Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Litera R

 

rac, -i, s.m. - (med.) Cancer (Faiciuc 1998). - Din sl. rakǔ, magh. rák.

racatéț, -i, s.m. (racaleț) - Broscoi (Dragomirești). - Din rac.

ráclă, -e, s.f. - 1. Sicriu, coștiug. 2. Ladă, cutie de lemn. - Din sl. raka "mormânt", cf. bg. rakla (DER).

rádaș, adj. - Frumos. Rădieș, vale în Moisei - Din sl. rada (Papahagi 1925).

raf, -uri, s.n. - Cerc de fier de la roata de lemn a carului (ALR 1956: 339): "C-a vini roata cu rafu’ / Și-ndată ți-a turti capu" (Bilțiu 2002: 65; Asuaju de Jos). Termen general în Ardeal; atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din germ. Reif (sau Reifen "cerc; anvelopă, pneu"), prin intermediul magh. dial. raf (DER).

ragalíe, -i, s.f. - Rădăcină de salcie (Faiciuc 1998). - Et. nec.

ráhot, -e, s.n. - Vuiet, larmă: "Mare rahot făcând, / Mare vântoasă suflând" (Papahagi 1925: 296; Strâmtura). - Din ucr. rahote (Papahagi).

rántie, -i, s.f. - Scutec: "Un Dumnezău nou născut / În răntii e înfășurat" (Bârlea 1924 I: 129). - Cf. ucr. rantyh (MDA).

rapandúlă, -e, s.f. - Femeie cu moravuri ușoare (Papahagi 1925). - Et. nec. (MDA).

rapór, s.n. - (med.) Afecțiune a pielii care se manifestă sub formă de bubițe roșii; pojar, rujeolă; scarlatină (Papahagi 1925; Gh. Pop 1971). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de "vărsat de vânt". - Cf. rapăn.

rașéică, s.f. - Răzătoare pentru legume (Faiciuc 1998: 101). - Et. nec.

rașpắu, rașpauă, s.f. - Unealtă de oțel sub formă de pilă folosită de fierar pentru a îndrepta unghiile la animalele de tracțiune, în vederea aplicării potcoavelor (Dăncuș 1986). - Din germ. Raspel (DEX).

rátotă, -e, (ratătă), s.f. - (gastr.) Papară. - Din magh. rántotta "papară".

rázilă, -e, (razâlă, ragilă), s.f. - Perie pentru lână; hrebdincă, darac. - Din germ. dial. raffel, germ. Riffel, prin intermediul sl. (cf. ceh. rafala).

răboșeán, -ă, adj. - Zimțat, crestat: "Această carte... o am cumpărat cu opt florinți răboșeni..." (nov. 1800, Săbișa, cf. Dariu Pop 1938: 82). - "Traducerea justă a cuvântului vonaș, atât de frecvent, adecă ban cu zimți" (Dariu Pop); Din răboș, răboj (< srb. rabos) + -ean.

răcáș, s.n. - Grămadă de trunchiuri de copaci, în pădure (ALR 1956: 619). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu sensul de "grămadă" (DRT). - Din magh. rakás "stivă, gramadă" (MDA).

răcădí, răcădesc, vb. refl. - A se răsti la cineva; a amenința (Birdaș, 1994; Rohia-Lăpuș). - Din magh. reked "a răguși" (DEX).

răcitúră, -i, s.n. - (gastr.) Piftie; aituri. Pentru a se închega, supa de piftie se ține la rece, în camera în care nu se face foc. - Din răci, rece (< lat. recens "proaspăt, recent") + -tură.

răcuínă, -e, s.f. - (bot.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.) Scânteuță: "Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână" (Bilțiu 1990: 22). Se utiliza în medicina populară veterinară (Borza, 1967, 18). - Din sl. rakovina (DER).

rădáșcă, s.f. - v. rudașcă.

răéș, -i, s.m. - Luntraș: "Voi, voi, voi, trei răeșei, / Treceți-mă râuțu" (Țiplea 1906: 424). - Din magh. révész "luntraș.

răgátcă, s.f. - Barieră (la intrarea în oraș); vamă (ALR 1961: 907; Săpânța). - Cf. rohatcă (< ucr. rogatka); sl. ratka.

