Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera F

 

facắu, adj. - v. focău.

fáce, fac, (fa), vb. tranz. - În expr. a face pe cineva = a arunca vrăji; a vrăji. - Lat. facere “a face, a înfăptui” (Șăineanu, DER, DEX, MDA).

fachíol, s.n. - (reg.) Stofă de lână străvezie; voal (D. Pop, 1978). Utilizat de femei cu rol de basma (de culoare albă) sau în semn de doliu (de culoare neagră). - Din magh. fátyol "văl, voal" (Cihac, Galdi, DA, cf. DER; Șăineanu, Scriban, MDA) < ven. faciol, faziol "pânză de in" < it. fazza "față" (Scriban).

fachíuș, s.n. - v. fătiușe.

fágure, faguri, s.m. - Scânduri care se pun din loc în loc între obezi și care despart cupele (la morile de apă); aripi. - Lat. favulus "fagure" < lat. favus (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

fáin, -ă, faini, -e, adj. - (reg.) Frumos, minunat: "Este-o floare faină, fără nume, / O floare mândră și aleasă" (Ștețco, 1990: 6). - Din germ. fein "delicat, distins" (Borcea, Tiktin, DA, Galdi, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

fáită, s.n. - v. fate.

falcắu, adj. - (reg.) (ref. la cai) Iute, ager, precum șoimul; cu mențiunea falcău "șoim" (Antologie, 1980). - Din germ. Falke "șoim; (fig.) privire ascuțită" (Țurcanu).

falț, falțuri, s.n. - (reg.) 1. Încrețitură, cută. 2. Tăietură executată pe cantul scândurii pentru a permite îmbinarea. - Din germ. Falz(eisen) "îndoitură, cută" (DA, DER, DEX, MDA).

fapt, s.n. - (înv.) 1. Făptură, ființă, creatură. 2. Întrebuințat în descântece cu sensul de "charme" (Papahagi, 1925). 3. (mag.) Farmec, vrajă (pl. făpturi): "S-o tâlnit cu fapt de vânt, / Fapt din câmp, / Fapt pus, / Fapt adus, / Fapt suflat, / Fapt țâpat, / Fapt de moroi, / Fapt de strâgoi" (Papahagi, 1925: 285). - Lat. factum "fapt, acțiune, lucrare, lucru" (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

fárbă, farbe, fărburi, s.f. - (reg.) Culoare, vopsea. Termen specific subdialectului bănățean (Tratat, 1984). ■ În societatea tradițională maramureșeană, femeile vopseau cergile (și, în general, țesăturile) cu pigmenți / coloranți obținuți din plante. Abia în secolul XX au apărut coloranții sintetici. Culoarea galbenă se obține din coajă de alun, coajă de nuc, păducel, salcie, frunză de urzică, frunze de măr sălbatic, flori de sânzâiene, flori de soc, flori de sunătoare etc. Culoarea neagră se obține din scoarță de nuc, arin roșu, păducel, stejar. Verdele se obține din brândușă, sunătoare, țâța-caprei. Culoarea maro se obține din frunze maronii de ceapă, fructe de trandafir sălbatic. Vișiniu / roșu se obține din fructe de afin, fructe de soc. Se fixează cu oțet de mere sau pere pădurețe sau zer de lapte. Aceeași plantă dă mai multe culori în funcție de tehnica folosită la vopsire sau perioada recoltării (Memoria, 2001: 53-54). - Din germ. Farbe "culoare, vopsea" (Trans., sec. XVII) (Scriban, DER, DLRM, DEX, MDA).

farș, s.n. - (reg.; gastr.) Umplutură din carne tocată, orez, pâine, zarzavat etc.: "Îi făcut farșu cu rișcaș, cu orez sau cu pâne" (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). - Et. nec.

fáte, fătii, (fatie, facie, faită), s.f. - (reg.) 1. Așchii, surcele (de regulă din lemn rășinos) pentru aprins focul (ALRRM, 1971: 290). 2. Așchii lungi cioplite de pe trunchi de mesteacăn, folosite la iluminat (Bilțiu, 2001): "Moșu' să vedera cu fait'e, cum o fo timpurile p-atunci, cu găteje" (Bilțiu, 2002: 328; Urminiș). 3. (în var. fat'ie) Picături de rășină sau bucăți rășinoase arzânde sau luminoase (Papahagi, 1925). 4. Tulpină de cânepă topită rămasă după melițat (Memoria, 2004). 5. Torță, faclă: "Ca armă de apărare contra fiarelor se întrebuințează pușca, iar în cazuri urgente tăciunele aprins sau facea. Acest obiect numit și faci sau fat'e se pregătește dintr-un lemn de buhaș lung de 4 m, crăpat la un capăt, iar în crăpătură se pune iască sau văcălie, un burete. Facia o țin deasupra focului, iar în caz de primejdie, fiind foarte uscată, de abia o atingi de foc și se aprinde. Ieșind cu ea afară, dat fiind curentul de aer ce se naște când e purtată în fugă, se formează scântei, care provoacă spaima animalelor sălbatice. Este instrumentul cel mai primitiv de apărare contra fiarelor" (Morariu, 1937: 176). - Lat. fac(u)la "făclie mică" (Felecan, 2011: 270); var. a lui fachie, făclie (< lat. facula < lat. fax, facis "torță, făclie").

fáur, fauri, s.m. - (înv.) Fierar, potcovar, lăcătuș. ■ (top.) Vârful faurului, deal în Slătioara (Vișovan, 2005). ■ (onom.) Faur, nume de familie (290 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Lat. faber, fabrum "lucrător, meșter" (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

făcătúră, făcături, s.f. - (mag.) Fermecătură, vrajă; boboană, măietură: "Se presupune că, în trecut, cuvântul «descântec» avea un sens mai restrâns, existând și antonimul său «încântec» (făcătură, fermecătură, vrajă ș.a.)"; "Desemna efectuarea propriu-zisă a practicii magice cu sensul de a modifica o stare de lucruri dată" (Acta Musei, 2002: 155). - Din face (< lat. facere) + suf. -ătură (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

făcắu, adj. - v. facău.

făgădáș, făgădașuri, (făgadă), s.n. - (reg.) Promisiune, angajament, obligație: "Făgădașu-i datorie / La omu' de omenie" (Lenghel,1979: 214). - Din magh. fogadás (DLRM, MDA).

făgădắu, făgădauă, (fogodău, fogădău), s.n. - (reg.) Cârciumă la drum de țară, unde călătorul poate înnopta; han. (Trans., Maram.). - Din magh. fogadó "han" (DA, Galdi, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

făgădí, făgădesc, vb. tranz. - (dial.) A făgădui, a promite. - Var. a lui făgădui (< magh. fogadni "a promite") (Șăineanu, Scriban, DA, DEX, MDA).

făgădít, -ă, făgădiți, -te, adj. - (dial.) Făgăduit, promis. - Var. a lui făgăduit (< făgădui).

făiníță, făinițe, s.f. - Orificiu prin care curge făina în covată (ALR, 1956: 175). - Din făină (< lat. farina) + suf. -iță.

făitáș, s.n. - v. foitaș.

