Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Solomon/Capitolul 18
- Pentru cuvioșii Tăi strălucea lumină mare, iar Egiptenii auzeau glasul lor, fără să le vadă chipul și, cu toate suferințele lor de până aci, îi fericeau.
- Și pentru că după atâtea asupriri - Israel nu se răzbuna asupra lor - Egiptenii le mulțumeau și le cereau iertare de relele pe care ei le făcuseră.
- În loc de întuneric, ai dat cuvioșilor Tăi stâlp de foc arzător, care să-i călăuzească în acea călătorie necunoscută; soare nevătămător le-ai dat în drumul lor cel plin de slavă.
- Vrednici erau Egiptenii să fie lipsiți de lumină și să fie închiși în întuneric, ca unii care țineau închiși pe fiii Tăi, aceia prin care trebuia să se dea veacului nestricăcioasa lumină a legii Tale.
- Și când s-au sfătuit să ucidă pe pruncii celor cuvioși ai Tăi, unul dintre acești prunci a fost aruncat și a scăpat, dar Tu, spre pedeapsa lor, le-ai luat mulțime de copii și pe ei pe toți i-ai înecat în valurile mării.
- Noaptea aceasta a fost cunoscută mai înainte de părinții noștri, ca - știind bine în ce jurăminte crezuseră - nădăjduind întru ele, să se veselească.
- Iar poporul Tău a văzut și mântuirea celor drepți și pieirea vrăjmașilor.
- Și precum ai pedepsit pe potrivnici, tot așa, chemându-ne pe noi, ne-ai preamărit.
- Copiii evlavioși ai celor drepți jertfeau în ascuns ți statorniceau toți într-un gând legământul cel dumnezeiesc, ca sfinți părtași să fie deopotrivă la aceleași bunătăți și la aceleași primejdii, cântând laudele părinților.
- Iar cu cântecele lor se însoțeau țipetele risipite ale vrăjmașilor și se auzeau bocetele lor pentru copiii uciși.
- Robul și stăpânul erau pedepsiți cu aceeași pedeapsă și omul de rând îndura aceleași dureri ca și regele.
- Toți deopotrivă aveau morți fără de număr, dar din același soi de moarte, și cei ce rămăseseră în viață nu puteau face față cu înmormântările, de vreme ce într-o clipă tot ce era mai de seamă în neamul lor pierise.
- Ei, care nu voiseră să creadă din pricina vrăjitorilor lor, când le-au pierit cei dintâi născuți ai lor, au mărturisit că Israel este poporul lui Dumnezeu.
- Căci, pe când lina tăcere stăpânea peste toate și noaptea cu repedea ei curgere ajunsese la calea jumătate,
- Cuvântul Tău cel atotputernic a purces din înaltul cer și din scaunele împărătești, ca un cumplit războinic, în mijlocul acelui pământ hotărât pieirii,
- Și aducând - ca o sabie ascuțită - porunca Ta cea fără de schimbare, stătea și umplea toate de moarte și ajungea până la cer, rezemându-se de pământ.
- Atunci pe loc, vedeniile unor visuri groaznice îi tulburară și spaime neașteptate au năvălit asupra lor.
- Azvârliți încoace și încolo pe pământ și pe jumătate morți, ei dădeau pe față pricina pentru care mureau.
- Căci vedeniile care îi îngroziseră le destăinuiseră lucrul pentru care pătimesc atât de rău ca să nu moară de neștiință.
- Încercarea morții a atins și pe cei drepți și mulți au pierit în pustiu, dar mânia Ta nu a ținut multă vreme.
- Căci un om fără vină a luat degrabă partea celor vinovați, având ca arme ale slujbei sale rugăciunea și tămâia de împăcare, și a stat împotriva mâniei Tale, și primejdiei morții i-a pus un capăt, arătându-se pe sine că este robul Tău.
- El a biruit mulțimea răzvrătită, nu cu tăria trupului, nici cu puterea armelor, ci a supus cu cuvântul pe Cel care îi pedepsea și pomenind jurămintele făcute părinților și legământul cu Israel.
- Când morții, căzuți unii peste alții, au ajuns grămezi, el a stat la mijloc, a potolit mânia și a închis pieirii calea care ducea spre cei vii.
- Căci în veșmântul preoțesc, lung până la glezne, era toată lumea, și numele slăvite ale părinților erau săpate pe cele patru șiruri de pietre scumpe, iar măreția Ta pe diadema de pe cap.
- Înaintea acestor semne, îngerul pieirii a încetat și s-a temut, căci singură ispita mâniei Tale era destulă.
| ▲ Începutul paginii. |