Cântece (Heine, Ion Bentoiu)/5

Cântece
de Heinrich Heine, traducere de Ion Bentoiu
5

Publicate în Analele Dobrogei, an. 1, nr. 2, 1920, p. 214

42547Cântece — 5Ion BentoiuHeinrich Heine


În viața mea întunecată,
Lucea un chip odinioară;
Iubitul chip s-a stins acuma
Și noaptea neagră mă-nconjoară.

Când stau copii la-ntuneric
Se simt cuprinși de-ngrijorare
Și vrând să-nvingă-n suflet teama
Încep atunci să cânte tare.

Un biet copil pierdut în noapte
Eu cânt cu glasul tremurat;
Frumos deși nu-mi este cântul
De teamă totuși m-a scăpat...