Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera O

 

o¹, interj. - Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): "O, mie, vărucule!" (Brediceanu, 1957: 171). - Onomatopee (DEX, MDA).

o², conj. - Ori, sau: "O să-l taie, o să-l puște, / O să-l puie-ntre țepuște" (Bártok, 1923: 187). - Din ori (MDA).

oácheș, -ă, oacheși, -e, (ochișea, otișea), adj. - 1. Oaie cu pete negre în jurul ochilor (Precup, 1926). Alb cu cafeniu roată pe la ochi; alb cu roșu pe la ochi și obraz; alb cu puțin galben pe la ochi (Latiș, 1993). 2. Oaie însemnată, conducătoarea turmei; despre care se crede că le îndeamnă pe celelalte oi (Bilțiu). 3. Oaie năzdrăvană (Papahagi, 1925): "Oaia lui cea oacheșă" (Antologie, 1980: 108). ■ (onom.) Oacheș, Oachiș, nume de familie (63 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Oacheșu, poreclă în Dragomirești (Faiciuc, 1998). - Din ochi (< lat. oculus) + suf. -eș (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. bakisa, slov. vakěsa, pol. bakieska (Macrea, 1970).

oámă, oame, s.f. - (reg.; arh.) Femeie, nevastă: "Și se ține oamă mare / Când pânză de straiță n-are" (Lexic reg.). Termen mai frecvent în Oaș. - Din om (MDA).

oáră, ori, s.f. - 1. Oră, ceas. 2. (reg.) Fire; în expresia a-și veni în oară/ori = a-și veni în fire, a-și reveni (după un moment de slăbiciune), a se întrema. Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). - Lat. hora “oră, ceas” (Scriban, DER, DEX, MDA) > rom. oară, oră. Expresia a-și veni în ori, pare să aibă la bază același cuvânt (DER). oarecấnd, adv. - (reg.) Cândva, vreodată. - Din oare + când (DEX, MDA).

oarecé, (oarice), pron. neh. - (pop.) Un lucru oarecare; ceva: "Că pribagu o vrut fa oarece meșteșuguri cu acea mână..." (Papahagi, 1925: 307; Budești). - Din oare + ce (DEX, MDA).

oarecíne, pron. neh. - (reg.) Cineva, careva: "...că dacă iei brăcinariul de la oarecine..." (Papahagi, 1925: 319). - Din oare + cine (DEX, MDA).

oarecúm, adv. - Cumva, într-un fel. - Din oare + cum (DEX, MDA).

oárgă, s.f. - (reg.) Piele tăbăcită de bovină utilizată la confecționarea opincilor. ■ (onom.) Oarga, nume de familie în Maramureș. - Cf. magh. varga "cizmar".

oarméghe, s.f. - v. varmeghe ("provincie, comitat").

oárzăn, -ă, (oargăn), adj. - (reg.) (despre fructe) Care se coc mai repede; timpuriu, văratic. ■ (top.) Prunii oargăni, fânațe în Strâmtura (Vișovan, 2005). - Et. nec. (DEX); cf. orz (MDA).

oáș, oașuri, s.n. - (reg.; înv.) Iertaș, curătură, laz; teren de pe care au fost tăiați copacii (Vișovan, 2002). ■ (top.) Întreoaș, toponim în Dragomirești (Faiciuc, 1998). - Din magh. ovas (MDA, pentru var. oașă).

obádă, obede, obezi, s.f. - 1. Bucată de lemn arcuită de la cercul roții: "Cu obede din lemn verde" (Brediceanu, 1957: 93). 2. (la morile de apă) Scândurile în formă de cerc care se pun în părțile din afară ale roții, ca să se adune apa în cupe (Felecan, 1983). ■ (top.) Obada, fânațe în Dragomirești, Săcel, Săliștea de Sus (Vișovan, 2005). - Din sl. obedǔ "cerc, verigă" (Scriban; Miklosich, Cihac, Graur, cf. DER; DEX, MDA).

obdeálă, obdele, (obială, obeală), s.f. - 1. Bucată de material textil cu care se înfășoară picioarele înainte de a încălța opincile; cârpă. 2. (fig.) Un lucru de nimic, fără preț, fără valoare: "Fost-am om, n-am fost obdeală" (Calendar, 1980: 460). ■ (onom.) Obdeală, poreclă frecventă în Maramureș. - Din sl. (bg.) objalo < obiti, obija "a înveli" (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

obdelós, -oásă, obdeloși, -oase, adj. - (reg.) Sărac, nevoiaș. - Din obdeală + suf. -os; cf. obielos.

