Cobzarul

 

Salută zdrăngănind din strune,
Bătînd cadența din picior,
Și cîntă, legănându-și capul,
Cobzarul, mândru cerșetor...

Iar după datina străbună
Cînd îi întinzi paharul plin,
El nu bea pînă ce închină
Și varsă jos un strop de vin...

— Cobzarule, de-ai ști cît farmec
Și voie bună răspîndești
Cu zvonul cîntecelor tale
În inimile românești !

Noi toți sîntem așa de tineri,
Că am putea să-ți fim nepoți...
Dar cînd ne zici bătrâna doină
Ești cel mai tînăr dintre toți !