Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera O

 

o¹, interj. - Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): "O mine, vărucule!" (Brediceanu 1957: 171). - Onomatopee.

o², conj. - Ori, sau: "O să-l taie, o să-l puște, / O să-l puie-ntre țepuște" (Bártok 1923: 187).

oácheș, -ă, (ochișea, otișea), adj. - 1. Oaie cu pete negre în jurul ochilor (Precup 1926). Alb cu cafeniu roată pe la ochi; alb cu roșu pe la ochi și obraz; alb cu puțin galben pe la ochi (Latiș 1993). 2. Oaie însemnată, conducătoarea turmei; despre care se crede că le îndeamnă pe celelalte oi (Bilțiu). 3. Oaie năzdrăvană (Papahagi 1925): "Oaia lui cea oacheșă" (Antologie 1980: 108). Oacheșu, poreclă în Dragomirești (Faiciuc 1998). - Din ochi (< lat. oculus) + -eș; Din rom. provine magh. bakisa, slov. vakěsa, pol. bakieska (Macrea 1970).

oálă, -e, s.f. - Vas de lut. Referitor la expr. a pune oala-n horn: "Femeile de la sate cred în farmece; unul din acestea este cu oala de lut pusă-n horn. Când fierbe apa clocotind înșiră cuvinte neînțelese, în credința că au puterea să aducă pe cutare îndrăgostit prin aer" (Bârlea 1924); "Că de mi-i tot mânia, / Eu cu tine-oi face-așa: / Că mi-oi pune oala-n horn, / Cu apă și cu viron, / Ș-oi lăsa să fiarbă bine, / Și-oi băga pe dracu-n tine" (Bârlea, II, 68; Berbești). - Lat. olla.

oáră, ori, s.f. - 1. Oră, ceas. 2. Fire; în expresia a-și veni în oară/ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. Sens atestat în Trans., Banat, Maram. și nordul Mold. - Lat. hora < rom. oară, oră. Expresia a-și veni în ori, pare să aibă la bază același cuvânt (DER).

oámă, -e, s.f. - (rar) Femeie, nevastă: "Și se ține oamă mare / Când pânză de straiță n-are" (Lexic reg.). Termen mai frecvent în Oaș. - Din om.

oárgă, s.f. - Piele tăbăcită de bovină utilizată la confecționarea opincilor. Termen semnalat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Cf. magh. varga "cizmar".

oárzăn, -ă, adj. - (despre fructe) Care se coc mai repede; timpuriu, văratic. - Cf. orz (MDA). oarméghe, -i, (oarmede, ormede), s.f. - Provincie, comitat, județ în vechiul regat al Ungariei. Casa comitatului, a varmeghiei (Bârlea 1924): "Pe noi nu ne-a despărți / Nici în casa oarmeghi" (Bârlea 1924 II: 20). - Din magh. vármegye (Tiktin cf. DER).

oáș, oașuri, s.n. - Iertaș, curătură, laz; teren de pe care au fost tăiați copacii (Vișovan 2002). Întreoaș, toponim în Dragomirești (Faiciuc 1998). - Din magh. ovas (MDA).

obádă, obede, obezi, s.f. - 1. Bucată de lemn arcuită de la cercul roții: "Cu obede din lemn verde" (Brediceanu 1957: 93). 2. (La morile de apă) Scândurile în formă de cerc care se pun în părțile din afară ale roții, ca să se adune apa în cupe (Felecan 1983). - Din sl. obedǔ "cerc".

obdeálă, -e, s.f. - 1. Bucată de material textil cu care se înfășoară picioarele înainte de a încălța opincile; cârpă. 2. (Fig.) Un lucru de nimic, fără preț, fără valoare: "Fost-am om, n-am fost obdeală" (Calendar 1980: 460). Obdeală, poreclă frecventă în Maramureș. - Sl. objalo, din obiti, obija "a înveli" (Miklosich, cf. DER).

oblón, obloane, s.f. - 1. Panou de lemn, așezat în fața unei ferestre, servind ca și protecție. 2. Ușiță (deschizătură, fereastră, din tăblie de lemn) care face legătura dintre șură și grajd, pe care se dă fân la animale: "Șueră voinic Ion / Cu coatele pe oblon" (Papahagi 1925: 271). - Et. nec. (DER, DEX).