fălțuí, fălțuiesc, vb. tranz. - A executa un falț la scânduri sau șindrile, pentru a permite îmbinarea lor. - Din germ. falzen "a fălțui, a îndoi" (< germ. falz "îndoitură de coală") (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

fălțuít, -ă, fălțuiți, -te, adj. - Cu falț. - Din fălțui (DEX, MDA).

fără, adv. - (reg.; înv.) Numai, decât: "Apoi fără aicea o perit vara tătarii" (Papahagi, 1925: 312; Borșa). - Lat. foras "afară" (Scriban, Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA) < *fora, fores "ușă" (Scriban).

fărălí, fărălesc, vb. tranz. - (reg.) A spăla haine, a le bate cu maiul: "...Am văzut-o [pe Fata Pădurii] fărălind cămeși în valea Merțișorului. O lăut cămăși lângă hăitaș..." (Bilțiu, 1999: 231; Budești). - Et. nec.

fărâmá, fărâm, (fărma), vb. tranz., refl. - (pop.) A (se) sfărâma, a (se) zdrobi. - Din fărâmă "fragment" (Șăineanu; Pușcariu, Giuglea, Philippide, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).

fărấmă, fărâme, (fărâmătură), s.f. - Bucată, rămășiță, miez (de pâine). ■ (onom.) Farâmă, Fârâmă, Făramă, Farama, Fărâmă, Faramă, Fărâma, Fărăma, Farâma, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Cf. alb. thërrime (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. thërrime, din i.-e. *k'er- "a vătăma; a se sparge, a se sfărâma" (Russu, 1970).

fărâmitúră, fărâmituri, s.f. - Fărâmă (de pâine). - Var. a lui fărâmătură (< fărâmă + suf. -tură, DEX, MDA).

fărcășeán, -ă, fărcășeni, -e, (fărcășan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Fărcașa. 2. (Locuitor) din Fărcașa. ■ (onom.) Fărcășan, Farcasan, Fărcășanu, nume de familie (29 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Fărcașa + suf. -ean.

fărcășeáncă, fărcășence, s.f. - Femeie originară din localitatea Fărcașa. Locuitoare din Fărcașa. - Din fărcășean + suf. -că.

fărmát, -ă, fărmați, -te, adj. - Zdrobit, spart, distrus: "Și cum l-a tot dus așa, tot s-a fărmat, tot s-a zgâriat, s-a înțepat" (Bilțiu, 1999: 191). - Var. a lui fărâmat (< fărâma) (MDA).

fărșón, fărșonuri, s.n. - (reg.) Petrecere cu mâncare și băutură (Memoria, 2004). În Maramureșul din dreapta Tisei e atestat termenul fârșan "veselie" (DRT). În Transilvania circulă fărșang "carnaval". - Din magh. farsang "carnaval" (MDA, pentru var. fărșang), germ. Fasching "carnaval" (DA, Galdi, cf. DER).

fărtái, s.n. - v. fârtai ("unitate de măsură").

fărtát, s.m. - v. fârtat ("frate de cruce").

fărtăluí, fărtăluiesc, (fortălui, fortui), vb. tranz., refl. - A (se) da la o parte: "Io m-am fărtăluit mai la o parte, să poată tre' carul" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 151). - Din magh. fartolni "a aluneca cu partea dinapoi într-o parte" (Cihac, cf. DER; MDA).

făt, feți, s.m. - 1. Copil, prunc. (pop.) Fătul meu (fătu' mnieu), formulă de adresare generică utilizată frecvent în Maramureș de adulți sau bătrâni persoanelor mai tinere, indiferent dacă există sau nu un grad de rudenie: "- Măieran ales pe masă, / Maică, drăguțu mă lasă. / - Lasă-l și tu, fătu' meu" (Bilțiu, 2006: 159). ■ (mit.) Făt Frumos, erou din basmele românești. 2. (bis.) Crâsnic, paraclisier, țârcovnic: "Nu te teme și nu avea grijă de mine, nici de banii bisericii că sunt curatori și este făt" (Bilțiu, 1999: 414). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). ■ (onom.) Făt, Fătu, Fătul, nume de familie frecvent în zona Dănești, Șișești, Șurdești (579 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Lat. fetus "rod, mlădiță, vlăstar, copil" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX).

fătăciúne, fătăciuni, s.f. - (înv.) 1. Loc unde fată vacile pe imaș. ■ (top.) La fătăciune, fânațe în Larga (Vișovan, 2008: 151). 2. Organul genital al animalelor (de sex feminin). - Din făta "a naște" (< lat. fetare) + suf. -ăciune (Șăineanu, MDA).

fătiér, fătieri, s.n. - (reg.) Torță, făclie. "În seara zilei de 24 iunie a fiecărui an, feciorii și copiii, dar și fetele, învârt dea¬su¬pra capului făclii. Făclia este făcută cu câteva zile înainte, dintr-un par uscat care se crapă la un capăt în patru sau în opt și în mijlocul căruia se pune rășină culeasă de pe molizi și brazi. Pentru a se aprinde repede, se pun surcele uscate și câlți. După ce făcliile au ars, se pun în straturi cu zarzavaturi sau între șirurile de cartofi, pentru a fi ferite de dău¬nători. Și tot acum, fetele strâng flori de sânzâiene, iar noaptea, în locuri neștiute de nimeni, se îmbăiază goale, în apa Repezii, a Vișeului și a Țâslei" (Mihali, Timiș, 2007). În trecut, această sărbătoare era răspândită în mai multe comunități din Ma¬ra¬mureș - Borșa, Vișeu, Moisei, Săcel, Budești: "De Sân-Zâiene (...) fac făt’ieri pă dealuri, pă imașuri, păntru marhă; le țîn în mână și le învârtea, ca și cum învârtesc steagul" (Papahagi, 1925: 322; Săcel). - Din făt'ie, fat'e "făclie" (< lat. fac(u)la) + suf. -ar (> -er) (Frățilă).

fătiúșe, (fachiuș, făchiuș), s.n. - (reg.) Unealtă de lemn utilizată de olari pentru modelarea lutului crud: "Unealta cu care se formează oalele (crude) se cheamă fătiușe; așa-i spun și olarii din Vama sau din Ieud" (Iuliu Pop, 1970). - Din fate, fătie "așchie" + suf. -uș(e).

fătoáncă, fătoance, s.f. - Fată voinică, robustă, bine făcută. - Din fată + suf. -oancă. fățoáie, s.f. - Față de masă. (Maram.). - Din față (< lat. facia) + suf. -oaie (MDA).

fățós, -oásă, fățoși, -oase, adj. - Frumos la față, arătos, chipeș. - Din față + suf. -os (DLRM, MDA).

fățuí, fățuiesc, vb. tranz. - A netezi suprafața lemnului prin cioplire. - Din față + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

făurár, s.m. - (pop.) Luna februarie: "Fost-o și tata morar / În luna lui făurar" (Bârlea, 1924, II: 292); "Și voiu ave a face în luna lu' făurar 11 dzile întunericu mare" (Codicele de la Ieud, 1630). - Lat. febr(u)arius (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA), de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).

făureșteán, -ă, făureșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Făurești. 2. (Locuitor) din Făurești. - Din n. top. Făurești + suf. -ean.

