Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera P

 

páclă, -e, s.f. - Pachețel din hârtie cu tutun pentru pipă (Hotea 2006): "Jâzii ăștia iar o scumpit tabaca, îi șasă lei pacla și n-ai decât câteva fumuri" (Memoria 2004-bis: 1.244). - Din magh. pakli "pachet".

pácoșă, -e, s.f. - "Ceea ce rămâne din a doua tragere sau scărmănătură mai deasă a fuiorului de cânepă, din care se face tort de o calitate inferioară" (Papahagi 1925; Ieud). - Din ucr. pacosi (Papahagi 1925).

pagalắu, adj. - Roșcat; "berbece pagalău" (Papahagi 1925; Mara). Pagu, a Pagului, poreclă în Borșa. - Din pag "roșcat cu pete albe" (< sl. *pĕgŭ, cf. srb. pjega "pată") + -alău.

pahíbă, -e, s.f. - Cusur, defect (Mihai, 2007). Atestat numai în Maram. - Cf. hibă (MDA). pájură, (pajeră), s.f. - 1. Acvilă de munte (Aquila chrysaetos). Semnalată în Maramureș în 1876 (Ardelean, Beres 2000). 2. (mit.) Pasăre fantastică din basmele maramureșene: "El, dacă s-o dus înapoi, o aflat o pasăre mare, cu numele de pajeră. - Tu, pasăre, du-mă di-aicea-n ceie lume" (Bilțiu 2002: 315). - Din ucr. pažera "ființă lacomă, nesățioasă" (DEX).

palánt, -uri, (pălant), s.n. - 1. Gard din scânduri în jurul curților sau al grădinilor (Papahagi 1925; ALR 1971: 281). 2. Palant de p’tiatră "zid (din cărămidă sau din piatră de carieră)" (ALR 1971: 148): "Este-on pământ înhârluit, / Cu pălant e d-îngrădit" (Bârlea 1924: 21). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). -Din palanc, palancă (< tc. palanka, magh. pálank); Din germ. Planke "scândură" (Țurcanu 2005).

pálă, pale, s.f. - Cantitate de fân, de paie etc. cât se ține o dată în furcă sau se taie dintr-o singură tragere cu coasa (Bilțiu 1999). - Cf. alb. palë.

paléocă, (paleoucă), s.n. - (gastr.) "După ce s-au întărit bine, cocii primiți de copii la colindat sunt dumicați și fierți. Apoi se pun peste ei bucăți de cârnați, slănină și brânză. Iese o mâncare care se numește paleoucă" (Memoria 2004: 472). - Et. nec.

páler, -i, s.m. - Îngrijitor de drumuri. Șef de lucrări. - Din germ. Palier, prin intermediul magh. pallér (Cihac cf. DER).

palțắu, -auă, s.n. - 1. Bâtă (D. Pop 1978). Botă de chemători. 2. Bucată de fier care strânge șiștorii (la morile de apă, în Chioar). - Din magh. pálca "băț, baghetă" (Felecan 1983).

pánă, pene, s.f. - 1. Pănușie de porumb; pițiană (ALR 1971: 403; Săcel). 2. Partea lată, de fier, a bardei (Felecan 1983): "Sirisău cu pană lată / Să tăiem deluțu roată" (Calendar 1980: 166). 3. Toc de scris, condei: "Cucuț, pasăre verzâie, / Adă-mi pană și hârtie" (Calendar 1980: 77). 4. Mănunchi de flori cu care flăcăii își împodobesc pălăriile: "Fă-mă pană de sansiu" (Calendar 1980: 74). 5. Formație epidermică ce acoperă corpul păsărilor: "C-amândoi ne potrivim / Și la ochi, și la sprâncene / Ca doi porumbei la pene" (Calendar 1980: 75). 6. Frunză: "Codrule, codrule, / Ni-apleacă-ți crenjile, / Să-mi aleg penile" (Bilțiu 1996: 179). 7. Ornament cusut pe țesături. - Lat. pinna, cf. it. penna, fr. panne, speña.

pantanóg, -oagă, (pintenog), adj. - (Ref. la cai) Cu semn alb la piciorul drept; cal însemnat (Bud 1908). - Din sl. pentonogŭ, din sl. peto "piedică" și noga "picior" (DER).

páos, (paus, paust), s.m. - Pomană (vin, pâine, mâncare) care se dă pentru cei morți: "De-oi trăi, ți-oi plăti, / De-oi muri, paust ț-a si" (Papahagi 1925: 187). - Lat. *pausum (< pausare "repaus, pauză").

papír, -e, s.n. - 1. Hârtie. 2. Scrisoare. 3. Registru. 4. Carton. 5. Mucava. - Din germ. Papier, magh. papír, papirós (MDA).

papistáș, -i, s.m. - v. popistaș.

parastás, -e, s.n. - (rel.) Recviem, slujbă religioasă pentru pomenirea celor morți: "În seara a treia, înainte de înmormântare, se face o servire religioasă din partea preotului, numită parastas" (Bârlea 1924 II: 472). - Din sl. parastasŭ.

pártă, -e, s.f. - Panglică, cingătoare: "Noi când vedem colacu acesta / Gândim că-i stogu cu parta" (Memoria 2004-bis: 1.361). - Din magh. párta "cunună, diademă".

pascalắu, s.n. - v. păscălău.

páus, s.m. - v. paos.

păsá, pas, vb. intranz. - (înv.) A pleca, a merge: "… e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…" (Dariu Pop 1938: 48; Fericea); "Urie, tu pasă amu și la casa ta…" (idem: 50). - Lat. passare (MDA).

Paști, (Paște), s.m. - 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Cristos, iar la evrei în amintirea ieșirii lor din Egipt. 2. Pască, pâine sfințită. În Maramureș, în ziua de Paști se sfințesc coșuri pline cu bucate, la biserică și se sparg ouă încondeiate. Acest praznic creștin s-a suprapus peste vechile rituri agrare de primăvară. - Din ebr. pésah, gr. paska, lat. pascha, -ae.

păcurár, -i, s.m. - Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în rom. termenul de cioban. "Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav" (Bârlea 1924 II: 462). - Lat. pecorarius; Cuvânt rom. preluat în magh. (pakulár) (Macrea 1970: 20; Bakos 1982).

păcurărí, păcurăresc, vb. intranz. - A păstori. - Din păcurar.

păcurărít, s.n. - Păstorit. - Din păcurări.

pắcură, s.f. - Lichid vâscos, rămas de la distilarea țițeiului; țiței: "În Săcel, există petrol, în Ieud și Dragomirești se găsește păcură" (Papahagi 1925: 97). - Lat. picula.

pădăí¹, pădăiesc, vb. refl. - A se găti, a se dichisi. - Et. nec. (MDA).

pădăí², pădăiesc, vb. refl. - A se grăbi. - Din ucr. podavatič (MDA).

pădác, -ă, adj. - Dichisit, aranjat, curățat, îngrijit: "Mai frumoși și mai de neam, / Nu ca tine-un ardelean; / Mai frumoși și mai pădaci, / Nu ca tine de săraci" (D. Pop 1970: 177; în Gazeta pop. 1887). - Cf. pădăi¹.

păducél, -ei, s.m. - (bot.) Arbust spinos cu fructe comestibile (Crataegus monogyna). În scopuri medicinale se folosesc florile și fructele, sub formă de ceai (pentru hipertensiune arterială, emotivitate excesivă și nevroze cardiace). - Lat. *peducellus.

păduréț, -eață, adj. - Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: "Mânce-te pădurețu" (Papahagi 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. - Din pădure (< lat. padule) + -eț.

pắguri, s.f. pl. - Pistrui (Mihai, 2007). Atestat doar în Maram. - Et. nec. (MDA).

