Biblia/Vechiul Testament/Cartea a treia a Macabeilor/Capitolul 3


  1. Înțelegând acestea necredinciosul, atât s-a mâniat, încât s-a înfuriat nu numai pe Iudeii care locuiau în Alexandria, ci și celor din țară se împotrivea cu mai multă strășnicie și a poruncit ca degrabă să-i strângă pe toți la un loc și cu moarte grea să-i omoare.
  2. Și acestea gătindu-se, veste rea asupra Iudeilor s-a vestit la oamenii cei poftitori de rău, cărora li se da prilej a-și împlini voia, oprindu-i de la legile lor.
  3. Iar Iudeii în tot timpul păstrau dragoste și credință regilor și fiindcă ei se temeau de Dumnezeu și umblau în legea Lui, se osebeau prin mâncărurile lor și pentru aceasta erau urâți de unii, dar pentru că cinsteau pe Dumnezeu cu faptele cele bune ale lucrurilor celor drepte, împodobindu-și petrecerea lor, tuturor oamenilor erau plăcuți.
  4. Buna viețuire a neamului iudeu care la toți era vestită, acei străini de neam nici într-un chip nu au socotit-o; iar osebirea închinăciunii și a mâncărurilor o vesteau, zicând că nici de rege, nici de puteri nu ascultă oamenii aceștia, ci sunt răi la inimă și foarte împotrivitori lucrurilor și mare defăimare au ațâțat.
  5. Iar Elinii din cetate, nefiind cu nimic nedreptățiți de Iudei, văzând acea gâlceavă neașteptată și năvălire fără de veste asupra oamenilor acestora și alergături împreună neostenite făcându-se, a le ajuta nu puteau, că era porunca domnească.
  6. Ci se rugau și cu greu sufereau gândind că se vor schimba acestea, deoarece un popor atât de numeros nu putea fi lăsat fără ajutor, întrucât el nu săvârșise nimic rău.
  7. Iar unii vecini și prieteni și neguțători grăiau pe ascuns unii cu alții, făgăduindu-le că le vor fi credincioși și cu toți dimpreună îi vor apăra și bucuroși vor veni să le ajute.
  8. Iar Ptolomeu, pentru că îi mergea bine acum, semețindu-se și necăutând la puterea prea mare a lui Dumnezeu, ci gândind că pururea același plan va rămâne, a scris asupra lor cartea aceasta:
  9. "Regele Ptolomeu Filopator, povățuitorului de oștire și ostașilor celor care sunt în Egipt și în orice loc, bucurie și sănătate și eu sunt sănătos și treburile noastre merg bine.
  10. Oștirea noastră cea trimisă în Asia, de care știți și voi, cu ajutorul zeilor și cu vitejia noastră, foarte bună izbândă a avut; drept aceea am socotit ca nu cu sila armelor, ci cu blândețe și cu multă iubire de oameni să câștigăm neamurile care locuiesc în Cele-Siria și în Fenicia și bine să le fac cu bucurie.
  11. Și capiștilor celor de prin cetăți împărțindu-le venituri multe, mers-am și la Ierusalim, suindu-ne să cinstim templul celor necredincioși, care niciodată nu încetează de la nebunie.
  12. Iar ei cu cuvântul au primit venirea noastră, însă cu fapta au lucrat viclenește, căci vrând noi să intrăm în templul lor și cu cuviincioase și frumoase daruri să-l cinstim, ei semețindu-se ca și mai demult, ne-au oprit a intra; iar noi am rămas de bună socotința noastră.
  13. Și ei n-au simțit puterea noastră cu care noi ne arătăm către toți oamenii, călăuziți fiind de iubirea față de oameni, ei gândul lor cel rău care îl au pentru noi l-au arătat aievea, ca acei care numai ei singuri se împotrivesc regilor și binefăcătorilor lor și nimic ce este adevărat nu vor să sufere.
  14. Și noi, nepotrivindu-ne nebuniei lor și întorcându-ne cu biruință în Egipt, am arătat dragoste tuturor neamurilor și am făcut ceea ce se cuvenea să facem.
  15. Pentru acestea nimănui din cei care sunt de un neam cu ei n-am ținut vrăjmășie și pentru ajutorul ce ne-au dat și pentru cele ce le-am încredințat lor de la început și de care ei au avut grijă, ca să le schimbăm starea lor de până acum, am voit cetățeniei Alexandrinilor să-i învrednicim și părtași preoților celor de-a pururea să-i facem.
  16. Iar ei, împotrivire luând și, cu răutatea cea împreună cu ei născută, lepădând binele și pururea la rău abătându-se, nu numai că s-au întors de la cea neprețuită cetățenie, ci încă și de la cei puțini dintre ei care se află spre noi cu bunăvoință se întorc și cu cuvântul și cu tăcerea pururea mărturisesc ura lor, pândind neîncetat ca noi, din pricina viețuirii lor ticăloase, să călcăm rânduielile date.
  17. Pentru aceea și cu semne bine adeverindu-ni-se, că aceștia în tot chipul au gând rău spre noi, și mai înainte socotind, ca nu cumva mai pe urmă, tulburare fără de veste făcându-se, pe acești necredincioși tainici vânzători și barbari, să-i avem vrăjmași,
  18. Am poruncit, ca îndată ce va sosi la voi scrisoarea aceasta, pe cei însemnați în ea, împreună cu femeile și cu pruncii, ocărâți-i și-i jefuiți și într-aceeași zi să-i trimiteți la noi, de pretutindeni, cu legături de fier legați, ca, precum se cuvine celor răi, eu moarte nemiloasă și de ocară să piară.
  19. Că după ce se vor pedepsi toți aceștia, am socotit că de aici înainte lucrurile noastre se vor temeinici întru bunăstare și mai bună rânduială.
  20. Iar oricine va ascunde pe vre-un Iudeu, ori bătrân, ori tânăr, ori prunc la sânul mamei, cu groaznice chinuri se va chinui eu toată casa.
  21. Și cine va spune pe cel care va ascunde, acela va lua averea celui care va cădea sub vină și din argintul domnesc două mii de drahme și cu slobozenie se va încununa.
  22. Iar tot locul unde se va afla ascuns Iudeu, pustiit și ars de foc să se facă, încât ia toată firea cea pieritoare fără de treabă să se socotească în toată vremea". Așa a fost scrisă cartea.


▲ Începutul paginii.