făureșteáncă, făureștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Făurești. Locuitoare din Făurești. - Din făureștean + suf. -că.

fânáță, fânațe, (fâneață), s.f. - Teren pe care crește iarba pentru fân: "Mă luai, luai, / De joi dimineață / Jos, cătă fânață" (Calendar, 1980: 7). ■ (top.) Fânațe, sat aparținând de com. Cernești (zona Lăpuș). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Var. a lui fâneață (< fân + suf. -eață) (Scriban, DLRM, DEX).

fânățeán, -ă, fânățeni, -e, (fănățean, fânățian), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Fânațe. 2. (Locuitor) din Fânațe. ■ (onom.) Fănățan, Fânățan, Fănățeanu, Fânățianu, nume de familie (226 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Fânațe + suf. -ean.

fânățeáncă, fânățence, (fănățeancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Fânațe. Locuitoare din Fânațe. - Din fânățean + suf. -că.

fântâní, vb. intranz. - A curge ca dintr-o fântână: "Să izvora', cum izvorăsc izvoarele, / Să fântânea', cum fântânesc fântânile" (Papahagi, 1925: 284). - Din fântână (< lat. fontana). fârcitură, s.f. - v. furcitură ("căpiță de fân").

fârfăít, -ă, fârfăiți, -te, adj. - (reg.) Urât (Papahagi, 1925). Fără nicio valoare (Antologie, 1980). - Din fârfâi (< forfăi "a forfoti, a face treabă de mântuială") (MDA).

fârtái, fârtaie, (fărtai), s.n. - (reg.) 1. Măsură de capacitate pentru lichide, echivalent cu un sfert de litru: "Crâșmăriță fostu-ț-ai, / Fârtaiu nu l-ai împlut" (Papahagi, 1925: 232). 2. Unitate de măsură pentru terenuri, echivalent cu 1.700 m: "Patru fârtai (de pământ) fac o holdă" (ALRRM, 1971: 410). - Din magh. fertály (Bud, 1908; Scriban, DEX, MDA) < germ. Viertel "sfert" (Scriban).

fârtát, fârtați, (fărtat), s.m. - 1. Frate de cruce; prieteni legați prin jurământ până la moarte. 2. Prieten, tovarăș, ortac. În Maramureș, cel mai frecvent are sensul de "membru al unei cete de păcurari". "Păcurarii împreună formează o ceată sau o confrerie de feciori" (Latiș, 1993). Păcurarii devin fârtați "înainte de urcatul la munte, dar după ruptu' sterpelor", prin prestarea unui jurământ "prin care se obligă reciproc să păstreze secretul stânii" (Latiș, 1993). "După ce i-a mai trecut lui Pintea supărarea de moartea lui Racolța, și-a căutat iar fârtații, haiducii" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 217). - Lat. *frătat (< frate + suf. -at) (Scriban, Pușcariu, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. fertát (Bakos, 1982).

fârtățíe, fârtății, (fărtăție), s.f. - (înv.) Formă de înfrățire a două persoane sau două familii, între care nu există legătură de rudenie; frăție de cruce; înfrățire. Ocaziile ceremoniale în care se realiza cuprinderea de fârtați erau nunțile, ospețele de botez, în ziua de Paști, Crăciun, Rusalii sau la diferite clăci care se organizau în cursul unui an. Obiceiul s-a păstrat în satele din Chioar și Lăpuș. - Din fârtat + suf. -ie (MDA).

fâșcăí, fâșcăiesc, (fâscăi, fuscăi, fiscoi), vb. intranz. - A fluiera: "Și le-aș fâșcăi din gură" (Papahagi, 1925: 222). - Et. nec. (MDA); din fâș "cuvânt care exprima șuieratul sau fluieratul" (onomatopee) (DLRM, DER).

fấță, fâțe, (fârță), s.f. - 1. Copil neastâmpărat. 2. Femeie plimbăreață. ■ (onom.) Fârța, poreclă în Tăuții Măgherăuș ("femeie care se fâțâia mult") (Crâncău, 2011). - Der. regr. din (a se) fâțâi (Scriban, DEX, MDA).

fâțâí, fâțâiesc, (fâțăi), vb. refl. - A se agita, a nu avea stare, astâmpăr. - Din fâț "cuvânt care imită o mișcare continuă" (formă onomatopeică) (DEX, MDA).

fâțâít, -ă, fâțâiți, -te, adj. - Agitat. - Din fâțâi (DEX, MDA).

fédăr, s.n. - v. feder.

fedeléș, fedeleșuri, s.n. - Vas de lemn, acoperit, pentru transportat lapte (Rohia). - Din magh. fedeles "cu capac" (Scriban, Șăineanu, DER, DEX, MDA) < fedel "cuvertură" (DA, Galdi, cf. DER).

féder, (fedăr, feidăr), s.n. - (reg.) Arc din sârmă de oțel, folosit la scaune sau canapele (tapițate): "Scaun de acela, cu fedăr" (Bilțiu, 1999: 374; Berbești). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei sub forma feidăr, cu același sens (DRT). - Din germ. Feder "amortizor, arc, resort" (Țurcanu, DEX, MDA).

fedéu, fedeauă, (fideu, fedău), s.n. - (reg.) Capac (de lut ars, lemn sau tablă) pentru oale (ALRRM, 1971: 304): "Nevasta, după ce o golit oala de lut, o pus pe ea fedeul..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 237). - Din magh. fedél, fedõ "capac" (MDA).

feísă, feise, s.f. - (reg.) Secure lată, folosită la cioplitul lemnelor groase (Antologie, 1980). - Din magh. fejsze "topor, secure".

félcer, felceri, s.m. - (reg.) Asistent medical (în Trans. și Maram.). - Din germ. Feldscherer "sanitar de front" (Șăineanu, 1929; Țurcanu, 2005), prin intermediul magh. felcser (Scriban; Candrea, DA, Galdi, cf. DER; DEX).

félder, feldere, s.n. - (reg.) Unitate de măsură pentru cereale. "Un felder are 22 l" (Mara); "un felder are 32 l" (Giulești) (ALRRM, 1971: 419); "Cu grâu roșu vânturat, / Cu feldința măsurat" (Calendar, 1980: 8). - Din săs. fyrdel (DEX, MDA).

féle, s.f. - (reg.) Măsură de capacitate pentru lichide, egală cu o jumătate de litru. ■ (onom.) Fele, nume de familie în Maramureș. - Din magh. fel "jumătate" (Scriban, DEX, MDA). felelí, vb. intranz. - v. felelui.

felelíță, felelițe, s.f. - (reg.) Bucată dintr-o cârpă; fâșie (Hotea, 2006). - Probabil din ferfeliță "zdreanță".

feleluí, feleluiesc, (feleli), vb. intranz. - (reg.) A răspunde (cuiva), a comenta: "Cine ști' poate citi, / La dor a felelui" (Calendar, 1980: 62). - Din magh. felelni "a răspunde" (Scriban, MDA).

felezéu, felezee, s.n. - (reg.) Mătură cu care se strânge pleava de la vânturatul grâului. ■ (onom.) Felezeu, nume de familie în Maramureș. - Din magh. fõlõzõ "care mătură" (MDA), magh. felezõ "mătură" (Tiktin, DA, cf. DER).

