Biblia/Vechiul Testament/Ecclesiastul/Capitolul 6
- Este un rău pe care l-am văzut sub soare și care apasă greu asupra omului;
- Omului căruia Dumnezeu i-a dat averi și bunuri, iar sufletului lui nu-i lipsește nimic din ceea ce ar putea să dorească, Dumnezeu nu-i îngăduie însă să se bucure de ele, ci un străin le va mânca. Iată o deșertăciune și un rău nespus de mare!
- Dacă un om ar fi să aibă o sută de fii și să trăiască mulți ani și numeroase să fie zilele anilor săi, dacă nu s-a săturat sufletul lui de bine și el nu are loc de îngropare zic: "Chiar și fătul lepădat e mai fericit decât el!"
- A venit în zadar și se duce în întuneric și în întuneric numele lui va fi învăluit;
- Nici n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, și fătul lepădat a avut mai multă odihnă decât omul acesta.
- Și dacă ar fi trăit de două ori câte o mie de ani și nu s-a bucurat de fericire, oare nu toii se duc în același loc?
- Toată munca omului este pentru gura lui și cu toate acestea pofta lui nu e astâmpărată.
- Căci ce are înțeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are săracul care știe să se poarte înaintea celor vii?
- Mai bine să te uiți cu ochii decât să pribegești cu dorința. Și aceasta este deșertăciune și vinare de vânt!
- La tot ce își ia ființă i s-a hotărât numele de mai înainte; se știe ce va fi omul; el nu poate să intre în pricină cu cel ce este mai tare decât el.
- Cu cit se spun mai multe cuvinte, cu atât este mai multă deșertăciune. Ce folos trage omul?
- Căci cine știe ce este de folos pentru om în viață, în vremea zilelor sale de nimicnicie pe care le trece asemenea unei umbre? Și cine va spune mai dinainte omului ce va fi după el sub soare?
| ▲ Începutul paginii. |