păhărnicí, păhărnicesc, vb. tranz. - A servi țuica la nuntă după anumite reguli (Dăncuș 1986). - Din paharnic.

păioáră, -e, s.f. - Țesătură subțire de in; voal (Bârlea 1924). - Lat. palliola.

păiúhă, -e, s.f. - "Iarbă lungă, subțire și rară; n-o mănâncă nici vitele" (Odobescu 1973; Odești-Codru). - Din pai (< lat. palea), păiuș + -uhă.

pălíncă, -i, s.f. - Băutură spirtoasă, distilată, din fructe; horincă. Termenul nu e specific în Maramureșul istoric (atestat doar în Săpânța și Rona). E mai frecvent în Chioar și Codru (ALR 1971: 461). - Din magh. pálinka (DEX).

pălincíe, -ii, s.f. - Locul (sau instalația) unde se fabrică pălinca; horincie. - Din pălincă + -ie.

păltiór, -i, (păltioară), s.m. - (bot.) Coacăz sălbatic, cu fructe roșii și acre; agriș, merișor de munte, pomușoară (Ribes alpinum L.): "Num-on pui de celtioară / Su-o tufă de păltioară" (Bilțiu 1990: 30). Din paltin (< lat. platanus) + -ior (MDA).

pănát, -ă, adj. - Plin de pene sau flori; înflorit: "Te-ai făcut un câmp pănat" (Papahagi 1925: 229). - Din pană (< lat. pinna) + -at, cf. împănat.

păpărúză, -e, s.f. - Buburuză (Coccinella septempunctata): "Când copiii află o buburuză, care la noi se cheamă păpăruză, se ia în palmă și se sucește astfel palma până ce se urcă pe degetul arătător, în timp ce i se descântă să zboare: Păpăruză, ruză / Încătrău-i zbura / Acolo m-oi însura/mărita" (Calendar 1980: 60-61). - Cf. paparugă, buburuză.

părăsất, -ă, adj. - Văduv: "Treabă să fie o fămee părăsâtă, bătrână…" (Papahagi 1925: 319). - Din părăsi "a lăsa singur (pe cineva), a abandona" (< sl. parasiti).

părínc, s.m. - (bot.) Mei. Dealul Părincului (în Rohia, Lăpuș). "Ne trimite cu gândul la timpurile în care planta respectivă înlocuia porumbul, foarte târziu cunoscut în aceste locuri". - Lat. panicum "mei" (Phillippide, Pușcariu, Candrea-Densusianu cf. DER).

părnăhái, s.m. - 1. Față de pernă. 2. Om de nimic, fără valoare, nebăgat în seamă (Bârlea 1924): "Tot un fecioraș de crai, / Nu ca tine, un părnăhai" (Bârlea 1924: 41). - Din magh. párnahai (MDA).

păsălí, -esc, (păsălui), vb. tranz., refl. - 1. A (se) potrivi. 2. A (se) nimeri. 3. A (se) îmbina. - Din magh. pazol (MDA).

păstáie, păstăi, s.f. - Fruct caracteristic plantelor din familia leguminoaselor. Păstăi, poreclă pentru locuitorii din satul Sârbi (com. Fărcașa). - Cuv. autohton (Russu 1981: 368, Brâncuși 1983), cf. alb. pistaë.

păscălătíță, -e, (păscălăriță), s.f. - (ornit.) Ciocârlie (Alanda avensis). Termen atestat în Ieud (Papahagi 1925). - Probabil din pascalău, păscălău "imaș, pășune"; Cf. pescărel (MDA).

păscălắu, (pascalău), s.n. - Imaș, loc de pășunat. - Din paște (< lat. pascere) + -ălău.

păstorít, s.n. - Ocupația, profesiunea de păstor: "Adevărata ocupație a maramureșeanului, aceea fără de care i-ar fi imposibil să trăiască și de care se leagă toată viața lui, cu durerile și deziluziile, cu vraja și frumusețile ei, ocupația pe care a moștenit-o de la părinți și va lăsa-o urmașilor, ocupația care s-a născut din însăși porunca pământului pe care trăiește este creșterea vitelor, păstoritul" (Georgeoni 1936: 15). - Din păstor (< lat. pastor) + -it.

păsúlă, -e, s.f. - (bot.) Fasole (Phascolus vulgaris). Se folosește atât ca și aliment, cât și în scopuri medicinale (în tratarea diabetului). Pisat, se pune pe bube dulci (Borza 1968: 128). - Din magh. paszuly.

pătác, -i, (patac, pitac), s.m. - Monedă austriacă cu valoare redusă, care a circulat începând cu sec. XVII și în țările române. Ban vechiu (Bud 1908). - Din srb. petak, rus. pyatak, cf. it. patacca (MDA).

pătrár, -i, s.n. - Bâta păcurarului (mai demult, cu vârful despicat în patru și înferecat, pentru a servi ca armă de apărare): "Bâta sau pătrarul, făcut din lemn de frasin sau tisă, servește, de asemenea, ca instrument de apărare contra fiarelor" (Morariu 1937: 176). - Din patru (< lat. quattuor) + -ar.

pătrărește, adj. - Pătrățos; în patru părți: "Fac legea unui berbec, / Tot îl taie pătrărește" (Bârlea 1924: 25). - Din pătrar "pătrime, sfert" + -ește.

pătúl, -e, -uluri, (patul), s.n. - Suport din lemn pe care se clădește claia sau stogul, pentru a le feri de umezeală; podină (ALR 1973: 832). - Cf. lat. *patubulum (= patibulum "cruce; arac").

păuréț, s.n. - Câlți: "Cu barba de păureț" (Papahagi 1925; Bârsana). - Et. nec. (MDA).

păzí, păzesc, vb. refl. (păzî) - 1. A se feri. 2. A se grăbi; a merge mai repede: "De-ai ști cum îi cu bărbat / N-ai păzi la măritat" (Calendar 1980: 25); "Nu vă păziți cu moartea / Până scriu o cărticea" (Lenghel 1985: 212). - Din sl. paziti.

pântecárie, -ii, s.f. - (med.) Diaree (Hotea 2006). - Din pântece "abdomen, burtă" (< lat. pantex, -ticis) + -arie.

pânțălúș, s.m. - v. pințăluș.

pânzătúră, -i, s.f. - Batic, basma, năframă; șârincă. - Din pânză + -tură.

pânzăturícă, s.f. - Batistă; sărincuță, japcandău, năfrămucă (ALR 1969: 60). - Din pânzătură + -ică.

pârcí, vb. refl - (ref. la capre) A se împerechea, a se împreuna. - Din srb. prč (MDA).

pârpăríță, -e, s.f. - 1. Tava unde cad grăunțele în râșniță (Memoria 2001). 2. Gaura din piatra alergătoare la morile de apă (ALR 1956: 170). - Din sl. prŭprica, ucr. perepelyca (DEX).

pecerlí, pecerlesc, vb. tranz. - A pecetlui, a pune pecete: (ref. la sticla de pălincă:) "Pecerlită-n flori de mac / Poate că-i bună de leac. / (…) / Când dai s-o despecerlești / De miros tot te topești" (Bilțiu 1996: 382). ■ A pecetlui groapa: "Când coștiugul a fost coborât în groapă, preotul cu lopata face semnul crucii în cei patru pereți ai gropii, aruncând primul lut deasupra coștiugului" (Brediceanu 1957); "Nici atunci nu te-oi uita, când mi-or pecetlui groapa / Că ți-a fost dulce gura" (Idem: 76). - Din pecetlui (< sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni).

pec, -i, (pecar), s.m. - 1. (înv.) Brutar (ALR 1956: 504). 2. Brutărie: "N-o fo fărină de grâu numai la pec, în Sighet" (Memoria 2001: 39). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Din magh. pék "brutar".

