Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera P

 

páclă, pacle, s.f. - (reg.) Pachețel din hârtie cu tutun pentru pipă (Hotea, 2006): "Jâzii ăștia iar o scumpit tabaca, îi șasă lei pacla și n-ai decât câteva fumuri" (Memoria, 2004-bis: 1.244). - Din magh. pakli "pachet" (MDA).

pácoșă, pacoșe, s.f. - (reg.) "Ceea ce rămâne din a doua tragere sau scărmănătură mai deasă a fuiorului de cânepă, din care se face tort de o calitate inferioară" (Papahagi, 1925; Ieud). - Din ucr. pacosi (Papahagi, 1925).

pagalắu, adj. - (reg.) Roșcat; "berbece pagalău" (Papahagi, 1925; Mara). (Maram.). ■ (onom.) Pagu, a Pagului, poreclă în Borșa. - Din pag "roșcat cu pete albe" (< sl. *pĕgŭ, cf. srb. pjega "pată") + suf. -alău (MDA).

pahíbă, pahibe, s.f. - (reg.) Cusur, defect (Mihai, 2007). (Maram.). - Cf. hibă (MDA). paióc, s.n. - (reg.) Parte de pământ, revenită dintr-o moștenire: "Aici eu am avut loc mare, de-a mumii paiocu o fost..." (Grai. rom., 2000; Plăiuț). - Et. nec.

pájură, (pajeră), s.f. - (ornit.) 1. Acvilă de munte (Aquila chrysaetos). Semnalată în Maramureș în 1876 (Ardelean, Beres, 2000). 2. (mit.) Pasăre fantastică din basmele maramureșene: "El, dacă s-o dus înapoi, o aflat o pasăre mare, cu numele de pajeră. - Tu, pasăre, du-mă di-aicea-n ceie lume" (Bilțiu, 2002: 315). - Din ucr. pažera "ființă lacomă, nesățioasă; rechin" (Scriban; Densusianu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

palánt, palanturi, (pălant), s.n. - (reg.) 1. Gard din scânduri în jurul curților sau al grădinilor (Papahagi, 1925; ALRRM, 1971: 281). 2. Palant de p’tiatră "zid (din cărămidă sau din piatră de carieră)" (ALRRM, 1971: 148): "Este-on pământ înhârluit, / Cu pălant e d-îngrădit" (Bârlea, 1924: 21). Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. pălant "gard de scânduri" (loc. Biserica Albă). - Var. a lui palanc < magh. pálank "par" (Scriban); din germ. Planke "scândură" (Țurcanu, 2005); din magh. palánta (MDA).

pálă, pale, s.f. - Cantitate de fân, de paie etc., cât se ține o dată în furcă sau se taie dintr-o singură tragere cu coasa (Bilțiu, 1999). - Cf. alb. palë (DEX, MDA).

paléocă, (paleoucă), s.n. - (reg.; gastr.) "După ce s-au întărit bine, cocii primiți de copii la colindat sunt dumicați și fierți. Apoi se pun peste ei bucăți de cârnați, slănină și brânză. Iese o mâncare care se numește paleoucă" (Memoria, 2004: 472). - Et. nec.

páler, paleri, s.m. - (reg.; înv.) 1. Îngrijitor de drumuri. 2. Șef de lucrări. ■ (top.) Ulița Palerului, în Nănești (Vișovan, 2005). ■ (onom.) Paleari ("Drumaru"), poreclă în Poienile de sub Munte. - Din magh. pallér < germ. Palier (Cihac, cf. DER; MDA).

palíncă, s.f. - v. pălincă.

palțắu, palțauă, s.n. - (reg.) 1. Bâtă (D. Pop, 1978). 2. Botă de chemători. 3. Bucată de fier care strânge șiștorii (la morile de apă, în Chioar). - Din magh. pálca "băț, baghetă" (Felecan, 1983; MDA) + suf. -ău.

