Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș/Stratul german


Numeroase cercetări, mai vechi și mai noi, au ca obiect prezenta timpurie a unei populații de origine germană în Maramureș. După unii cercetători, primii coloniști germani ar fi venit în Maramures în sec. al XII-lea (conform unor dovezi indirecte, totuși convingătoare), după alții, în sec. al XIII-lea (conform documentelor).

Primii coloniști de etnie germană au fost așezați în Maramureș la dispoziția Casei regale maghiare. O dovadă în acest sens este o diplomă din 26 aprilie 1328, prin care regele acordă privilegii coloniștilor germani din orașele Visc, Hust, Teceu și Câmpulung, "scoțându-i de sub autoritatea organelor administrative locale" (Filipașcu 1940: 44).

Tot în secolul al XIV-lea este atestată prezența coloniștilor germani în cetatea Rivulus Dominarium (Baia Mare), când autoritățile locale menționează că cererea acordării de libertăți se face "... în numele tuturor orășenilor și oaspeților noștri" (document din 1347, Arhivele Statului, filiala Baia Mare, cf. Monografia, 1972, 130).

Se apreciază că în această perioadă un număr de mineri din Saxonia au fost angajați la minele din Baia Mare, Baia Sprie, Ocna Șugatag, dar și în Vișeu sau Borșa - fără să asistăm la un proces masiv de colonizare. Acest fenomen se va petrece abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, o dată cu expansiunea Sfântului Imperiu Roman (de Națiune Germană) spre estul Europei.

Un eveniment important se petrece în ianuarie 1699, prin semnarea Tratatului de la Karlowitz, prin care otomanii cedează Austriei teritorii importante din Ungaria, Transilvania și Slovenia. În anul 1774 poposește în Maramureș o comisie a administrației austriece pentru a evalua bogățiile provinciei. Din raportul întocmit (v. Direcția Județeană a Arhivelor Statului, filiala Baia Mare, fond Liceul Reformat din Sighet, col. Nr. 190) reiese faptul că autoritățile și-au manifestat interesul pentru exploatarea zacămintelor de sare și a pădurilor din Maramureș. Autorii raportului recomandă aducerea unor coloniști germani – "300 de muncitori de pădure din zona de sus a Tirolului sau din Steyermark" (v. Țelman, Aducerea coloniștilor germani în Maramureș, în Ambele Vișae, 2005, 49-51).

În secolul al XVIII-lea colonizarea șvabilor ("Schwabenzüge") are loc în etape, așa numitele colonizarea tereziană, colonizarea josefină, colonizarea carolină.

Procesul efectiv de colonizare s-a desfășurat în două etape: primul grup de coloniști a sosit până în 1780, în timpul împărătesei Maria Tereza (1740-1780), înființând "centre forestiere pentru exploatarea pădurilor aparținând Erariului (Fiscului)" la Frasin, Rahău, Mocra Germană, Vișeu de Sus și Borșa Handal (Filipașcu 1940: p.134). A doua etapă a avut loc în 1785, când împăratul Iosif al II-lea a așezat "10 familii germane la Sighet, 7 la Câmpulung și 16 la Hust" (idem, p.135). O parte din ei, stabiliți în zona Vișeu, au provenit din Munții Tatra, din localitatea Zips (de unde denumirea de țipțeri).

După dezmembrarea Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (în 1806), Austria se desprinde din Confederația Germană de state independente (în 1866) și formează cu Ungaria un stat dualist (1867) sub conducerea împăraților din dinastia de Habsburg. Atât Maramureșul, cât și Transilvania se vor afla sub administrația austro-ungară până după Primul Război Mondial.

În perioada interbelică "țipțerii (urmașii coloniștilor de etnie germană stabiliți în zona Vișeu) numărau peste 3000 de suflete; la sfârșitul secolului al XX-lea ei s-au rărit foarte mult, iar în urma emigrărilor masive în Germania, comunitatea lor din Maramureșul istoric este pe cale de dispariție" (Petrovai, 2007).

