Clopotele (Poe, Emil Gulian)

 

I

Ascultă ai săniilor clopoței —
De argint clopoței!
O lume de veselii, zurgălăi, atinge melodia din ei!
Cum ei clipesc, cling-cling, cling-cling,
În ghiața din aerul subțire al nopții!
Când toate stelele cer înting
Și licăririle apoi ning,
Sclipind cristalin: tiling, tiling;
În clopoțeii ce țin ritm,
Țin chiar un fel de Runic ritm,
În clipocitul ce țâșnește din ale săniilor clare clopote,
Clopoței — clopote, clopoței — clopote,
Clopoței, clo-po-ței, clopote, —
Clinchet, deliciu și chin de clopote.

II

Ascultă ale nunților coapte clopote,
De aur moale clopote!
Ce lume caldă de armonii undue-acele clopote!
Prin aerul cu miresme de noapte
Ce desfătare de calde șoapte,
Fâlfâie din notele de aur topit
În moale ton,
Undue cântecul lichid, adormit,
Spre turtureaua care ascultă, în timp ce privește ațintit
La galbenul lunii tron!
Ah! din cămările răsunătoare
Ce eufonică podidire de izvoare!
Cum se revarsă, alunecă, șipote,
Iar viitorul păstrează șopote!
Cum spune valurile ce le duc pe clopote,
Clopote — șopote, clopote — șopote,
Să se legene și să dangăne,
Clopote, dang-dang, dangăne,
Clopote — șopote, clopote — șopote,
Clopote, clopote, clopote, clopote —
În armonia și euritmia calmelor clopote!

III

Ascultă marile clopote de-alarmă —
Clopote de-aramă! —
Ascultă basmul de teroare și spaimă ce spune acum a lor larmă!
Cum zgâlțăie de tare speriata ureche
A nopții —
Scrâșnind în ea spaima lor nepereche!
Prea îngrozite să mai vorbească
Nu mai au putere decât să scrâșnească,
Scoase din loc,
În sfâșietoare rugi de îndurare către foc,
În nebune dojane vane surdului și freneticului foc,
Sărind tot mai sus, sărind din loc,
Cu deznădăjduită ardoare
Și încăpățânată sforțare,
Să treacă peste hotare,
La luna de sus cu față pală...
Ah! clopotele, clopotele, ce rafală,
Ce poveste spune — groaza lor
De deznădejde animală,
Cum mușcă din aer, zornăie, zbiară,
În arama lor răcnește o fiară!
Panică revarsă, otrăvită,
În sânul aerului care palpită!
Și-atunci urechea cunoaște bine,
După hang,
După bang,
Dacă pericolul trece sau vine;
Atunci urechea ușor descurcă,
După cum se sting,
După cum înving,
Dacă vâltoarea scade sau urcă,
După ușorul sau după sporul în mânie glas de clopote
Glas de clopote —
Glas de clopote, clopote, clopote, —
Clopote, clopote, clopote —
După vaier și încaier, de glas de clopote.

II

Ascultă clopote monodice de mort —
Clopote de fier!
Ne poartă fără niciun efort în lumile de dincolo de cer!
Noaptea, în tăcerea de moarte,
Cum am vrea să le prindem de toarte,
Să nu mai blesteme!
Căci fiece ton,
Ce lugubru-și ia zborul în soborul sonor
Din rugina grea a gâtlejului lor,
E un grohăit,
Monoton.
Atunci roboții — ah! roboții —
Rămân în clopotnițe singuri cu toții,
Și trag ca roboții,
Singuri cu toții,
Monoton.
Sunetele morții, intonând în ton,
Mereu legănând același zvon;
Ei simt o mare bucurie lovind,
Pe pieptul omului rostogolind,
Pietre pentru
Marele canon —
Ei nu sunt, nu, nici bărbați, nici femei —
Nu sunt nici oameni, nici mișei —
Gulzi sunt:
Regele lor încordat, crunt,
Toacă de, mort, pietre urnește —
Rostogolit, bolovănește, rostogolește,
Bolovănește —
Și-n timp ce cântecul de moarte din clopote,
Trupă de sunete calcă în tropote,
Pieptul lui de izbândă crește
Și el dănțuiește și răcnește,
Trăgând la clopote, dănțuiește.
Aruncă sunete: bang, bang, bang,
Mereu în același Runic rang,
Le ia din pulsul inimii clopotelor
Bang — clopote, mereu — clopote ; —
Se aud hohote de plâns în clopote,
Bang — clopote, mereu — clopote; —
De moarte sunete: bang, bang
În mereu victoriosul Runic rang.
Mereu îndoliate, tropare, ropote,
În lugubru hang de clopote;
Clopote, bang, clopote, clopote,
Clopote, clopote, clopote, clopote,
Într-o dungă limba lor lungă
Ropote un — rostogol de clopote,
Clopote, clopote, clopote, clopote
Clopote, clopote, clopote
Mereu în urletul și în dezolarea marilor clopote.

:1849.