răgútă, -e, s.f. - (mil.) Recrut, răcan: "Tu să spui că ești răgută" (Calendar 1980: 69). - Din germ. Rekrut, pop. Regrut (Borcea cf. DER).

răhní, vb. intranz. - 1. A răcni. 2. A țipa. 3. A se răsti. - Din sl. ryknonti (MDA).

răhnitór, -i, s.m. - Cel care răcnește, care strigă; strigoi, moroi: "Moroi cu moroaie, / Răhnitor cu răhnitoare, / Pocitori cu pocitoare" (Papahagi 1925: 284). - Din răhni + -tor.

rămás, rămași, s.m. - Văduv. - Din rămâne (< lat. remanere) + -as; Din rom. provine magh. ramasz (Edelspacher cf. DER).

rămășág, -uri, s.n. - Prinsoare, pariu: "Că m-am dat în rămășag / Cu o fată de-mpărat" (Papahagi 1925: 251). - Din rămas + -șag.

răntáș, s.n. - v. rântaș.

răorá, (roura), vb. intranz. - A stropi cu apă sau agheazmă tarlaua care urmează să fie arată și semănată, în vederea obținerii de recolte bogate (Bilțiu 1996): "Să merem tot răorând / Și din gură cuvântând, / Să dăm roadă grânelor..." (Bilțiu 1990: 7; Boiereni-Lăpuș). - Probabil din lat. roro, rorare "a cădea rouă; a uda; a bura".

răpciúgă, s.f. - Boală contagioasă la animalele domestice. - Et. nec. (MDA).

răpciugós, -oasă, adj. - 1. Bonav de răpciugă. 2. (Despre oameni) Sărac. 3. Zdrențuros. - Din răpciugă + -os.

răpciúne, s.n. - (pop.) Luna septembrie. - Lat. raptionem "șterpeleală", interpretat drept "culesul viei" (Pușcariu, Tiktin cf. DER); Cf. răpi (MDA).

rărúnte, rărunchi, s.m. - (anat.) Rinichi. - Lat. recunculus (Pușcariu cf. DER).

răscól, răscoale, s.n. - I. (În Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agro-pastoral; sâmbră, măsuriș. Se adună turmele și se face măsurișul laptelui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter economic. 2. Tot răscol se numește în Lăpuș și momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte (Stoica, Pop 1984: 115). II. (În Maram. istoric) "Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar" (Georgeoni 1936: 95). "Reîntoarcerea la țară din munte se face cam pe la mijlocul lui septemvrie, după Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei. Pentru a putea îndeplini acest act, e necesar ca fieștecare gazdă încă de cu primăvară să-și pună semn pe oile sale. Și anume cu un fier roșu înfocat încrestează sau pe nas, ureche, falcă, sau taie în ureche cu foarfecele o tăietură sau două, grijind, bineînțeles, ca semnul să nu fie egal cu al altui păcurar din acea stână. Astfel, de cu toamnă, când este răscolul, cu ușurință se pot despărți oile de către olaltă" (Bârlea 1924 II: 464). - Din sl. raskolǔ.

răstăúță, -e, (răsteuță), s.f. - (gastr.) Fidea, paste făinoase: "Curechi verde din grădină, / Răsteuță pe găină" (Memoria 2001: 105). Răstăuțe, poreclă pentru locuitorii din Fărcașa. - Posibil diminutiv de la răsteu, resteu "cuiul cu care se închide jugul"; sau din germ. Raster "grilaj", cu sensul extins de "răzătoare", ori magh. reszel "a rade".

răstéu, răstaie, s.n. - Cui de fier cu care se închide jugul. - Din magh. ereszto "care dă drumul" (Scriban cf. DER).

răstoácă, răstoci, s.f. - Lac, baltă, tău (Hoteni). - Din sl. *rastoku.

răsún, -uri, s.n. - Sunet putenic prelungit prin ecou; rezonanță: "Spăretu de cântatu cocoșului, / Spăretu de răsunu clopotului" (Bilțiu 1990: 321). - Der. regr. de la răsunet.