obcínă, obcini, (opcină), s.f. - Culme, coamă de deal: "Pă cel vârvuț de obcină, / Este-o cruce de cetină" (Bilțiu, 2006: 96). ■ (top.) Obcina, deal în Bârsana, Botiza, Dragomirești, Nănești, Glod, Poienile Izei, Săcel, Strâmtura (Vișovan, 2005). - Din sl. občina (DEX, MDA), cf. ceh. občina "imaș comunal" (Șăineanu, Scriban).

oblón, obloane, s.f. - 1. Panou de lemn, așezat în fața unei ferestre, servind ca și protecție. 2. Ușiță (deschizătură, fereastră, din tăblie de lemn) care face legătura dintre șură și grajd, pe care se dă fân la animale: "Șueră voinic Ion / Cu coatele pe oblon" (Papahagi, 1925: 271). - Et. nec. (DER, DEX, MDA); din ucr. oblon "jaluzea" (Șăineanu).

óblu, oablă, adj., adv. - (reg.) Drept, direct: "Și ne-o spus să înturnăm / Și să vinim oblu la voi" (Bilțiu, 1990: 74). - Din sl. oblǔ "rotund" (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

oborî, obor, (aborî), vb. tranz. - (reg.) A doborî (Papahagi, 1925): "Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios" (Papahagi, 1925: 320; Sat Șugatag). - Din sl. oboriti "a răsturna, a prăpădi" (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

oborât, -ă, oborâți, -te, adj. - (reg.) Doborît, culcat la pământ. - Din oborî.

oboróc, oboroace, (oborog), s.n. - (reg.) Adăpost pentru fân; șopron. Construcție realizată din patru stâlpi de lemn, lungi de circa șapte metri, legați în partea de sus și de jos cu bare de lemn în formă pătrată. Acoperișul are forma unei piramide, care glisează pe stâlpi, în funcție de cantitatea de fân din șopron. Construcție nelipsită din curțile gospodăriilor din satele de pe Vișeu, Iza, apărând ceva mai rar în bazinul Marei și a Cosăului și aproape deloc în celelalte regiuni (Bănățeanu, 1969: 78). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. oborog. Etnologii au localizat astfel de construcții (șoproane cu acoperiș glisant) în țările din nord: „În Olanda, de pildă, având absolut aceeași structură și înfă¬țișare ca cele maramureșene” (P. Pe¬trescu, 1969). "Io, odată, l-am auzât, că dormeam afară, într-un oboroc" (Bilțiu, 2001: 261). - Din ucr. uborok (DEX, MDA); din rus. uborok "măsură de capacitate" < vsl. uborokǔ (Scriban, Șăineanu).

obrác, s.n. - v. abrac ("nutreț concentrat").

obrăzár, obrăzare, s.n. - Mască folosită în jocurile dramatice populare (moșuții, capra, calul...). - Din obraz (< sl. obrazǔ) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

obréjă, obreje, s.f. - Pantă, deal. ■ (top.) La Obreja, deal în Bârsana, Nănești, Ieud, Rozavlea, Săcel (Vișovan, 2005); Obreja, toponim în Dămăcușeni, descoperire arheologică, epoca bronzului; Obreja, deal în Ieud (Papahagi, 1925). ■ (onom.) Obreja, Obrejan, nume de familie (11 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. (srb.) obrežje "mal, chei" (Scriban, DER, MDA) < breg "deal", vsl. brǐegǔ < vgerm. berg "munte" (Scriban).

obróc, obroace, s.n. - (reg.) 1. Porție, rație. 2. Ofrandă, plată (Memoria, 2001). - Din sl. obrokǔ "leafă" (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).

obsấgă, obsâgi, (opsâgă), s.f. - (bot.) Plantă furajeră asemănătoare cu orzul (Bromus arvensis); iarba ovăzului, iarba vântului, secărea (Borza, 1968: 33): "M-oi duce din jos de moară / Și-oi culé obsâgă-n poală" (Bârlea, 1924, II: 9). - Din sl. ovsa "ovăz", cf. bg. obsiga (DER).

