Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Solomon/Capitolul 19
- Ci o mânie neîndurată prigonește pe nelegiuiți până la sfârșit, fiindcă Dumnezeu știa de mai înainte ce vor face ei,
- Că adică Egiptenii, după ce au lăsat pe Israel să plece și cu mare stăruință i-au grăbit la drum, vor avea păreri de rău și vor începe să-i urmărească.
- Cu adevărat, când nu isprăviseră de jelit pe morții lor și plângeau încă la mormintele celor uciși, un alt gând nebunesc le-a venit și au început, ca pe niște fugari, să urmărească pe aceia pe care îi grăbiseră cu rugăminți să plece de la ei.
- La aceasta îi trăgea pedeapsa de care erau vrednici, și despre cele mai înainte întâmplate nu mai aveau ținere de minte, ca să se împlinească și ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei;
- Așa încât poporul Tău să săvârșească necrezuta lui trecere prin mare, iar Egiptenii să dea peste o moarte năprasnică.
- Fiindcă făptura întreagă a fost prefăcută în alcătuirea ei, supunându-se deosebitelor Tale porunci, pentru ca robii Tăi să se păzească nevătămați.
- Astfel un nor umbrea tabăra lor; din apa care mai înainte era acolo s-a făcut pământ uscat, iar din Marea Roșie, cale fără de piedică și câmpie cu pajiște din valurile zbuciumate.
- Și pe aici a trecut tot neamul Israel, pe care îl ocrotea mâna Ta, și minunate lucruri a văzut.
- Și ca niște cai din câmpia cu iarbă și ca niște miei care zburdă, ei Te preaslăveau pe Tine, Doamne, Cel Care i-ai izbăvit.
- Fiindcă își aduceau mereu aminte de cele ce se întâmplaseră în-țara pribegiei lor, cum pământul, în locul altor vietăți, a scos la iveală tăuni, iar Nilul în loc de pești a vărsat o mulțime de broaște.
- Și mai pe urmă, au văzut o nouă odrăslire de păsări, când, fiind purtați de poftă, ei au cerut mâncăruri de desfătare.
- Și, spre împlinirea dorinții lor, nor de prepelițe s-a ridicat dinspre mare;
- Însă pedeapsa a venit peste cei păcătoși - și nu fără semnele prevestitoare ale puternicelor fulgere - și au pătimit cu dreptate pentru răutățile lor.
- Căci s-au purtat cu ură crâncenă față de cei străini. Unii n-au voit să primească pe trecătorii necunoscuți, dar aceștia au adus în robie pe străinii care le făcuseră bine.
- Și nu numai aceasta, ci mai este încă un lucru, că adică aceia primeau pe cei străini cu dușmănie.
- Pe când aceștia au primit poporul Tău cu bucurie, iar după ce l-au făcut părtaș la aceleași drepturi ca și ei, l-au asuprit cu cumplite necazuri.
- Pentru care au fost pedepsiți cu orbire, ca și aceia care dădeau năvală la porțile celui drept, când, cuprinși de întuneric nepătruns, căutau fiecare ieșirea porții.
- Căci stihiile schimbau între ele însușirile lor, precum la un instrument cu coarde sunetele schimbă măsura, dar păstrează tonul - ceea ce se poate vedea lămurit din cercetarea faptelor.
- Vietățile de pe pământ se făceau vietăți de apă, iar cele ce înotau treceau pe pământ.
- Focul ardea în apă dincolo de puterea sa, iar apa își pierdea însușirea ei de a stinge.
- Flăcările focului nu mai vătămau carnea plăpândelor dobitoace care umblau primprejur și nu topeau acea hrană venită din cer, care semăna cu bruma ce se topește ușor.
- Întru toate, Doamne, ai preamărit pe poporul Tău și l-ai făcut de cinste și nu l-ai trecut cu vederea, ci în toată vremea și în tot locul ai stat în preajma lui.
| ▲ Începutul paginii. |