Copil sărman...

 

Din raiul mîndrilor Bucegi
Ce te jelesc de ani întregi,
Ce dor atît de nențeles
Te-a îndemnat să vii la șes ?
      Credeai c este la oraș
      Norocul tău, biet păstoraș...

Ca un copil nepriceput,
Amar de tine, n-ai știut
Ce griji, ce patimi, ce nevoi
Ne bîntuie în veci pe noi...
      O, n-ai știut, biet, păstoraș,
      Ce tristă-i viața la oraș !

Și ne-ai venit așa curat
Ca gîndul care te-a furat,
Și-atît de blînd te-ai încrezut
În toate cîte le-ai văzut.
      Că nu știai, biet păstoraș
      Ce lume rea e la oraș !

La porți închise ai bătut,
Pe căi greșite te-ai pierdut.
Și steaua fără de noroc
Te-a urmărit din loc în loc.
      Străin de toți biet păstoraș,
      În goana oarbă din oraș...

Acum în darn plîngi nopți întregi
De dorul mîndrilor Bucegi ;
Te-ai reîntoarce, și-i tîrziu,
Tot e-ntuneric și pustiu...
      Ce-ai căutat tu la oraș,
      Sărmane păstoraș...