obșất, obșâturi, (obșit), s.n. - (reg.; înv.; mil.) 1. Ordin de lăsare la vatră. 2. Permis pentru efectuarea concediului militar: "Căpitane, dă-mi obșât, / C-amu tri ai te-am slujât" (Papahagi, 1925: 182). (Trans., Maram., Bucov.). - Din magh. obsit "liberat din serviciul militar" (Papahagi, 1925; MDA), germ. Abschied (MDA).

ocărî, ocărăsc, vb. tranz. - A insulta, a înjura, a ponegri, a blestema: "Oamenii ne ocărăsc, / Părinții nu ne-nvoiesc" (Calendar, 1980: 79). - Din sl. okarjati "a mustra" (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

ocărât, -ă, ocărâți, -te, adj. - Înjurat, ponegrit. - Din ocărî.

océsc, ocească, ocești, adj. - (reg.; înv.) Domnesc (D. Pop, 1970): "Pân’ la cea curte ocească, / La ce curte țigănească" (Familia, 1889, cf. D. Pop, 1970: 239). - Et. nec.

ochișéa, adj. - v. oacheș ("oaie cu pete în jurul ochilor").

ocít, adv. - (reg.) Aidoma, întocmai, la fel ca... - Din sl. očit (MDA).

ócnă, ocne, s.f. - 1. Mină (în general); baie. "Limba veche arată că apelativul ocnă a însemnat odinioară mină, nu numai salină, ca astăzi" (Iordan, 1963: 52). 2. Salină. ■ (top.) Ocna, puț cu apă sărată, probabil o fostă exploatare de sare (în Dragomirești și Săliștea de Sus) (Vișovan, 2005); Ocna-Șugatag, localitate cu statut de stațiune balneară, în Maramureș, la 20 km sud de Sighet; cu ape sărate, concentrate, care se întrebuințează pentru băi (Țeposu, Câmpeanu, 1921: 140). 3. (înv.) Gură de ieșire dintr-o încăpere: "Femeia se coboară prin ocna grajdului jos, frumușel, prin cotruț în grajd" (Sarasău). - Din sl. okno "fereastră" (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < oko "ochi" (Scriban), magh. akna "salina". "Românii au luat acest cuvânt de la unguri mai degrabă, decât de la slavi" (Scriban).

ocneán, -ă, ocneni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ocna-Șugatag. 2. (Locuitor) din Ocna-Șugatag. ■ (onom.) Ocneanu, nume de familie (16 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Ocna + suf. -ean.

ocneáncă, ocnence, s.f. - Femeie originară din localitatea Ocna-Șugatag. Locuitoare din Ocna-Șugatag. - Din ocnean + suf. -că.

ocól, ocoluri, s.n. - 1. Ogradă, loc îngrădit unde se închid vitele: "Din ocolul unei văduve sărace, iese scroafa văduvei și se amestecă printre porcii lui Pintea" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 176). 2. Curtea casei țărănești: "Plâng și pt’etrile-n ocol, / Se duce stăpânul lor" (Memoria 2001: 64). - Din sl. okolǔ "cerc, arie, tabără" (< sl. kola "roată") (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA); din bg., rus. okol (DEX).

ocolișeán, -ă, ocolișeni, -e, (ocolișan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Ocoliș. 2. (Locuitor) din Ocoliș. ■ (onom.) Ocolișan, nume de familie (9 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Ocoliș + suf. -ean.

ocolișeáncă, ocolișence, s.f. - Femeie originară din localitatea Ocoliș. Locuitoare din Ocoliș. - Din ocolișean + suf. -că.

ócoș, ocoșe, (ocâș), adj. - (reg.) Deștept, isteț; viclean, șiret: "În fruntea cetei de colindători era preferat un colindător ocoș" (Bilțiu, 1996). (Trans., Maram.). - Din magh. okos "deștept, cuminte" (DER, MDA).

odắjdii, s.f., pl. - (bis.) Veșminte bisericești folosite de preoți în timpul slujbelor religioase: "Au făcut din șalul tătăresc odăjdii și slujește popa-n ele numai la Paști și la Crăciun" (Bilțiu-Dăncuș, 2007: 157). - Din sl. odežda "manta" (Scriban, DEX, MDA).

odeșteán, -ă, odeșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Odești. 2. (Locuitor) din Odești. ■ (onom.) Odeșteanu, nume de familie (9 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). -Din n. top. Odești + suf. -ean.

odeșteáncă, odeștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Odești. Locuitoare din Odești. - Din odeștean + suf. -că.

