Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera G

 

gadínă, gadine, s.f. - Animal sălbatic, jivină: "Iară el degeaba aleargă și le ajunge pre acele gadine..." (Dariu Pop, 1938: 48; Fericea). Termen atestat și în Codicele de la Ieud (1630): "Lăsa-voiu... de toate gadinele și broaște, și cărăbuși". ■ (onom.) Gad’ine, poreclă pentru locuitorii din Corni: "apoi la aceia le dzic gad’in’e" (Papahagi, 1925: 316); Gadină, Gădină, Gadina, nume de familie (14 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. gadinǔ < sl. gadǔ "reptilă" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac cf. DER); din bg. gadină "gânganie" (DEX, MDA).

gáie, (gae), s.f. - (ornit.) Pasăre răpitoare (Milvus milvus); v. și caie. ■ De-a pui-gaia, un joc de copii care simulează cum cloșca își apără puii când vine uliul. ■ (top.) Balta găii, mlaștină în Suciu de Jos (Lăpuș). ■ (onom.) Gae, Gaie, nume de familie (158 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă pe baza lui ga, care exprimă croncănitul acestei păsări; fără nicio legătură cu lat. gaia (DER); din lat. gaia "cioară" (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, Pascu, DA, cf. DER).

gáist, s.n. - (reg.) Țuica din prima distilare (Săcel); țuslă, arcoziță (ALRRM, 1971: 463). - Din germ. Geist "spirt, alcool" (Țurcanu, MDA).

galascán, (galaschin), s.n. - (reg.; geol.) Sulfat de cupru: "Pt’iatră neagră-vânătă de cernit" (Papahagi, 1925). - Et. nec. (MDA); din magh. gálatskö sau gálitskö sau o der. din slav. merid. galu "negru" (Drăganu, cf. Iordan: 271).

gálben, -ă, galbeni, -e, (galbân, galbin, galbăn), adj. - 1. Blond, bălai: "Dragă-mi-i frunza de pin / Și omu' cu păr galbân" (Memoria, 2001: 21; Borșa). 2. Palid, tras la față; uscat, săc (ALRRM, 1969: 56). 3. (înv.) Ducat, monedă veche de aur: "Berbințele cu galbeni ale haiducului Pintea..." (Calendar, 1980: 102). ■ (onom.) Galben, Galbîn, Galbin, nume de familie (28 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Lat. galbinus < lat. galbus "galben-verzui" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. galbin "ducat" (Capidan, cf. DER).

gálhău, s.n. - v. calhău ("casma").

galíscă, galiști, (găliscă, caliscă), s.f. - (reg.) Colivie pentru păsări; cușcă, cotrui, agrat’e (ALRRM, 1971: 280). - Et. nec. (MDA); din magh. kalitka "cușcă, colivie" (Țurcanu); din magh. dial. galicka (Frățilă).

gáliță, galițe, s.f. - (ornit.) Pasăre de curte, orătanie; găină (Gallus domestica). - Din sl. (bg., srb.) galica "cioară" < sl. galǔ "negru" (Șăineanu, Scriban, Cihac, DER, DEX, MDA).

gardínă, gardine, s.f. - (reg.) 1. Șanțul circular făcut la capetele interne ale doagelor unui butoi. 2. Gardul confecționat din lemn ce împresoară o fântână la partea superioară (ALRRM, 1971: 285). - Din germ. Gargel (Tiktin, cf. DER; DEX, MDA); din gard "împrejmuire" (< alb. gardh, sl. gradǔ) + suf. -ină (Scriban); cuv. autohton, cf. alb. gardhen < i.-e. *ger-d- / gard > gardin-, conservând sensul arhaic i.-e. "incizie, crestătură" (Russu, 1970). Cuv. rom. > magh. gárgyina (Bakos, 1982).

gastán, s.m. - v. aghistan ("castan").

gáter, gatere, s.n. - (reg.) Utilaj de debitat cherestea. ■ (top.) La Gater, locul unde se află ferăstrăul mecanic pentru tăiat cherestea, în partea de sus a loc. Tăuții Măgherăuș (Crâncău, 2011). - Din germ. Gatter (Scriban, DA, DER, DEX, MDA; Țurcanu, 2005).

gáti, gatii, s.n. - (reg.) Izmene; pantaloni din pânză de cânepă, purtați de bărbați pe timpul verii: "Tu, mândruță, bine-m’ placi / De când ai zâs că-mi faci gati’" (Ștețco, 1990: 297). ■ (onom.) Gati, nume de familie (47 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). (Maram., Oaș). - Din magh. gatya “izmene; pantaloni" (Scriban, MDA).

găbănáș, găbănașe, s.n. - (reg.) Acaret, depozit, cămară; spațiu de depozitare a cerealelor, a produselor lactate, a unor piese textile și de îmbrăcăminte etc. Cămările se prezintă ca niște miniaturi ale caselor de lemn din zonă (Șainelic, 1986). Construcții specifice zonei Chioar și Lăpuș, dar întâlnite și în Maramureșul istoric: “În forma sa tradițională, gospodăria chioreană cuprinde o clădire independentă, cu funcție de cămară, numită găbănaș. El nu a fost o unitate arhitectonică obligatorie în ansamblul clădirilor cu rost economic, putând fi întâlnit doar la oameni mai bogați, mai găzdaci. Necesitatea construirii unei clădiri cu rol de cămară a apărut datorită faptului că în casa tradițională nu exista nicio încăpere cu această funcție. Cămara, ca unitate separată, s-a conservat în Chioar până acum 20-30 de ani, dar nu este specifică acestei zone. Clădiri asemănătoare cu găbănașul, din punct de vedere planimetric și funcțional, pot fi întâlnite în Maramureș, Munții Apuseni și în regiunile viticole (Chiș Șter, 1983: 200-202). În Maramureșul istoric se numește cămară în curte și era semn de nemeșie (v. Dăncuș, 2010). "Azi nu se mai face, deoarece se fac cămări" (AER, 2010: 191; Boiu Mare, 1977). - Din magh. gabonas “grânar, hambar" < magh. gabona "cereale" (Tiktin, Candrea, cf. DER; MDA).

gădărái, gădăraie, s.n. - (reg.) Prispa colibei construite în pădure de muncitorii forestieri (butinari); aceste construcții erau utilizate frecvent de către păcurari, pe timpul verii: “Coliba are un antreu, o tindă, care se numește gădărai și în care se păstrează diferite unelte necesare stânei, precum și lemne uscate tăiate pentru foc" (Georgeoni, 1936: 74). - Et. nec.

găinár, găinari, s.m. - 1. (ornit.) Uliu (Accipiter) (Maram. din dreapta Tisei). 2. Vânzător de găini. 3. Hoț de găini. 4. Coteț de găini. ■ (onom.) Găinariu, Găinaru, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din găină + suf. -ar (DEX, MDA); lat. gallinarium, cf. it. gallinaio, sp. gallinero (Șăineanu; Loșonți, 2001).

găináț, găinațuri, s.n. - Excrement de pasăre. ■ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). - Lat. (stercus "bălegar") gallinaceum "de găină" (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

gălămóz, adj. - v. golomos.

gălbeáză, (călbează, călbază), s.f. - 1. Vierme parazit (Distomum hepaticum; Fasciola hepatica). 2. (med.) Boală de ficat a ovinelor și bovinelor: "Pe la noi, pe valea gioasă, / Pier oile de călbază" (Bârlea, 1924, II: 12). ■ (onom.) Gălbează, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). - Cf. alb. kël'bázë, gël'bázë (DEX, MDA); din alb. călbază, gălbază (Șăineanu, Scriban); cuvânt autohton, cf. alb. këlbázë, gëlbázë (Philippide, Rosetti, Russu, Vraciu, Brâncuș, Cihac).