pánă, pene, s.f. - 1. Pănușie de porumb; pițiană (ALRRM, 1971: 403; Săcel). 2. Partea lată, de fier, a bardei (Felecan, 1983): "Sirisău cu pană lată / Să tăiem deluțu roată" (Calendar, 1980: 166). 3. Toc de scris, condei: "Cucuț, pasăre verzâie, / Adă-mi pană și hârtie" (Calendar, 1980: 77). 4. Mănunchi de flori cu care flăcăii își împodobesc pălăriile: "Fă-mă pană de sansiu" (Calendar, 1980: 74). 5. Formație epidermică ce acoperă corpul păsărilor: "C-amândoi ne potrivim / Și la ochi, și la sprâncene / Ca doi porumbei la pene" (Calendar, 1980: 75). 6. Frunză: "Codrule, codrule, / Ni-apleacă-ți crenjile, / Să-mi aleg penile" (Bilțiu, 1996: 179). 7. Ornament cusut pe țesături. ■ (onom.) Pană, Pana, nume de familie (16 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Lat. pinna "pană" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. pana "puf" (Capidan, cf. DER).

páncovă, pancove, s.f. - (reg.; gastr.) Produs de patiserie din aluat dulce, dospit, fript în baie de ulei; gogoașă. - Din magh. pánkó "gogoașă" (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA) < germ. Pfannkuchen < pfanne "tigaie" și kuchen "prăjitură" (Scriban).

pantanóg, adj. - v. pintenog ("cal cu pete albe în jurul gleznei").

páos, (paus, paust), s.m. - Pomană (vin, pâine, mâncare) care se dă pentru cei morți: "De-oi trăi, ți-oi plăti, / De-oi muri, paust ț-a si" (Papahagi, 1925: 187). - Lat. *pausum "repaus" (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pausare "a răposa" (Scriban).

papír, papire, s.n. - (reg.) 1. Hârtie. 2. Scrisoare. 3. Registru. - Din germ. Papier, magh. papír, papirós (DEX, MDA), cf. lat. papyrus, vgr. papyros (Scriban).

papistáș, s.m. - v. popistaș.

parastás, parastase, s.n. - (bis.) Recviem, slujbă religioasă pentru pomenirea celor morți: "În seara a treia, înainte de înmormântare, se face o servire religioasă din partea preotului, numită parastas" (Bârlea, 1924, II: 472). - Din sl. parastasŭ (< ngr. parástasis "reprezentare") (Scriban; Cihac, Vasmer. cf. DER; DEX, MDA).

pártă, parte, s.f. - (reg.) Panglică, cingătoare: "Noi când vedem colacu acesta / Gândim că-i stogu' cu parta" (Memoria, 2004-bis: 1.361). (Maram., Banat). - Din magh. párta "cunună, diademă" (Candrea, cf. DER; Scriban, MDA).

pascalắu, s.n. - v. păscălău ("loc de pășunat").

páus, s.m. - v. paos ("pomană").

paș, pași, s.m. - (reg.) Pas, drum, cale: "Domnule sogai-birău, / Nu-mi tăt umbla în pașul mneu" (Papahagi, 1925: 201; Văleni). - Refăcut după pl. pași (din pas < lat. passus).

páșcă, s.f. - (reg.) 1. Legătură din șase bușteni pentru transport (Grai. rom., 2000; Biserica Albă); pachet, colet. 2. Tutun de proastă calitate. - Din ucr. pačka "pachețel" (de tutun) (DEX, MDA) < germ. Pack "pachet" (Scriban).

patác, s.m. - v. pătac ("monedă austriacă").

patrón, patroane, s.n. - Glonț, cartuș (Lenghel, 1979). (Trans., Banat., Maram.). - Din germ. Patrone "cartuș" (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

patúl, s.n. - v. pătul ("podină").

păcuínă, s.f. - v. pecuină ("oaie cu lapte").

păcurár, păcurari, s.m. - Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR, 1956: 394). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în română termenul de cioban. "Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav" (Bârlea, 1924, II: 462). ■ (onom.) Păcurar, Pacurar, Păcurari, Păcurariu, Păcuraru, nume de familie (302 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Lat. pecorarius (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pecus, pecoris "vită" (Scriban). Cuv. rom. > magh. pakulár (Candrea, Edelspacher, cf. DER; Scriban, 1939; Macrea, 1970: 20; Bakos, 1982).

păcurărí, păcurăresc, vb. intranz. - (reg.) A păstori. - Din păcurar (DEX, MDA).

păcurărít, s.n. - Păstorit. - Din păcurări.