odoleán, s.m. - (bot.) Plantă erbacee, perenă, cu tulpina înaltă, cu flori liliachii sau albe (Valeriana officinalis). Valeriană, iarba mâțului (Borza, 1968: 177). Ceaiul din rădăcini de odolean se folosește pentru calmarea sistemului nervos. ■ (mag.) Odoleanului i s-a atribuit puteri protectoare contra supranaturalului: fetele îl purtau ca să nu fie furate de zmei (Butură, 1979: 173). - Din ucr. odoljan (Scriban, DEX, MDA).

odór, odoare, odoară, s.n. - 1. Lucru de preț: "Șepte cară de odoară" (Bârlea, 1924: 35). 2. Zestrea fetelor, compusă, de obicei, din haine și pânzături (odoarele se țin pă rudă): "Care horilcă nu bea / Multe bunuri poate-avea / Și odoară multe-ar fa" (Papahagi, 1925: 194). 3. Curte, ocol, ogradă, cu sensul de iosag, acaret (Antologie, 1980; Memoria, 2001). 4. Copil ("neprețuit ca o comoară"): "Mama îngrijorată de viața odorului său..." (A. Radu, cf. Memoria 2004-bis: 1.241). - Din srb. odor(a) "pradă de război; veșminte, armură" (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

odós, s.m. - (reg.; bot.) Ovăz sălbatic; costreie (Avena fatua L.): "Frunză verde de odos / El la mă-sa că s-o-ntors" (Țiplea, 1906: 444). - Et. nec. (Șăineanu, DER); din magh. vadósz (Scriban, DEX, MDA).

ofârlí, ofârlesc, vb. tranz. - (reg.) A batjocori, a insulta. - Et. nec. (MDA).

ogáș, ogașuri, s.n. - (reg.) 1. Brazdă arată. 2. Urmă adâncă lăsată de roata carului. ■ (top.) Ogaș, fânațe în Bocicoel (Vișovan, 2005). - Cf. făgaș, hogaș, văgaș "urmă, brazdă" (< magh. vágás "tăietură" < vágni "a tăia") (Scriban, MDA).

oglắjă, oglăji, (oglăjd’e, oglavă), s.f. - (înv.) Curele de la îmblăciu; tuz, glaje. - Singular refăcut din oglăvi (< vsl. oglavǔ "căpăstru"), pronunțat pop. oglăji (Scriban); din sb. oglava (MDA).

ogodí, vb. tranz. - v. agodi ("a aștepta").

ogoí, ogoiesc, vb. tranz., refl. - (reg.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma, a (se) stâmpăra: "Păsările-or ciripi / Și pruncu l-or ogoi" (Bilțiu, 1996: 292). - Din scr. ugojiti "a îngriji", cf. vsl. goi "pace" (Scriban, DEX, MDA).

ogoít, -ă, ogoiți, -te, (ogoiet), adj. - (reg.) Liniștit, potolit, calmat. - Din ogoi.

ogorî, vb. tranz. - (reg.; înv.) A ara, a săpa, a prăși: "ogorâm mălaiu" = "săpăm mălaiu dintâie": "Eu îs fecior de român / Și la sapă și la fân; / La fân și la ogorât / Și la fete de ibdit" (Ștețco, 1990: 350; Borșa). Termen atestat exclusiv în zona Săcel-Vișeu-Moisei-Borșa (ALR, 1956: 100). - Din ogor (DEX, MDA).

ogorất, -ă, ogorâți, -te, adj. - (reg.) Săpat, prășit. - Din ogorî (MDA).

ográdă, ogrăzi, s.f. - (reg.) Grădina și livada din spatele casei: "Ardă-ți casa și șura / Să rămâi cu ograda" (Memoria, 2001: 12). - Din vsl. ograda "îngrăditură" < ograditi "a îngrădi" (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

ogrínji, s.m., pl. - (reg.) Resturi de fân, paie ce rămân în iesle (Bud, 1908). - Cf. srb. ogrizine "resturi de paie" (Scriban, DER, DEX, MDA).

ohótnic, ohotnici, s.m. - (reg.) Vânător: "Cu toate că am fost ohotnic, ș-am îmblat cu arma..." (Grai. rom., 2000). - Din rus., ucr. ohotnic "vânător".