răsunói, s.n. - (gastr.) Aluatul de pâine ras de pe copaie; pâinișoară făcută din acest aluat (Scurtu 1966: 67). - Din ras + -unoi.

rășcăndắu, -auă, s.n. - (înv.) Batistă. Atestat în Budești cu mențiunea "nu se mai folosește"; japcandău (ALR 1969: 60). - Cf. jașcău.

rășchitór, -are, (rășt'itor), s.n. - Bota pe care se pune tortul de cânepă de pe fus: "Rășchitorul este construit din o botă de lemn; un capăt se termină înfurcit, iar celălalt lățit din două părți egale. Tortul de cânepă de pe fus pe această unealtă se răsfiră. Apoi, luat de pe rășchitor, se fierbe în apă cu cenușă" (Bârlea 1924 II: 470): "Mă ducei în sus pe luncă / Să fac rășt'itor și furcă" (Țiplea 1906. 497). - Din rășchia "a depăna firele toarse de pe fus".

rășinár, -i, s.m. - Persoană care se ocupă cu extracția și vânzarea rășinei. Rășinari, poreclă pentru locuitorii din Budești: "Budeștenii îs rășinari, d'ipce i multă rășină, acolo-s mulți braz" (Papahagi 1925: 315-316). - Din rășină (< lat. resina) + -ar.

răștirá, vb. refl. - A se împrăștia, a se deschide, a se desface: "În trup să se rășt'ireze, / În pulpă să să așeză" (Papahagi 1925: 292). "Din fluieră când dădea, / Oile să rășt'ira" (Memoria 2001: 10). - Din răsfira (răs+fir).

rătăcănát, -ă, adj. - Cu coroana rotundă. Crengos, încrengat (Bud 1908). - Cf. rotocolat (MDA).

rătéz, -e, s.n. - 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre (Hotea 2006). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât (Desești). - Din ucr. retjaz, magh. retesz (DEX).

rătițéa, rătițele, s.f. - 1. (bot.) Florare mirositoare de vară, cu frunze asemănătoare răchitei. 2. Joc la petreceri (Hotea 2006). - Din răchită (< srb. rakita).

rắtișă, -e, s.f. - (gastr.) Plăcintă făcută din mai multe foi subțiri de aluat (umplute cu brânză, mere și scorțișoară). - Din magh. rétes (MDA).

rătunzát, -ă, adj. - Rotunjit, retezat: "Cu păruțu rătunzat" (Calendar 1980: 4). Maramureșenii purtau plete, din care retezau doar capetele, pentru a le da o formă rotundă (în perioada medievală, până la începutul sec. XX). - Din rotund (< lat. retundus), contaminat cu retezat.

răzấm, -uri, s.n. - Scândură, reazem, proptea: "Peretele dinspre miază-zi al stânei este format din bârne de brad (la bază) și răzâmuri în partea superioară" (Georgeoni 1936: 71). - Din rezema.

răzbói, războaie, s.n. - 1. Unealtă casnică de țesut. 2. Ramă pe care se întind pieile pentru a fi curățate pe dos (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). - Din srb. razboj.

războlí, războlesc, vb. refl. - A se îmbolnăvi: "Bine-acasă n-ai sosî, / Da' pă pat ti războli" (Țiplea 1906: 435). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Din sl. razbolěti.

răzbún, s.n. - (înv.) Liniște, pace, voioșie: "La Paște și la Crăciun / Toată lumea-i cu răzbun" (Brediceanu 1957: 166). - Der. regr. din răzbuna (DEX).

răzór, -oare, s.n. - Cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare; mejdă (ALR 1971: 413). - Sl. razor, din sl. razorati "a ara" (DER).

răzúșă, -e, s.f. - Lopățică cu care se rade aluatul de covată: "Mă lovi cu o răzușă" (Bârlea 1924 II: 245). - Din răzui + -ușă.

răzválcă, răzvălci, s.f. - Sul neted de lemn cu care se întinde aluatul; sucitoare. Termen înregistrat exclusiv în Sighet și Săpânța (ALR 1971: 307). - Et. nec.

rấcă, s.f. - Ceartă, sfadă, discordie. - Din râcâi "a scurma, a răscoli".

