Biblia/Vechiul Testament/Osea/Capitolul 6

←←Capitolul 5 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Osea, Capitolul 6)
Capitolul 7→→


  1. "Veniți să ne întoarcem către Domnul, căci numai El, după ce ne-a rănit, ne tămăduiește, iar după ce ne-a bătut, ne leagă rănile noastre.
  2. Și după două zile din nou ne va da viață, iar în ziua a treia ne va ridica iarăși și vom trăi în fața Lui.
  3. Să-L cunoaștem, să ne sârguim să cunoaștem cine este Domnul! Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor. Că El va veni la noi ca o ploaie timpurie și ca o ploaie târzie care adapă pământul".
  4. Ce să-ți fac ție, Efraime? Ce să-ți fac ție, Israele, fiindcă dragostea ta se risipește ca norii de dimineață, ca roua care se ia de timpuriu?
  5. Pentru aceasta i-am prăbușit prin cuvântul profeților, i-am ucis prin graiul gurii Mele, iar judecata Mea s-a înălțat ca soarele.
  6. Că milă voiesc, iar nu jertfă, și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.
  7. Ei, întocmai ca Adam, au călcat legământul Meu, au căzut de la credință.
  8. Galaadul este o cetate de răufăcători, plină de urme de sânge.
  9. Ca și tâlharii din locuri ascunse, o ceată de preoți săvârșesc ucideri pe drumul spre Sichem - ei au făcut lucruri de ocară.
  10. În Betel am văzut lucruri înspăimântătoare; desfrânarea lui Efraim și întinarea lui Israel.
  11. Și ție, Iuda, îți este pregătit un seceriș, când voi aduce înapoi pe prinșii de război ai poporului Meu.


▲ Începutul paginii.