oiágă, oiege, oieje, (uiagă, iagă), s.f. - (reg.) Recipient din sticlă de litraj mic; glaje, sticlă (Țiplea, 1906): "Plata noastră-i foarte mică / Numa-o iagă de pălincă" (Bilțiu, 1996: 72); "Numa-o-oiagă de horincă" (Calendar, 1980: 145); "Pus-am tri uiegi cu rum" (Memoria, 2001: 98). - Din magh. üveg "sticlă" (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER).

oíme, oimuri, s.f. - (reg.) Turme de oi: "De-i pân trâmbițe strâgat, / De-i de la oimuri luat..." (Papahagi, 1925: 290; Săcel). (Trans., Maram.). - Din oaie + suf. -ime (MDA). oiúm, s.n. - v. uium ("vamă").

ojínă, s.f. - v. ujină ("chindie").

oláh, olahi, s.m. și f. - (arh.) Nume dat, în Evul Mediu, românilor din sudul Carpaților; valah, vlah. ■ (onom.) Olah, nume de familie (179 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Var. a lui vlah, valah (< sl. vlahǔ), cf. magh. oláh.

olát, olate, olaturi, s.n. - (reg.; arh.) 1. Provincie, ținut, teritoriu. 2. Tot ce ține de o gospodărie, casă, șură (Țiplea, 1906). Casa și clădirile alăturate (Bârlea, 1924): "Hai, mândră,-n a mele olate, / Că nu ti-i stropi cu lapte" (Bârlea, 1924, II: 225). (Trans., Mold.). - Et. nec. (DEX, MDA); din cuman. oleat "regiune" (Scriban, Șăineanu, DER); cf. tc. eyalet (Tiktin, cf. DER).

olcăí, vb. refl. - (reg.) A se văieta, a se plânge, a se tângui: "Săbiuța ta cea nouă, / Că se rupse drept în două. / Toți prind a se olcăi" (Acta Musei, 2006: 176). - Din olecăi (< olea "aoleu", interj.).

oleácă, (leacă, ole), adv. - (reg.) Puțin, un strop, un pic: "Mai lăsați-mă-olecuță" (Antologie, 1980: 8). "Șî mai fă-mi ole de umbră" (Ștețco, 1990: 150). - Din ngr. oligháki "puțintel" (Scriban, DEX, MDA) < oligos "puțin" (Scriban).

olicắu, olicauă, (ulicău, ulicar), adv. - (reg.) Care umblă brambura; vagabond, pierde-vară, plimbăreț; care bate drumurile: "Ce-o fi făcând și pe unde umblă olicău?" (Bilțiu, 1999: 165). "Toată noaptea am umblat olicău pe Obreje..." (Bilțiu, 1990: 259). - Var. a lui ulicău (< uliță "drum rural").

olói, oloiuri, (oleu), s.n. - (pop.) 1. Ulei, undelemn. Oloi de sâmburi = ulei din semințe de dovleac; oloi de rujă = ulei din semințe de floarea-soarelui: "Dacă facem descântecul peste horincă sau vin, atunci să bei puțin, iar dacă-l facem peste oleu de olivă, atunci să se ungă" (Bârlea, 1924: 406). 2. Petrol (pentru lampă), în expr. oloi de ars (Rona, Giulești, Budești, Mara) sau oloi puturos (Mara); naft, dohot, hopâc, opaiț (ALRRM, 1971: 330). - Din magh. olaj "ulei" (Scriban; Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

oloiá, oloiez, vb. tranz. - A unge cu ulei. - Din oloi "a uleia" (MDA).

oloiét, -ă, adj. - Uns cu ulei. - Din oloia + suf. -at (> -et).

oloíniță, oloinițe, (oloierniță), s.f. - Teasc pentru ulei. Instalație tradițională de presare și stoarcere a uleiului: oloiniță cu berbeci (acționată prin lovirea cu butuci de lemn), oloiniță cu șurubă (similară cu teascurile pentru stors strugurii) (Dăncuș, 2010). - Din oloi "ulei" + suf. -niță (MDA).

oloiós, -ă, oloioși, -oase, adj. - Uleios, unsuros. - Din oloi + suf. -os (DEX, MDA).

olojí, olojesc, vb. tranz. - (dial.) A răni, a vătăma: "De pt’icioare l-o olojât" (Papahagi, 1925: 286). - Var. a lui ologi (< olog).

