Cîntecul lui Saïdjah

 

După Multatuli

Eu nu știu unde am să mor.
Văzui marea cea mare la țărmul mării,
Cînd tatăl meu m-a dus acolo
Să facem sare.
De voi muri pe mare
Și de m-or azvîrli în apa-adînvă,
Veni-vor chiții lacomi,
Vor înota în preajmă-mi și vor întreba:
Care din ei să-nghită leșul
Ce cade către fund?
Eu nu voi auzi.

Eu nu știu unde am să mor.
Văzui arzînd căsuța lui Pa'ansu, —
El însuși puse foc.
Și-a fost ieșit din minți.
De voi muri în flăcări,
Cădea-vor bîrne-aprinse
Pe leșul meu,
Și-afară vor fi țipete grozave
De oameni cari aruncă apă
Ca să omoare focul.
Eu nu voi auzi.

Eu nu știu unde am să mor.
Văzui căzînd pe micul Si-unah din pom, —
El culegea un rod al pomului
Să-l ducă maicei sale.
De voi cădea din mărul cel înalt,
Zăcea-voi mort lîngă tulpina lui,
Ca Si-unah,
Dar mama nu va plînge, ea e moartă,
Ci alții vor striga cu glasul aspru:
"Uitați-vă, Saïdjah e mort !"
Eu nu voi auzi.

Eu nu știu unde am să mor.
Văzui mort pe Pa-lisus,
El s-a fost stins de bătrînețe,
Albite-i erau pletele.
De voi muri bătrîn, cu plete albe,
Veni-vor bocitoarele
În jurul meu;
Mă vor boci ca bocitoarele
Pe Pa-lisus, și toți nepoții,
Și ei, vor plînge cu amar.
Eu nu voi auzi.

Eu nu știu unde am să mor,
Văzui atîția morți în satul meu:
I-a-nveșmîntat în haine albe
Și-apoi i-au coborît în groapă.
De voi muri acasă și m-or îngropa
La capul satului, spre răsărit, pe deal,
Acolo unde iarba crește-naltă,
Adinda va veni, și haina-i de mătase
Încet, încet de tot, o să atingă
În treacăt iarba-naltă..
Și eu voi auzi.