râf, -i, s.m. - Unitate de măsură pentru textile, echivalentă cu aproximativ 75 cm: "N-am țesut fără doi râfi" (Bârlea 1924 II: 211). - Probabil din rufă.

râncắu, râncăi, s.m. - 1. Taurul care nu e complet jugănit (Papahagi 1925). 2. (despre oameni) Care se agită, care caută în permanență sămânță de scandal (Hotea 2006). - Din sl. raka "mână" (Tiktin cf. DER), referitor la operația de castrare (nereușită).

râncălắu, s.m. - Hermafrodit (Papahagi 1925). - Din râncău + -lău.

rând, -uri, s.n. - În expr. a ști rândul = a ști ceea ce e de făcut: "Rându-n casă nu l-a ști, / Focuț, rușine i-a fi" (Bârlea 1924 I: 95). A avea rând = a avea timp (Grad 2000); a avea modru, a-i sta în putință (Bârlea 1924). A-i veni rândurile (la femei) = a avea menstruație (Faiciuc 1998). Așa e rândul = așa e obiceiul, datina, legea (Papahagi 1925). - Din sl. rendǔ "ordine".

rânduí, rânduiesc, vb. tranz. - A hărăzi, a orândui, a destina. - Din rând + -ui.

rânduít, -ă, adj. - Sortit, predestinat: "De m-aș duce să mă duc, / Ce mi-i rânduit, ajung" (Ștețco 1990: 344). - Rând + -uit.

rândunícă, adj. - (ref. la oi) Cu lâna de culoare albă pe sub foale, încolo neagră (Precup 1926: 24). - Lat. hirundunem, de la forma dim. *hirundinella, cf. it. rondinella (DER).

râní, rânesc, vb. tranz. - 1. A curăța, a înlătura gunoiul (din grajd). 2. A săpa, a adânci (o rană): "Aici nu te coace, / Aici nu râni, / Aici nu lipt'i" (Bilțiu 2002: 192). - Cf. bg. rina, din sl. rynati (DER).

rântáș, -uri, (răntaș), s.n. - (gastr.) Sos făcut din făină (cu ceapă tocată mărunt) prăjită în grăsime, care se adaugă în mâncărurile tipic ardelenești; îngroșeală. - Din magh. rántás.

rântuná, vb. tranz. - A răsturna, a rostogoli. În expr. de-a rântuna = de-a rostogolul: "Mireasă, cununa ta / Cum ți-oi da de-a rântuna / Prin grădină la mă-ta" (Viman 1989: 341). - Cf. înturna.

rânuí, rânuiesc, vb. tranz. - A da drumul lemnelor pe uluc; a ulucări (Gh. Pop 1971: 87). - Din germ. rinnen "a curge".

rântuzí, rântuzesc, (răntuzi), vb. tranz. - A ciunta de vârf un arbore; a tăia, a reteza; a curma. - Din reteza.

rântuzít, -ă, adj. - Ciuntat, retezat. - Din rântuzi + -it.

rấnză, -e, s.f. - 1. Pipotă. 2. Stomac. - Cuvânt autohton, cf. alb. rëndës "cheag" (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

râptí, vb. refl. - A se surpa, a se prăvăli (Papahagi 1925). - Din râpă "abis, prăpastie" (< lat. ripa).

rấșcov, -i, (râșcă), s.m. - Specie comestibilă de ciuperci (Lactarius volemus; Lactarius rufus): "Ciobanii și în gospodăriile de pe munții din Borșa și Moisei, se condimentează ciorbele și tocănițele în loc de piper, cu râșcovi, bureți iuți" (Beres, Marta 2002: 357). - Sl. ryždǐ "roșcat", cf. ucr. ryžok (Candrea cf. DER).

rât, -uri, s.n. - Câmp necosit; cosalău, fânaț. - Din magh. rét "fâneață, livadă".

rấză, -e, s.f. - Cârpă, zdreanță; haină uzată (Faiciuc 1998). - Sl. riza "îmbrăcăminte", cf. alb. rizë "batistă, cârpă (DER).