gălbenáre (gălbânare), s.f. - (med.; pop.) Hepatită; icter. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). - Var. a lui gălbinare (< galbin, var. a lui galben) (DEX, MDA). gălbení, gălbenesc, vb. tranz., refl. - A (se) îngălbeni. - Din galben (< lat. galbinus) (DEX, MDA).

găletár, găletari, s.m. - Cel care mulge (oile) în găleată; mulgar: "Hăi, voi mare găletari, / Da' la oi îmblatu-v-ați?" (Papahagi, 1925: 321; Săcel). ■ (onom.) Găletaru, nume de familie în Maramureș. - Din găleată (< lat. galleta) + suf. -ar (Scriban, MDA).

găltán, s.n. - v. gâtlan.

gălúșcă, găluște, găluști, s.f. - (gastr.) 1. Preparat culinar de formă (relativ) sferică făcut, de regulă, din griș și ou, fiert în supă de pui. 2. Sarmală (în Vișeu, Săcel, Moisei, Borșa); piroșcă, brozbuță: “Săracele druștele / C-o mâncat găluștele" (Ștețco, 1990: 255). ■ (onom.) Gălușcă, nume de familie (16 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din rus. galuška (DEX); cf. pol. galuszka, rus. galuška, magh. galuska (Cihac, DA, cf. DER; MDA).

gămán, gămani, s.m. - (reg.) 1. Linguroi, polonic (Chioar). 2. Mâncău. ■ (onom.) Găman, Gaman, Gamanji, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA); din *gău "gol, cavitate" + suf. -man, ca în gogoman (Scriban, DER).

gămăní, gămănesc, vb. intranz. - A vorbi tare, a striga: "S-auzea Ieronim tot gămănind p-acolo, prin pădure" (Grai. rom., 2000; Biserica Albă). - Probabil din goman "gălăgie, larmă".

găoáză, găoaze, s.f. - 1. Gaură, bortă. 2. Vagin. 3. Anus. - Et. nec. (MDA); din *gauă (< lat. galla), la fel ca și găoa[că] + suf. -ză (Loșonți, 2001); lat. cavum "gaură", cf. găoace (DER).

gărván, gărvani, s.m. - (mit.) Strigoi; muroi: “Nouă gărvăniți, / Din munte viniți, / Cu ochii zgâiți" (Calendar, 1980: 125). - Et. nec., probabil de la garvan “cioară" (< bg. garvan).

gătá, (găti), vb. refl. - 1. A (se) pregăti, a (se) aranja, a (se) împodobi: “Să mă gat, să siu frumoasă / Ca să pot striga la masă" (Calendar, 1980: 30). “Că-i vreme de să gătat, / Curțile de măturat, / Mesele de încărcat" (Calendar, 1980). 2. A termina, a isprăvi, a sfârși: “Corinduța de-o gătăm / Sus la gazde o-nchinăm". 3. A omorî, a ucide, a nimici: “Legea lui că i-o gătat". - Din adj. gata "terminat, isprăvit", cf. alb. gatit (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA); din sl. gatiti (DER).

gătát, -ă, gătați, -te, adj. - 1. Terminat. 2. Aranjat, îmbrăcat cu haine de sărbătoare: “Unde meri, mândruț, gătat?" (Memoria, 2001: 98). - Din găta.

găteálă, găteli, s.f. - (reg.) Îmbrăcăminte frumoasă; împodobire, gătire. - Din găti + suf. -eală (DEX, MDA).

gătéj, găteje, s.n. - Vreasc; creangă subțire și uscată. ■ (top.) Coasta gătejului, deal în Vima Mică (Vișovan, 2008). ■ (onom.) Gătej, nume de familie în Maramureș; Gătejeni, poreclă pentru locuitorii din Valea Stejarului (Bilțiu-Dăncuș, 2005). - Din sl. gatǐ “snop, grămadă" (DA, cf. DER; DEX, MDA) + suf. -ež (cf. gâtlej, certej) (Frățilă).

gătlán, s.n. - v. gâltan.

găún, găuni, s.m. - 1. (înv.) Scorbură. 2. (reg.; zool.) Gărgăun, bărgăun. - Lat. *cavo, -onis (Scriban, MDA).

găván, găvane, (gâvan, ghivan), s.n. - 1. Scobitură, adâncitură; orbită. 2. Lingură mare de lemn, cu care se măsoară cheagul când se pune în lapte ca să se facă brânză; are coada de 60 cm și capacitatea de 500-700 cmc (Papahagi, 1925; Georgeoni, 1936). 3. Strachină, blid. 4. Groapă; prăpastie, hău. ■ (onom.) Găvan, Gavan, Găvănescu, Gava, nume de familie (143 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Cf. bg., srb. vagan "strachină" (Scriban; Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA).

găzdác, -ă, (găzdoc), adj., s.m. - 1. Cu stare materială bună, înstărit: "Du-te la ceie găzdacă, / Că ț-a da doi boi și-o vacă / Și râtu' de peste apă" (Calendar, 1980: 79). 2. (s.m.) Om bogat. - Din magh. gazdag "avut, bogat" (Scriban, DLRM, DER, MDA), sau mai degraba din gazdă + suf. -ac (Frățilă).

găzdăcí, găzdăcesc, vb. refl. - (reg.) A se îmbogăți, a se pricopsi: "(Feciorii) ziceau că mândrețea asta de fată, de când s-o găzdăcit, i s-o suit bogăția la cap" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 129). - Din găzdac.

găzdălui, găzdăluiesc, vb. tranz. - (reg.) A trebălui, a lucra (pe lângă casă): "Și mai cu grijă-i trăi / Dacă-i vre găzdălui" (Memoria, 2001: 109). - Din gazdă + suf. -ălui (Scriban, MDA).

găzdoáie, s.f. - Stăpâna casei; femeie harnică și avută: "Și găzdoaia veseloasă / C-o ajuns zile frumoasă" (Calendar, 1980: 6). - Din gazdă + suf. -oaie (DER, DEX, MDA).

găzdoi, s.m. - Stăpânul casei. - Din gazdă + suf. -oi (MDA).

găzdușág, găzdușaguri, (gazdășag), s.n. - Bogăție, avere, stare. În expr. a lua pe găzdușag = a găzdui, a da găzduire. "Dracul avea de lucru cu ea, că l-a luat pe găzdușag, că a fost bogată femeia și îi trebuiau ajutoare de lucru" (Bilțiu, 1999: 392). Există credința că averile unor oameni au fost obținute în chip miraculos, nefiresc, caz în care persoanele respective erau suspectate că "l-au luat pe dracu pe găzdășag". Dracul putea să ia forma unui șarpe, a unui câine sau altă vietate (pești), ori era vorba de un zapis iscălit între om și necurat. - Din magh. gazdagság "bogăție" (Scriban, DER, MDA).

gâcí, gâcesc, vb. tranz. - (pop.) A inventa, a născoci, a cobi: "...și-n veci n-am auzât să fie draci acolo; numai babele gâcesc câte și câte, vorbesc" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 142). - Din ghici "a descoperi, a afla" (MDA).

gấde, s.m. - Călău. ■ (top.) Gâdel, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ■ (onom.) Gâdea, Gadea, Gadia, Gîdea, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).

gâdigánie, gâdiganii, s.f. - 1. Insectă, gânganie. 2. Animal sălbatic înfiorător (Lenghel, 1979). - Din sl. gadǔ > rom. gad (DA cf. DER), contaminat cu gânganie.

gâdilá, gâdil, vb. tranz., refl. - A produce, prin atingere ușoară, o senzație care provoacă râsul. - Din bg. gădel mi je "mă gâdilă" (Scriban, DEX, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Philippide).

gâlcói, adj., s.m. - (reg.) Cu gâlci, cu noduri. ■ (onom.) Gâlcoi, poreclă pentru locuitorii din Moisei (Papahagi, 1925); Gâlciuroși, poreclă pentru locuitorii din Ieud (Bilțiu-Dăncuș, 2005); Gâlcă, Gălca, Gîlcă, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din gâlcă "umflătură, nod, tumoare" (< sl. galka "umflătură").