pădác, -ă, pădaci, -e, adj. - (reg.) Dichisit, aranjat, curățat, îngrijit: "Mai frumoși și mai de neam, / Nu ca tine-un ardelean; / Mai frumoși și mai pădaci, / Nu ca tine de săraci" (D. Pop, 1970: 177; în Gazeta pop. 1887). - Et. nec., cf. pădăi¹.

pădăí¹, pădăiesc, vb. refl. - (reg.) A se găti, a se dichisi. (Trans., Maram.). - Et. nec. (MDA).

pădăí², pădăiesc, vb. refl. - (reg.) A se grăbi. - Din ucr. podavatič "a porni" (MDA). păduréț, -eáță, pădureți, -e, adj. - Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: "Mânce-te pădurețu" (Papahagi, 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. - Din pădure (< lat. padule) + suf. -eț (DEX, MDA).

pắguri, s.f., pl. - (reg.) Pistrui. (Maram.). - Et. nec. (MDA).

păháie, păhăi, s.f. - (reg.) Animal sălbatic (Lenghel, 1979). - Cf. ucr. pah (MDA) + suf. -aie, cf. potaie, mărhaie.

păhărnicí, păhărnicesc, vb. tranz. - A servi țuica la nuntă după anumite reguli (Dăncuș, 1986). - Din paharnic (DLRM, MDA).

păioáră, păioare, s.f. - Țesătură subțire de in; voal (Bârlea, 1924). - Lat. palliola "togă; giulgiu; cuvertură de pat" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

păiúhă, păiuhe, s.f. - "Iarbă lungă, subțire și rară; n-o mănâncă nici vitele" (Odobescu, 1973; Odești). - Cf. păiușă.

păiúș, păiușuri, s.n. - (bot.) Plantă erbacee din familia gramineelor (Festuca rubra), dominantă în etajul subalpin din Munții Rodnei și Munții Maramureșului. ■ (onom.) Păiuș, Păiuși, Paius, Paiu, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din pai + suf. -uș (Scriban, DEX, MDA).

pălánt, s.n. - v. palant ("gard").

pălincáș, pălincași, s.m. - (reg.) Horincar, breiner. ■ (onom.) Palincaș, Pălincaș, Palincas, nume de familie (56 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din pălincă + suf. -aș.

pălíncă, pălinci, (palincă), s.f. - (reg.) Băutură spirtoasă, distilată, din fructe; horincă: "Pălincuță, be-te-aș bine, / Nu te-aș be cu sie cine" (Bilțiu, 2006: 99). Termenul nu e specific în Maramureșul istoric (doar în Săpânța și Rona). E mai frecvent în Chioar și Codru (ALRRM, 1971: 461). - Din magh. pálinka "rachiu" (DEX, MDA) < srb. palinka < paliti "a arde" (Scriban, Șăineanu).

pălincíe, pălincii, s.f. - (reg.) Locul (sau instalația) unde se fabrică pălinca; horincie. - Din pălincă + suf. -ie (MDA).

păltiór, păltiori, (păltioară), s.m. - (bot.) Coacăz sălbatic, cu fructe roșii și acre; agriș, merișor de munte, pomușoară (Ribes alpinum L.): "Num-on pui de celtioară / Su-o tufă de păltioară" (Bilțiu, 1990: 30). - Din paltin (< lat. platanus) + suf. -ior (DEX, MDA).

pănát, -ă, pănați, -te, adj. - (reg.) Plin de pene sau flori; înflorit: "Te-ai făcut un câmp pănat" (Papahagi, 1925: 229). (Maram.). - Din pană + suf. -at, cf. împănat (MDA).

pắnură, pănure, s.f. - Dimie, postav; pânză țesută (Papahagi, 1925; Giulești). - Lat. paenula "manta de lână cu glugă" (Scriban, DEX, MDA).

păpărúză, păpăruze, s.f. - (reg.; zool.) Buburuză (Coccinella septempunctata): "Când copiii află o buburuză, care la noi se cheamă păpăruză, se ia în palmă și se sucește astfel palma până ce se urcă pe degetul arătător, în timp ce i se descântă să zboare: Păpăruză, ruză / Încătrău-i zbura / Acolo m-oi însura/mărita" (Calendar, 1980: 60-61). ■ (onom.) Păpăruză, nume de familie în Maramureș. - Cf. paparugă, buburuză (MDA).