fércheș, -ă, fercheși, -e, adj. - (reg.) (ref. la oameni) Elegant, dichisit, gătit. - Et. nec. (DEX, MDA); din magh. fehérkés "albicios" (Drăganu, cf. DER); din magh. felékes "elegant" (Scriban).

ferchezuí, ferchezuiesc, vb. tranz., refl. - (reg.) A (se) găti, a (se) aranja, a (se) dichisi. - Et. nec. (MDA); cf. fercheș (DER, DEX); din magh. ferkendözni "a sulemeni" (Scriban, Șăineanu).

ferchezuít, -ă, ferchezuiți, -te, adj. - (reg.) Aranjat, dichisit. - Din ferchezui (DEX, MDA).

feredéu, feredeie, feredeauă, s.n. - (reg.) 1. Baie, îmbăiere. 2. Baie (cadă; stațiune). ■ (top.) Feredeauă, stațiune balneară de interes local ce funcționa în perioada interbelică în apropiere de loc. Văleni (com. Călinești), cu drum de acces din Valea Morii, pe un drum forestier. Apa de la patru izvoare de apă minerală era captată și utilizată sub formă de băi calde pentru afecțiuni reumatice; La feredeauă, băi vechi în Bârsana (Vișovan, 2005). 3. Baltă, lac: "Și ptică pticuri din ele / Și să face-un feredeu / Să se scalde Dumnezău" (Calendar, 1980: 7). - Din magh. fürdõ "baie", prin intermediul unei dial. feredõ (Scriban, Șăineanu, Cihac, DEX, MDA).

ferestár, ferestari, s.m. - Geamgiu; care pune geamuri la ferestre (Papahagi, 1925): "Și dințî la dințălari / Și ochi la ferestari" (Papahagi, 1925: 223; Glod); "Am chemat ferestaru' să-mi puie doi pui de oiagă în fereastră" (Crâncău, 2013). - Din fereastă (< lat. fenestra) + suf. -ar.

fereșteán, -ă, fereșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ferești. 2. (Locuitor) din Ferești. ■ (onom.) Fereștean, Ferestian, nume de familie (166 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Ferești + suf. -ean.

fereșteáncă, fereștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Ferești. Locuitoare din Ferești. - Din fereștean + suf. -că.

ferhóng, ferhonguri, (firhong, filhong), s.n. - (reg.) Perdea în fereastră: "Și cum s-o uitat pe fereastră pe lângă ferhong, a văzut în casă un fecior" (Bilțiu, 1999: 386). - Din germ. Vorhang "perdea, draperie, cortină".

fericeán, -ă, fericeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Fericea. 2. (Locuitor) din Fericea. ■ (onom.) Fericean, Ferician, nume de familie (150 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Fericea + suf. -ean.

fericeáncă, fericence, s.f. - Femeie originară din localitatea Fericea. Locuitoare din Fericea. - Din fericean + suf. -că.

fermecătóare, s.f. - (mag.) Vrăjitoare; bosorcaie. - Din fermeca (< farmec) + suf. -ătoare (DEX, MDA).

fersigán, -ă, fersigani, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Fersig. 2. (Locuitor) din Fersig. ■ (onom.) Fersigan, nume de familie (6 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Fersig + suf. -an.

fersigáncă, fersigance, s.f. - Femeie originară din localitatea Fersig. Locuitoare din Fersig. - Din fersigan + suf. -că.

ferțăluí, vb. tranz. - v. firțălui.

fest, adv. - (reg.) Mereu, tot timpul. - Din germ. fest "cu fermitate; permanent".

féstung, festunguri, s.n. - (reg.; înv.; mil.) 1. Cetate întărită, cazemată. 2. Temniță, închisoare: "Cum l-o prins, în lanț l-o pus / Și la festunguri l-o dus" (Țiplea, 1906: 420). - Din germ. Festung "fortăreață, cetate" (Frățilă, 2000: 46; MDA).

feștánie, s.f. - v. sfeștanie.

feșteálă, feșteli, s.f. - Vopsea. - Din fești + suf. -eală (MDA).

feștí, feștesc, vb. tranz. - (reg.) 1. A vopsi, a zugrăvi. 2. (fig.) În expr. a o fești = a o încurca. - Cf. magh. festeni "a vopsi" (Scriban, MDA).

feștílă, feștile, s.f. -1. Fitil (de lumânare, lampă, opaiț). 2. Lumânare. ■ (onom.) Feștilă, nume de familie în Maramureș. - Din sl. svěštilo "lampă" (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

feștít, -ă, feștiți, -te, adj. - Vopsit, zugrăvit; fărbuit. - Din fești (MDA).

fetencắu, fetencăi, s.m. - Bărbat cu apucături femeiești (Grad, 2000). - Posibil var. a lui flinticău, fitincău, cu ușoară deviere de sens.

fetí, vb. intranz. - A fi fecioară: "Măritată bine-a si, / Da-i mai bine a feti" (Memoria, 2001: 111). - Din fată (DEX, MDA).

fetíe, s.f. - Feciorie, virginitate. - Din fată + suf. -ie (DEX, MDA).

fețíe, (fețâie, fățâie), s.f. - Fața unui deal care aproape toată ziua e în bătaia soarelui și prin urmare e loc acomodat pentru sădirea pomilor (Țiplea, 1906). - Din față (< lat. pop. facia) + suf. -ie (MDA).

fidéu, s.n. - v. fedeu ("capac").

fiecé, (fieșce), pron. și adj. nehot. - (pop.) Fitece, nimic. - Din fie + ce (DEX, MDA).

fíler, fileri, s.m. - (reg.; mil.) 1. Sergent (în armata austriacă). 2. Comandant: "Câți îs fileri și căprari, / Drăguțu mi-i lingurar" (Țiplea, 1906: 492). - Din germ. Führer "conducător, comandant" (Țiplea).

filigoríe, filigorii, s.f. - (reg.) Pavilion, chioșc, cerdac. Foișor construit în fața intrării, la casă, cu acoperiș separat, în două ape, prin extensia tindei (Șainelic, 1986). ■ (top.) La filigorie, fânațe în Dragomirești (Vișovan, 2005). - Din magh. filegória (Cihac, DA, cf. DER; MDA).

fínje, finji, s.f. - (reg.) Cană din tablă (emailată) pentru lichide. - Origine incertă.

finlandéză, finlandeze, s.f. - (reg.) Cabană forestieră: "La pădure se lucra toată săptămâna; cei de departe coborau de la munte la 2-3 luni. Butinarii dormeau în cabane numite finlandeze; focul era la mijloc, iar paturile erau așezate radial, pentru a se putea încălzi mai ușor și pentru a-și usca hainele pe timp de iarnă" (Horj, 2007). - Cf. finlandez, -ă (< fr. finlandais, it. finlandese).

finteușeán, -ă, finteușeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Finteuș. 2. (Locuitor) din Finteuș. ■ (onom.) Finteușan, nume de familie (107 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). În Maramureș sunt două localități cu acest nume: Finteușu Mare și Finteușu Mic. - Din n. top. Finteuș + suf. -ean.

finteușeáncă, finteușence, s.f. - Femeie originară din localitatea Finteuș. Locuitoare din Finteuș. - Din finteușean + suf. -că.