gấlmă, gâlme, (gâlgoi), s.f. - (reg.) Izbuc; punct de ieșire la suprafață, ca izvoare puternice, a cursurilor de apă subterane care străbat interiorul masivelor calcaroase. Gâlmă de apă "umflătură, gâlcă". - Din vsl. chlǔmǔ "colină" (DEX, MDA), dar și în relație cu gâl (onomatopee care imită zgomotul produs de lichide), cf. gâlgoi.

gâltán, gâltanuri, gâltane, (gâtlan, gătlan), s.n. - (anat.) 1. Esofag, gât. 2. "Mărul lui Adam"; poama lui Adam (Ieud), nodul de la grumaz (Petrova), ciontu' grumazului (Vad), (ALRRM, 1969: 96): "Iar unu' mai hoțoman / Haț! găina de gâltan" (Bilțiu, 1990: 60). ■ (onom.) Gâltan, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Var. a lui gâtlan, din gâlt "gât, gâtlej" (< sl. glǔtanu) + suf. -an (MDA); din sl. glǔtanu (Șăineanu).

gândác, gândaci, s.m. - Șarpe: "Așa să nu margă nici mușcatu / A gândacului, / Da' să crepe capu lui…" (Papahagi, 1925: 283). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. ■ (onom.) Gândac, nume de familie (23 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Cf. scr. gundelj (DEX, MDA); cf. srb. gundo "gândac" (Șăineanu).

gânj, gânjuri, (ghinci), s.n. - (reg.) 1. Nuia flexibilă (de alun sau de salcie), folosită pe post de funie, legătoare (Papahagi, 1925; Nistor, 1977). 2. Cerc făcut dintr-o nuia subțire și scurtă: "De Bobotează, fetele își aduceau o farfurie cu apă și își făceau ghinciuri de mesteacăn luat de la Sânjorz" (Bilțiu, 2001: 352). ■ (top.) Gânju, fânațe în Borcut, după Gânju, n. pr. sau poreclă (Vișovan, 2002). - Et. nec. (DEX); din sl. *gažǐ (Cihac, cf. DER); din sl. gonži "nuia", cf. rus. guž "nuia" (Scriban, MDA).

gârb, -ă, (gârbov), adj. - Cocoșat, adus de spate, încovoiat; gujd’it. ■ (top.) Gârbova, fânațe și arătură în Bogdan Vodă, Botiza, Ieud, parte de sat în Șieu (Vișovan, 2005). ■ (onom.) Gărbe, Gârbe, Garbea, Gârbea, Gârboan, Gârbu, nume de familie (128 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din vsl. grǔbǔ "dos, spate" (Scriban).

gấrbă, gârbe, s.f. - 1. Cârlig lung cu coadă, cu care se scormonește jarul; vătrai. Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei cu același sens (DRT, 2010). 2. Cocoașă. - Din gârb "cocoșat" (Scriban); din sl. gǔrbǔ "spinare" (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

gấrci, gârciuri, s.n. - 1. Cartilaj. 2. Cârcei, contractare a mușchilor (Țiplea, 1906). ■ (onom.) Gârcu, nume de familie în Maramureș. - Din zgârci "a se strânge, a se contracta, a se chirci" (< sl. sǔgrǔčiti) (MDA).

gârdăleán, -ă, gârdăleni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Gârdani. 2. (Locuitor) din Gârdani. ■ (onom.) Gârdălean, Gărdălean, Gârdelean, nume de familie (65 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Gârdani + suf. -ean.

gârdăleáncă, gârdălence, s.f. - Femeie originară din localitatea Gârdani. Locuitoare din Gârdani. - Din gârdălean + suf. -că.

gârdí, gârdesc, vb. intranz. - (reg.) 1. A lătra: "Și câinele rău gârdé" (Memoria, 2001: 105). 2. A comenta, a replica (Faiciuc, 2008). - Var. a lui gârbi "a lătra, a sări pe cineva, a se arunca în spinarea cuiva" (în Trans. și Bucov.), de la gârb "spinare" (DER).

gâreábdă, s.f. - v. jereabdă ("unitate de măsură pentru lățimea pânzei").

gârgălắu¹, gârgălauă, s.n. - (reg.) Cocor (Grus grus) (ALR, 1961: 696; Borșa). - Et. nec.

gârgălắu², gârgălăi, (gâlgălău), s.m. - (reg.; fig.) Cârciumar: "De când beu la gârgălău / Nice clopu' nu-i a meu. / De când beu la gârgăleasă / N-am nemic pe lângă casă" (Bârlea, 1924, II: 168). - Din gâl "care imită sunetul produs de lichide", cf. a gâlgâi "a sorbi zgomotos o băutură".

gârlíște, s.f. - Loc unde un râu se pierde în gârle mici; gârlișoară. ■ (top.) Gârliști, fânațe în Slătioara (Valea Izei); Gârliște, teren mlăștinos în Ungureni (Vișovan, 2008). - Din gârlă (< bg. gărlo) + suf. -iște.

gâtlán, s.n. - v. gâltan ("gât").

gâț, gâțuri, (gâță), s.n. - (reg.) 1. Grup de 2-3 oi. Mai multe gâțuri formează un botei; 5-7 boteie formează o stână: "La noi nu-s multe oi, e așa, câte vo trei gâțuri" (Papahagi, 1925; Vad). 2. Copil: "Oare de ce o adus pă gâța asta la nuntă, că doară nu-i de ea" (Faiciuc, 2008). 3. Miel, ied (DAR). ■ (onom.) Gâț, Găț, nume de familie (44 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Et. nec. (MDA).

gâván, s.n. - v. găvan ("adâncitură; lingură").

gemânár, gemânari, (gemănar), s.m. - Geamăn, identic: "Oile se aleg după cum au fătat gemânari sau nu și după cantitatea de lână ce au dat-o la tuns" (Georgeoni, 1936: 64). - Din geamăn (< lat. geminus) + suf. -ar (Șăineanu, DLRM, MDA).

genuí, genuiesc, (genelui), vb. tranz. - A bănui (pe cineva), a suspecta. - Din magh. gyanit "a bănui".

genuít, -ă, genuiți, -te, adj. - Bănuit, suspectat. - Din genui.

genúne, genuni, s.f. - Apă adâncă: "Troscot în pădure / Bulbuc în genune" (Papahagi, 1925: 299). - Et. nec. (DEX, MDA). Cuvânt autohton (Hasdeu, Russu).

gerár, (gherar, ghenarie, gerariu), s.n. - Denumirea populară pentru luna ianuarie; cărindar: "1655 în luna lui Ghenuar în 5 am scris Ioan Diiac" (însemnare într-o biblie; în Vișeu). - Din ger (< lat. gelum, cf. rad. i.-e. *gel- „răcoros, rece; a îngheța”) + suf. -ar (MDA), după ianuar(ie) (DEX), sau ghenar(ie) (< sl. genarii "ianuarie") (Șăineanu).

germán, germani, s.n. - 1. Cui gros de fier, bătut pe fundul ulucului pentru a micșora viteza lemnului care vine la vale. 2. Butuc gros, prins cu un capăt de o margine a ulucului, celălalt capăt fiind lăsat liber pe marginea opusă, de care se freacă buștenii corhăniți și își încetinesc mersul (Gh. Pop, 1971: 86; Vișeu). - Lat. germanus "etnic german" (DER, DEX).

germănár, (germinar), s.n. - Denumirea populară pentru luna martie. - Forma românizată a fr. germinal "a șaptea lună în calendarul republican francez (21 martie-18 aprilie)" (DEX, MDA).

gheb, ghebe, s.n. - 1. (bot.) Specie de ciuperci comestibile (Armilariella mellea). 2. Cocoașă. - Probabil lat. *glibbus (formă metatizată a lui *glibb(u)lus < gibbus) (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. göb "cocoașă" (Edelspacher, Candrea, cf. DER).