oltoán, adj. s. - (reg.) Pom fructifer oltonit (altoit); altoi: "O creangă de oltoan, / Nu-i veni 'napoi șohan" (Bârlea, 1924, I: 186). - Cf. oltoi (MDA); din oltoni.

oltoní, oltonesc, (altoi, oltoi), vb. tranz. - (reg.) 1. A "lipi", printr-un procedeu special, o creangă de pom roditor pe tulpina unui pom neroditor: "Grădina ți-o îngrădé / Și pomii ți-i oltoné" (Memoria, 2001: 113). 2. Vaccin care se face copiilor pentru prevenirea unor boli (ALRRM, 1969: 146; pe valea Marei). 3. A lovi pe cineva, a da cuiva o palmă. - Din magh. oltani (Scriban, Șăineanu; DA, Galdi, cf. DER; DLRM, DEX).

oltonít, -ă, oltoniți, -te, adj, - (reg.) 1. (ref. la pom) Cu inserția unei ramuri dintr-o altă plantă. 2. Vaccinat. 3. Lovit. - Din oltoni.

omác, s.m. - (bot.) Plantă erbacee, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuințate în medicina populară (Aconitum variegatum). - Din omag (< sl. oměgǔ) (MDA).

omắt, omături, (umăt), s.n. - Zăpadă, nea, ninsoare: "Mare omăt o pticat" (Calendar, 1980: 6); "În anul 1785, în luna lui August au căzut omăt de cătă sară și pe dimineață au înd’ețatu cumu-i ciontu și au degerat toate bucatele, adecă mălaiu și celelalte toate..." (însemnare pe o carte bisericească, din 1771, v. Bârlea, Însemnări: 211-212); "Umătu' când ptică moale, cătă primăvară, îi îngrășământ la pământ" (Memoria, 2014: 178). Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). - Din vsl. ometǔ "măturare" (Scriban, DEX); din ucr. ovmet (MDA).

omení, omenesc, (omini), vb. tranz., refl. - 1. A (se) ospăta, a (se) cinsti: "Ne-am ominit on ptic și ne-am dus și ne-am culcat" (Memoria, 2014: 153; Oarța de Sus). 2. A trata cu omenie. - Din om (DEX, MDA).

ometí, vb. intranz. - (reg.) A ninge, a fulgui: "Omătu să omet’ea" (Papahagi, 1925). - Din omăt sau (înv.) omet "zăpadă", cf. rus. omet, bg. omet.

ometíță, ometițe, s.f. - (reg.; înv.) Praf de făină ce se depune în moară. Termen atestat doar în Maramureș și nordul Moldovei; în alte regiuni din țară: pospai, humă de făină, colb (ALR, 1956: 183). - Din ucr. obmetycja (DEX, MDA).

onceșteán, -ă, onceșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Oncești. 2. (Locuitor) din Oncești. - Din n. top. Oncești + suf. -ean.

onceșteáncă, onceștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Oncești. Locuitoare din Oncești. - Din onceștean + suf. -că.

oncróp, s.n. - v. uncrop ("apă clocotită").

ontorloáge, s.n. pl. - (reg.; înv.) Drum din bușteni: "...transportul lemnelor din pădurea Gârdanilor, pe un drum numit Ontorloage, construit din bușteni, peste care căruța trepida foarte tare..." (Sălăjan, 1998: 33). - Din germ. Unterlager "temelie, bază".

opáiț, opaițe, s.n. - 1. Lampă improvizată. 2. Petrol lampant (în Berbești, Oncești, Vișeu, Moisei); dohot, naft, hopâc (ALRRM, 1971: 330). - Cf. sl. opajecǐ (Scriban, Șăineanu, DEX).

opcínă, s.f. - v. obcină.

ópsă, adv. - (reg.) 1. Desigur, firește. 2. Doar, numai: "Opsă l-au vădzut alaltăieri" (Săcel, Sat Șugatag); "Opsă doară n-oi mere eu pe-acolo" (Ieud, 1987). (Trans., Maram.). - Posibil din lat. ipse, -um, ipso (facto) "implicit; prin însăși acest fapt" (Țurcanu); din op "de folos" (< lat. opus) + să (MDA).

opsấgă, s.f. - v. obsâgă ("plantă furajeră").

orândáș, orândași, s.m. - (reg.) 1. Cârciumar. 2. Gospodarul care își pune la dispoziție casa pentru petrecerea de Crăciun a fetelor și a feciorilor (D. Pop, 1978; Codru). - Din orândă² "cârciumă" + suf. -aș (DEX, MDA).

