Biblia/Vechiul Testament/Cartea Judecătorilor/Capitolul 21
- Și s-au jurat Israeliții în Mițpa, zicând: "Nimeni din noi să nu-și dea fetele sale de sorii după fiii lui Veniamin".
- Apoi a venit poporul la Betel și a stat acolo până seara înaintea lui Dumnezeu, și a ridicat glasul său și a plâns cu jale mare,
- Zicând: "Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce oare s-a petrecut aceasta în Israel, că iată acum lipsește din Israel o seminție?"
- Iar a doua zi s-a sculat poporul de dimineață și a făcut acolo jertfelnic și a adus arderi de tot și jertfe de izbăvire.
- Apoi au zis fiii lui Israel: "Cine oare n-a venit la adunarea ce s-a ținut înaintea Domnului dintre toate semințiile lui Israel?" Căci blestem mare se rostise asupra acelora care nu aveau să vină înaintea Domnului în Mițpa și se zisese că aceia să fie dați morții.
- Și s-au înduioșat fiii lui Israel față de Veniamin, fratele lor, zicând: "Acum s-a tăiat o seminție din Israel.
- Ce vom face pentru a găsi femei celor care au rămas, deoarece ne-am jurat înaintea Domnului să nu le dăm femei din fetele noastre?
- Atunci s-a văzut că din Iabeș-Galaad nu venise nimeni înaintea Domnului la adunarea din tabără.
- Și s-a cercetat poporul și iată nu era acolo nici unul din locuitorii Iabeșului din Galaad.
- Atunci a trimis acolo obștea douăsprezece mii de oameni, bărbați voinici și le-a dat poruncă, zicând: "Mergeți și loviți pe locuitorii din Iabeșul Galaadului cu sabia, și femeile, și copiii.
- Și iată ce să mai faceți: pe orice bărbat și orice femeie care a cunoscut bărbat, să-i dați pieirii, iar fetele lăsați-le cu viață". Și așa au făcut.
- Și au găsit ei printre locuitorii din Iabeșul Galaadului patru sute de fete care nu cunoscuseră bărbat și le-au adus în tabără la Șilo, care e în pământul Canaan.
- Atunci toată obștea a trimis să grăiască fiilor lui Veniamin care erau la stânca lui Rimon și să le vestească pace.
- Și s-au întors fiii lui Veniamin la Israeliți și Israeliții le-au dat soții din femeile rămase în viață din Iabeșul Galaadului. Dar curând s-a văzut că acestea nu erau de ajuns.
- Poporul însă jelea după Veniamin, că Domnul n-a păstrat în întregime semințiile lui Israel.
- Au zis drept aceea bătrânii obștii: "Ce să facem cu cei rămași fără femei, căci au fost stârpite femeile în Veniamin?"
- Apoi au zis: "Pământul de moștenire să rămână în întregime fiilor lui Veniamin, ca să nu piară seminția lui din Israel.
- Dar noi nu le putem da femei din fetele noastre, căci fiii lui Israel s-au jurat, zicând: Blestemat să fie cel ce va da femei lui Veniamin!"
- Și au mai zis: "Iată, în fiecare an se face sărbătoarea Domnului în Șilo, care este așezat la miazănoapte de Betel și la răsărit de drumul ce duce de la Betel la Sichem și la miazăzi de Lebona".
- Drept aceea au poruncit fiilor lui Veniamin și au zis: "Mergeți și pândiți din vii
- Și băgați de seamă când vor ieși fetele din Șilo să joace la horă; atunci să ieșiți din vii și să vă luați femei din fetele din Șilo și mergeți în pământul lui Veniamin.
- Iar când vor veni părinții lor sau frații lor cu plângere la noi, noi le vom zice: "Iertați-i pentru noi, căci noi n-am luat în război femei pentru fiecare dintre ei și nici voi nu le-ați dat; acum și voi sunteți de vină".
- Și fiii lui Veniamin așa au și făcut și și-au luat femei după numărul lor din cele ce erau la horă și pe care ei le-au răpit și s-au dus înapoi în moștenirea lor și au zidit cetăți și au început să trăiască în ele.
- În același timp Israeliții s-au împărțit de acolo și s-a dus fiecare în seminția sa și la moștenirea lui.
- În zilele acelea nu era rege în Israel și fiecare făcea ce i se părea că este cu dreptate.
▲ Începutul paginii. |