finticắu, adj. - v. fitincău.

fióc, fiocuri, s.n. - (reg.) Lădiță; sertar (de masă, de dulap). - Din magh. fiók "sertar" (MDA).

fir, fire, s.n. - (în expr.) În firu-n dinte = țesătură rară, din care rezultă pânză de calitate inferioară (Bilțiu): "Câte-o fost femei cuminte / Tăte ne-o ieșit-nainte / Cu spăcele-n firu-n dinte" (Bilțiu, 2002: 122; Corni). - Lat. filum "fir" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, Philippide, DA, cf. DER; DEX).

fircălí, fircălesc, (fircălui), vb. tranz. - 1. A mâzgăli (cu creionul, pe hârtie). 2. A scrie urât. - Din magh. firkél "a mâzgăli" (Tamás, cf. Frățilă).

fircălít, -ă, fircăliți, -te, adj. - (reg.) Scris dezordonat. - Din fircăli.

firíz, firezuri, s.n. (firez). - (reg.) Ferăstrău de mână: "Eu îmi iau și firezu, / Și barda și sfredelu" (Papahagi, 1925: 339). - Din magh. fűrész "ferăstrău" (< germ. Führsäge) (Scriban, DEX, MDA).

firizeán, -ă, firizeni, -e, (firizan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Firiza. 2. (Locuitor) din Firiza. ■ (onom.) Firizan, Firisan, nume de familie (71 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Firiza + suf. -ean.

firizeáncă, firizence, (firizancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Firiza. Locuitoare din Firiza. - Din firizean + suf. -că.

firhóng, s.n. - v. ferhong ("perdea").

firispór, s.n. - (reg.) 1. Rumeguș. 2. Mătreață. - Din magh. fűrészpor "rumeguș".

firțălí, firțălesc, (ferțăli, ferțălui), vb. tranz. - (reg.) A coase (provizoriu), a tivi; a însăila. - Din magh. fercel "a tivi" (Tamás, cf. Frățilă).

firuí, firuiesc, vb. tranz. - A face fir, a toarce: "Numai fata gazda-i / Pă firu ce firuiază / Cu ochiții lăcrimează" (Antologie, 1980: 66). - Din fir (< lat. filum) + suf. -ui (MDA).

fiscárăș, fiscarăși, (fișcarăș, fiscuș), s.m. - (reg.; arh.) Avocat (Bârlea, 1924; ALR, 1965: 989; ALRRM, 1973: 740; Lenghel, 1979): "Unde fac diliș domnii / Și legiuiri fiscarășii" (Bârlea, 1924, II: 20); “Și atunci o init Șandor, care o fost fiscarăș la Bancă și o șădzut în curte vo patru ai..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 155) (în Budești, Giulești, Berbești, Rona, Bârsana, Petrova, Ieud și în Maramureșul din dreapta Tisei). ■ (onom.) Fiscușan, nume de familie (16 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Fiscaleș ("avocatu"), poreclă în Poienile de sub Munte. - Et. nec. (MDA).

fiscoí, vb. intranz. - v. fâșcăi ("a fluiera").

fiscóș, s.m. - Care aparține statului; fiscal. ■ (top.) Fiscoșul, pădure domnească în Boiereni, ce ținea de fisc (Vișovan, 2008); Fiscușasca, pădure în Cufoaia (idem). - Din fisc + suf. -oș.

fisculáș, s.n. - (top.) Zonă periferică a orașului Baia Mare, care cuprinde satele din bazinul minier băimărean (Șurdești, Plopiș, Cetățele, Bontăieni, Șișești, Dănești etc.), "fost domeniu crăiesc al minelor de aur" (Stoica, Pop, 1984; Șainelic, 1986). - Din fisc (cf. germ. Fiskus "fisc" și fiskalisch "fiscal") + suf. -ulaș.

fiscúș, s.m. - v. fiscarăș ("avocat").

fisolgabír, fisolgabiri, s.m. - (arh.) Căpetenie administrativă a unei regiuni din Transilvania. - Din magh. föszolgabiró; "astăzi dispărut din limbă; în sec. XVI (1593), cuvântul a fost notat într-un text maramureșean" (Gheție, 1974: 283).

fistắu, fistăi, s.n. - (reg.; min.) Ciocan încovoiat, folosit în mină pentru spart roca (Șainelic, 1986). - Din germ. Fäustel "baros, ciocan de miner sau pietrar" (Cihac, cf. DER; MDA), prin intermediul magh. fustély (DER).

fișcárăș, s.m. - v. fiscárăș ("avocat").

fișcăí, fișcăiesc, (flișcăi), vb. intranz. - (reg.) A șuiera, a fluiera: "Apoi, când s-o băgat în pădure, unu' o fișcăit din cela vârv..." (Papahagi, 1925: 311; Borșa). (Maram.). - Din fișcă (MDA); var. a lui flișcăi (< flișcă "fluier").

fișpán, s.m. - v. șpan ("viceguvernator").

fitắu, s.n. - (reg.) 1. Bumbac (de regulă colorat) utilizat la ornarea cămășilor (D. Pop, 1978). 2. Legături (de ață colorată) împletite în trei zițe făcute guși (Papahagi, 1925): "...cu fitău, ș-apoi în vârvu steagului cu țurgălăi" (Papahagi, 1925: 318). (Trans., Maram.). - Din magh. fejto (MDA).

fitéu, fiteie, fiteauă, (fit'eu), s.n. - Sobă de metal, de regulă prevăzută cu cuptor (Trans., Maram., Oaș). - Posibil din magh. fűt "a încălzi".

fitincắu, fitincăi, (flitincău, finticău), s.m. - (reg.) 1. Muieratic: "Lunatecu-i finticău; nu se căsătorește în veci" (Bilțiu, 1999: 48). 2. Hermafrodit. 3. Fecior bătrân, tomnatic (în zona Codru). - Et. nec. (MDA).

flașcotíță, s.f. - v. fleșteriță ("lapoviță").

fleáncă, s.f. - (pop.) Gură; gură-rea. - Et. nec (DEX, MDA); din a flencăni, a fleoncăni (Scriban).

fleándură, flenduri, (fleandră), s.f. - 1. Haină ruptă, zdreanță. 2. Prostituată; femeie ușoară: "M-o făcut curvă și fleandură și-n tăte felurile" (Memoria, 2014: 147; Oarța de Sus). - Cf. săs. flander "zdrențuros" (Șăineanu, DEX, MDA).

fleáșcă, (fleșcăială), s.f. - 1. Zăpadă amestecată cu apă; lapoviță. 2. Ud leoarcă. - Cf. fleașc (onomatopee) (DEX, MDA).

flendurí, flenduresc, vb. tranz, refl. - A (se) rupe, a (se) zdrențui, a (se) sfâșia. - Din fleandură.

flendurít, -ă, flenduriți, -te, adj. - Zdrențuit. - Din flenduri.

fleșcăí, fleșcăiesc, vb. refl. - 1. A se face fleașcă, a se uda. 2. A se muia, a se lăsa. - Din fleașc + suf. -ăi (DEX, MDA); din fleașcă (Scriban).