orấndă¹, orânde, s.f. - (reg.) 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: "Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă" (Calendar, 1980: 82). - Der. regr. din orândui "a destina" (Scriban, DEX, MDA).

orândă², orânde, s.f. - (reg.) Cârciumă rurală (luată în arendă). - Din ucr. orenda (Scriban, Șăineanu; DEX, MDA).

orântár, orântari, s.m. - (reg.; înv.) Enoriaș de confesiune greco-catolică (Papahagi, 1925; Dragomirești, Săcel). - Cf. oriental.

orbálț, orbalțuri, (urbalț), s.n. - 1. (med.) Boală infecțioasă; erizipel, brâncă: "Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare" (Bârlea, 1924: 389); "Năjită cu urbalț" (Țiplea, 1906: 510). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. ■ (med. pop.) Era folosită, în trecut, ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza, 1968: 11); Termen consemnat în loc. Vad (Maramureșul istoric) pentru planta numită barba-popii (Aruncus vulgaris) (Borza, 1968: 25). (Trans., Maram., Bucov.). - Din magh. orbáncz "erizipel" (Scriban, Șăineanu; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX) < num. prop. Orban, Urban (Scriban).

orgá, orgăresc, (orgăli), vb. tranz. - (reg.; înv.) A argăsi; a dubdi (ALRRM, 1973: 760). Termen general în Maram. istoric. ■ (onom.) Orga, Orgaș, nume de familie (12 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Cf. oargă "piele tăbăcită".

orgár, orgari, s.m. - (reg.; înv.) Persoană care se ocupă cu tăbăcirea pieilor; tăbăcar. (Maram.). - Din oargă + suf. -ar (Frățilă).

orgălí, vb. tranz. - v. orga.

orméghie, s.f. - v. varmeghe.

ort, orturi, s.n. - Loc de muncă în subteran; abataj (Gh. Pop, 1971: 98). - Din germ. Ort "abataj" (DEX, MDA).

ortac, ortaci, s.m. - Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: "Că cei doi ortaci ai mei" (Lenghel, 1962). (Trans., Banat., Maram.). - Din scr. ortak (Scriban, Șăineanu; DEX, MDA). ortăcíe, ortăcii, s.f. - Tovărășie, asociere. - Din ortac + suf. -ie (DEX).

orțâțeán, -ă, orțâțeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Orțâța. 2. (Locuitor) din Orțâța. - Din n. top. Orțâța + suf. -ean.

orțâțeáncă, orțâțence, s.f. - Femeie originară din localitatea Orțâța. Locuitoare din Orțâța. - Din orțâțean + suf. -că.

orțeán, -ă, orțeni, -e, (orțan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Oarța. 2. (Locuitor) din Oarța. ■ (onom.) Orțan, nume de familie (9 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). În Maramureș sunt două localități cu acest nume: Oarța de Jos și Oarța de Sus. - Din n. top. Oarța + suf. -ean.

orțeáncă, orțence, (orțancă), s.f. - Femeie originară din localitatea Oarța. Locuitoare din Oarța. - Din orțean + suf. -că.

orvát, s.m. - (înv.) Croat. "În țara orvatului" (Bârlea, 1924, I: 123). Țara orvășească = Croația. - Din magh. horvat "croat".

osâmbrí, osâmbresc, vb. intranz. - (reg.) A sluji cu simbrie (Papahagi, 1925). A se dezlega de învoială (Bârlea, 1924): "La Sf. Dumitru, se osâmbresc păcurarii de la oi (își primesc simbria pentru anul care a trecut). Care vré, face iară târg, care nu, până primăvara" (Memoria, 2002, 470); "De ziua sâmbrașilor sau de ziua răilor (8 noiembrie, Sf. Mihail și Gavril) se osâmbresc păcurarii de la gazdele stânii. Osâmbritul se face printr-o petrecere mare, o despărțire de oi, cu mare alai și veselie, ciobanii fiind bucuroși că s-au osâmbrit, adică au terminat cu bine pășunatul din anul respectiv și pot să târguiască angajarea pentru anul viitor" (Memoria, 2004-bis: 1.187). - Din simbrie (MDA).