ghebós, -oásă, gheboși, -oase, adj. - Cocoșat, îndoit. - Din gheb + suf. -os (DER, DEX, MDA).

gherdán, gherdane, s.n. - (înv.) Salbă de mărgele, de galbeni. - Din tc. gerdan "gât", gerdanlik "șirag" (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

gheșéft, gheșefturi, (ghișeft), s.n. - (reg.) Afacere, negustorie, câștig. - Din germ. Geschäft "afacere", pe filieră evreiască (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

ghézeș, ghezeșuri, (ghezăș), s.n. - (reg.) Garnitură de tren: "Când i vedé ghezășu / Nu-ț’ mai usca sufletu" (Memoria, 2001: 93). - Din magh. gõzõs "cu aburi; locomotivă" (< gõz "abur") (Țurcanu, MDA).

ghin, ghinuri, s.n. - 1. Daltă cu tăișul rotund, cu care se realizează ornamentele pe obiectele din lemn (Nistor, 1977). 2. Ornament folosit în decorarea porților maramureșene (Bilțiu, 2010). - Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

ghíndură, ghinduri, s.n. - Nod, umflătură. - Lat. glandula "ghindă, amigdale" (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > srb. glindura (Candrea, cf. DER).

ghínci, s.n. - v. gânj ("nuia").

ghințúră, s.f. - (bot.) Plantă cu tulpina până la un metru înălțime și frunze mari, late, de culoare verde-albăstruie, cu flori galbene. Se găsește pe coastele însorite, uneori în zona alpină sau subalpină, din Munții Rodnei. Utilizarea frecventă a rizomului în medicina populară, dar și la prepararea vinurilor amare, a determinat scăderea numerică a plantei. Monument al naturii; plantă ocrotită de lege (Nădișan, 2000: 51; Monumente, 1976: 64). - Formă pop. din gențiană (< lat. gentiana) (DEX); din germ. Gentiana (DER). Cuv. rom. > ucr. gindzura (Miklosich, cf. DER).

ghionoáie, ghionoi, s.f. - (ornit.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres, 2000). - Cf. alb. gjon "cucuvea" (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. gon, gjon "cucuvea"; din baza *glon-, rad. *g(h)el- "a striga, a țipa, a zbiera" < i.-e. *ghel- (Russu, 1970: 167).

ghistiníș, s.n. - (reg.) Teren cultivat cu castani; castanet. ■ (top.) În ghistiniș, pădure de castani în Tăuții Măgherăuș (Crâncău, 2011). - Din ghistin "castan" (v. aghistin).

ghizd, ghizduri, ghizde, s.n. - 1. Scândură care se bate pe pereți: "Pă dinăuntru, (coliba) e înfundată cu scânduri - ghizde" (AER, 2010: 91; Săpânța). 2. Peretele din bârne sau piatră, cu care se căptușește fântâna pe dinăuntru (Antologie, 1980). - Cf. sl. gyzda "podoabă, ornament" (Scriban, Cihac, DER, DEX, MDA).

ghizdéi, s.m. - (bot.) Plantă furajeră asemănătoare cu trifoiul (Lotus corniculatus), cultivată frecvent în Maramureș pentru hrana vitelor. - Et. nec. (DEX); din ghizd + suf. -ei (MDA).

gíngaș, -ă, gingași, -e, (jingaș), adj. - Pretențios, răsfățat, delicat, mofturos. - Din magh. dial. dsingás, în loc de gyengyés (Miklosich, Berneker, Cihac, Galdi, DA, cf. DER; DEX, MDA).

giudéț, s.m. - 1. Primar. 2. Judecător. ■ (onom.) Giudețu', supranume în Suciu de Sus (Mirescu, 2006). - Var. a lui județ "primar" (< lat. judicium) (MDA).

giuleșteán, -ă, giuleșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Giulești. 2. (Locuitor) din Giulești. - Din n. top. Giulești + suf. -ean.

giuleșteáncă, giuleștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Giulești. Locuitoare din Giulești. - Din giuleștean + suf. -că.

giundí, giundesc, vb. tranz. - A înjunghia: "Iosâp ș-o pus un gând rău / Să giunde pă frate-său" (Țiplea, 1906: 440). - Din junghia "a înjunghia" (< lat. iugulare).

giurătór, giurători, s.m. - Martor care depune jurământ într-un proces: "Mi-i pune de giurători, / C-oi giura de zăce ori. / Eu oi giura pântru tine, / Că și-aseară-ai fost la mine" (Bilțiu, 2006: 166). - Var. a lui jurător (< jura + suf. -ător).

giuválă, giuvale, s.f. - Animal sălbatic, jivină, dihanie: "O giuvală de câne" (Papahagi, 1925). - Posibil var. a lui juvală, jigală "cui întors la vârf".

glájă¹, glaje, s.f. - (reg.) 1. Sticlă, recipient (Memoria, 2001). 2. Sticlă de lampă. - Din germ. Glas "sticlă, geam", după pronunția săsească (Scriban, Șăineanu, DLRM, DER, MDA).

glájă², glaje, s.f. - (reg.) Cureaua cu care se leagă cele două părți mobile ale îmblăciului; "glaje d'e-mblăciu" (Mara). - Din oglajă (< sl. oglavŭ "cap, căpătâi").

glédă, glede, (glidă, gled), s.f. - (reg.; mil.) Rând, șir de soldați. Unitate de luptă: "Stăm în gledă, ca nește brazi" (Bârlea, 1924: 8). "Stăm în gled cu noaptea-ntreagă / Să sim gata mai degrabă" (Papahagi, 1925: 275). - Din germ. Glied "front, rând" (MDA).

gligán, gligani, s.m. - (reg.) Porc mistreț; porc de pădure: "Și acolo, înt-aceia grădină, și-o țânut urși și gligani și cerbi" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153). ■ (top.) Gligan, fânațe în Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008: 107). ■ (onom.) Gligan, nume de familie (134 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din bg. gligan < glik "colț, dinte" (Scriban; Conev, Candrea, DA, cf. DER; DEX, MDA).

glimắu, (glimeie), s.n. - Movilă, ridicătură, deluț. ■ (top.) Pe glimău, deal în Oncești; Glimeia, arătură în Poienile Izei (Vișovan, 2005). Apelativul glimău (sin. cu gâlmă, glămei, dâlmă) este încă viu în unele sate maramureșene (idem). - Var. a lui gâlmei, probabil din gâlmă (< sl. chlǔmǔ) (MDA).

gloábă, gloabe, s.f. - 1. Taxă, amendă (Țiplea, 1906). 2. Despăgubire (Papahagi, 1925): "Am trăit numa cu gloabă și cu năcazuri" (Papahagi, 1925: 325). 3. Mârțoagă, cal slab: "C-am rămas cu cele gloabe, / Cu oile cele șchioape" (Fochi, 1964: 563). - Din sl. globa "pedeapsă" (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Berneker, cf. DER; DEX, MDA).

gloátă, gloate, s.f. - 1. Mulțime. 2. Alai. 3. Familie, neam: "Cu tătă gloata sa" (Papahagi, 1925). - Din sl. glota (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA).

globí, globesc, (globdi), vb. tranz. - A pedepsi, a amenda: "Plata care o-am plătit, / Doamne, bine m-o globd'it" (Bilțiu, 1990: 137). - Din gloabă "amendă" (Scriban, DEX, MDA).

globít, -ă, globiți, -te, (globdit), adj. - Pedepsit, amendat. - Din globi (Șăineanu, MDA).

glod, gloduri, s.n. - 1. Noroi, mâl. 2. Teren, drum noroios: "Că de glod te duci pe pod, / Da' de dragoste nu pot" (Memoria, 2001: 95). ■ (top.) Glod, localitate aparținătoare de com. Strâmtura. ■ (onom.) Glod, nume de familie. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Cf. magh. galád "josnic, mârșav, perfid" (DEX, MDA); creație expresivă, din rad. glo- "bălăceală" (DER).