rấznă, -e, s.f. - Vagonet cu care se transportă minereul de la locul de extracție până la gura minei: "... nu lăsa omul să se culce pe ștrec, pe care se duc râznele cu minereu..." (Bilțiu 1999: 273). - Et. nec. (MDA).

rédie, -ii, s.f. - Certificat de radiere: "Ai grijă, mire, ce faci, / Nu faci red'ie pă veci" (Antologie 1980: 212; Tohat). - Probabil din radia "a șterge".

rémeș, -uri, s.n. - Fiecare dintre șanturile făcute pe suprafața pietrei de la moară. Remeș, nume de fam. (în zona Codru). - Et. nec. (MDA).

réndeș, adj. - Mândru: "Până-i fata fecioriță / Mere rendeș pe uliță" (Memoria 2004: 1122; Finteuș). - Din magh. rendes "ordonat, aranjat".

restigníre, -i, (restinire), s.f. - Troiță, cruce. - Cf. răstignire (< a răstigni, din sl. rastengnonti).

ridéi, -e, s.n. - (min.) Scândură folosită la oprirea minereului din rostogol. - Et. nec. (MDA).

rif, -i, (ruf), s.m. - (înv.) Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 777 mm. Cot (de Viena) (Bud 1908). - Din tc. rif (Tiktin cf. DER).

rígli, -e, (riglu, rigăl), s.n. - Zăvor la ușă (în Mara, Hoteni, Strâmtura); vârtej, batcă (ALR 1971: 265). - Din germ. Riegel "zăvor", magh. rigli (Țurcanu 2008: 89).

roándă, -e, s.f. - Epitet depreciativ la adresa unei femei slabe, pipernicite. - Et. nec. (MDA).

roátă, roți, s.f. - 1. Motiv ornamental la țesături. 2. Dans popular jucat în cerc: "Foaie verde tri scaieți / Să jucăm roata, băieți" (Memoria 2004: 1100). - Lat. rota.

robșág, -uri, s.n. - Închisoare (Lenghel 1979). - Din robie (< sl. rabu "rob) + -șag; sau din magh. rabság "robie, captivitate".

roc, rocuri, s.n. - Haină confecționată din pănură, cu manșetă neagră la gât (Coman 2004). Suman (Dăncuș 1986). - Din germ. Rock "haină, veston".

rod, roduri, s.n. - 1. Neam, urmaș, descendent: "... au dat această sfântă carte pentru sufletul său și a toată sămânța sa, până la a 7 rod, ca să le fie pomană" (Bârlea Însemnări: 206). 2. Copil, prunc, vlăstar, odraslă. 3. Fruct. - Din sl. rodu "specie".

rodiá, vb. intranz. - A prinde rugină. - Din rodie.

rodiát, -ă, adj. - Atacat de rugină. - Din rodia.

ródie, rodii, s.f. - Boală a plantelor (în special a legumelor de grădină) care afectează partea aeriană; frunzele devin ruginii, planta se usucă și moare; "un fel de rouă malefică": "O pt'icat rod'ie păstă grădină". - Din magh. ragya.

rogóz, rogozuri, s.n. - 1. (bot.) Plantă erbacee (Carex arenaria). Iarbă ce crește pe baltă, asemănătoare cu trestia. Cu ea se acoperă casa (Bârlea 1924). 2. (top.) Rogoz, localitate în Lăpuș. - Din sl. rogozǔ.

rohneán, rohneni, s.m. - Locuitor din Rona de Sus: "... dai de fântâna cu slatină din care mulți rohneni își aduc cofele pline pentru a-și săra mâncarea" (Bota 2005: 45). - Probabil referitor la numele vechi a localității: Rohina (atestată astfel în 1373).

róit, -uri, s.n. - 1. Ciucure, franj. 2. Partea de jos a gacilor; tiv (Hotea 2006). - Din magh. rojt "franj".

rojoleá, (rojoliș), s.n. - Băutură dulce, preparată casnic (Brediceanu 1957). Rachiu dulce (Țiplea 1906). Probabil țuică îndulcită cu suc de fructe de pădure: "Ină, Vălean, până-n casă / Că rojolea-i în fererastră" (Țiplea 1906: 440). - Din roz, roșu, cf. rojolin "purpuriu".