osấrdie, osârdii, s.f. - (înv.) Zel, râvnă, stăruință. În expr. cu osârdie = cu credință (Lenghel, 1979). - Din sl. usrǔdije (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

osói, s.n. - (arh.) Loc umbros, dos. "Cuvântul osoi era, prin sec. XIV - XV, un apelativ viu în limba română, fiind apoi înlocuit cu sinonimele sale" (Vișovan, 2005). În prezent, este atestat doar în toponime: În osoi, fânațe în Oncești; Osoiu, deal (723 m) în Depresiunea Maramureșului (între Vaser - Iza - Rona și Valea Spinului); Osoi, deal în Botiza, Dragomirești, Săliștea, Valea Stejarului. - Probabil din dos, cf. dosoi.

osteneálă, osteneli, s.f. - Oboseală, istovire: “Să-mi dai o cupă de zin, / Să o beau pe osteneală" (Papahagi, 1925: 187). - Din osteni “a obosi" + suf. -eală (DEX, MDA).

ostení, ostenesc, vb. intranz. - 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: “Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți" (Antologie, 1980: 154). - Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat' (DEX, MDA).

ostenít, -ă, osteniți, -te, adj. - Obosit, istovit. - Din osteni.

ostuí, (ostoi), vb. tranz., refl. - (reg.) 1. A alina (D. Pop, 1978). 2. A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi, 1925). - Var. a lui ostoi (< sl. ustojati “a sta", Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

óșcolă, oșcoli, s.f. - (reg.; înv.) Școală. - Cf. magh. iskola “școală", cf. rus. škola. otávă, otăvi, s.f. - Iarba cosită a doua oară: “Face fânul la Crăciun, / Otava la Bobotează" (Memoria, 2001: 100). - Din bg., scr. otava (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

otălắu, s.n. - (reg.; bot.) Specie de viță-de-vie de tip hibrid (D. Pop, 1978): “Pentru colacu' de grâu, / Pentru vinul otălău" (D. Pop, 1978: 346; Tămășești, 1958). - Et. nec.

otíc, oticuri, s.f. - (reg.) Lopățică, săpăligă cu care se curăță plugurile de pământ; săpălău (ALR, 1956: 23). - Din scr. otik (Scriban; Cihac, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

oticắu, oticauă, s.n. - (reg.) Vas de lemn folosit ca unitate de măsură pentru cereale, echivalent cu 5 kg: “Num-on oticău de mere" (Bilțiu, 1996: 176). - Cf. otic "doniță mică" (< otic + suf. -ău) (MDA).

otrățél, otrăței, s.f. - (bot.) Plantă erbacee acvatică, insectivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). Semnalată în bălțile din depresiunea Maramureșului. - Cf. magh. atracél (Scriban, Șăineanu, DER, DEX, MDA).

otrățí, otrățesc, vb. tranz. - A învenina, a otrăvi: "Nu-mi pare rău după el veci, că mi-o otrățât zâlele" (Faiciuc, 2008). - Et. nec. (MDA); posibil o contaminare între otrăvi și oțărî "a se strâmba (din pricina unei băuturi sau a unei mâncări cu gust neplăcut)".

oveșér, oveșeri, (oveșăr), s.m. - (reg.) 1. Cultivator de ovăz. 2. Consumator de ovăz. ■ (onom.) Oveșeri, poreclă pentru locuitorii din Botiza ("mâncau mămăligă și pâine din ovăz"), Ieud (ALRRM, 1969), Moisei (Papahagi, 1925), Săcel (Roșca, 2004). (Maram.). - Din ovăz (< sl. ovisǔ, ovesǔ) + suf. -ar (MDA).

ovígă, s.f. - (reg.) Tijă sau bară încovoiată, care leagă două motive într-o compoziție ornamentală sculptată în lemn (Bilțiu, 2010). - Et. nec.

ovód, ovoduri, s.n. - Năvod: “Tot ști rândul vadului / Și ovodu murgului" (Bârlea, 1924: 23). - Et. nec.

ovréu, ovrei, s.m. - (reg.; înv.) Evreu. - Din ngr. ovrios (DEX, MDA).

ozâlí, ozâlesc, vb. refl. - (reg.) A se ofili; a se supăra. - Et. nec.

ozâlít, -ă, ozâliți, -te, adj. - (reg.) Supărat; ofilit; înstrăinat: “Că sunt fete ozâlite, / Neveste de dor topite" (Calendar, 1980: 65). - Din ozâli.