óblu, adv. - Drept, direct: "Și ne-o spus să înturnăm / Și să vinim oblu la voi" (Bilțiu 1990: 74). - Din sl. oblǔ "rotund".

oborî, obor, vb. tranz. - A doborî (Papahagi 1925). - Din sl. oboriti.

oboróc, -oace, s.n. - Adăpost pentru fân construit în patru stâlpi și care are un acoperiș glisant: "Io, odată, l-am auzât, că dormeam afară, într-un oboroc" (Bilțiu 2001: 261). - Din ucr. uborok. obrác, s.n. - v. abrac ("Și ti-oi da la cal obrac", Calendar 1980: 121).

obrăzár, -e, s.n. - Mască folosită în jocurile dramatice populare (moșuții, capra, calul...). - Din obraz (< sl. obrazǔ) + -ar.

obréjă, -e, s.f. - Pantă, deal. Obreja, toponim în Dămăcușeni, descoperire arheologică, epoca bronzului. Obreja, deal în Ieud (Papahagi 1925). - Din sl. obrežje (DER).

obróc, obroace, s.n. - Ofrandă, plată (Memoria 2001). - Din sl. obrokǔ "leafă" (DER).

obsấgă, -i, (opsâgă), s.f. - (bot.) Plantă furajeră asemănătoare cu orzul (Bromus arvensis); iarba ovăzului, iarba vântului, secărea (Borza 1968: 33): "M-oi duce din jos de moară / Și-oi culé obsâgă-n poală" (Bârlea 1924 II: 9). - Din sl. ovsa "ovăz", cf. bg. obsiga (DER).

obșất, s.n. - (mil.) 1. Ordin de lăsare la vatră. 2. Permis pentru efectuarea concediului militar: "Căpitane, dă-mi obșât, / C-amu tri ai te-am slujât" (Papahagi 1925: 182). - Din magh. obsit (Papahagi 1925).

ocărî, ocărăsc, vb. tranz. - A insulta, a înjura, a ponegri, a blestema: "Oamenii ne ocărăsc, / Părinții nu ne-nvoiesc" (Calendar 1980: 79). - Din sl. okarjati "a mustra" (DER).

océsc, ocească, adj. - (înv.) Domnesc (D. Pop 1970): "Pân’ la cea curte ocească, / La ce curte țigănească" (Familia 1889, cf. D. Pop 1970: 239). - Et. nec.

ochișéa, adj. - v. oacheș.

ocít, adv. - Aidoma, întocmai, la fel ca... - Din sl. očit (MDA).

ocól, -uri, s.n. - 1. Ogradă, loc îngrădit unde se închid vitele. 2. Curtea casei țărănești: "Plâng și pt’etrile-n ocol, / Se duce stăpânul lor" (Memoria 2001: 64). - Din sl. okolǔ "cerc" (< sl. kola "roată"). ócoș, -e. adj. - Deștept, isteț; viclean, șiret: "În fruntea cetei de colindători era preferat un colindător ocoș" (Bilțiu 1996). - Din magh. okos "deștept, cuminte".

ócnă, -e, s.f. - 1. Mină (în general); baie. "Limba veche arată că apelativul ocnă a însemnat odinioară mină, nu numai salină, ca astăzi" (Iordan 1963: 52). 2. Salină. Ocna-Șugatag, localitate cu statut de stațiune balneară, în Maramureș, la 20 km sud de Sighet; cu ape sărate, concentrate, care se întrebuințează pentru băi (Țeposu, Câmpeanu 1921: 140). 3. Gură de ieșire dintr-o încăpere: "Femeia se coboară prin ocna grajdului jos, frumușel, prin cotruț în grajd" (Bilțiu; Sarasău). - Din sl. okno "fereastră" (DER, DEX).

odoleán, s.m. - (bot.) Plantă erbacee, perenă, cu tulpina înaltă, cu flori liliachii sau albe (Valeriana officinalis). Valeriană, iarba mâțului (Borza 1968: 177). Ceaiul din rădăcini de odolean se folosește pentru calmarea sistemului nervos. Odoleanului i s-a atribuit puteri protectoare contra supranaturalului: fetele îl purtau ca să nu fie furate de zmei (Butură 1979: 173). - Din sl. odoleti "a învinge", datorită proprietăților sale medicinale (DER), cf. srb. odoljan.

odór, odoare, odoară, s.n. - 1. Lucru de preț: "Șepte cară de odoară" (Bârlea 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): "Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-aș fa" (Papahagi 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret (Antologie 1980; Memoria 2001). 4. Copil ("neprețuit ca o comoară"): "Mama îngrijorată de viața odorului său..." (A. Radu: cf. Memoria 2004-bis: 1241). - Din srb. odor "pradă de război".

odós, s.m. - (bot.) Ovăz sălbatic; costreie (Avena fatua L.): "Frunză verde de odos / El la mă-sa că s-o-ntors" (Țiplea 1906: 444). - Din magh. vadósz (MDA).

