Biblia/Vechiul Testament/Cartea a treia a Macabeilor/Capitolul 4
- Iar oriunde sosea porunca aceasta păgânii făceau ospăț poporului cu strigări și bucurie și cu îndrăzneală își arătau pizma cea rea, pe care o aveau demult în inima lor.
- Însă printre Iudei era neîncetată plângere și tânguire cu foarte mare strigare, cu lacrimi și suspinuri fierbinți ale inimii, pretutindeni plângând pieirea cea neașteptată mai înainte, care fără de veste s-a hotărât asupra lor.
- Ce ținut sau cetate, sau ce așezare locuită de pretutindeni sau ce căi nu erau pline de vaietele și de plânsetele lor?
- Că așa de groaznic și fără de milă de mai marii cetăților erau scoși afară toți laolaltă, încât și unora dintre vrăjmașii lor, cu mintea privind cumplitele chinuri, li se făcea milă și, văzând neașteptata schimbare a vieții, lăcrimau pentru prigoana lor cea afară din cale de jalnică.
- Că se aducea mulțime de bătrâni albi de căruntețe, ale căror picioare, fiind încovoiate de bătrânețe și pășind încet, îi sileau, fără rușine, să pășească iute.
- Și femeile tinere, de curând măritate, în loc de a se veseli, se văitau și cosițele cele unse cu mir, cu praf presărându-le, erau aduse neacoperite cu văl; și în loc de cântări de nuntă, toate laolaltă începeau a plânge, ca și cum ar fi smulse ca prăzi de alte neamuri, și fiind legate cu sila, poporul le trăgea să le bage în corabie.
- Și bărbații acestora cu lanțuri în loc de cununi erau legați la grumaji în vârsta cea ca o floare a tinereților; în loc de desfătare și de veselie tinerească, zilele celelalte de nuntă în plângeri le petreceau, văzându-și lângă picioare groapa deschisă.
- Și-i duceau ca pe niște fiare, legați cu lanțuri de fier: unii de cumpenele corăbiilor aveau grumajii prinși în cuie, alții aveau picioarele strâns legate cu obezi și deasupra cu podine astupați, spre a nu vedea lumina și de toate părțile să le fie ochii în întuneric, ca să-i ducă pe apă ca pe niște uneltitori.
- Pe aceștia, după ce i-au băgat în corabie și au săvârșit călătoria precum poruncise regele, a dat ordin să-i așeze în tabără, înaintea cetății, în locul cel de alergare al cailor, care era foarte larg împrejur și bun de a-i putea vedea, pentru ca să-i batjocorească toți cei care intrau în cetate și cei care ieșeau de călătoreau în țară, ca nici cu oștirile lui să nu se împreune, nici în cetate să nu fie primiți.
- Iar după ce s-a făcut aceasta, auzind regele că Iudeii cei din cetate adesea ies pe ascuns își plâng ticăloșia cea de ocară a fraților lor, mâniindu-se, a poruncit ca și acestora să le facă la fel ca și celorlalți și nici într-un chip să nu scape de chinuri.
- Și a mai poruncit să fie înscrisă pe nume toată seminția și să nu fie puși la muncile și la chinurile care au fost arătate pe scurt mai înainte, ci să fie pedepsiți cu chinurile din sentința regelui; apoi într-o singură zi să fie omorâți.
- Făcutu-s-a dar înscrierea acestora cu amară silință și cu semețească nevoință, de la răsăritul soarelui până la apus, lucru care nu s-a sfârșit deplin până după patruzeci de zile.
- Iar regele tare și neîncetat s-a umplut de bucurie și a făcut ospețe la toți idolii și cu mintea rătăcită, depărtată de la adevăr, și cu spurcată gură lăuda pe idolii cei mulți, care nici nu pot să grăiască, nici nu pot să vină în ajutor; iar asupra prea marelui Dumnezeu, lucruri necuvioase grăia.
- Iar după ce a trecut vremea cea mai înainte zisă, au adus scriitorii răspuns regelui că nu mai pot face înscrierea Iudeilor mai departe din cauza nenumăratei lor mulțimi; că cei mai mulți erau adunați prin țară, alții adunați prin case, iar alții într-alte locuri, încât cu neputință era la toți cârmuitorii care erau peste Egipt să isprăvească lucrul.
- Deci a crezut regele că este adevărat aceasta, dar îi înfricoșa pe aceia, spunând că ei ar fi luat daruri și ar fi făcut vicleșug ca să scape; iar ei ziceau și arătau cum că și hârtia și condeiele cele de scris s-au sfârșit.
- Iar aceasta a fost lucrarea purtării de grijă a lui Dumnezeu, cea nebiruită a Celui Care din cer ajuta iudeilor.
| ▲ Începutul paginii. |