea.
- Și L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei.
- Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat de pe țărmul înalt, în mare. Și erau ca la două mii și s-au înecat în mare.
- Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat.
- Și s-au dus la Iisus și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat.
- Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul și despre porci.
- Și ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor.
- Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.
- Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le câte ți-a făcut ție Domnul și cum te-a miluit.
- Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; și toți se minunau.
- Și trecând Iisus cu corabia iarăși de partea cealaltă, s-a adunat la El mulțime multă și era lângă mare.
- Și a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, și văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui,
- Și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape și să trăiască.
- Și a mers cu el. Și mulțime multă îl urma pe Iisus Și Îl îmbulzea.
- Și era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge.
- Și multe îndurase de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău.
- Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulțime și pe la spate s-a atins de haina Lui.
- Căci își zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca!
- Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s-a vindecat de boală.
- Și îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El, întorcându-Se către mulțime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine?
- Și I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulțimea îmbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine?
- Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta.
- Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a mărturisit tot adevărul;
- Iar El i-a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!
- Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul?
- Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai.
- Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov.
- Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult.
- Și intrând, le-a zis: De vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.
- Și-L luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce îl însoțeau și a intrat unde era copila.
- Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te!
- Și îndată s-a sculat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare.
- Dar El le-a poruncit, cu stăruință, ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce.
| ▲ Începutul paginii. |