Coliseul

 

Model al anticei Rome! bogat relicvariu
De mândră contemplare Timpurilor lăsată
De veacurile stinse în fală și putere!
Și iată cum — în fine — după atâtea zile
De trist pelerinaj și sete arzătoare,
(Sete doar de izvoarele înțelepciunii tale)
Mă prostern înainte-ți, om schimbat și umil
Între umbrele tale; până în fundul inimii
Sorb măreția ta, tristețea ta și gloria!

Nemărginire! Veacuri! Memorie-a altor timpuri!
Pace! și Dezolare! Noapte atât de adâncă!
Vă simt acum — vă simt în plina voastră forță —
Minuni mai hotărâte decât al Iudeei rege
Arătă vreodată-n grădinile Ghetsemani!
Și farmece mai sigure decât Caldea uimită
Privea altădată cum ies din liniștitele stele!

Aici căzu un erou, acum coloana cade!
Vulturul de paradă aici străluci aurit,
Acum liliacul sumbru își face veghea de noapte!
Aici flutura părul — de aur — al doamnelor Romei
Acum se leagănă trestia, acum se clatină scaiul!
Aici pe tron de aur se lăfăia monarhul,
Acum, ca o vedenie, spre cuibul ei de marmoră,
Alunecă în slaba — lumină a coarnelor lunii —
Doar sprintena și tăcuta șopârlă a pietrelor reci!

Dar vai! aceste ziduri — aceste arcade cu iederă —
Aceste plinte-n ruină — aceste triste coloane —
Aceste metope șubrede — și frunzele-acestea surpate —
Aceste sparte cornișe — și toată această ruină —
Aceste pietre — vai! aceste sure pietre —
Sunt ele oare tot ce Orele care sapă,
Vestit, gigant, mai lăsară Destinului aprig și mie?

«Nu tot» — îmi răspunde Ecoul — «nu tot! Prevestitoare
«Vuiete mereu se ridică din noi, ca din orice Ruină,
«Către toți înțelepții lumii, ca imnul lui Memnon la Soare.
«Noi peste sufletele tari domnim —
«Despotic uriașele minți stăpânim.
«Neputincioase cum părem nu suntem noi slabele pietre
«Nu toată puterea — și nici faima noastră nu toată
«E dusă și nici toată magia mândrului nostru nume —
«Nici minunea care ne nimbează—
«Nici misterele care zac în noi —
«Nici amintirile ce de noi se agață
«Rămânând încleștate apoi ca un veșmânt,
«Ce ne drapează mai măreț decât gloria».

1833.