părăsất, -ă, părăsâți, -te, adj. - (reg.) Văduv: "Treabă să fie o fămee părăsâtă, bătrână…" (Papahagi, 1925: 319). - Din părăsi "a lăsa singur (pe cineva), a abandona" (< sl. parasiti).

păresími, s.f., pl. - v. miezul (păresii).

păretár, păretare, s.n. - Pânză țesută sau brodată, asemănătoare covorului, ce se pune pe perete, în casele țărănești, în scop decorativ. - Din părete (< lat. paries, -tis) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA) sau lat. parietarius (MDA).

părínc, s.m. - (bot.) Mei (Panicum miliaceum). ■ (top.) Dealul Părincului (în Rohia, Lăpuș). "Ne trimite cu gândul la timpurile în care planta respectivă înlocuia porumbul, foarte târziu cunoscut în aceste locuri". - Lat. panicum "mei" (Scriban; Phillippide, Pușcariu, CDDE, cf. DER; MDA) > păninc, și prin disimilarea n-n > r-n (> părinc) (Frățilă).

părlóg, s.f. - v. porlog ("opincă găurită în talpă").

părnăhái, s.m. - (reg.) 1. Față de pernă. 2. Om de nimic, fără valoare, nebăgat în seamă (Bârlea, 1924): "Tot un fecioraș de crai, / Nu ca tine, un părnăhai" (Bârlea, 1924: 41). - Din magh. párnahai (MDA) < magh. parna "pernă".

părúță, păruțe, s.f. - (reg.) Zurgălău (Apșa de Jos). - Din pară (< lat. pira) (ref. la forma zurgălăului) + suf. -uță (MDA).

păsá, pas, vb. intranz. - (înv.) A pleca, a merge: "…e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…" (Dariu Pop, 1938: 48; Fericea); "Urie, tu pasă amu și la casa ta…" (idem: 50). - Lat. *passare (Scriban, DEX, MDA).

păsát, s.n. - Boabe de mălai măcinate mare. De obicei se folosește pentru hrana puilor de găină; dar și în bucătărie (sarmale de post, etc.). - Lat. pinsatum (DEX, MDA).

păsălí, păsălesc, (păsălui), vb. tranz., refl. - (reg.) 1. A (se) potrivi. 2. A (se) nimeri. 3. A (se) îmbina. - Din magh. pazol (MDA).

păscălătíță, păscălătițe, (pascălăriță), s.f. - (ornit.) Ciocârlie (Alanda avensis) (în Ieud, cf. Papahagi, 1925). - Cf. pescărel (MDA); probabil din pascalău, păscălău "imaș, pășune".

păscălắu, (pascalău), s.n. - Imaș, loc de pășunat. ■ (onom.) Păscălău, Pășcălău, Pașcalău, Pascalău, Pascalau (23 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). (Trans., Maram.). - Din paște (< lat. pascere) + suf. -ălău (MDA).

păstăiá, păstăiesc, vb. tranz. - (reg.) A desface boabele de fasole din păstăi (Farcaș, 2009: 63; Ferești). - Din păstaie (cuv. autohton, cf. alb. pistaë).

păstăiátă, s.f. - (bot.) Plantă cu fructul în formă de păstaie, care crește în zonele muntoase; lopățea (Lunaria redivina). ■ (top.) La păstăietă, fânațe și tufișuri în Cupșeni (Vișovan, 2008). - Din păstaie (MDA).

păstrán, -ă, păstrani, -e, adj. - (reg.) Pestriț (Papahagi, 1925; Ieud). - Var. a lui păstrăv "cu pistrui" (< bg. păstărva) (MDA).

păsúlă, păsule, s.f. - (reg.; bot.) Fasole (Phascolus vulgaris). Se folosește atât ca aliment, cât și în scopuri medicinale (în tratarea diabetului). ■ (med. pop.) Pisată, se pune pe bube dulci (Borza, 1968: 128). - Cf. fasole (MDA); din magh. paszuly.

