Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 26
- Atunci Iov a răspuns și a zis:
- "În ce chip ajuți tu pe cel ce este fără de putere și sprijini brațul care a slăbit?
- Cum știi tu să sfătuiești pe cel lipsit de înțelepciune și ce belșug de știință ai dat pe față?
- Către cine ai îndreptat tu cuvintele tale și al cui duh grăia prin gura ta?
- Înaintea lui Dumnezeu, umbrele răposaților tremură sub pământ, iar apele și vietățile din ape se înspăimântă.
- Împărăția morților este goală înaintea Lui și adâncul este fără acoperiș.
- El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic.
- El închide apele în norii Săi și norii nu se rup sub greutatea apelor.
- El acoperă fața lunii pline, desfășurând asupra ei norii Săi.
- El a tras un cerc pe suprafața apelor, până la hotarul dintre lumină și întuneric.
- Stâlpii cerului se clatină și se înspăimântă la mustrarea Lui.
- Cu puterea Lui El a despicat marea și cu înțelepciunea Lui a sfărâmat furia ei.
- Suflarea Lui înseninează cerurile și mâna Lui străpunge șarpele fugar!
- Și dacă acestea sunt marginile din afară ale înfăptuirilor Sale, cât de puțin lucru este ceea ce străbate până la noi! Dar tunetul puterii Sale, cine ar putea să-l înțeleagă?"
▲ Începutul paginii. |