Biblia/Vechiul Testament/Osea/Capitolul 7

10332Biblia — (Vechiul Testament, Osea, Capitolul 7)


  1. Când am voit să tămăduiesc pe Israel, atunci s-au dat pe față păcatele lui Efraim și ticăloșiile Samariei, că toți laolaltă săvârșesc fărădelegi: tâlharii intră prin case, hoții pradă la drumul mare.
  2. Dar ei nici nu cugetă în inimile lor că Eu Îmi aduc aminte de răutățile lor. Faptele lor Mă împresoară; ele se întâmplă înaintea ochilor Mei.
  3. Prin fărădelegile lor înveselesc pe rege și pe căpetenii prin graiurile lor mincinoase;
  4. Ei sunt toți desfrânați, ei ard ca un cuptor aprins de brutar pe care el nu-l mai încinge de când a frământat aluatul și până ce acesta s-a ridicat.
  5. La ziua regelui căpeteniile s-au îmbolnăvit de prea mult vin, și regele și-a dat mâna cu batjocoritorii.
  6. Toată noaptea mânia lor stă potolită, iar dimineața arde ca văpaia focului.
  7. Ei toți sunt ca un cuptor încins și mistuie pe judecătorii lor. Toți regii lor s-au prăbușit și nici unul din ei nu M-a chemat pe Mine!
  8. Efraim s-a ofilit printre neamuri, el este ca o turtă pe care nimeni n-a întors-o la foc.
  9. Cei de alt neam i-au stors vlaga lui, iar el nu bagă de seamă! Păr alb îi crește, și el tot nu simte.
  10. Cu toate că trufia lui Israel mărturisește împotriva lui, el nu se întoarce către Domnul Dumnezeul lui și nu-L caută.
  11. Și Efraim s-a purtat ca un porumbel, nepriceput și neștiutor; au chemat pe Egipteni și s-au îndreptat către Asirieni;
  12. În vreme ce se duc acolo, Eu întind asupra lor lațul Meu; ca pe păsările cerului îi voi doborî, îi voi pedepsi precum s-a dat de știre în obștea lor.
  13. Vai de ei, căci au fugit de Mine! Prăpăd să vină peste ei, căci au păcătuit împotriva Mea! Eu aș vrea să-i răscumpăr, dar ei grăiesc minciuni împotriva Mea.
  14. Și nu strigă către Mine din toată inima lor, ci se tânguiesc pentru jertfelnicele lor. Ei se iau la harță pentru grâu și pentru must, și își întorc privirea de la Mine.
  15. Dacă îi învăț și le întăresc brațul lor, atunci gândesc lucruri rele împotriva Mea:
  16. Ei se îndreaptă către Baal. Ei sunt asemenea unui arc care scapă din mână. Căpeteniile lor au căzut în ascuțișul sabiei, din pricina iuțimii lor. Limba lor M-a făcut de ocară în țara Egiptului.


▲ Începutul paginii.