pătác, pătaci, (patac, pitac), s.m. - Monedă austriacă cu valoare redusă, care a circulat începând cu sec. XVII și în țările române. Ban vechiu (Bud, 1908). - Din srb. petak, rus. pyatak, cf. it. patacca "monedă, gologan" (MDA); cf. pitac.

pătrár, pătrari, s.n. - Bâta păcurarului (mai demult, cu vârful despicat în patru și înferecat, pentru a servi ca armă de apărare): "Bâta sau pătrarul, făcut din lemn de frasin sau tisă, servește, de asemenea, ca instrument de apărare contra fiarelor" (Morariu, 1937: 176). - Din patru (< lat. quattuor) + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

pătrărește, adj. - (reg.) Pătrățos; în patru părți: "Fac legea unui berbec, / Tot îl taie pătrărește" (Bârlea, 1924: 25). - Din pătrar "pătrime, sfert" + suf. -ește (MDA).

pătrupóp, s.m. - (reg.; bis.) Preot care îndeplinește funcția de inspector; protopop. - Var. a lui protopop (< sl. protopopǔ) (MDA).

pătúl, pătule, pătuluri, s.n. - Suport din lemn pe care se clădește claia sau stogul, pentru a le feri de umezeală; podină (ALRRM, 1973: 832). - Cf. lat. *patubulum (= patibulum "spânzurătoare; cruce; arac") (DEX, MDA).

pățálă, s.f. - (dial.) Pățanie, întâmplare (Faiciuc, 2008). - Var. a lui pățeală (< păți + suf. -eală), cu dift. ea > a.

păuréț, s.n. - (reg.) Câlți: "Cu barba de păureț" (Papahagi, 1925; Bârsana). - Et. nec. (MDA).

păzí, păzesc, (păzî), vb. refl. - 1. A se feri, a avea grijă. 2. A se grăbi; a merge mai repede: "De-ai ști cum îi cu bărbat / N-ai păzi la măritat" (Calendar, 1980: 25); "Nu vă păziți cu moartea / Până scriu o cărticea" (Lenghel, 1985: 212). - Din sl. paziti "a urmări atent" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

pâcăí, pâcăiesc, (pâcâi), vb. intranz. - 1. A ticăi: "Așa că, tare s-a mirat de drăcia asta, care tot pâcăia..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). 2. A pufăi. - Din pâc (onomatopee) + suf. -ăi (DEX, MDA).

pâcăít, (pâcâit), s.n. - Ticăit, sunet ritmic. - Din pâcăi.

pấclă, pâcle, s.n. - Ceață (în zona de est a Maram. istoric); negură (ALRRM, 1973: 665). - Din sl. pǐclǔ "ceață, întunecime; iad" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

pângă, prep. - Pe lângă: "Astea-s fleacuri, pângă atunci cum o fost miresele" (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). - Din pe lângă (pe-îngă) (Scriban, MDA).

pântecárie, pântecarii, s.f. - (reg.; med.) Diaree (Hotea, 2006): "Apoi, dacă s-o oprit din bătaie, cătingan am sâmțit că ne trece durerea, da' pântecăraia nu ne-o lăsat vreme de o săptămână" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 298). - Din pântec "abdomen, burtă" (< lat. pantex, -ticis) + suf. -arie; cf. pântecăraie (MDA).

pấntece, (pântec, pâncete), s.n. - Burtă, stomac: "Nas cârligat, / Pâncete vărgat..." (Papahagi, 1925: 300; Săcel). - Lat. pantex, -ticis (Șăineanu, Scriban; Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

pântecós, -oásă, pântecoși, -oase, adj. - Cu pântece mare; burtos. - Din pântec + suf. -os (DEX, MDA).

pânțălúș, s.m. - v. pințăluș ("briceag").

pânzătúră, pânzături, s.f. - (reg.) Batic, basma, năframă; șârincă: "Pânzătură roșe-n cui, / Coconă ca mine nu-i" (Bilțiu, 2006: 51). - Din pânză + suf. -tură (DEX, MDA).

pânzăturícă, s.f. - (reg.) Batistă; sărincuță, japcandău, năfrămucă (ALRRM, 1969: 60). - Din pânzătură + suf. -ică.