Din limba acestei populații de etnie germană, dar și a sașilor (saxonilor, hospites saxones), așezați începând cu sec. al XII-lea în unele zone din Maramureș (inclusiv în dreapta Tisei), în varietatea maramureșană a limbii române au pătruns elemente de lexic specific limbajelor profesionale: administrativ, de cancelarie (juridic, fiscal), militar, termeni specifici unor domenii (precum: exploatarea sării, munca la pădure, mineritul, și care denumeau obiecte, unelte, fenomene, procedee, operații, procese de muncă), însoțind realități social-economice noi pentru populația autohtonă. De la această populație de etnie germană, maramureșenii au împrumutat un lexic legat mai cu seamă de chestiuni administrative, militare sau termeni ce defineau obiecte și unelte importate de coloniști și cu care populația autohtonă nu era familiarizată.

În opinia lui Papahagi (1925) "elementele lexicale de proveniență germană sunt foarte puține" și "mai toate sunt de natură militară" (p.151). Filipașcu (1940) e mult mai dur în aprecieri: "după o conviețuire de șapte veacuri, (de la coloniștii germani) nu am împrumutat nici un cuvânt și nici un obicei" (24). Însă la o analiză mai atentă descoperim un număr semnificativ de termeni împrumutați din limba germană, prezenți în limbajele profesionale și în limbajul cotidian.

Termeni de origine germană atestați în regionalismele din județul Maramureș (selectiv):

-Gospodărie, casă: lampă (Lampe); stălajă “etajeră" (Stellage); strujac “saltea cu paie" (Strohsack); jamnă “franzelă" (Semmel); șopron “adăpost pentru furaje" (Schoppen); șură “construcție anexă" (săs. schûren); cană (Kanne); chibăl "vas din doage" (Kübel);

-Butinărit: a țugări “a trage buștenii la vale cu ajutorul vitelor" (ziehen); joagăr “ferăstrău" (Säge); iagăr “pădurar; vânător" (Jager); șindrilă “scândură îngustă de fag" (Schindel); a rânui “a da drumul lemnelor pe uluc" (rinnen); clupă "instrument cu care se măsoară grosimea trunchiurilor de lemn" (Kluppe);

-Minerit: ort “loc de muncă în subteran" (Ort); șlam “amestec de apă cu particule fine" (Schlamm); șteamp “instalație pentru concasarea minereurilor" (Stampf); știol “galerie de mină" (Stollen); șut “schimb (la mineri)" (Schicht); luft “curent de aer" (Luft); vitlă “troliu" (Winde); hamer “ciocan" (Hammer); staigăr “maistru miner" (Steiger);

-Militărie: țăl “țintă", punct" (Ziel); șâred “alice" (Schrot); festung “cetate" (Festung); filer “sergent" (Führer); flintă “pușcă" (Flinte); decung “tranșee" (Deckung); răgută “recrut" (Rekrut); bagnet “baionetă" (Bajonett); hoptac! “atențiune!" (habt Acht!); comiz "pâine cazonă" (Kommisbrot);

-Altele: țaigăr “arătător la ceas" (Zeiger); ștrec “cale ferată" (Strecke); spațir “plimbare" (Spaziergang); tăbacă “tutun" (Tabak); ștriumf “ciorap" (Strumpf); tintă “cerneală" (Tinte); șuștăr “cizmar" (Schuster); lucernă “iarbă" (Luzerne); vinclu “două segmente de 90 de grade" (Winkel); fain “frumos" (fein); farbă “vopsea" (Farbe); fărșon “petrecere" (Fasching); rașpău “pilă" (Raspel); taler “monedă" (Taller); troacă “cutie" (Trog); boactăr “funcționar; paznic" (Wächter); brener “distilator" (Brenner); hecelă “perie, darac" (Hechel); stroh “paie" (Stroh); struț “buchet" (Strauss); comitat "unitate administrativ-teritorială" (Komitat);