glodeán, -ă, glodeni, -e, (glodan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Glod. 2. (Locuitor) din Glod. ■ (onom.) Glodan, Glodean, Glodeanu, nume de familie (549 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Glod + suf. -ean.

glodeáncă, glodence, s.f. - Femeie originară din localitatea Glod. Locuitoare din Glod. - Din glodean + suf. -că.

glodós, -oásă, glodoși, -oase, adj. - Noroios: "În casă-s țoluri pă gios, / Și nu pot intra glodos" (Bilțiu, 2006; 79). - Din glod + suf. -os (DEX, MDA).

glúgă, glugi, s.f. - O fâșie din țesătură din lână, dreptunghiulară, îndoită pe lungime, cusută la una din laturile înguste, formând astfel un capișon, care acoperă capul și, în parte, umerii și spatele. Prinsă cu un șnur de umăr, mai servește pe vreme bună și ca traistă. Iar noaptea este uneori folosită și drept un fel de sac de dormit (v. Bănățeanu, 1965). "Este incontestabilă reprezentarea glugilor din grupul de daci veniți să trateze cu romanii, așa cum apar pe Coloana lui Traian de la Roma" (idem: 31). "Pe mine pământ nu puneți, / Numai dalbă gluga mea" (Fochi, 1964: 565). - Din bg. glugla (Tiktin, DA, Scriban, cf. DER; DEX, MDA); sau magh. gluga < germ. Gugele (DER). Cuv. rom. > ucr. huhla sau gugla (Miklosich, Candrea, cf. DER).

goángă, gonji, goange, s.f. - 1. (pop.) Insectă, gânganie: "Mai demult n-o fost nici atâtea gongi de picioici..." (Fărcașa, 2013; zona Codru). 2. Șină de lemn, utilizată în exploatarea forestieră: "Un mijloc mai perfecționat de deplasare a lemnului la drumul de acces era goanga, care funcționa după principiul șinelor, doar că acestea nu erau din fier, ci din lemn; trunchiul glisa, fiind tras de cai" (Dăncuș, 1986). - Formă onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA), probabil din gâng, gânganie.

godín, godini, s.m. - Godac, purcel (până la un an): "Cu untuț din godinaș" (Memoria, 2001: 8). - Cf. godac (< sl. godŭ "an" + suf. -in) (DEX, MDA).

godínă, godine, s.f. - (reg.) 1. Purcea. 2. Loc cu mulți purcei, cf. (top.) Godineasa, una din vetrele vechi ale satului Gârdani (zona Codru). - Din godin "purcel în lapte", godac (MDA).

godovánă, s.f. - (reg.) Groapă. ■ (top.) Godovana, o groapă în care intră apa din pârâul Secăturii și pârâul Poieniței (în Drăghia și Peteritea). Ca toponim, Godovana a fost înregistrat de Homodorean în zona Sarmisegetusa, ca fiind numele unui pârâu strâmt și cu multe gropi; zonă accidentată, cu gropi și surpături (Vișovan, 2008). Toponim semnalat și în zona Mureș, Bistrița, Cugir, Caraș-Severin și Bacău. - Et. nec.

gógă, gogi, s.f. - 1. Conducătorul ceremonialului ghicirii ursitului (la Vergel). 2. Sperietoare de noapte pentru copii (Hotea, 2006). 3. În expr. a sta gogă = a sta pe vine (ALRRM, 1969: 140; Borșa). ■ (onom.) Gog, Goga, nume de familie (146 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Cuvânt autohton (Philippide, Rosetti), cf. alb. gogë "bau-bau".

gogolí, gogolesc, vb. tranz. - A desmierda, a mângâia (Papahagi, 1925): "Șohan nu m-ai gogolit" (Papahagi, 1925: 227; Săcel). - Var. a lui cocoli "înfofoli" (Șăineanu, Scriban, MDA).

gogolít, -ă, gogoliți, -te, adj. - Desmierdat, alintat. - Din gogoli.

gogonát, -ă, adj. - Umflat, rotund, mare. - Din gogon "mic obiect sferic" + suf. -at (Scriban, DEX, MDA).

goidăní, goidănesc, vb. intranz. - (reg.) A face gălăgie; a rage (despre vaci): "Văcuța o rămas răgind / Și goidănind" (Papahagi, 1925: 280; Mara). - Et. nec. (MDA).

golimán, golimani, s.m. - (reg.) Om sărac, cerșetor: "Că nu suntem golimani, / Că suntem oameni cu bani" (Antologie, 1980: 179; Borșa). - Din gol + suf. -man (Scriban, MDA).

golónd, golonduri, s.n. - (reg.) Șiret, șnur. - Din magh. galandféreg, trad. calc din germ. Bandwurm (Țurcanu, 2008: 91).

góman, (gumăn), s.n. - Sunet, cântec, zgomot, larmă. Termen atestat accidental în Maramureș: "Pe cel picioraș de munte / Ce gumăn de om s-aude? / Nu-i gumăn de om bătrân, / Că-i de trei păcurărași" (Fochi, 1964: 570; Tg. Lăpuș, 1927). Îl reîntâlnim în Moldova: "S-aude, s-aude / Departe la munte / Gomăn, gomănaș, / Glas de buciumaș; / Gomăn, gomănind, / Oile pornind" (Miorița, var. Costăchescu). - Din sl. gómon, hómon (Costăchescu, DA, DER).

gomolóz, gomoloaze, (golomos, golomoț, gălămoz), s.n. - 1. Resturi, pleavă, gunoi. 2. Ceva fără folos (Bârlea, 1924): "Și-a rămas ce-i golomos / Să iubească ce-i frumos" (Bârlea, 1924, I: 102). 3. Tăciune de grâu (Memoria, 2001). 4. Cocoloș, bulz. - Et. nec. (DEX, MDA).

gongói, s.m. - (fig.) Țigan: "Șî i-o pus nume frumos - / Iată-l-ai gongoiu nost" (Papahagi, 1925: 220; Vad). - Probabil der. din goangă "gânganie, insectă" sau cf. expr. a se ține de goange "a fi neserios".

góniță, adj. - 1. Ud, fleașcă, leoarcă: "Și dacă se ducé, ziné tăt goniță până la brâu, că umbla pân ierburile ude și p'îngă râu" (Memoria, 2004-bis: 1.281). 2. Animal "în călduri" (se referă de obicei la vacă). - Din goni (< sl. goniti) + suf. -iță (DEX, MDA).

gordúnă, gordune, (gurdună), s.f. - (reg.; muz.) Instrument muzical de mari dimensiuni cu coarde; contrabas: "O adus feciorii ceterași cu gordună să le cânte și să le djoace..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 241). - Et. nec. (MDA); din magh. gordon "contrabas" (Scriban, DLRM, DER).

gorgán, -ă, adj., s.n. - 1. (adj.) Boțit, crescut, dâmbos: "Mămăligă gorgană" (Papahagi, 1925; Ieud). 2. (s.n.) Movilă. 3. Groapă. ■ (top.) Gorgana, teren accidentat în loc. Dealul Mare; Gorgana Pițului, fânațe în Vima Mică; Gorgan, groapă, teren cu ponoară în Vima Mare; Gorgănile, loc gropos în Vima Mare (Vișovan, 2008). ■ (onom.) Gorgan, nume de familie (152 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). ■ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). - Din rus. kurgan < pers. kur hane "locuință funebră" (Scriban, Hasdeu, DA, DEX, MDA).

górnic, gornici, s.n. - 1. Paznic, pândar. 2. Pădurar: "Și eu, mândrucă, m-oi fa / Un gornicel hireșăl" (Bârlea, 1924: 57). ■ (onom.) Gornic, nume de familie în Maramureș. - Din sl. *gorǐnikǔ (< gora "munte, pădure") (Scriban, DER, DEX).