pecár, -i, s.m. - Brutar. - Din pec "brutar" (< magh pék) + -ar.

pécie, (pecine), s.f. - (înv.) Carne: "După pecie de miel, / După prah mai mânânțăl" (Bârlea 1924: 13); "Ce mni-ai dat de nu te uit? / Pecine de lup turbat, / Să nu văd ca tine-n sat" (Țiplea 1906: 468). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Cf. slov. péči "friptură" (DER); Din magh. pecsenye "friptură" (DEX).

pecuină, -e, s.f. - Oaie cu lapte; mulgări, mândzări: "Stâna numără până la 500-600 de oi cu lapte, numite pecuine…" (Bârlea 1924). - Lat. pecuina.

pedéstru, pedeștri, s.m. - "I se spune unui om mnic, slab, năcăjit - comed’ie de om" (Mara); "Vai pedestru-i că n-are nici halube pă iel" (Giulești); "sărac afară din cale, năcăjit" (Berbești); "nu-i apt de lucru, un bitang, blegos, sărac din cauza lenei, beției sau destrăbălării" (ALR 1969: 142). - Lat. pedester, -tris.

péleș, -i, s.m. - (înv.) Ciucure, franj. În expr. oaie peleșă = oaie cu lână lungă. Peleșata, peșteră în Maramureș, de unde izvorăște "lapte de piatră." - Din sl. peleš "moț" (Titkin cf. DER).

peletíc, -i, s.m. - Unealta cu care olarul trage brâie sau face flori pe vase (Felecan 1983). - Et. nec. (MDA).

pemínte, s.n. - Pământ. Parcelă cu sol mai bun, pe care se cultivă cereale sau cânepă (Faiciuc 1998: 46): "Măghern de pe peminte / Ieși-m, mândrule-nainte" (Brediceanu 1957: 100). - Lat. panimentum "pământ bătut" (Graur 1980; Râpeanu 2001). Termenul latin nu s-a păstrat în celelalte limbi romanice, preferându-se sinonimul terra (= pământ), care la noi a dat "țară".

pérină, -i, -e, s.f. - Butuci groși din lemn de stejar, pe care se reazămă stâlpii (porților), atunci când aceștia nu sunt îngropați în pământ (Nistor 1977: 22). - Din sl. perina, din pero "pană" (Cihac, Conev cf. DER).

permecí, permecesc, vb. refl. - A se strica, a se schimba, a se ofili (Papahagi 1925). - Din ucr.

pérșă, -e, s.f. - 1. Cutie sau vas în care se strâng banii la biserică în timpul slujbei de duminică. 2. Bucată de fier, ca o farfurie, fixată pe podoimă, în care se învârte capătul de jos al fusului de la crâng (la morile de apă). - Din magh. persely (MDA).

péstriț, -ă, adj. - Pistruiat. - Din sl. pĭstrĭ, pĭstrŭ.

peteá, -ele, (petia), s.f. - 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale (Bilțiu 1990). 2. Dantelă, voal: "Cu cornu' năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele" (Bârlea 1924 II: 120). - Din beteală.

petéică, -i, s.f. - Legătură de sfoară, laț, plasă în care se ducea la câmp oala cu mâncare: "Doauă oale peteicate" (Bilțiu 1990: 299). - Din ucr. petélika (Papahagi 1925).

pétre, (petri, pedri), prep. - Lângă, în dreptul, vizavi. - Et. nec. (MDA).

petrecánie, -ii, s.f. - Praznic, ospăț funerar organizat de familia celui decedat și la care sunt invitați să participe neamuri, vecini, apropiați, prilej cu care se fac danii, pomene: "Să zie la petrecan’e" (Memoria 2001: 64). - Din petrece + -anie.

petréce, petrec, vb. intranz. - A însoți alaiul funerar, a conduce un mort la groapă: "M-or plânge și m-or petrece". - Lat. *pertraicere.

pețâlă, s.f. - v. pițulă.

piátră, pietre, s.f. - Grindină: "Când cade piatră, este bine să scoți afară cociorva și lopata cu care bagi pâinea în cuptor și atunci grindina va înceta" (Lenghel 1979: 11). - Lat. petra.

picióică, picioici, s.f. - (bot.) Cartof (Solanum tuberosum L.); corompei, cloșcă, baraboi, poame de pământ (ALR 1971: 440). Picioicari, poreclă pentru locuitorii din Costeni-Lăpuș. - Din magh. pityoka.

picióciște, -i, s.f. - Teren cultivat cu cartofi; picioicar (Faiciuc 1998). - Din picioică.

píclu, s.n. - Făină de calitate; de grâu: "Fărină de ce’ bună, de piclu" (Papahagi 1925). - Din magh. pitlett liszt (Papahagi 1925).

pieptár, -e, s.f. - Piesă de port tradițională al femeilor, scurtă până la brâu, fără mâneci, din piele, cu blană înăuntru. Se brodează pe toată suprafața cu ornamente florale. Broderia se face cu lână, în culori vii, între care predomină roșul. Broderia este presărată cu ținte metalice (Bănățeanu 1965: 122). - Din piept (< lat. pectus) + -ar.

píhă, pihe, s.f. - Puf (de pasăre), scamă. - Din magh. pihe "scamă".

pingălí, pingălesc, vb. tranz. - 1. A picta. 2. A mâzgăli. - Din magh. pingál (MDA), germ. (be)pinseln.

pingăluít, -ă, (pingălit), adj. - Pictat, zugrăvit, vopsit: "De harnic și de-nflorit / Gândești că-i pingăluit" (Bârlea 1924 I: 209). - Din magh. pingálni.

pintenóg, -oagă, (pantanog), adj. - (despre cai) Cu pete albe în jurul gleznei: "Pintenog la trei picioare / Și de unu-alină tare" (Bilțiu 1990: 407). - Din sl. petonogŭ (Cihac, Titkin, Conev cf. DER).

pintilíe, adj. - (despre cai) Cu pete albe la pinteni: "Pă munții iștia pustii, / La vite pintilii" (Bilțiu 1990: 120). - Probabil din pinten (sl. petino "călcâi").

pințălúș, -i, (pânțăluș, pințiluș), s.m. - Cuțit rabatabil, cu una sau două lame; briceag (ALR 1971: 335): "… că bărbații umblă la ei cu cuțitaș, cu pințiluș" (Bilțiu 1990: 298). - Din magh. penicilus (MDA).

pipiríg, -i, s.m. - (bot.) Plantă erbacee care crește pe malul apelor sau în locuri mlăștinoase (Juncus effesus). Iarba-bivolului, părul-porcului, iarba-mlaștinei, spetează (Borza 1968: 91). - Et. nec. (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (pipirig; pipiriga) (Bakos 1982).

pir, s.m. - (bot.) Planta erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). - Din bg. pir (DEX); Din sl. pyro "alac" (Miklosich, Cihac cf. DER).

pironí, pironesc, vb. tranz. - A se chinui, a se necăji; a se supăra: "Că io n-am rost să trăiesc / Că numai mă pironesc" (Bilțiu 1990: 348). - Din piron "cui de oțel" (< sl. pironŭ).

piscuí, piscuiesc, vb. intranz - 1. A emite sunete stridente; a zbiera, a țipa; a cânta. 2. A vorbi mărunt, cu glas subțire. 3. A piui: "Ce din brâie-o piscuit, / Pă mine m-o auzât" (Bilțiu 1990: 195). - Din pisc "cioc de pasăre" (< sl. piskŭ) + -ui.