fleșcăít, -ă, adj. - 1. Ud, muiat. 2. Moleșit. - Din fleșcăi (DEX, MDA).

fleșteríță, (flașcotiță), s.f. - Lapoviță; ploaie amestecată cu ninsoare; sloată (ALRRM, 1973: 666). - Var. a lui fleșcăriță (< fleșcărie, fleșcăială) sau din fleșteri "a se ofili, a se muia".

flíntă, flinte, s.f. - (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: "Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă" (A. Radu, 1941: 12). ■ (onom.) Flinta, Flintas, nume de familie în Maramureș; Flintaru, poreclă în Moisei (Coman, 2004). - Din magh. flinta (< germ. Flinte < vgerm. flins "cremene", cu care luau foc puștile vechi) (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX).

flíșcă, s.f. - Fluier mic. - Din fliș "sunetul produs de bici" (MDA).

flișcoáie, s.f. - Fluier. - Din flișcă + suf. -oaie (MDA).

fliștucá, vb. intranz. - (reg.; înv.) A dejuna, a mânca (Bârlea, 1924): "Numai toți o fliștucat, / Și cătă Baie-o plecat" (Bârlea, 1924: 14; Berbești). - Din germ. frühstücken "a lua micul dejun" (Țurcanu).

flit, flituri, s.n. - 1. Râtul porcului; bot. 2. Gură: "Taci din gură, că tăt în zdrențe ai zinit aici, și-amu îți umblă flitu" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 275). - Et. nec. (DEX, MDA).

flitincắu, s.m. - v. fitincău.

floc, floci, s.m. - Smoc (sau fir) de păr sau de lână. ■ (onom.) Floca, Flocia, nume de familie și supranume în Maramureș. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Lat. floccus "scamă de lână, păr" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

flocăí, flocăiesc, vb. tranz. - A jumuli de pene (Hotea, 2006). A smulge părul. - Din floc + suf. -ăi (Scriban, DEX, MDA).

flocós, -oásă, flocoși, -oase, adj. - Cu păr des, lung și moale. - Din floc + suf. -os (DEX, MDA).

flocoșél, flocoșele, (flocășel), s.f. - Agrișă; fructul agrișului (Rives uva-crispa), în formă de boabă verzuie, cu gust dulce-acrișor (ALR, 1961: 635). - Din flocos + suf. -el (DEX, MDA).

floncăí, floncăiesc, vb. intranz. - A vorbi fără rost (Grad, 2000; Săcel). - Comp. cu ucr. flinǐkati "a scânci" (Scriban); var. a lui flencăi, flencăni "a trăncăni" (< fleancă "gură") (MDA).

flosterí, flosteresc, (floșteri, flostări), vb. tranz. - (reg.) 1. A pava cu piatră. 2. A asfalta (în Maramureșul din dreapta Tisei). - Din germ. pflastern "a pava" (MDA).

flosterít, -ă, flosteriți, -te, (floșterit), adj. - (reg.) Pavat: "Drumu-i mare, flosterit" (Bârlea, 1924: 149). - Din flosteri (MDA).

flóșter, (floștăr, floaștăr), s.n. - (reg.) 1. Stradă, alee. 2. Drum principal într-o localitate. 3. Drum pavat. - Din germ. Pflaster "pavaj, caldarâm; gips, tencuială".

flúdără, s.f. - (reg.) 1. Canalul prin care curge apa la moară (Odobescu, 1973). 2. Stăvilar pe care se dă drumul la apă pentru a opri moara sau pentru a reduce debitul apei. (ALR, 1956: 152). (Maram.). ■ (top.) La fludăr, fânațe în Bogdan Vodă, Bârsana, Dragomirești, Săcel (Vișovan, 2005); La Fludără, loc de deviere a apei, pentru funcționarea morilor din localitate (Crâncău, 2011; Tăuții Măgherăuș). - Din germ. Fluder "canal de lemn, jgheab" (Odobescu, 1973), cf. germ. fludern "a plutări lemnul" (Țurcanu).

foáie, foi, s.f. - 1. Frunză. 2. Petală. 3. (gastr.) Pătură de aluat. - Lat. folia (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA) > gr. phyllon (Scriban).

foáită, foaite, s.f. - (reg.) Neam, sămânță, viță. În expr. a-i pieri foaita = a i se stinge neamul. - Din magh. fajta "soi, fel; specie" (Scurtu, 1966).

foále, s.n., pl. - 1. Dispozitiv alcătuit dintr-un burduf de piele și două mânere, folosit la suflarea aerului. 2. Sac primitiv făcut din pielea unor animale. 3. Pântece, burtă, stomac: "Dar atuncia noi, toți șase, / Pe foale ne așezasem" (Bilțiu, 2006: 128). - Lat. follis "foale (pentru foc); burduf; balon" (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

fóanchi, s.m. - v. fondi ("hingher").

foáș, s.n. - Viscol, zăpadă viscolită, troiene: "Și-apoi tra', măi ceteraș, / De-ai fi murit de foaș, / Astă iarnă-n Durgălaș" (Bilțiu, 2006: 98); "...Veneau vânturi de cele mari, foașuri, de nu știa de unde vin" (Bilțiu, 1999: Sarasău); "Prin preluca cu buhași / Unde-i vânt, unde-i foaș" (Lenghel, 1985: 212-214). Atestat cu același sens și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). ■ (onom.) Foaș, Foiaș, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). - Din magh. huvás "suflare" (MDA).

focát, -ă, focați, -te, adj. - Încins, fierbinte: "Când îi focată vatra destul, să trage jăraticul..." (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). - Din foc + suf. -at (MDA).

focărí, focăresc, (focăli), vb. tranz. - 1. A ațâța focul. 2. A întreține focul un timp îndelungat: "La Crăciun focăre tătă noaptea" (Faiciuc, 1998). - Din foc + suf. -ări.

focắu, (facău), adj. - (reg.) De culoare sură (ALR, 1956: 276). De culoare roșie ce bate spre galben. - Din magh. fakó "incolor, șters" (Scriban, MDA).

fodomént, fodomenturi, s.n. - (pop.) Fundament, temelie, fundație; mur (ALRRM, 1971: 247). În expr. neam de fodoment = neam cu vechime (Faiciuc, 1998). - Lat. fundamentum "temelie, fundament, bază" (Scriban, DEX).

fódor, fodori, fodore, s.n. - (reg.) Pliu, încrețitură, volan la mânecile cămășilor femeiești; bezer. ■ (onom.) Fodor, Fodoreanu, Fodoruț, Fodoruți, Fodoruțiu, nume de familie (367 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. fodor "pliu, cută; creț" (Scriban; DA, cf. DER; MDA).

fodorós, -oásă, fodoroși, -oase, adj. - (ref. la haine) Cu pliuri. - Din fodor + suf. -os.

fogáuă, (forgauă), s.f. - (reg.) Clește de fier. - Din magh. fogó "clește".

fogodár, fogodari, s.m. - (reg.) Cârciumar, birtaș. - Din magh. fogadós "hangiu", cu schimb de sufix -oș / -ar.

fogodắu, s.n. - v. făgădău ("cârciumă").