gótcă, gotce, s.f. - (reg.; ornit.) 1. Curcă (gotcoi = curcan); trușcă (trușcoi) (în Giulești, Berbești, Vad și Săpânța, ALRRM, 1971: 396). 2. Găină sălbatică (m., cocoș de munte). - Et. nec. (DER); din ucr. gotka "urzică" (Bogrea, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. gotka (Scriban; Candrea, cf. DER).

goz, gozuri, s.n. - (reg.) 1. Fân: "Acoperișul colibei e acoperit cu goz, fân, mai mult cu pământ" (AER, 2010: 91; Săpânța). 2. Rest, gunoi, mizerie: "Curțile le măturară, / Gozu-n poale că-l luară" (Calendar, 1980: 134). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). ■ (onom.) Gozu, poreclă. - Din magh. gaz "buruiană, bălărie" (Șăineanu, Scriban, DA, DER, DEX, MDA).

gozărí, gozăresc, vb. tranz. - (reg.) 1. A scotoci prin mizerie, a împrăștia mizeria. 2. A căuta printre lucrurile vechi. - Din gozar "gunoier" (< goz "mizerie").

gozăríță, gozărițe, (gozeriță), s.f. - (reg.) Făraș, lopățică. - Din gozări + suf. -iță.

gozós, -oásă, gozoși, -oase, adj. - (reg.) Plin de ierburi, resturi vegetale. - Din goz + suf. -os (MDA).

grádiște, gradiști, s.f. - 1. Gard din lemn ce împrejmuiește prispa casei (D. Pop, 1978). 2. Grilaj: "Dar ușa era închisă cu gradiștea de fier pe dinăuntru" (Bilțiu, 1999: 279; Sarasău). - Din sl. gradište "castru, fortăreață, cetate, tabără" (Scriban, Șăineanu, DER, DEX) < gradǔ "îngrăditură" (Scriban).

grái, graiuri, s.n. - 1. Glas, voce. 2. Vorbă, cuvânt: "Soru-sa din grai grăie" (Bilțiu, 1990: 33). În expr. a lua în grai = a bârfi: "Nu vini pă strat de ai, / Te-or lua oamenii-n grai" (Bilțiu, 1996: 326). - Der. regr. din grăi (DER, DEX, MDA).

gráiner, s.m. - v. crainer ("etnic german").

gráiț, graițuri, s.n. - (geol.) Geodă; gol în stâncă. Zonă din care se recoltează "florile de mină": "Aș fi urcat și Gutâiul în genunchi, numai să pot intra și eu o dată în mină, să văd florile de mină dintr-un graiț" (Portase, Graiul, 31 ian. 2014). - Et. nec.

granát¹, (grănat), s.n. - 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: "Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat" (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. - Din germ. Granat (DEX); indirect din lat. granatum (Șăineanu, MDA).

granát², (granatir), s.m. - (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta-cocoșului, iarbă-amară, mușețel de grădină. ■ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de cap și de urechi (Borza, 1968: 47): "Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât" (Bârlea, 1924: 28; Ieud). - Et. nec. (DEX, MDA).

grápă, grape, s.f. - 1. Greblă pentru fărâmițarea pământului arat: "Până la finele sec. XIX, cele mai multe grape erau în întregime din lemn. Treptat, acestea au fost înlocuite cu grape cu dinți din fier și cu structură din lemn, iar astăzi tot mai frecvent se folosește grapa mecanică" (Dăncuș, 1986: 41). 2. Îngrăditură care se pune în gura pârâului ca să oprească crengile, lemnele care le aduce apa spre moară. - Et. nec. (MDA); cf. alb. grep (DEX); cuvânt autohton (Philippide, Russu, Brâncuș, Rosetti), cf. alb. grep "undiță, cârlig", din i.-e. *ger- "a întoarce, a răsuci" > tema grep- (Russu, 1970: 169).

gráție, grații, s.f. - 1. Îndurare. 2. Răgaz, păsuire: "Hei, tu, socrioara mea, / Atâta grațâie-m daț' / Până eu numa mi-oi mere..." (Papahagi, 1925: 269; Rozavlea). - Lat. gratia “frumusețe, farmec; recunoștință; iertare, îngăduință” < lat. gratus "plăcut" (Scriban, DER, DEX, MDA).

grăí, grăiesc, vb. intranz., tranz., refl. - 1. A spune. 2. (refl.; înv.) A se vorbi, a se sfătui. 3. (refl.) A pune la cale, a se înțelege, a complota: "Tăt s-o grăit să-l omoară" (Bilțiu, 1996: 118). - Din srb. grájati "a croncăni" (DER, DEX, MDA).

grăíță, grăițe, (graiță, grițar), s.f. - (reg.) Crucer, 2 bani (Bud, 1908). Grițar, monedă veche de 2 fileri (Bârlea, 1924): "Pentr-on struț de două graiță" (Bârlea, 1924, II: 213). Monedă mică de aramă în uz (în Trans. și Bucov.) înainte de Primul Război Mondial și valorând a suta parte dintr-un florin (Bilțiu, 1996). - Var. a lui crăițar (< pol. krajcar, srb. krajcara < germ. Kreuzer "monedă veche cu o cruce imprimată, care a circulat în sec. XIV-XIX" < lat. crux "cruce") (Scriban).

grămătíc, grămătici, s.m. - (înv.) Secretar într-o cancelarie boierească: "Vine Micu, grămăticu" (Antologie, 1980: 83; Sălsig). - Din ngr. ghrammatikós (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

grăpá, grăpez, vb. tranz. - A mărunți pământul arat cu grapa. - Din grapă (DEX, MDA). grâíște, s.f. - Holdă, lan de grâu. - Din grâu (< lat. granum) + suf. -iște.

grâmjí, grâmjesc, vb. intranz. - (înv.) A scânci, a plânge: "Prinse pruncu a grâmji / Și arinii a-l pârî / La păgânii de jidani" (Brediceanu, 1957: 141; Budești). - Et. nec. (MDA).

grében, grebeni, (zgreben), s.m. - (reg.) Pieptene. ■ (top.) Grebeni, masiv situat între văile Novățu și Novicioru, la est de Vaser, parte componentă a culmei Pietrosu-Bardău (Munții Maramureșului); vf. Grebeni (1.590 m). - Din srb. greben "pieptene, creastă de cocoș sau de munte" < vsl. grebenǐ "pieptene, darac" (Scriban).

gréblă, greble, s.f. - 1. Unealtă agricolă cu dinți de lemn și coadă lungă, pentru strâns fânul: "Clăcașii cu furcile, / Fete mari cu greblile" (Memoria, 2001: 82). 2. Grătar; îngrăditură de fier deasupra puțului, în exploatările miniere. 3. Construcție transversală pe cursurile de apă, făcută pentru oprirea buștenilor. 4. (astr.) Grebla, constelație în tradiția românească, parte din constelația Orion. ■ (top.) Greble, parte de sat (Groșii Țibleșului), deal (Strâmbu Băiuț) (Vișovan, 2008). ■ (onom.) Greblă, Grebla, Greble, Greblea, Grebleș, nume de familie (82 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din bg. greblo "greblă, vâslă" (Scriban, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA); din srb. greblje (Șăineanu; Meyer, cf. DER).

grelúș, greluși, s.m. - Greier. - Var. a lui greieruș (MDA), din greier (< lat. *grylliolus < gryllus, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX).

greu, grea, adj. - În expr. a fi grea = a fi însărcinată, gravidă; groasă: "Când am fo cu tine gré / Am trecut peste-o vâlce, / Ți-am scăpat norocu-n ié" (Calendar, 1980: 91). - Lat. grevis (= gravis) “greu, încărcat” (Șăineanu, Scriban; Philippide, Pușcariu, CDDE, DA, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).

grijánie, grijanii, s.f. - 1. (bis.) Cuminecătură, împărtășanie. 2. În expr. grijania mă-tii = vorbă de ocară. - Din griji + suf. -anie (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

grijí, grijesc, vb. tranz., intranz., refl. - (pop.) 1. A (se) îngriji. 2. A băga de seamă. - Din bg. griža se "a se îngriji" (Scriban, DEX, MDA).