ofârlí, ofârlesc, vb. tranz. - A batjocori, a insulta. - Et. nec. (MDA).

ogáș, -uri, s.n. - Brazdă arată. - Din făgaș "urmă, brazdă" (< magh. vágás "tăietură").

oglắjă, oglăji, (oglăjd’e, oglavă), s.f. - Curele de la îmblăciu; tuz, glaje. - Din sb oglava (MDA). ogodí, ogodesc, (agodi), vb. tranz. - A aștepta (pe cineva). - Sl. ugodu "a aștepta, a omeni, a cinsti" (MLRM 1958). În Trans., vb. ogodi are sensul general de "a fi plăcut, a plăcea", la fel ca și sl. ugodu (Cihac).

ogoí, ogoiesc, vb. tranz., refl. - A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: "Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi" (Bilțiu 1996: 292). - Scr. ugoiti, cf. sl. goi "pace". ogorî, vb. tranz. - A săpa porumbul, cu sensul de a prăși: "ogorâm mălaiu", "săpăm mălaiu dintâie": "Eu îs fecior de român / Și la sapă și la fân; / La fân și la ogorât / Și la fete de ibdit" (Ștețco 1990: 350; Borșa). Termen atestat exclusiv în zona Săcel-Vișeu-Moisei-Borșa (ALR 1956: 100). - Din ogor (< srb. ugar).

ogorất, -ă, adj. - Săpat, prășit. - Din ogorî.

ográdă, ogrăzi, s.f. - Grădina și livada din spatele casei: "Ardă-ți casa și șura / Să rămâi cu ograda" (Memoria 2001: 12). - Din sl. ograda.

ogrínji, s.m. pl. - Resturi de fân, paie ce rămân în iesle (Bud 1908). - Din srb. ogrizine "resturi de paie".

oiágă, oiege, (uiagă, iagă), s.f. - Recipient din sticlă de litraj mic: "Numa-o-oiagă de horincă" (Calendar 1980: 145). - Din magh. üveg (Cihac cf. DER).

ojínă, ojine, (ojână, ujină), s.f. - Chindie (Bud 1908): "Când o fo pă la ojină" (Țiplea 1906: 416). - Din sl. užina.

olát, olate, olaturi, s.n. - (înv.) 1. Provincie, ținut, teritoriu. 2. Tot ce ține de o gospodărie, casă, șură (Țiplea 1906); Casa și clădirile alăturate (Bârlea 1924): "Hai, mândră,-n a mele olate, / Că nu ti-i stropi cu lapte" (Bârlea 1924 II: 225). Termenul a circulat doar în Trans. și Mold. - Din cuman. oleat (DER).

olcăí, vb. refl. - A se văieta, a se plânge, a se tângui: "Săbiuța ta cea nouă, / Că se rupse drept în două. / Toți prind a se olcăi" (Acta Musei 2006: 176). - Din a se olecăi (< olea "aoleu", interj.).

oleácă, (leacă, ole), adv. - Puțin, un strop, un pic: "Mai lăsați-mă-olecuță" (Antologie 1980: 8). "Șî mai fă-mi ole de umbră" (Ștețco 1990: 150). - Din ngr. oligháki (DEX).

olicắu, olicauă, adv. - (Despre oameni) Care umblă brambura; vagabond, plimbăreț; care bate drumurile: "Ce-o fi făcând și pe unde umblă olicău?" (Bilțiu 1999: 165). "Toată noaptea am umblat olicău pe Obreje..." (Bilțiu 1990: 259). - Din ulicău (< uliță "drum rural").

olói, (oleu), s.n. - (pop.) 1. Ulei, undelemn. Oloi de sâmburi = ulei din semințe de dovleac; oloi de rujă = ulei din semințe de floarea-soarelui: "Dacă facem descântecul peste horincă sau vin, atunci să bei puțin, iar dacă-l facem peste oleu de olivă, atunci să se ungă" (Bârlea 1924: 406). 2. Petrol (pentru lampă), în expr. oloi de ars (Rona, Giulești, Budești, Mara) sau oloi puturos (Mara); naft, dohot, hopâc, opaiț (ALR 1971: 330). - Din sl. olej.

oloiét, -ă, adj. - Uns cu ulei. - Din oloi + -et.

oloíniță, -e, s.f. - Teasc pentru ulei. - Din oloi "ulei" + -niță.

olojí, olojesc, vb. tranz. - A răni, a vătăma: "De pt’icioare l-o olojât" (Papahagi 1925: 286). - Din olog "căruia îi lipsește un picior; care nu poate umbla bine" (cf. alb. ulok).