pisóc, -uri, s.n - Nămol cu pietricele; noroi, t’ină (Papahagi 1925). - Din ucr. pysok, cf. sl. piasat "nisip".

pistritură, -i, s.f. - Broderie, cusătură, ornament (Bilțiu 1996). - (Îm)pistri + -tură.

pistrúie, adj. - (ref. la oi) Albă cu puncte roșii (sau negre) pe obraz (Latiș 1993: 80): "Și cum muntele îl suie / Zbiară oaia cea pistruie" (Lenghel 1962: 235). - Din sl. pistrŭ "pestriț".

pișcár, -i, (chișcar, cicar), s.m. - Țipar (Cobitis fossilis). Pișcari, poreclă pentru locuitorii din localitatea Ulmeni (Codru). - Din rus. piskari (Cihac, Titkin cf. DER).

pitác, -i, s.m. - v. pătac.

pitalágă, -e, (pt’itălagă), s.f. - Prepeliță; tăptălagă (ALR 1973: 603). - Cf. pitpalacă, pitpalac "prepeliță".

pítă, -e, s.f. - (gastr.) Pâine. Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: "Zâcé bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate" (Memoria 2004: 39). - Ngr. pita, tc. pite, alb. pitë, bg. pita, srb. pita, iud. pita (DER); Cuv. rom. preluat în magh. (pita) (Bakos 1982).

pítiș, -i, (pițiguș), s.m. - (ornit.) Pițigoi (Parus major). Pitiș, nume frecvent în Lăpuș. - Din piti + -iș.

pititióc, -oacă, adj. - Mic, scund: "Care prunc n-are noroc, / Să moară de pititioc" (Papahagi 1925: 186). - Din pitic (cf. sl. pitikŭ) + -tioc.

pitói, pitoaie, s.n. - Specie de ciuperci comestibile; hribe bune. - Din pită, "pâine" + -oi.

pițiánă, pițiene, s.f. - Frunze de porumb; pănușă. Termen atestat preponderent în Maramureș și în câteva localități din județele limitrofe (ALR 1956: 97). - Cf. magh. picijány (MDA).

pițigúș, -i, (pitiș), s.m. - (ornit.) Pasăre mică și vioaie cu pene galbene pe pântece; pițigoi (Panus major). Pițiguși, poreclă pentru locuitorii din Lăpușu Românesc. - Din pițigoi, pițiga.

pițúlă, -e, (pețâlă), s.f. - Monedă care circula în Transilvania în timpul Imperiului austro-ungar, echivalent a 10 creițari: "Găina nu mi-o plătești? / Aripa cu pițula, / Clonțu plătește suta" (Bilțiu 1990: 131); "Cum dai, lele, laptele? / -Trei pețâle, domnule" (Papahagi 1925: 173). - Din magh. picula (Titkin cf. DER).

pívniță, -e. s.f. - Peșteră. Pivnița lui Pintea, din vf. Pietrosului: "… ruinele unei pivnițe ce a aparținut haiducului. Se spune că aici ar fi îngropat un vițel de aur" (Odobescu 1973). - Din sl. pivĭnica (< pivo "băutură").

plácă, interj. - (înv.) Formulă de politețe cu sensul de "poftim", "vă rog": "Gata-i cina, sărac mare? / Gata, gata pă puțân, / Placă-vă că o-mpărțâm" (Papahagi 1925: 237); "Placă, domnișorule, de mai scrie alta" (Papahagi 1925: 322). "Maramureșeanul întrebuințează foarte curent imperativul placă, drept termen de politețe, care este echivalent cu poftim, cu s’il vous plaît; soldaților, ca și ofițerilor români, originari din vechiul regat, părându-le exotic acest placă, au început să batjocorescă pe locuitori, pe care, la orice întrebare, îi întâmpinau cu placă, spus ca un fel de «bună ziua»: «ce mai faci, măi placă?». Maramureșenii, socotind că armata eliberatoare are și un grai mai curat, mai nobil, și de vreme ce acest sarcasm era întărit și de autoritatea galoanelor ofițerești, a început să renunțe la acest latinism așa de expresiv, întrebuințând pe alocuri prozaicul poftim" (Papahagi 1925: 131). Atestat la începutul sec. XXI în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Probabil de la plecăciune, "cu plecăciune", sau "cu înduplecare" (< lat. plecatio).

plái, plaiuri, s.n. - Drum de munte, potecă: "Cărarea în pădure, pe care se poate merge și cu carul" (Giulești); "cărare pe munte, pe care se poate merge numai cu piciorul sau cu calul" (Vadu Izei); "să zâce la munte plaiu muntelui, pă unde umblă vitele cu pt’icioarele" (Iapa); "cărare la munte" (Oncești); "o cărare care duce la munte să numé plai" (ALR 1973: 673). - Din sl. plai (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (pláj) (Bakos 1982).

plásă, -e, s.f. - Veche împărțire administrată; subprefectură. - Din sl. plasa "bandă, fâșie".

plaz, -uri, s.n. - (la plugurile de lemn) Talpa plugului, ce se îmbucă cu brâzdaru (Țiplea 1906; ALR 1956: 22): "Mni s’o rupt plazu și bârsa" (Țiplea 1906: 493). - Din bg., srb. plaz.

plăiváis, -uri, (plăibaz, plaivaz), s.n. - Instrument de scris; creion (ALR 1973: 691). - Din germ. Bleiweiβ "ceruză" (Țurcanu 2005: 40); Cf. magh. palavesszö "condei de piatră".

pleáznă, plezne - Bășici pe piele, pline cu apă (Hotea 2006). - Din plesni "a crăpa, a se sparge" (< sl. plesnonti).

pled, -uri, s.n. - Cergă, pătură, țol. - Din germ. Ploid.

pledí, pledesc, (plezi), vb. tranz. - A curăța de buruiene o cultură: "L-am plezit și l-am udat, / A ta parte s-o uscat" (Calendar 1980: 84). - Et. nec.

pleș, pleașă, (pleșâv, plușuv), adj. - Fără păr pe cap; chel (ALR 1969: 17). Pleș, Pleșan, Pleșu (porecle). - Din sl. plĕsĭ.

pléu, s.n. - v. plev.

plev, -uri, (pleu), s.n. - 1. Cană de tinichea. 2. Măsură de capacitate, echivalent cu un sfert de litru (Lenghel 1979). - Din srb. pleh, magh. pléh "tinichea" (MDA); Din germ. Blech "tinichea".

plevár, -i, (pleuar, blehar), s.m. - Tinichigiu. - Din plev + -ar.

ploiér, -e, s.n. - Umbrelă. - Din ploaie + -ar.

plot, -uri, s.n. - Crestătură adâncă, de formă pătrată, cioplită spre capătul unei bârne, pentru îmbinarea cununilor unei construcții (Stoica, Pop 1984). - Cf. fr. plot.

plúmână, -e, s.f. - (bot.) 1. Plantă erbacee cu frunze compuse din trei foliole și cu flori roz; trifoiște; plumânea. 2. Plantă erbacee cu flori roșii, violete sau roz, albe; plămânăriță (Pulmonaria officinalis); cuscrișor. Tău cu Plumână, lac în Dragomirești (Faiciuc 1998). - Din plămân (lat. pulmo, -onis) + -nă, -riță.

poáră, s.f. - (înv.) Dezacord, discordie, neînțelegere; ceartă, vrajbă. În expr. în poară (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva), a face opoziție; a se contrazice cu cineva, a se certa: "Pune-te cu moartea-n poară / Și-nc-o dată te mai scoală" (Lenghel 1985: t. 222). - Din sl. pora "violență" (DER).

pocí, pocesc, vb. tranz. - 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. - Din potcă.

