Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Baruh/Capitolul 3


  1. Doamne atotțiitorule, Dumnezeul lui Israel, sufletul cel strâmtorat și duhul cel necăjit strigă către Tine.
  2. Ascultă, Doamne, și ne miluiește, că am păcătuit înaintea Ta.
  3. Tu domnești în veci, iar noi pierim fără încetare.
  4. Doamne atotțiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel, și a fiilor celor care au păcătuit înaintea Ta, care n-au ascultat glasul Tău, Dumnezeul lor, și s-au lipit de noi relele.
  5. Nu-ți aduce aminte de nedreptățile părinților noștri, ci adu-ți aminte de mâna Ta și de numele Tău în vremea aceasta.
  6. Că Tu ești Domnul Dumnezeul nostru, și Te vom lăuda pe Tine, Doamne,
  7. Că pentru aceea ai dat frica Ta în inimile noastre, ca să chemăm numele Tău și să Te lăudăm întru înstrăinarea noastră că am abătut de la inima noastră toată nedreptatea părinților noștri, care au păcătuit înaintea Ta.
  8. Iată noi astăzi suntem încă întru înstrăinarea noastră, unde ne-ai risipit spre ocară și spre blestem, și spre pedeapsă cuvenită tuturor nedreptăților părinților noștri, care s-au depărtat de la Domnul Dumnezeul lor.
  9. Auzi, Israele, poruncile vieții și ia în urechi a cunoaște înțelepciunea.
  10. Ce este, Israele, că ești în pământul vrăjmașilor? Te-ai învechit în pământ străin.
  11. Te-ai pângărit împreună cu cei morți, te-ai socotit cu cei ce se coboară în locuința morților.
  12. Părăsit-ai izvorul înțelepciunii.
  13. În calea lui Dumnezeu de ai fi umblat, ai fi locuit cu pace în veci.
  14. Învață unde este înțelepciunea, unde este tăria, unde este puterea înțelegerii, pentru a cunoaște de asemenea, unde este lungimea zilelor și viața, unde este lumina ochilor și pacea!
  15. Cine a aflat locul ei și cine a intrat în vistieriile ei?
  16. Unde sînt căpeteniile neamurilor și cei ce stăpânesc fiarele pământului?
  17. Cei ce cu păsările cerului se joacă și strâng argint și aur, în care nădăjduiesc oamenii și a căror avere era fără sfârșit?
  18. Cei ce lucrau argintul și se străduiau ca lucrările lor să fie neîntrecute?
  19. S-au stins și în locuința morților coborând, alții s-au sculat în locul lor.
  20. Cei mai tineri au văzut lumină și au locuit pe pământ, și calea științei n-au cunoscut.
  21. Nici n-au înțeles cărările ei, nici nu s-au ținut de ea; fiii lor s-au îndepărtat de la calea lor.
  22. Nici nu s-a auzit de ea în Canaan, nici nu s-a văzut în Teman.
  23. Nici fiii Agarei, cei ce caută înțelepciunea cea de pe pământ, nici neguțătorii Madianului și ai Temanului și povestitorii de pilde, și cei ce caută priceperea n-au cunoscut calea înțelepciunii, nici nu și-au adus aminte de cărările ei.
  24. O, Israele! Cât este de mare templul lui Dumnezeu și cît de întins locul stăpânirii Lui!
  25. Mare este și n-are sfârșit, înalt și nemăsurat!
  26. Acolo au fost uriașii cei vestiți, înalți la statură și iscusiți în război.
  27. Nu pe aceștia i-a ales Dumnezeu, nici calea științei nu le-a dat;
  28. Pierit-au pentru că n-au avut înțelepciune; pierit-au prin nebunia lor.
  29. Cine s-a suit în cer și a luat înțelepciunea și a coborât-o din nori?
  30. Cine a trecut marea ca s-o descopere și s-o cumpere în schimbul aurului curat?
  31. Nu este nimeni care să știe calea ei sau să cuprindă cărarea ei;
  32. Ci Cel care știe toate o știe pe ea și o află cu înțelepciunea Lui, El Care a zidit pământul pentru veșnicie și 1-a umplut de dobitoace.
  33. El Care trimite lumina și merge și o cheamă pe ea, și ea Îl ascultă cu cutremur.
  34. Din pricina Căruia stelele strălucesc la locul lor și se veselesc.
  35. Chematu-le-a, și ele au răspuns: "Iată-ne!" Ele strălucesc cu bucurie pentru Cel care le-a făcut.
  36. Acesta este Dumnezeul nostru, și nimeni altul nu este asemenea Lui.
  37. Aflat-a toată calea științei și a dat-o lui Iacob, sluga Sa, și lui Israel, cel iubit de Dânsul.
  38. După aceasta pe pământ S-a arătat și cu oamenii împreună a locuit.


▲ Începutul paginii.