Dedicație (Iosif)

 

M-apropiu din nou de dumbrava cea sfîntă,
Să cad în genunchi la străvechiul altar,
O dragoste veche din nou mă frămîntă :
Îmi freamătă frunza, iar apele-mi cîntă,
    Și toate ca-n vis îmi apar.

Ah, iar sunt copilul nebun de-altădată !
O floare, un flutur m-oprește din mers.
Tot gîndul mi-e farmec, simțirea mi-e beată,
Căci inima iarăși pornește să-mi bată,
    Și bate-n cadență de vers !