pocít, -ă, adj. - 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. - Din poci. pocitóc, -i, s.n. - (bot.) Acul-pământului, ferigea-vânătă, părul-Maicii-Domnului (Asplenium trichomanes L.) (Borza 1968). - Din pocit + -oc.

pocitúră, -i, (poceală), s.f. - (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. - Din poci "a desfigura, a sluți" + -tură.

pociúmp, -i, (pociumb), s.n. - Țăruș, par, stâlp (ALR 1971: 282): "Și-am legat-o de un pociumb, la hăitaș" (Bilțiu 1999: 139). - Cf. ciomp (MDA); Cf. germ. Baumstumpf "partea puțin înaltă, rămasă în pământ, după tăierea unui arbore" (Țurcanu 2005: 21); Cuv. rom. preluat în magh. (pocsumb) (Bakos 1982).

pocluí, pocluiesc, (pocoli), vb. intranz. - 1. A sta în loc, a se liniști, a se stâmpăra (Papahagi 1925; Memoria 2004). 2. A avea stare, a încăpea (Bud 1908): "Să nu poată poclui / Până la mine-a zini" (Memoria 2001: 36); "În sat să nu pocluiesc, / Da-n lume să pribegesc" (Țiplea 1906: 423). - Din magh. pakol (MDA).

podá, vb. refl. - A se obișnui cu un lucru; a se deprinde; a se cunti. Atestat doar în Maram. - Et. nec.

podhórniță, -e, s.f. - Partea de jos a jugului de care se sprijină gâtul animalelor (cai, vaci, boi); policioară. - Din ucr. dial. podgornița (MDA).

podișór, -i, s.m. - Mobilier specific caselor din zona Lăpuș, fixat pe perete pentru a economisi spațiul din interiorul locuinței. "Este un dulap mic, format dintr-un cadru de lemn cu una sau două polițe la mijloc, închis cu uși prinse în țâțâni sau balamale de fier" (Stoica, Pop 1984: 50). - Din pod (< sl. podŭ) + -ișor.

podóimă, -e, s.f. - Lemnul pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă; grindă, punte. - Sb. podoima.

podúț, -uri, s.n. - Podeț. - Din pod (< sl. podǔ) + -uț.

pogáce, s.f. - 1. Turtă din semințe de floarea-soarelui sau de bostan (din care s-a extras uleiul). Se folosește ca hrană la animale. 2. (gastr.) "Turtă coaptă în spuză și făcută din mămăligă, în care se pune și aiu" (Papahagi 1925). Pogacea, poreclă. Pogăcieș, nume de familie (nobiliară) din Hideaga. - Din srb. pogača, magh. pogácsa, germ. dial. Pogatsche (DEX).

pogán, -ă, adj. - 1. Mare, voinic, vânjos. 2. Crud, rău, fără milă. - Din sl. poganŭ, magh. pogány.

pogârjít, -ă, adj. - 1. Pricăjit, amărât. 2. Supărat: "Da' nănașu-i pogârșit, / N-are bani de dohănit" (Antologie 1980: 178; Borșa). - Cf. cocârjit, ogârjit.

pogmátă, s.f. - 1. Cele două ațe cu care se leagă cămașa la gât (Bârlea 1924). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). 2. Partea brodată de la gura cămășii femeiești (Lenghel 1979). - Cf. pomneată, pomană (MDA).

poiátă, s.f. - Grajd pentru vite mari. Poiețea = grajd mai mic ce se așază imediat lângă peretele grajdului mare și servește de culcuș vițeilor ori porcilor; poiețeaua destinată porcilor se numește comun coteț (Bud 1908). - Din sl. pojata "colibă" (Miklosich, Pușcariu cf. DER).

poívă, -e, s.f. - 1. Pânza cu care se acoperă comarnicul de la stână (Papahagi 1925; Budești). 2. Pânză impermeabilă, prelată, foaie de cort. 3. Mușama. - Din magh. ponyva "pânză groasă" (MDA).

pojắlniță, -e, (prozornică), s.f. - (bot.) Sunătoare; iarba-frigurilor, floare-de-fân (ALR 1961: 649). - Din pojar "rujeolă" (< sl. požarŭ "incendiu").

pol, -i, s.m. - Monedă în valoare de 20 de lei. Numele mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat și în țările române; napoleon. - Din sl. polĭ "jumătate", rus. pol.

poliéc, -i, (poliac, polec), s.m. - Polonez (ALR 1961: 878). - Sl. poljakŭ, cf. srb., slv., rus. poljak.

polobóc, -oace, s.n. - Butoi, bute: "Ieși, ursât, din poloboc, / C-om mere și noi la joc" (Memoria 2001: 17). - Cf. bg. polobok (Conev), cf. rus. polubočka "jumătate de butoi" (Tiktin); Din ucr. polubok (MDA).

polochím, s.n. - Sol argilos, cu acțiune neutralizantă; morjă: "Atât la Șurdești, cât și la Cetățele, Desești și Bontăieni, oamenii munceau din greu, toată iarna, să scoată polochimul (un fel de pământ cu acțiune neutralizantă) și să-l împrăștie pe holde. Fără el, solul nu rodea" (Chiș Șter 1979). - Et. nec. (MDA).

pológ, s.n. - Iarbă cosită și uscată, gata de adunat în claie: "Pentru tine, mândră, hăi, / Am polog din nouă clăi" (Bârlea 1924 I: 295); "Când îngheață apa-n toc, / El atunci are polog" (Memoria 2001: 10). - Din sl. pologŭ "depozit" (DER).

pománă, pomene, s.f. - Dar, danie, ofrandă adusă/făcută cuiva și servind, potrivit moralei creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere; (în expr.) a-și face pomană = a ajuta pe cineva, a face bine cuiva, a ierta pe cineva: "Bucălaie, năzdrăvană / Tu de mine fă-ți pomană" (Lenghel 1962: 235-236). - Din sl. pomĕnŭ "memorie"; Cuv. rom. preluat în magh. (pomána) (Bakos 1982).

pominóc, s.n. - Cadou (simbolic) de nuntă (Dăncuș 1986). "Țuică și colaci împletiți și împodobiți cu frunze de stejar, cu flori și păsări din aluat, mai nou și dulciuri: daruri la nuntă" (Faiciuc 1998: 125). - Din sl. pomninokǔ (MDA).

pomitíc, adj. - 1. Pom mic. 2. (ref. la oameni) De statură mică, scund: "Da'-i mai bine-așe decât să sie ié mare și el un pomitic" (Memoria 2001: 23; Desești). - Din pom + mic sau pitic.

pomnór, -oare, s.n. - Scaun mic, fără spătar, folosit de păcurarii care mulg oile: "Mulgătorii iau loc pe pomnoarele (scaunele) de lângă strungi…" (Georgeoni 1936: 57). - Cf. podmol (< magh.padmaly) (MDA).

pomníță, -e, s.f. - (bot.) 1. Căpșună (ALR 1971: 449). 2. Fragă, frăguță (Fragaria vesca). (med.) Adjuvant în tratamentul diabetului (Dumitru 1992: 128). 3. Dudă (fructul arborelui Morus alba L. sau Morus nigra L.). Fructele au proprietăți laxative. - Din poamă "fruct" (< lat. poma) + -niță.

pomoci, s.m. - Unealtă cu care fierarul stropește para cărbunilor când înroșește fierul, praftură; pămătuh. - Din magh. pamacs "pămătuf" (Felecan 1983).

ponc, ponci, ponce, s.f. - Ceartă, neînțelegere, discordie. - În expr. în ponce = împotriva, contradictoriu. A grăi în ponce = a grăi în batjocură, a lua peste picior pe cineva, a glumi pe seama cuiva: "Cu murgul venind în copce, / Cu mine grăind în ponce" (Brediceanu 1957: 107). - Din magh. ponk "deal" (MDA).