romaníță, -e, (româniță), s.f. - (bot.) Mușețel (Matricaria chamonilla); plantă medicinală cu proprietăți calmante și dezinfectante, utilizată la răni, tuse, răceală, dureri de dinți, de stomac, năduf etc (Borza 1968: 107). - Din roman "mușețel" (< ucr. roman) + -iță, cf. pol. rumianiec, ucr. romanec.

romón, s.n. - (bot.) Roman, mușețel prost (Bud 1908). Plantă erbacee asemănătoare cu mușețelul (Matricaria inodora), lipsită de mirosul aromat caracteristic: "Suflă vântu romonu. / Din romon ca de cicoare / Mândru-i prins în legătoare" (Țiplea 1906: 479). - Din ucr. roman "mușețel".

róndi, -uri, s.n. - Cârpă, zdreanță. - Din magh. rongy "cârpă".

rosmarín, (rojmalin, rujmalin), s.m. - (bot.) Arbust de origine mediteraneană, aromatică, cosmetică și medicinală (Rosmarinus officinalis). Ceaiul de frunze este folosit în popor contra mătreții (Borza 1968: 150). - Din germ. Rosmarin.

rost, -uri. s.n. - Distanța dintre firele de urzeală. - Lat. rostrum.

rostá, rostez, vb. tranz. - A țese (la războiul de țesut). - Din rost.

rostát, adj. s. - Operația prin care se trece suveica prin spațiul lăsat între firele de urzeală, la războiul de țesut: "Când o fo pe la rostat / Fuga, după babe-n sat" (Memoria 2001: 100). - Din rosta.

rostéi, rosteie, (roștei), s.n. - 1. Grapă; îngrăditură care se pune la gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele pe care le aduce apa spre moară (Felecan 1983). 2. Gratie, zăbrea (Papahagi 1925). - Din magh. rostély "grătar", slov. roštelj (Cihac cf. DER).

rostopáscă, s.f. - (bot.) Plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, otrăvitor, folosit în medicină (Chelidonium majus). Neghelariță (Bud 1908). Ai de pădure, buruiană de cele sfinte, calce mare, iarbă de negei (Borza 1968: 46). - Ucr. rostopast (Cihac cf. DER).

roștéi, s.n. - v. rostei.

rotilát, -ă, adj. - Rotund: "Da-n mijlocu grâului / Este-o masă rotilată, / Frumoasă, mândră, de piatră" (Bilțiu 1996: 100). - Din rotilă (< roată).

rudáșcă, rudaște, (rădașcă), s.f. - Insectă din ordinul calopterelor, de culoare neagră (Lucanus cervus). - Din bg. rodačka (DEX).

rúdă, -e, s.f. - Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei; împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 de cm. din marginea de jos a fiecăreia: "Ruda avea și o semnificație socială, indicând starea economică a gospodarului (...). În unele case înstărite, paralel cu prima rudă se așază încă una, aranjată în același fel" (Stoica, Pop 1984: 85); "Du-te, mamă, și pețé / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea" (Bârlea 1924 I: 218). - Din sl. ruda.

ruf, (rif), s.n. - Unitate de măsură pentru lungimi: "Un meter are un ruf si giumătate" (Papahagi 1925). - Din tc. rif, irif, magh. röf, réf (MDA).

rug, rugi, s.m. - (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. - Lat. rubus.

rújă, ruje, s.f. - 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general; cf. expr. ruja soarelui (Ieud, Rozavlea, Hoteni). 3. (Fig.) Rumeneală în obraji. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale (Stoica, Pop 1984: 48). - Scr. ruža (DEX); magh. rózsa "trandafir".

rujmalín, s.m. - v. rosmarin.

rújnică, (rujnicea, rușnic), s.f. - (bot.) Filimică, gălbenea, roșioară, flori oșenești (Calendula officinalis). Florile sunt folosite în medicina populară pentru colorarea unor alimente și condimente (Borza 1968: 37). - Din ruje + -nică.

rujulíș, -uri, s.n. - Băutură spirtoasă îndulcită (D. Pop 1978). - Probabil din ruj, ros "roz, roșu" (referitor la culoarea băuturii) + -uliș.