foitáș, foitașuri, (făitaș), s.n. - (reg.; min.) Material, de obicei lut, cu care se umple găurile, după ce s-a așezat în el explozibilul (Gh. Pop, 1971: 98). - Din magh. fojtás "înecare; astupare" (Cihac, DA cf. DER; MDA).

fóltoș, -ă, foltoși, -e, adj. - (reg.) Gras, cărnos. Prune foltoșe = renglote (Faiciuc, 1998). - Et. nec.

fóndi, (foanchi), s.m. - (reg.; înv.) Hingher (Țiplea, 1906; Papahagi, 1925): "Că de când m-am măritat, / Ca și fondi ți-ai îmblat" (Țiplea, 1906: 420). - Din germ. Hundefänger "hingher".

font, fonturi, s.n. - (reg.) 1. Unitate de măsură pentru cereale echivalent cu ½ kg (ALRRM, 1971: 419; Săpânța). 2. Cântar (ALRRM, 1973; Bârsana, Mara, Giulești). 3. Greutate de ½ kg utilizată la cântărirea cerealelor: "Fiarele-s de un fontuț / Le-a purta mândru răruț" (Bârlea, 1924, II: 60). ■ (onom.) Font, Fonta, Fontu, nume de familie (289 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Var. a lui funt (< germ. Pfund "livră") (Scriban; Țurcanu, 2005), magh. font, pol. funt (< lat. pondus "greutate la cântar") (Scriban).

fontălí, fontălesc, vb. tranz. - (reg.) A cântări, a măsura, a cumpăni. - Din font.

fontălít, -ă, fontăliți, -te, adj. - (reg.) Cântărit, măsurat: "Gura mea e fontălită, / Cu fontuțu de la Baie" (Calendar, 1980: 104). - Din fontăli.

forăí, forăiesc, (fornăi), vb. intranz. - (ref. la oameni) A respira cu putere pe nas; a sforăi (Maram., Trans., Bucov.). - Creație expresivă, cf. sforăi, forcoti, horcăi (DER, MDA).

forăstuí, forăstuiesc, (forostui), vb. tranz. - (reg.) 1. A lipi: "El iute o forăstuit / Pt'iele cu pt'iele, / Carne cu carne, / Măduă cu măduă" (Papahagi, 1925: 281). 2. A îmbina două bucăți de fier prin înfocare; a suda (ALR, 1956: 549). - Din magh. forrasztani "a lipi; a cicatriza" (Scriban, MDA).

forăstuít, -ă, forăstuiți, -te, adj. - (reg.) Lipit, sudat, îmbinat. - Din forăstui.

forcotí, vb. intranz. - (reg.) A fierbe (Grad, 2000); a sfârâi. - Formă onomatopeică (MDA).

forgáter, s.f. - (reg.; înv.; mil.) Adunare, strângere: "Dzori de dzuă răzărsară, / Forgatăru ni-l suflară" (Papahagi, 1925: 275; Văleni). - Din germ. vergattern "a se aduna (la semnalul trompetei)" (Papahagi, 1925).

forgáuă, s.f. - v. fogauă ("clește").

forgolóm, forgolomuri, s.n. - (reg., înv.) Agitație, circulație: "Cu sărbătorile, am avut mare forgolom pe cap" (Faiciuc, 1998). - Din magh. forgalom "circulație".

formăluí, formăluiesc, vb. tranz., refl. - A (se) așeza în forma dorită (Biserica Albă). - Din forma "a alcătui, a modela" (< fr. former, lat. formare) + suf. -ălui (MDA).

fortuí, vb. refl. - v. fărtălui ("a da la o parte").

forzáț, s.n. - (reg.; min.) Rocă sterilă cu care se umple locurile goale din mină; rambleu. - Din germ. Vorsatz (MDA).

foșalắu, foșalăi, (foșălău), s.m. - (reg.) Pieptene cu dinți de fier prin care se dau câlții de lână, ca să se aleagă ce e mai bun; darac: "Eu stăteam nopți întregi și mă chinuiam cu hrebdinca, da' amu îi boierie. Lâna dată prin foșalăi îi mai pufoasă și mai ușor de tors ori îndrugat" (Călinești). - Et. nec. (MDA).

fóștă, foște, (poștă), s.f. - Scândură mai groasă de 3 cm.; dulap. - Din germ. Pfosten "scândură groasă" (Țurcanu, 2005).

fotoghín, (fotoghem, fotoghim), s.n. - (reg.) Petrol, gaz lampant: "Și cu fotoghem fierbinte" (Bârlea, 1924, I: 277). - Din magh. fotogen (Farcaș, 2009: 140).

frámbie, frambii, (frâmbie), s.f. - 1. Smoc de lână (Stoica, Pop, 1984). 2. Frânghie. - (pentru var. frâmbie) Lat. fimbria, -ae "ciucure" < lat. fibra "fibră" (Scriban, Șăineanu, MDA). Cuv. rom. > ucr. frémbia (Scriban).

frambiát, -ă, (frâmbiat), s.f. - Oaie cu lâna creață. - Lat. fimbriatus "dantelat; cu ciucuri" (DA, cf. DER); var. a lui frâmbiat (din frambie + suf. -at) (MDA).

fránț, s.n. - (reg.; med.) Sifilis, boală venerică (Antologie, 1980; Memoria, 2004): "Călca-te-ar franțu! D-apoi noi am furat lapte în loc de miere?" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 270). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, sub forma franță "sifilis". - Cf. germ. franz[ösische Krankheit] "boală franțuzească; sifilis".

frâmbiátă, adj. - v. frambiată.

frâmbie, s.f. - v. frambie.

frânc, frânci, s.m. - Francez (Bârlea, 1924); nume generic dat odinioară, la noi, occidentalilor de origine latină. ■ (onom.) Frănc, Franc, Frânc, Frâncău, Frâncu, nume de familie (64 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Lat. francus (DEX, MDA); dublet al lui franc, din fr. franc (DER).

frâncenáș, -ă, frâncenași, -e, (frâncean, frâncenar), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Frâncenii Boiului. 2. (Locuitor) din Frâncenii Boiului. - Din n. top. Frânceni + suf. -aș.

frișcălí, frișcălesc, vb. tranz. - A lovi (pe cineva) ușor, a da o pălmuță (Grad, 2000; Săcel). - Var. a lui frișcui "a plesni cu nuiaua" (< frișcă "nuia" < magh. fricska), contam. cu prișcăli "a plesni cu nuiaua sau cu biciul" (cf. prișcală "bețișor în jocurile de copii, cu care un jucător este lovit pe spate, pentru a ghici cine l-a atins").

froí, froiesc, vb. intranz. - (reg.) A sforăi (în timpul somnului); a hroi, a horăi (ALRRM, 1971: 322): "Mere murgu Iancului, / Tăt froind, tăt răchezând" (Papahagi, 1925, 256; Vad). - Formă onomatopeică (MDA).

fruntár, fruntare, s.n. - 1. Pragul de sus al porților de lemn, care leagă stâlpii; grindă; cunună, călăreț (Vad), grinda de sus (Breb), prazil (Leordina): "Fața fruntarului este, de multe ori, sculptată, iar marginea de jos și capetele sunt crestate sau rotunjite" (Nistor, 1977: 22). 2. Butuc gros de lemn care delimitează vatra focului de restul colibei păcurărești (Georgeoni, 1936). - Lat. frontale "din frunte" (Șăineanu, Scriban; Pascu, DA, cf. DER; DEX) sau frunte + suf. -ar (DEX, MDA).