poncí, poncesc, vb. refl. - A se împotrivi, a se certa (Bud 1908). Atestat doar în Maram. - Din ponc.

ponciolí, -esc, vb. - 1. A se bălăci într-un lichid murdar. 2. A se murdări. 3. A lichida, a termina, a risipi. Atestat în Trans. și Maram. - Din magh. pancsol (MDA).

ponój, -i, s.m. - Pedala de la războiul de țesut (Bud 1908): "Ponojii, la număr de doi-trei-patru, sunt legați de prinsoarea de mijloc a stativelor cu ajutorul puilor stabiliți și dânșii de prinsoare" (Bârlea 1924). - Cf. podnog (< bg. podnoga) (MDA).

ponosluí, ponosluiesc, vb. intranz. - A pârî, a calomnia (Papahagi 1925). A reclama pe cineva, a acuza (Lenghel 1979): "… mă duc și-l ponosluiesc la bd’irău" (Papahagi 1925: t. XDVI). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Din magh. panaszt "a reclama"; Din magh. panaszol (MDA).

pont, adv. - Chiar, întocmai: "Și când m-am căsătorit / Pont de el m-am nimerit" (Ștețco 1990: 273; Borșa). - Din magh. pont (< lat. punctum).

póntoș, -ă, adj. - Punctual, promt. - Din magh. pontos.

pópă, popi, s.m. - 1. Preot: "C-acolo-s doi popt’i uniți / Cunune pe cei fugiți" (Calendar 1980: 86). Popi uniți = preoți greco-catolici. 2. Snopul de grâu din vârful clăii (ALR 1956: 60). - Din sl. popŭ.

popistáș, -i, (papistaș), s.m. - (depr.) De religie catolică; catolic. - Din magh. pápista.

poprícă, poprici, s.f. - (bot.) Ardei (Capsicum annuum L.). Pipăruș, chipăruș (Borza 1968). - Din magh. paprika.

potricáș, -uri, (papricaș), s.n. - (gastr.) Tocană cu carne, condimentată cu boia de ardei. - Din magh. paprikás.

popricát, -a, (papricat), adj. - Condimentat cu ardei iute. - Din poprică.

poptír, -e, (poptiroș), s.n. - Hârtie: "Pune fărina p-on poptir" (Memoria 2001: 25). - Din magh. papir, papiros (< germ. Papier).

popuștină, -e, (poporoșag), s.f. - Plată anuală primită de cantor, diac și preot de la fiecare cap de familie: "La preot se da sau o mierță de mălai (păpușoi) și de ovăz, adică cereale, sau în bani prețul corespunzător al cerealelor. Această plată se numea popuștină, poporoșag sau lectical, pe care o plătesc enoriașii și azi în unele locuri. În cele mai multe parohii, azi, după război, nu mai voiesc să plătească taxa aceasta" (Bârlea 1924 II: 474). - Din popă + -uștină.

poríh, -uri, s.n. - 1. Prag de bușteni puși de-a curmezișul apei curgătoare. 2. Porțiune de drum forestier cu lemne puse de-a curmezișul pentru a ușura transportul buștenilor la vale. - Din ucr. porig (MDA).

porneálă, porneli, s.f. - 1. Pornire, deplasare, plecare. 2. Ducerea oilor la păscut, mai ales seara și noapte. Mulgerea oilor mai devreme, seara, pe la ujină (=chindie) și scoaterea din nou la pășune (Bilțiu 1990). Scoaterea oilor la păscut, mai ales seara (Bilțiu 1996). 3. Interval de timp în care pasc oile (între ultimele ore ale după-amiezii și miezul nopții; între miezul nopții și dimineață; între prima oră a dimineții și prânz; între primele ore ale prânzului și seară). 4. Loc de pășunat rezervat oilor cu lapte. Partea nepăscută a unei pășuni (Antologie 1980): "Să o beau pe osteneală, / Că-s cu oile-n porneală" (Papahagi 1925: 187). - Din porni (< sl. porinati "a îndemna") + -eală.

porodică, porodici, s.f. - (bot.) Roșie, tomată, pătlăgea (Lucopersicon esculentum). - Din magh. paradicsom.

pórție, porții, s.f. - 1. Impozit plătit statului pentru pământ, vite, casă etc. (ALR 1971: 420). Dare, arunc (Bud 1908): "Badea, porție de drum / Nu plătește nicidecum" (Memoria 2004: 1.125). 2. Fâșie de parchet de pădure; parcelă, lot (Gh. Pop 1971: 90). - Lat. portio, -onis (MDA).

portiéș, -i, s.m. - Plătitor de impozit; iobag (Bârlea 1924). Țăran dependent; jeler (Dăncuș 1986). - Din porție + -eș.

poruncí, poruncesc, vb. intranz. - 1. A dispune, a comanda, a ordona. 2. A vesti (pe cineva): "Maramureșeanul de azi, întâlnind în drum spre satul său vreun consătean, îl întreabă: «ce poruncești acasă?», la care i se răspunde: «le poruncesc voie bună și sănătate!», întocmai ca străbunii romani, care întrebuințau formula «iubeo te avete!»" (Filipașcu 1940: 27); "Frunză verde-a mărului / Poruncit-am mândrului" (Țiplea 1906: 466). - Din sl. porunčiti.

posắi, posăiesc, vb. intranz. - A respira zgomotos, a pufăi: "Când am fost la un capăt, boii tare am mai posăit. Eu am crezut că-i ceva lup" (Bilțiu 1999: 192). - Formă onomatopeică.

posponíță, -e, s.f. - Măciucă de polen, de cânepă; spic: "Taie-o pângă posponiță, / Să nu mai facă sămânță" (Bilțiu 2002: 249). - Et. nec.

postátă, postate, postăți, s.f. - Bucată dintr-o suprafață de teren cultivat pe care o sapă, o seceră, o cosește unul sau mai mulți oameni, într-un interval de timp (de regulă, o zi): "Până-i mere-a secera / Ce postată ni-i lua" (Bilțiu 1990: 108). - Din sl. postatĭ "parte".

poșmóg, -uri, -oage, (pojmog), s.n. - 1. Mototol, ghemotoc. 2. O mână de fân îndoită și folosită pe post de dop: "A astupat olul cu un poșmag de fân" (Lenghel 1979: 205). - Et. nec. (MDA).

póștă, s.f. - v. foștă.

potấng, -uri, s.n. - Element component al plugului; împletitură de nuiele sau belciug de fier cu care cotiga se leagă de grindei: "Potâng era la plugul de lemn" (ALR 1973: 847). - Din sl. potegŭ, cf. slov. poteg "vargă", magh. poting "legătură" (DER).

potbál, -i, s.m. - (bot.) Brustur (Tussilago farfara L.). Folosit în medicina populară la afecțiunile pulmonare, tuse, dureri de cap, febră tifoidă (Borza 1968: 173). - Din sl.

potcă, -i, s.f. - 1. Belea, necaz, bucluc (Bârlea 1924). 2. Momâie, pocitanie: "Mătrici în potca cea mare" (Bârlea 1924 II: 384); "Se consideră că potca este Zanca (mama pădurilor) care te pocește dacă se întâmplă să fii în drumul ei noaptea sau ziua, când poate să dea peste tine vânt rău" (Ștețco 1990: 65-67; Borșa). - Din sl. potŭka "luptă" (Miklosich, Cihac cf. DER).

poticár, -i, s.m. - Farmacist: "Poticărașu mi-o spus, / Leacuri la inimă nu-s" (Memoria 2001: 20). - Din potică "farmacie".

