Biblia/Vechiul Testament/Facerea/Capitolul 47

 

1. Mergând deci Iosif a vestit pe Faraon, zicând: „Tatăl meu și frații mei, cu vitele lor mărunte și mari și cu toate câte au, au venit din pământul Canaan și iată sunt în ținutul Goșen!”
2. Luând apoi pe cinci dintre frații săi, i-a înfățișat lui Faraon.
3. Iar Faraon a zis către frații lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciți voi?” Și ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt un neam de păstori de oi, din tată în fiu”.
4. Apoi au zis iarăși către Faraon: „Am venit să locuim în pământul acesta, căci nu se găsește pășune pentru vitele robilor tăi, pentru că în țara Canaan e foamete mare. îngăduie dar robilor tăi să se așeze în ținutul Goșen!”
5. Iar Faraon a zis către Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine.”
6. Apoi a adus Iosif înăuntru pe Iacov, tatăl său, și l-a înfățișat înaintea lui Faraon și a binecuvântat Iacov pe Faraon;
7. Iar Faraon a zis către Iacov: „Câți sunt anii vieții tale?”
8. Răspuns-a Iacov lui Faraon: „Zilele pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puține și grele au fost zilele vieții mele și n-am ajuns zilele anilor vieții părinților mei, cât au pribegit ei în zilele lor”.
9. Și iarăși a binecuvântat Iacov pe Faraon și a ieșit de la Faraon.
10. Deci a așezat Iosif pe tatăl său și pe frații săi și le-a dat moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în pământul Ramses (Goșen), cum îi poruncise Faraon.
11. Și dădea Iosif tatălui său și fraților săi și la toată casa tatălui său pâine după trebuința familiei fiecăruia.
12. În vremea aceea nu era pâine în tot pământul, pentru că se întețise foametea foarte tare, încât țara Egiptului și pământul Canaan se istoviseră de foamete.
13. Și a adunat Iosif tot argintul, ce era în țara Egiptului și în țara Canaanului, pe grâul ce se cumpăra; de la el. Și a adus Iosif argintul tot în casa lui Faraon.
14. Când s-a sfârșit tot argintul în țara Egiptului și în țara Canaanului, au venit atunci toți Egiptenii la Iosif și au zis: „Dă-ne pâine! De ce să murim sub ochii tăi? Că s-a sfârșit argintul”.
15. Iar Iosif le-a zis: „Aduceți vitele voastre și vă voi da pâine pe vitele voastre, dacă vi s-a terminat argintul”.
16. Și au adus ei la Iosif vitele lor și le-a dat Iosif pâine pe cai și pe oi, pe boi și pe asini; și anul acela i-a hrănit cu pâine pentru toate vitele lor.
17. Iar dacă a trecut anul acela, au venit în anul următor și i-au zis: „Nu vom ascunde de domnul nostru, că argintul nostru s-a sfârșit și vitele noastre sunt la domnul nostru și nimic nu ne-a mai rămas să-i dăm decât trupurile și pământurile noastre.
18. De ce să pierim sub ochii tăi și noi și pământurile noastre? Cumpără-ne pe pâine, pe noi cu pământurile noastre, și vom fi robi lui Faraon, noi și pământurile noastre, iar tu să ne dai sămânță ca să trăim și să nu murim și ca ogoarele să nu rămână paragină”.
19. Și a cumpărat Iosif pentru Faraon tot pământul Egiptului, pentru că Egiptenii și-au vândut fiecare pământul său lui Faraon, că-i istovise foametea; și a ajuns tot pământul al lui Faraon.
20. De asemenea și pe popor l-a făcut rob lui, de la un capăt al Egiptului până la celălalt.
21. Numai pământurile preoților nu le-a cumpărat Iosif, căci preoților le era rânduită de la Faraon porție și se hrăneau din porția lor, pe care le-o da Faraon; de aceea nu și-au vândut ei pământul.
22. Atunci a zis Iosif către popor: „Iată, eu v-am cumpărat astăzi pentru Faraon și pe voi și pământul vostru. Luați-vă sămânță și semănați pământul.
23. Și la seceriș să dați a cincea parte lui Faraon, iar patru părți să vă rămână vouă pentru semănatul ogoarelor, pentru hrana voastră și a celor ce sunt în casele voastre și pentru hrana copiilor voștri”.
24. Iar ei au zis: „Tu ne-ai salvat viața! Să aflăm milă în ochii domnului nostru și să fim robi lui Faraon!”
25. Și le-a pus Iosif lege, care-i până astăzi în țara Egiptului, ca a cincea parte să se dea lui Faraon, scutit fiind numai pământul preoților, care nu era al lui Faraon.
26. Astfel s-a așezat Israel în țara Egiptului, în ținutul Goșen, și l-a moștenit și a crescut și s-a înmulțit foarte tare.
27. Iacov a mai trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani. Zilele vieții lui Iacov au fost deci o sută patruzeci și șapte de ani.
28. Apoi venindu-i lui vremea să moară, Israel a chemat pe fiul său Iosif, și i-a zis: „De am aflat har în ochii tăi, pune-ți mâna pe coapsa mea și jură că vei face milă și dreptate cu mine, să nu mă îngropi în Egipt!
29. Când voi adormi ca părinții mei, mă vei scoate din Egipt și mă vei îngropa în mormântul lor”. Iar Iosif a zis: „Voi face după cuvântul tău!”
30. Iacov însă a zis: „Jură-mi!” Și i s-a jurat Iosif. Atunci Israel s-a închinat la vârful toiagului său.

▲ Începutul paginii.