Cântecul redutei
de George Coșbuc
Publicată în Albina, 1898, nr. 10 (6 dec.)


În redută numai lei;
Uite-i, mă, bașibuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii !
Dar mai mare peste ei
Cine-mi e? Vrun Strâmbă-Lemne?
Cică și mai și, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-Bei.

Câte cinci pe-un ban să-i vinzi,
Că sunt tot oșteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulați pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură
Mașală, cu ei te prinzi?

Ce te uiți tu, că sunt goi?
Așa-i turcu-n vitejie,
Zvârle haina ca să fie
Sprinten-foc, când e-n război.
Dârdâiesc din dinți, mă, vere
Lasă-i, mă, că-și fac putere
Dinților, să muște-n noi.

Și-ntr-o zi — să vezi acu —
Dete-Osman porunci să-i puie
Tălpilor la cizme cuie,
Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu,
Că sări pe băț călare
Și-alergând în fuga mare
Drept la Vadin s-abătu.

Strig-Osman: — "Păsat vă fac !
Încurcați pe-aicea treaba,
Și-mi mâncați pilaf degeaba —
Vă tai ciorba, vă dezbrac!
Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,
Tu cam tremuri, bag de seamă,
Sări, curând, că-ți viu de hac !"

Turcii, toți, gândeau: "Poftim !
Să dezbraci p-un gol ca napul
Cu ce-și bate pașa capul !"
Și-i strigară: Cioc selim !
Dar temându-se de vorba
Că Osman le taie ciorba,
Au mai zis: "Sărim, sărim !"

Și-au sărit cei lei de turci
Care cum putea mai iute:
Vin românii spre redute,
Și să stai să-i mai încurci?
Căpitanii-și pierd șalvarii,
Fac mătănii ghinărarii,
Că-i la deal, și-i greu să-l urci.

Noi strigam atunci din tun:
— "Ce fugiți, ca-n groaza furcii?
Nu vă vin din urmă turcii !
Stați, și dați-ne tutun."
Ei de stat n-au stat nici unul
Dar ne-au azvârlit tutunul
C-așa-i turcul, suflet bun...

Acest cântec îl facui
Eu, căprarul Păvăloae,
Stând de strajă noaptea-n ploaie,
Și gândeam: "Tu râzi și spui,
Și tu n-ai cămașă-n spate !
Las că prind pe-Osman, măi frate,
Și-am să-mbrac cămașa lui !"