potică, -i, s.n. - Farmacie: "Cine iubește și lasă, / Dă-i Doamne, potică-n casă" (Calendar 1980: 85). - Din germ. Apotheke (< lat. apotheca).

potilát, -e, (potilar), s.n. - Pânză subțire, voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere sau miresele: "Că noi ție ți-om lua / Potilar de cel mai lat" (Bârlea 1924: 27). - Din magh. potylolat (MDA).

potívnic, -i, s.m. - (bot.) Plantă erbacee, cu miros de piper și flori roșii (Asarum europaeum L.); Buruiana-frigurilor, chipăruș, piperul-lupului: "Vai, săracu, voinicu, / Că nu ști ce i-i leacu, / Leacu i potivnicu" (Bilțiu 1999: 328); "Era slatină în bărbânță și în ea puneai potivnic (…). Cu ele se lecuiau de ciumă" (idem). Folosit în medicina populară contra tuberculozei și a frigurilor (Borza 1968: 25). - Cf. srb. kopitnik (MDA).

potláș, -uri, s.n. - Polița unde se țin o parte din obiectele stânei, la comarnic; mai jos de podul unde se ține cașul (Georgeoni 1936: 77). - Din magh. pótlás (MDA).

potlóg, potloage, s.n. - Bucată de piele, de opincă (Bud 1908); petic. - Din sl. podŭlogŭ, cf. bg., srb. podlog (DER).

potór, -i, s.m. - Monedă veche de cupru. Suman cu potori, "cu aplicațiuni de piele" (Bârlea 1924): "Cea cu potorii pe piept / Bine-i place bobu fiert" (Bârlea 1924 II: 316). - Din sl. polŭvŭtora "unu și jumătate", cf. pol. poltorak (DER).

potricálă, -e, s.f. - 1. Unealtă de oțel cu vârful ascuțit; priboi, sulă. 2. Gaură, semn în urechea oii (ALR 1956: 404). - Din rus. potykati "a găuri" > rus. protykalo.

potroácă, potroace, s.f. - (bot.) Fierea-pământului, crucea-pământului, buruiană-de-friguri, albăstriță (Centaurium umbellatum): "Noi avem flori uscate în grindă, / Potroacă și româniță în tindă" (Ștețco 1990: 7; Borșa). Utilizat în medicina populară contra frigurilor (Borza 1968: 43). - Din rus. potroch (Cihac, cf. DER); Cuv. rom. preluat în magh. (potraka) (Bakos 1982).

pozdáre, pozdări, s.n. - Scame ce rezultă din melițarea cânepei (ALR 1971: 505): "Am o zadie mnerâie / Plină de pozdărâie" (Cerul cu stelele). - Cf. puzderie (< sl. pozderije).

povárnă, -e, s.f. - Acoperiș înclinat (la coliba de la stână). Atestat doar în Maram. - Din povârni.

pózmă, -e, s.f. - Bucată de lemn legat la capete, pus pe vârful clăii de fân să nu le ia vântul (în Chioar și Codru); rudă (Maram. ist.) (ALR 1956: 137). - Probabil magh. pózna "stâlp"; Din magh. püzma, püzna (MDA).

poznít, -ă, adj. - Ciudat, ieșit din comun, atipic, bizar: "Aceștia vor locui pământul mai departe și așa vor fi ei, micuți și slăbuți, nu așa de pozniți și mari ca noi" (Bilțiu 1999: 148; Bârsana). - Din poznă "situație curioasă, ciudată".

prabalắu, -i, (prabaleu), s.m. - 1. Geambaș, vânzător de cai. 2. (fig.) Neserios, nestatornic: "Și de-atâta-mi pare rău, / C-ai fost mare prabaleu" (D. Pop 1970: 184). - Din prăbăli "a încerca" + -lău.

pranéc, -e, (pranic), s.n. - Mai de bătut rufe (Memoria 2001). - Din ucr. pranyk (Candrea cf. DER).

prápur, -i, (prapor), s.m. - 1. (înv.) Steag ostășesc în Țările Române, flamură. 2. Steag bisericesc purtat la procesiuni și solemnități religioase; utilizat inclusiv la procesiuni funerare. 3. Brad verde, împodobit cu flori, cununi cu panglici, care se face la moartea celor necăsătoriți: "Și-n locut de prăporei / Mi-ți tăie patru durzăi" (var. a Mioriței; Berbești). - Din sl. praporŭ.

prazíl, -i, s.m. - Pragul de sus al porților de lemn maramureșene; fruntar, cunună, călăreț (Nistor 1977: 22). - Et. nec.

prăbălí, prăbălesc, vb. intranz. - A încerca, a verifica: "Tu nu mă iubești, / Numa mă prăbălești" (Bilțiu 1996: 381). - Din magh. próbál (< germ. probieren).

prăhuptí, vb. refl. - A se prăbuși: "Munții să se prăhuptească, / Dușmanii să-mi tăt trăiască" (Calendar 1980: 106). - Et. nec. (MDA).

prănicá, vb. tranz. - A bate rufele cu maiul, pentru a le spăla: "Tot dădea cu un lemn pe piatră, cum facem când prănicăm cămăși" (Bilțiu 1999: 196). - Din pranic "mai".

prăznuí, prăznuiesc, vb. tranz. - A sărbători, a cinsti: "Tot neamu o prăznuiește" (Memoria 2001: 139). - Din praznic "sărbătoare; comemorare" (< sl. prazdĭnikŭ, "sărbătoresc").

premúg, s.n. - Chiciură, búră: "Aceia înseamnă roadă în vara următoare, când îi mult premug" (ALR 1973: 668). - Et. nec.

preptíci, (prepici, priptici), s.m. - Scândura din jurul vetrei (Bud 1908; Nistor, 1980): "Șade moșu pă preptici, / Tăt stă zgârci ca un arici" (Papahagi 1925: 219). - Din ucr. propiceok (MDA).

préscură, -i, s.f. - Pâine în formă de cruce, din aluat dospit, folosită în ritualuri religioase: "Tot pe la mănăstiri / Cu prescuri și cu lumini" (Bârlea 1924 I: 106). Se folosește la botez, la nuntă, la înmormântare și la Paști. "Făina de grâu curat și apa limpede și dospitura bună - nu le amestecă și nu are dreptul să le frământe decât o femeie curată trupește și sufletește, de preferință bătrână văduvă și o viață perfect cinstită. Și după ce aluatul este preparat și coca este răsucită ca un colac frumos, înainte de a o pune în cuptor, această frământătură trebuie să devină prescură" (R. Pop 1973: 17); prin imprimarea literelor sfinte: IS, HS, NI, KA. - Din sl. proskura.

prescurnicél, prescurnicei, s.m. - Obiect de cult confecționat din lemn sau din piatră (marmură) având o înălțime între 10 și 20 cm, alcătuit din două segmente: pe partea inferioară (postament) e incizat un înscris religios, semnificând "victoria lui Iisus Hristos asupra morții", iar partea superioară e o troiță sau ideea răstignirii stilizată. Pecetar, prescornicel, pristornic. Utilizat la "ștampilarea" prescurilor și a păștilor. - Din prescură + -nicel.

pretí, vb. tranz. - (Ref. la membre ale corpului, tendoane) A deplasa din articulație; a luxa, a răsuci. - Din ucr. pretiti (MDA).

pretít, -ă, adj. - (med.) Umflat: "Dacă de lucru greu și mult se umflă palma și toată mâna, atunci zicem că-i pretită": "Podeaua s-o sucit, / Mâna i s-o pretit" (Bârlea 1924: 372). - Din preti.

preúș, -ă, adj. - (ref. la oi) Țurcana neagră care are o nuanță roșiatică în jurul ochilor, sub piept și sub abdomen (Georgeoni 1936; Papahagi 1925). - Cf. magh. prózsa (MDA).