oltoán, adj. s. - Pom fructifer altoit; altoi: "O creangă de oltoan, / Nu-i veni -napoi șohan" (Bârlea 1924 I: 186). - Din oltoni, aloi.

oltoní, oltonesc, (oltoi), vb. tranz. - 1. A "lipi", printr-un procedeu special, o creangă de pom roditor pe tulpina unui pom neroditor: "Grădina ți-o îngrădé. / Și pomii ți-i oltoné" (Memoria 2001: 113). 2. Vaccin care se face copiilor pentru prevenirea unor boli (ALR 1969: 146; pe valea Marei). 3. A lovi pe cineva, a da cuiva o palmă. - Din magh. oltani (< magh. olt "a altoi; a vaccina").

om, oameni, s.m. - 1. Bărbat (însurat). 2. Soț. 3. Capul familiei (în societatea patriarhală). 4. (top.) Vârful Omul (1931 m.), situat la sud de Bistrița Aurie, la granița dintre Bistrița-Năsăud și Suceava, "amintind pe Saturn, onorat cu numele de Homorod" (Filipașcu 1940); cf. Vf. Omul, din M-ții Bucegi, Omul de Piatră, din M-ții Făgăraș, cu sensul de "om sacru" (Vulcănescu, 1985). Numele topic provine fie de la sensul (3) "cap, vârf", fie de la prezența unor stânci având configurații umanoide, de unde încărcătura mitologică, reminiscență a practicilor de adorare a pietrelor (Scurtu 1966). 5. (mit. loc.) Omul Nopții (Omul de Miază-Noapte, Omul Pădurii, Omul cel Sălbatic, Omul Vântului, Feciorul Pădurii, Fercheșul Pădurii). "Înfățișat uneori ca un antropoid cu un singur ochi sau cu un singur picior, care merge sărind ca iepurele, când mare, când mic, Omul Nopții o urmărește pe Fata Pădurii, o prinde, o omoară, rupând-o în două și o consumă în fața ciobanului-victimă" (Eretescu 2007: 11). Un personaj mitologic oarecum similar există în legendele abhaze (din Caucaz) pe numele Abnauayuh "omul pădureț" (Kernbach 1989). - Lat. homo "om".

omác, s.m. - (bot.) Plantă erbacee, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuințate în medicina populară (Aconitum variegatum). - Din omag (< sl. oměgǔ).

omắt, -uri, (umăt), s.n. - Zăpadă, nea, ninsoare: "Mare omăt o pticat" (Calendar 1980: 6); "În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate..." (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea Însemnări: 211-212) - Din sl. ometǔ "măturare" (DEX), cf. rus omet "morman" (DER).

ometí, vb. intranz. - A ninge, a fulgui: "Omătu să omet’ea" (Papahagi 1925). - Din omăt "zăpadă".

ometíță, -e, s.f. - Praf de făină ce se depune în moară. Termen atestat doar în Maramureș și nordul Moldovei; în alte regiuni din țară: pospai, humă de făină, colb (ALR 1956: 183). - Din ucr. obmetycja (DEX).

oncróp, (uncrop), s.n. - Apă clocotită: "Și ce-i pune la foc? / - O oală cu oncrop" (Lenghel 1979: 223). - Din sl. ukropǔ.

ontorloáge, s.n. pl. - Drum din bușteni de lemn: "...transportul lemnelor din pădurea Gârdanilor, pe un drum numit Ontorloage, construit din bușteni de lemn peste care căruța trepida foarte tare..." (Sălăjan 1998: 33). - Cf. germ. Unterlager.

opáiț, -e, s.n. - Petrol lampant (în Berbești, Oncești, Vișeu, Moisei); dohot, naft, hopâc (ALR 1971: 330). - Din sl. opjaecǐ (Cihac cf. DER).

opcínă, -e, s.f. - 1. Înălțime acoperită cu pădure. 2. Drum pe vârful unui munte. - Din obcină (< sl. občina).