frúnză, frunze, s.f. - (gastr.; înv.) Foi, blaturi de prăjitură (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). - Lat. frondia (< frons, -ndis) (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). frunzulí, vb. tranz. - A foșni, a mișca (frunzele): "Stând la umbra unui fag. / Când aude frunzulind: / - Uită-te, c-amu mă prind" (Calendar, 1980: 41). - Din frunză (< lat. frondia) + suf. -uli.

fudulíe, fudulii, s.f. - (pop.) Testicul al unor animale (berbeci, porci). - Din fudul "îngâmfat, arogant" (< tc. fodul) + suf. -ie (Scriban, DEX, MDA).

fugắu, fugăi, s.m. - 1. Haiduc, pribeag. 2. Potârniche (Perdix perdix); găină de pădure (ALRRM, 1973: 607). - Din fugi (< lat. pop. fugire) + suf. -ău (MDA).

fúicaș, -ă, fuicași, -e, adj. - (reg.) Nebunatic; amețit: "Nu știu dacă avea coarne, că eram bolnav, fuicaș de cap..." (Bilțiu, 1999; 408; Șișești). - Cf. magh. fujás (MDA).

fum, fumuri, s.n. - (înv.) Gospodărie într-o localitate rurală; casă: "Satul era mic, cu puține fumuri" (Bilțiu, 1999: 359). - Lat. fumus "fum" (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

fúnar, funari, s.m. - Frânghier; cel care confecționează frânghii. Atestat în centrul, nordul Trans. și Maram. (ALR, 1956: 503). ■ (onom.) Funer, nume de familie (123 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din fune / funie (< lat. funis "frânghie") + suf. -ar (MDA).

fund, funduri, s. n. - 1. Groapă, adâncime. 2. Planșetă de lemn pe care se pun oalele ce se iau de pe foc. ■ (top.) La Fundoaia, mlaștini situate în Munții Lăpușului, la o altitudine de 970 - 1.050 m, pe Valea Sasului (Timur, 2007: 34). - Lat. fundus "fund, temelie" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

fundác, s.n. - (înv.) Fundătură. ■ (top.) Fundac, pădure în Săcel (Vișovan, 2005). - Din fund "locul unde se închide o vale, o depresiune" + suf. -ac (Scriban, DEX, MDA).

fundătúră, fundături, s.f. - 1. Partea de deasupra portiței (uștior), la porțile de lemn maramureșene. De obicei, este formată din scânduri de brad traforate (figuri geometrice). Uneori este alcătuită din șipci dispuse vertical sau în formă de grătar. Fundătura are valoare strict estetică (Nistor, 1977: 22). 2. Drum înfundat, închis. - Din (în)funda "a închide, a astupa" (cf. lat. infundare) + suf. -ătură (DEX, MDA).

fundéi, fundeie, s.n. - 1. Așternut de paie pus la baza unei căpițe de fân. 2. Claie (de fân) neterminată: "Am polog din nouă clăi / Și căpițe de-un fundei" (Bârlea, 1924, I: 295). - Din fund "partea de jos a unui obiect" (< lat. fundus) + suf. -ei (MDA).

funt, s.m. - v. font.

fur, furi, s.n. - Hoț, tâlhar. ■ (top.) Valea Furului, afluent al râului Baicu, din hotarul loc. Dragomirești. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Lat. fur, furis "hoț" (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

furătúră, furături, s.f. - Lucru de furat (loc. Biserica Albă). - Din fura (< lat. furare) + suf. -ătură (DEX, MDA).

fúrcă, furci, s.f. - 1. Unealtă agricolă utilizată la strânsul fânului; furcoi. 2. Furculiță. 3. Lemnul pe care stă ulucul (la morile de apă). 4. Bifurcație, locul unde se despart două drumuri sau cursuri de apă; furcitură: "În ce furcă de pârău / Este-on brad înrămurat" (Bilțiu, 1990: 7). 5. Semn de recunoaștere în urechea oii; furculiță (Maram. Nord: Strâmtura). ■ (onom.) Furcea, Furcia, Furcoi, nume de familie în Maramureș. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Lat. furca "lemn bifurcat" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > ngr. furka "spânzurătoare", bg. hurka "furcă" (Scriban).

furcitúră, furcituri, (fărcitură, fârcitură), s.f. - 1. Căpiță mare de fân: "Nevasta s-o urcat pe fârcitură și Vasile, de jos, îi dădea fânul cu furca, până ce au gătat fârcitura" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 136). 2. Bifurcație; cruce de drum. ■ (top.) Furciturile, munte în Dragomirești (Papahagi, 1925). ■ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). - Cf. furcătură "bifurcare", înfurcitură (MDA).

furgắu, s.f. - (reg.) Gură de apă; locul unde se varsă o apă în alta; furcile apelor (ALRRM, 1973: 681). - Din furcă, cu un intermediar *furcău (cf. furcitură "bifurcație de ape").

furișór, furișori, (furișel), s.m. - Specie de viespi (Vespa vulgaris). - Din fur + suf. -ișor (MDA).

furtișág, furtișaguri, s.n. - Furt, hoție. - Din furt (< lat. furtum) + suf. -ișag (după magh. tolvajság) (Scriban, DEX, MDA).

fusaíol, s.n. - (reg.) Greutate pentru războiul de țesut (Stoica, Pop, 1984: 38; Lăpuș). - Probabil din lat. fusio "topire (a metalelor)" sau fusilis "(metal) topit", cf. it. fusaiola "greutate de metal".

fusár, fusari, s.m. - (zool.) Pește de apă dulce, cu corpul în formă de fus, cu dungi transversale (Zingel streber). Semnalat în Tisa, în zonele cu apă curată și debit mare (Ardelean, Bereș, 2000: 85). ■ (onom.) Fusar, nume de familie (17 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din fus (< lat. fusus) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

fușăreálă, fușăreli, s.f. - Lucru de mântuială. - Din fușări + suf. -eală (MDA).

fușărí, fușăresc, (fușălui, fușeri), vb. tranz. - (reg.) A face un lucru în grabă, de mântuială, superficial. - Cf. fușalău, foșalău "dispozitiv pentru scărmănat lâna" (MDA); din germ. Pfusch "lucru făcut de mântuială" (Țurcanu, 2005).

fușărit, -ă, fușăriți, -te, (fușerit), adj. - Făcut de mântuială. - Din fușări (MDA).

fuștél, feștei, (fuscel), s.m. - 1. Vergea, nuia. 2. Treaptă la scara de lemn. 3. (pl.) Nuiele verticale de urzit, la împletirea coșurilor (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș). 4. (pl.) Vergele trecute prin firul de urzeală la războiul de țesut. 5. (astr.) Fuștei, numele unei constelații: "Răsărit-o Fușteii, / Frumușei ca și domnii" (Bilțiu, 1990: 8). - Var. a lui fuscel < lat. *fusticellus (< lat. fustis "băț, țăruș") (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. fustély (Candrea, cf. DER).