grindéi, grindeie, s.n. - 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: "Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două" (Ștețco, 1990: 233). 2. Grindă mică. - Din grindă + suf. -ei (DEX); din sl. grendeǐ < vsl. grenda "grindă" (Scriban, MDA).

grindél, grindei, s.m. - (zool.) Pește mic, de culoare verde-gălbui, cu pete mari, negre (Orthris barbatus). Preferă pâraiele de munte și de deal. Specie frecventă în apele din Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 82). - Din săs. grendel (= germ. Grundel "plevușcă") (Scriban, DEX).

grițar, s.f. - v. grăiță ("monedă").

grof, grofi, s.m. - (reg.) Nobil maghiar, proprietar de terenuri, cu titlul de conte: "Nu-mi dau mintea cât o port / De binele unui grof" (Bârlea, 1924, II: 265). ■ (onom.) Grofu, poreclă în Rohia (Birdas,1994) și în Săpânța (ALRRM, 1969). - Din magh. gróf "conte" (DA, Galdi, cf. DER; DEX) < germ. Graf (Șăineanu).

gróhot, grohote, s.n. - Grohotiș; îngrămădire de bucăți de rocă colțuroasă, rezultate din dezagregarea stâncilor: "Un om a văzut într-o noapte flăcări jucând în preluca aceea, din grohotu' (surpăturile) de sub coasta dealului..." (Bilțiu-Dăncuș). ■ (top.) Grohot, deal în Băiuț și Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008); Grohotu, munte în Borșa. - Din vsl. grohotǔ "zgomot", cf. rus. grohot (Scriban); probabil formă onomatopeică (DEX); din rus. grohot "zgomot produs de năruirea pietrelor" (MDA).

gromóvnic, gromovnice, s.n. - Carte populară de prevestire a viitorului, cu caracter astrologic, pe baza interpretării tunetelor, în raport cu zodia în care se produc. Cititorul din Gromovnic, personaj mascat care însoțea alaiul "dracilor", ce străbăteau satele din Maramureșul Istoric, în timpul sărbătorilor de iarnă. O astfel de mască, achiziționată din loc. Crăciunești, în 1968, de etnologul Francisc Nistor, se află în colecția Muzeului din Sighet. Ceea ce individualizează masca este o pălărie uriașă, confecționată din carton îmbrăcat în pânză de culoare neagră, tivită pe margini cu pânză roșie, aidoma pălăriilor purtate de alchimiști în Evul Mediu. - Din sl. gromovǐnǔ < gromǔ "tunet" (Șăineanu, DA, Scriban, cf. DER; DEX, MDA).

gros, groși, s.m. - 1. Adâncime, profunzime: "Sare-n vânt, sare-n pământ, / Sare 'naltu norilor / Și-n groșii pământului" (Bilțiu, 1996: 95; Mânău). 2. Trunchi de copac; buștean, butuc gros (Dariu Pop, 1938). ■ (top.) În groși, pădure în Săcel (Vișovan, 2005); Groși, comună în apropiere de Baia Mare; Groșii Țibleșului, localitate în zona Lăpuș. - Lat. grossus (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. grušati se "a se prinde laptele", gruševina "lapte prins" (Capidan, cf. DER).

groș, groși, (groșiță), s.m. - Monedă de argint care a circulat odinioară în Moldova: "Lasă, lele, pe-o groșiță. / - Nu poci, că-i de bivoliță" (Papahagi, 1925: 173). - Din germ. Groschen "groș; monedă, ban", pol. grosz "groș (monedă); ban" (< lat. grossus) (Șăineanu, Scriban, DLRM, DER, DEX, MDA).

groșeán, -ă, groșeni, -e, (groșan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Groși. 2. (Locuitor) din Groși. ■ (onom.) Grosan, Groșan, Groșanu, nume de familie (353 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Groși + suf. -ean.

groșeáncă, groșence, s.f. - Femeie originară din localitatea Groși. Locuitoare din Groși. - Din groșean + suf. -că.

groștiór, (groșcior), s.n. - (reg.) Smântâna care se alege deasupra laptelui nefiert: "Care se alé în cănți de lut, deasupra, dacă se pune laptele proaspăt, nesert, la prins" (Faiciuc, 1998); "Că laptele mi l-o luat, / Groșt'iorul mi l-o strâcat" (Memoria, 2001: 55). (Trans. de Nord și Maram., respectiv în Maram. din dreapta Tisei). ■ În expr. groștior din țâță = smântână din laptele de mamă, folosit ca medicament pentru a înlătura "carnea roșie care se face la ochi" (Dăncuș, 2010). ■ (onom.) Groșt'ioru, poreclă în Gârdani. - Var. a lui groscior (< gros "dens; gras" + suf. -cior) (DEX, MDA).

grúi¹, gruiuri, (gruiman), s.n. - Pisc de deal; colină, movilă: "Eu mi-s floare de pe grui / Și nu-s sâla nimănui" (Memoria, 2001: 99). ■ (top.) Gruimane, fânațe în Lăpușu Românesc (Vișovan, 2008); La gruimane, deal în Groșii Țibleșului, Inău (Vișovan, 2008); Grui, deal în Lăpușu Românesc. ■ (onom.) Gruia, Gruianu, Gruieț, nume de familie (19 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007): "Domnu are un fecior / Și îl cheamă Gruișor" (Memoria, 2001: 104). - Lat. grunnium "rât de porc" (Candrea, cf. DER; Scriban, Nodex); din lat. grunnire "a grohăi" (Scriban, DER); cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză, de la rad. *guer "munte" (Russu, 1981); din tracicul *goroneum, din rădăcina *gor-, ca și sl. gora "pădure" (Pascu, cf. DER); et. nec. (DEX); et. nes., cf. lat. grunnium (MDA). Cuv. rom. > magh. guruj (Bakos, 1982), ucr. gruny, chruny (Miklosich, cf. DER), ceh. grun (Meyer, cf. DER).

grúi², s.m. - (ornit.) Cocor; gruhă, gruhoi (ALR, 1961: 696). - Lat. grus, -is "cocor" (MDA).

grumáz, grumaji, s.m. - 1. Gât, beregată. 2. Gâtlej: "Cu plăcintă și cârnaț / Că merg bine pe grumaz" (Calendar, 1980: 16). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos, Plăiuț). ■ (onom.) Grumaz, Grumeza, nume de familie (104 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). Atestat ca nume de persoană, în var. Grumadz, în anul 1499. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Cf. alb. gurmaz, gërmas (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich, Cihac), cf. alb. gurmaz, gurmas "gâtlej, beregată", din i.-e. *guer "a înghiți, gâtlej; prăpastie" (Russu, 1970: 171). Cuv. rom. > magh. reg. grumëzzsor.

grumbí, grumbesc, (grumbdi), vb. intranz. - A supăra, a necăji (pe cineva); a greși (față de cineva): "De te-a grumbdi câteodată, / Strânge-o-n brață și o iartă" (Memoria, 2001: 110). - Cf. grumb "grosolan, vulgar" (< sl. grabǔ, cf. bg., srb. grub, DA, DER).

grumbít, -ă, grumbiți, -te, adj. - Supărat, necăjit. - Din grumbi.

grunz, grunji, s.m. - 1. Bucată dintr-o materie sfărâmicioasă. 2. Bulgăre: "Pună-n scaldă grunz de sare" (Calendar, 1980: 111). - Cf. alb. grundë (DEX, MDA); creație expresivă, bazată pe ideea de "rotunjime" (DER); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. grundë, krundë "tărâțe", din rad. i.-e. *grund- > rom. grunz, refăcut după pluralul grunzi (Russu, 1970).

grunzurós, -oásă, grunzuroși, -oase, (grundzuros), adj. - Grunjos, cu asperități; cu obstacole: "Drumu-i greu și grundzuros" (Papahagi,1925: 278). - Din grunz + suf. -uros (Scriban, DEX, MDA).