rumấn, -i, s.m. - Român: "Feciorașii de rumân / Să împing de nu rămân" (Papahagi 1925: 168). Maramureșenii pronunță rumân, Rumânia. - Lat. romanus; "Fonetic, forma rumân este corectă; în timp ce român se datorează analogiei cu roman" (DER).

rumení, rumenesc, vb. refl. - A se vopsi pe față; a se ruja: "Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele" (Memoria 2001: 30). - Din rumen "de culoare care bate în roșu" (< sl. ruměnǔ).

runc, -uri, s.n. - 1. Loc despădurit, folosit ca pășune sau cultură agricolă. Loc de buturugi, unde pădurea a fost tăiată (runcuită). 2. (bot.) Poame de runc = zmeură. Arbust fructifer (Rubus idaeus). Frunzele și fructele se folosesc în scopuri medicinale (astrigent, dezinfectant, ceai contra tusei, răcelii, a durerilor de cap, de stomac și de inimă). 3. Runcu, top. în Maramureș: "M-am dus la Runc într-o duminică, să-i năpustesc pe feciori să zie în sat" (Calendar 1980: 105; Desești). - Lat. runcus.

runcán, -i, s.m. - De obârșie din Runcu: "Că runcanii s-o grăbit / Pe mine de omorât" (Calendar 1980: 129). - Din runc + -an.

ruptoáre, ruptori, s.f. - (med.) În expr. ruptoare de apă = diabet. Descântec de ruptoare de apă: "Se ia într-un vas curat apă din vale sau din râu, dar din acel loc unde se învârtește apa îndărăpt, sau cum se zice, unde este vâltoare; apoi să mai ia nouă mlădițe de măr dulce și să le legi într-un mănunchi laolaltă, și cu acele, mestecând apa, să zici (...)" (Bârlea 1924: 360). - Din rupt + -oare.

rúptu, s.n. - În expr. Ruptu sterpelor = Obicei pastoral care constă în alcătuirea stânilor pentru perioada de vară, numirea păcurarilor și măsuratul laptelui. Pe Mara, Cosău, Iza și Vișeu - Ruptu Sterpelor; în Oaș - Sâmbră. "Primăvara, când rump sterpele, atuncea se strâng laolaltă toate gazdele și fac stâna" (Papahagi 1925; Hărnicești). Cu sensul de "a despărți oile cu lapte, de oile sterpe". - Din rupt.

ruptúră, -i, s.f. - Toponim în Gârdani. Referitor la modul de exploatare a pământului "cu ruptu", "în parte" (Gârdani, 134). - Din rupt + -ură.

rupturí, vb. tranz. - A rupe, a destrăma. - Din ruptură.

rupturít, -ă, adj. - Franjurat, destrămat ("șterguri rupturite") sau brodat ("perini rupturite". - Din rupturi.

rus, ruși, s.m. - Iobag: "Vița ta e de harbuz / Și tu ești fecior de rus"; în continuare "Rus, în Maramureș, însemnă și iobag" (Albinus 1938: 8). Sens atestat și de Țiplea (1906). - Din rus.

Rusálii, s.f., pl. - Sărbătoare religioasă la 50 de zile după Paști: "În cinstea acestei mari sărbători, toate porțile, gardurile, streșinile caselor sunt împodobite cu frunze de frasin (...). După liturghia din ziua de Rusalii, preotul, împreună cu sătenii, se deplasează la marginea satului, spre câmp, unde se oficiază sfințirea țarinei..." (Memoria 2004-bis: 1187). - Lat. Rosalia, prin interm. sl. rusalija (DER).

ruteán, ruteni, s.m. - Nume care se dădea ucrainenilor din Austro-Ungaria: "Documentele privitoare la Țara Maramureșului îi menționează pe ucraineni, alături de români, începând cu sec. XIII și XIV, fie ca ruși, fie ca ruteni" (Petrovai, 2007). Această populație, originară din Galiția a întemeiat sau s-a stabilit în mai multe localități din Maramureș (Remetea, Rona de Sus, Bistra, Ruscova, Repedea, Poienile de sub Munte). - Din germ. Ruthene.