ópsă, adv. - 1. Desigur, firește. 2. Doar, numai: "Opsă l-au vădzut alaltăieri" (Săcel, Sat Șugatag); "Opsă doară n-oi mere eu pe-acolo" (Ieud 1987). Termenul circulă doar în Transilvania și Maramureș. - Posibil din lat. ipse, -um, ipso (facto) "implicit; prin însăși acest fapt" (Țurcanu).// op să, trebuie să, Gr. Ureche : den pom bun roada bună op să iase. din lat. opus est. opsấgă, s.f. - v. obsâgă.

orândáș, -i, s.m. - Gospodarul care își pune la dispoziție casa pentru petrecerea de Crăciun a fetelor și a feciorilor (D. Pop 1978; Codru). - Din orândă² "cârciumă".

orấndă¹, -e, s.f. - 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: "Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă" (Calendar 1980: 82). - Din orândui "a destina".

orândă², -e, s.f. - Cârciumă rurală (luată în arendă) - Din ucr. orenda (MDA).

orbálț, -uri, s.n. - 1. Erizipel, brâncă: "Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare" (Bârlea 1924: 389). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. Era folosită în trecut ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza 1968: 11). - Din magh. orbánc.

orgár, -i, s.m. - Persoană care se ocupă cu tăbăcirea pieilor; tăbăcar. Atestat numai în Maram. - Probabil în rel. cu magh. varga "cizmar" (cf. MDA).

orgălí, -esc, vb. tranz. - A prelucra pielea, a tăbăci. Atestat numai în Maram. - Cf. oargă "piele tăbăcită".

orméde, s.f. - v. oarmeghe.

ort, orturi, s.n. - Loc de muncă în subteran; abataj (Gh. Pop 1971: 98). - Din germ. Ort "loc".

ortac, -i, s.m. - Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: "Că cei doi ortaci ai mei" (Lenghel 1962). - Din srb. ortak, cf. tc. ortak.

orvát, s.m. - Croat. "În țara orvatului" (Bârlea 1924 I: 123). Țara orvășească = Croația. - Din magh. horvat "croat".

osâmbrí, osâmbresc, vb. tranz. - A sluji cu simbrie (Papahagi 1925). A se dezlega de învoială (Bârlea 1924): "La Sf. Dumitru se osâmbresc păcurarii de la oi (își primesc simbria pentru anul care a trecut). Care vré, face iară târg, care nu, până primăvara" (Memoria 2002, 470); "De ziua sâmbrașilor sau de ziua răilor (8 noiembrie, Sf. Mihail și Gavril) se osâmbresc păcurarii de la gazdele stânii. Osâmbritul se face printr-o petrecere mare, o despărțire de oi, cu mare alai și veselie, ciobanii fiind bucuroși că s-au osâmbrit, adică au terminat cu bine pășunatul din anul respectiv și pot să târguiască angajarea pentru anul viitor" (Memoria 2004-bis: 1187). - Din simbrie.

osấrdie, -i, s.f. - Zel, rârnă, stăruință. În expr. cu osârdie “cu credință" (Lenghel 1979). - Din sl. usrǔdije.

osteneálă, osteneli, s.f. - (înv.) Oboseală, istovire: “Să-mi dai o cupă de zin, / Să o beau pe osteneală" (Papahagi 1925: 187). - Din osteni “a obosi" + -eală.

ostení, ostenesc, vb. intranz. - 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: “Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți" (Antologie 1980: 154). - Din sl. ustanon (DEX).

ostuí, (ostoi), vb. tranz. - 1. A alina (D. Pop 1978). 2. (refl.) A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi 1925). - Din sl. ustojati “a domina" (DER, DEX).

óșcolă, -i, s.f. - (pop.) Școală. - Din magh. iskola “școală", cf. rus. škola.

otávă, otăvi, s.f. - Iarba cosită a doua oară: “Face fânul la Crăciun, / Otava la Bobotează" (Memoria 2001: 100) - Din ceh, rus. otava.

otălắu, s.n. - (bot.) Specie de viță-de-vie de tip hibrid: “Pentru colacu de grâu, / Pentru vinul otălău" (D. Pop 1978: 346; Tămășești, 1958). - Et. nec.

otíc, -uri, s.f. - Lopățică, săpăligă cu care se curăță plugurile de pământ; săpălău (ALR 1956: 23). - Din srb. otik (Cihac, cf. DER).

oticắu, oticauă, s.n. - Vas de lemn folosit ca unitate de măsură pentru cereale, echivalent cu 5 kg: “Num-on oticău de mere" (Bilțiu 1996: 176). - Din otic + -ău.

oveșér, -i, (oveșăr), s.m. - Poreclă pentru locuitorii din Moisei (Papahagi 1925), dar și Ieud (Papahagi 1925; ALR 1969). ■ “După ovăzul întrebuințat la facerea pâinii" (Papahagi 1925). - Din ovăz (< sl. ovisǔ, ovesǔ) + -er.

ovód, -uri, s.n. - Năvod: “Tot ști rândul vadului / Și ovodu murgului" (Bârlea 1924: 23). - Et. nec.

ozâlít, -ă, adj. - Supărat; ofilit; înstrăinat: “Că sunt fete ozâlite, / Neveste de dor topite" (Calendar 1980: 65). - Et. nec.