gúbă, gube, s.f. - Haină țesută din lână, cu mițe, care se poartă iarna, atât de bărbați, cât și de femei: "Da' aceie nu-i negură, / Că-i badea cu gubă sură" (Calendar, 1980: 104). În Maramureș, în trecut, a avut și o funcție socială, de diferențiere dintre nemeși, ce purtau gube albe și porțieși, care purtau gube sure (v. Bănățeanu, 1965: 124). Această piesă de port are înfățișarea unui cojoc întors pe dos, cu blana în afară. În realitate, este însă o țesătură “în tiară” (în război) din lână, la care se intercalează între rânduri, pe măsură ce se țese, șuvițe de lână (Bănățeanu, 1965: 84). Guba este nelipsită de la cununie: “Mirele și mireasa erau obligați să aibă gubă. Chiar de n-o aveau, o împrumutau, căci nu se cununa nimeni fără de gubă.” “De obicei, la nuntă se poartă numai gube albe" (Bănățeanu, 1965). În prezent, guba este o piesă de vestimentație care se întâlnește mai degrabă în muzeele de etnografie, decât în viața curentă a maramureșenilor. Cu toate acestea, în anumite ocazii speciale (duminica, de sărbători sau la nunți) mai este purtată sporadic de către bătrâni. În schimb, păcurarii greu renunță la ea, mai ales dacă vărează turmele de oi pe pla¬iu¬rile munților, la stâni. - Din magh. guba "suman" (Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA).

gudurá, vb. refl. - 1. (ref. la câini) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om: "Păstoru' Urșilor o și fluierat cătă urs, așa cum ar fi fluierat la un câne, și ursu o fugit la el, s-o gudurat la picioarele lui" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 72). 2. A se ploconi, a se umili în fața cuiva. - Et. nec. (Șăineanu); cf. alb. gudulis (Scriban, DEX, MDA); cuvânt autohton, cf. alb. gudulis (Russu, 1981).

gugúț, adv. - În expr. a sta guguț = a sta pe vine, a sta ghemuit. (Maram., Trans. de Nord.). - Din *gug + suf. -uț, sau rezultat din cucuț (Loșonți, 2001).

gúiaș, guiașuri, (gulaș), s.n. - (reg.; gastr.) Mâncare cu cartofi și carne; tocană. ■ (onom.) Guiaș, nume de familie (36 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. gulyás "tocană" (Scriban, DEX, MDA).

guj, s.m. - v. guz ("șobolan").

gújbă, gujbe, s.f. - (reg.) Lemn bătut în pământ care, cu ajutorul gânjului, servește la fixarea vârtejului la stână (Papahagi, 1925; Budești). - Din magh. guzsba (Șăineanu); cf. cujbă (Scriban, MDA).

gujdí, gujdesc, (gujbi, cujdi), vb. refl. - A se cocoșa: "Și cei bătrâni să gujdesc" (ALRRM, 1969: 111). – Cf. gujbă.

gujdít, -ă, gujdiți, -te, (gujbit, cujdit), adj. - (reg.) Cocoșat, adus de spate; gârb. - Din gujbă "lemn încovoiat" + suf. -it.

gúle, s.f. - Ciurdă, turmă, cireadă: "Marhăle o fost vinită di la gule" (Memoria, 2014: 152; Oarța de Sus). - Din magh. gul(y)a "turmă de vite" (DA, cf. DER).

gúmăn, s.m. - v. goman.

gurdúnă, s.f. - v. gordună.

gurgói, (gurgui, gurgâi), s.n. - (reg.) 1. Vârful ascuțit al opincii: "La gurgâi cu floricele / Ți-om rădica până-n stele" (Bârlea, 1924, I: 120). 2. Partea încovoiată de la tălpile saniei; botul saniei (ALR, 1956: 359). 3. Vârf, culme. ■ (top.) Hurgoi, deal în Vadu Izei și Valea Stejarului (din gurgoi, prin trecerea lui g la h, sub influența limbii ucrainene) (Vișovan, 2005). - Var. a lui gurgui (cf. lat. gurgulio "beregată", DA, DEX) (MDA).

gurguíat, -ă, gurguiați, -te, (gurguiet), adj. - (reg.) În formă de movilă, ridicat, țuguiat. ■ (top.) Gurguiatul (Gurguietul), deal înalt și pădure în Botiza (Papahagi, 1925; Vișovan, 2005). - Din gurguia (< gurgui "vârf de deal; mamelon") (MDA).

gustá, gust, vb. tranz. - A lua masa de prânz: "M-am pus gios și m-am culcat, / Să gândească c-am gustat" (Bilțiu, 2006: 74). - Lat. gustare “a gusta, a lua o gustare” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

gustáre, gustări, s.f. - Mâncare rece între mese. În Maramureș: prânz, dejun: "Haida la noi pe gustare" (Memoria, 2001: 63). "Maramureșenii la dejun îi zic prânz, gustare, iar mâncarea de după-amiază, între orele 16.00-17.00 e ojină" (Bârlea, 1924). - Din gusta (DEX, MDA).

gúșă, gușe, s.f. - 1. (med.) Umflătură a gâtului, prin mărirea glandei tiroide. 2. Pielea ce atârnă la vite sub gât. 3. Fire de tors strânse pe degetele mâinii în formă de cerc, spre a servi la împletitul unui brâu. 4. Umflăturile de la trunchiurile arborilor. ■ (onom.) Gușa, Gușu, nume de familie în Maramureș. - Lat. guesiae, probabil redus la *gusia (Pușcariu, Pascu, DER, DEX, MDA); Cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich), cf. alb. gushë, din i.-e. *geu- "a încovoia, a strâmba, a bolti", cu suf. -s- (Russu, 1970). Cuv. rom. > ngr. gkússa (Meyer, cf. DER), bg. guša, srb. guša, ucr. guši (Berneker, Capidan cf. DER), alb. gušë (Scriban), magh. gusa (Wlislocki, cf. DER).

gútă, s.f. - (med.) Apoplexie, paralizie, dambla: "Du-te-n sărăcie, mută, / C-or muri boii de gută" (Bilțiu, 2006: 75). - Lat. gutta "picătură, lacrimă; bucățică" (Scriban; Pușcariu, DA, cf. DER; DEX, MDA).

gutấi, (gutui), s.m. - (bot.) Pom fructifer cu fruncte galbene, mari, acoperite cu puf și cu miezul tare (Cydonia oblonga). În Maramureș: mere gutâi, mere gutâie, mai rar gutui. Forma gutui e specifică în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei; gutin - în Transilvania, gutân - în Banat. "Mere roșii și gutâie, / Să mănânci, să te mângâie" (Ștețco, 1990: 209); "Blem, mândrule, la fețâie / Să mâncăm mere gutâie" (Țiplea, 1906: 480). ■ (med.) Ceaiul din fructe se folosește contra tusei și răgușelii; din semințe se prepară "apă de ochi" (Butură, 1979). - Et. nec. (DEX); lat. cotoneus “gutui”, prin intermediul *cottaneus (< cottana "smochină") (Șăineanu; Graur, Rosetti, Cipariu, Meyer, Pascu, DA, cf. DER; MDA); cf. germ. Quitte "gutuie" (Țurcanu). Cuv. rom. > ucr. guteja, rus. gutej (DER).

guz, guzi, (guj, guzgan), s.m. - (reg.) Nume dat unor animale rozătoare (mari): șobolan, cârtiță. Guji de pământ = șobolan de mină, socotiți "protectori ai minelor": "Gujii-s un fel de șoareci mai mari, șobolani. Aceia anunță surpările. Dar nu toți, numa care-s de pământ, care-s căței de pământ" (Bilțiu, 1999: 120; Oncești). ■ (onom.) Guzu, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN, 2007). - Din magh. güzü "șoarece de câmp" (Scriban; Cihac, Philippide, DA, cf. DER; DEX, MDA).