prézeș, -i, (prezăș), s.m. - 1. Președinte, conducător 2. Mecanic de locomotivă: "Bate, Doamne, prezășu / Care-ndriaptă ghezășu" (Bârlea 1924 II: 156). - Lat. praeses "cel din frunte, mai mare peste" (MDA); Der. regr. din germ. Präsident.

pricí1, vb. refl. - A se certa, a se bate (Papahagi 1925; Săcel). - Din price "neînțelegere, ceartă" (< sl. pritĭca "cauză", cf. slov. pritčati se "a se certa").

príci², -uri, s.n. - Pat rudimentar, folosit în dormitoare comune sau în penitenciare: "Pe prici de piatră șăzând, / Și la domni, jupân zâcând" (Bârlea 1924: 64). - Din germ. Pritsche "platformă, paletă; pat simplu de lemn în garnizoană" (Țurcanu 2005).

priér, s.m. - (pop.) Luna aprilie. Termen atestat în Codicele de la Ieud (1630): "Și vo(iu) avea a ploa în luna lui prier". - Din lat. Aprilis.

prifónt, -uri, s.n. - Pâine destinată soldaților, pe front. ■ "De când plugu l-am lăsat / Pâine caldă n-am mâncat / Fără numai prifont nesărat" (Brediceanu 1957: 12). - Din germ. Proviant "provizii, merinde, serviciu de intendență".

prihód, -uri, s.n. - Trecătoare, cale de acces, potecă; șar. Dosu Prihodiștii (în Odești, Codru), "pe acolo merg vitele la pășunat" (Odobescu 1973); Prihodiște, toponim în Dragomirești (Faiciuc 1998). - Din bg. prohod (MDA).

primáș, -i, s.m. - Vioara I dintr-o formație de ceterași (muzicanți). - Din prim "întâi" (< lat. primus) + -aș.

primăvărél, -ei, s.m. - Văr primar: "Merg trei veri primăvărei, / Îs tustrei păcurărei" (Bârlea 1924). - Cf. primar, primăvară (MDA).

pripón, -oane, s.n. - Bucată de lemn de la baza stâlpilor (la porțile de lemn maramureșene); streajă, cățel (Nistor 1977: 22). - Din sl. prĕponŭ "obstacol", cf. srb. pripon (DER).

pripór, pripoară, s.n. - Povârniș, pantă abruptă; "deal repede". - Sl., cf. rus. pripor, ucr. prypir (Titkin cf. DER).

priptíci, s.m. - v. preptici.

priptít, -ă, (pretit), adj. - (grâu) Copt înainte de vreme (ALR 1956: 819). - Posibil din preti, priti "a avertiza, a aviza" (< srb. pretiti).

privéghi, -uri, s.n. - 1. Veghere a unui mort, noaptea, înainte de înmormântare: "De cu seară, precum și în celelalte seri, până nu-i înmormântat, se strâng în priveghi. În aceste seri se strâng la casa mortului tineri, bătrâni. Tinerii se joacă în cărți și alte jocuri de petrecere, iar bătrânii citesc" (Bârlea 1924 II: 472). - Der. regr. din priveghea "a păzi" (< lat. pervigilare); Din rom. provin ucr. prewetje, srb. privek "serbare nocturnă".

prizné, adv. - Cu totul (Țiplea 1906): "Ița me-i de grâu de vară, / A ta-i prizne de secară" (Țiplea 1906: 478). - Din sl. prisne (MDA).

probozî, probozesc, vb. tranz. - A mustra, a dojeni, a certa: "De Probojenii (Schimbarea la față), în zua aceie nu-i voie să te proboza nimeni, că-i si tot probozât. Amu se probozé țarina, începe să se uște frunza de fag și prinde a gălbini" (Memoria 2004-bis: 1.200). - Din sl. proobraziti (Titkin, DEX).

prodúh, -uri, s.n. - Copcă; orificiu în gheață pentru a lua apă sau a prinde pește; ot’i de d’eață (Bârsana); "produh se spune când se rupe gheața" (Bârsana); "ot’i când o tai, produh când se rupe" (ALR 1973: 615). "Mere crâșnicu și face produh și lua tăte babele apă" (Memoria 2001: 21). - Din sl. produhŭ "răsuflătoare".

progáde, -ăzi, (progadie), s.n. - Cimitirul din curtea bisericii; țințirim. - Din sl. podgradi (MDA).

prohodí, prohodesc, vb. tranz. - A oficia prohodul; a duce un mort la groapă, a îngropa; a comânda: "Nici surori să mă jeliá, / Nici frați să mă prohodiá" (Bârlea 1924 I: 106); "De trăié, l-oi agodi, / De-o murit, l-oi prohodi" (Papahagi 1925: 174). - Din sl. prohoditi "a muri".

prohodit, -ă, adj. - Dus cu alai la groapă: "Cine mere prohodit / Nu-i nădejde de zinit" (Calendar 1980: 114). - Din prohod (< sl. prohodŭ "moarte").

próor, s.n. - v. ampror.

prunc, -i, s.m. - 1. Copil (în general). 2. Fiu. 3. Băiat; cocon. - Cuvânt autohton (Russu 1981); Lat. puerunculus (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (1. poronty. 2. prunkuj. 3. pruncs) (Bakos 1982).

prund, -uri, s.n. - Pietriș, prundiș: "Colo-n jos pe prundurele / Ard două lumânărele" (Calendar 1980: t. 7). - Din sl. pradŭ "banc de nisip".

prustár, -e, s.n. - (min.) Sfredel scurt, de formă hexagonală, folosit de mineri pentru găurit stânca. - Din prust (< germ. Brust) + -ar, cf. magh. prusztoló (MDA).

púhab, -ă, adj. - Afânat, făinos, moale, dospit . - Din srb. buhav (DEX); magh. puha "moale" (Țurcanu).

púlpă, -e, s.f. - Uger (la vacă); sclin (la oaie și capră). - Lat. pulpa.

pup, -i, s.m. - 1. Boboc de floare. 2. Mugur. - Din ucr. pup (MDA).

pupăzí, vb. intranz. - A flecări, a pălăvrăgi: "Ia-ți banii și să-i folosești cu bine, dar să nu pupăzi la nimeni că unde-ai fost și ce-ai văzut" (Bilțiu 1999: 391). - Din pupăză.

pupuiá, vb. refl. - A se cocoța pe ceva. Atestat doar în Maram. - Din pupui "coc".

púrurea, adv. - Mereu, fără încetare, veșnic. - Cuvânt autohton (Russu 1981, Brâncuși 1983); Cf. lat. purus (MDA).

pus, -uri, s.n. - 1. (mag.) Farmec, vrajă. 2. (med.) Exudat vâscos, care se formează în focarele de infecție: "Tăte pusurile, / Tăte muieturile / Câte-s pă tine / Cu mătura le-om mătura" (Bilțiu 1990: 298). - Lat. pus "puroi; gunoi, murdărie".

pútină, -ni, s.f. - Vas de lemn folosit la păstrarea laptelui, a brânzeturilor, a murăturilor. - Lat. *putina; Cuv. rom. preluat în magh. (putina) (Bakos 1982).

putón, -oane, s.n. - Coșuri din scândură de brad, de formă ovaidală, de 10-20 kg, care se poartă în spate, utilizate pentru culesul strugurilor în Chioar. Se descarcă în căruțe prevăzute cu coșuri din nuiele (Șainelic 1986: 36). Putoanele se foloseau și pentru transportul rocilor din mine. - Din magh. putton (MDA); cf. germ. dial. Pudny.

púțcă, -e, s.f. - Baros, ciocan mare. - Et. nec. (MDA).