pârấș, pârâși, s.m. - (pop.) Cel care pârăște; reclamagiu: "Surorile-s martorii, / Mă-ta-i pârâșu' lejii" (Bilțiu, 2006: 166). - Din pârî (< sl. pirěti) + suf. -îș (Scriban, DEX, MDA). pârcí, vb. refl - (ref. la capre) A se împerechea, a se împreuna. ■ (top.) Pârcău, teren pe care pășunează, de obicei, caprele (Rozavlea); În pârciu, arătură în Rozavlea. ■ "În limba română veche exista cuvântul pârci = țap, masculul caprei. Azi, îl identificăm în expresia miroase a pârci = miroase a țap, dar am găsit și verbul a se pârci = a se împerechea (țapul cu capra)" (Vișovan, 2005). - Din srb. prč (MDA); din pârci, din v.sl. intrat în româna comună (Frățilă).

pấrgă, s.f. - Fructe, legume sau cereale în faza de coacere. În expr. a da în pârgă = a începe să se coacă; făină de pârgă = făină de mălai uscată pe sobă (Faiciuc, 2008). - Din sl. prǔga "grâu timpuriu" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < pružiti "a coace, a prăji" (DER).

pârgăláș, pârgălașuri, s.n. - (reg.; gastr.) Ceapă prăjită în ulei; v. răntaș. (Trans., Maram., Mold.). - Din magh. pergelés (MDA), cf. magh. pergetni "a învârti repede".

pârgălí, pârgălesc, (pârgălui), vb. tranz. - (despre alimente) A prăji în untură, a rumeni. - Din pârgă (MDA).

pârgălít, -ă, pârgăliți, -te, (pârgăluit), adj. - Prăjit în untură. - Din pârgăli.

pârlí, pârlesc, vb. tranz., refl. - A (se) arde, a (se) pârjoli. - Din scr. prljiti, bg. parlja (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

pârpăríță, pârpărițe, s.f. - (reg.) 1. Tava unde cad grăunțele în râșniță (Memoria, 2001). 2. Gaura din piatra alergătoare la morile de apă (ALR, 1956: 170). - Din sl. prŭprica "vârtej" (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA), ucr. perepelyca (DEX).

pec, peci, (pecar), s.m. - (reg.) 1. Brutar (ALR, 1956: 504). 2. Brutărie: "N-o fo fărină de grâu, numai la pec, în Sighet" (Memoria, 2001: 39). - Din magh. pék "brutar" (MDA).

pecár, pecari, s.m. - (reg.) Brutar. ■ (onom.) Pecar, nume de familie în Maramureș. - Din pec "brutar" + suf. -ar, cf. germ. Bäcker, scr. pekar (MDA).

pecerlí, vb. tranz. - v. pecetui.

pecetuí, pecetuiesc, (pecetlui, pecerli), vb. tranz. - 1. A lega, a închide, a astupa: "Tăt scria șî să gândia, / Cartea o pecetuia" (Papahagi, 1925: 191; Săcel). 2. A pecetlui, a pune pecete: (ref. la sticla de pălincă:) "Pecerlită-n flori de mac / Poate că-i bună de leac. / (…) / Când dai s-o despecerlești / De miros tot te topești" (Bilțiu, 1996: 382). ■ A pecetlui groapa: "Când coștiugul a fost coborât în groapă, preotul cu lopata face semnul crucii în cei patru pereți ai gropii, aruncând primul lut deasupra coștiugului" (Brediceanu, 1957); "Nici atunci nu te-oi uita / Când mi-or pecetlui groapa / Că ți-a fost dulce gura" (idem: 76). - Din pecetlui (< sl. pečatĭlĕti, magh. pecsételni, Scriban, DEX, MDA).

pécie, (pecine, pece), s.f. - (reg.) 1. Carne. 2. Friptură. 3. Tocană de carne: "După pecie de miel, / După prah mai mânânțăl" (Bârlea, 1924: 13); "Ce mni-ai dat de nu te uit? / Pecine de lup turbat, / Să nu văd ca tine-n sat" (Țiplea, 1906: 468). - Din magh. pecsenye "friptură" (Scriban, DEX, MDA) < srb. pěčenje "friptură" (Scriban).

pecuină, pecuine, (păcuină), s.f. - Oaie cu lapte; mulgări, mândzări: "Stâna numără până la 500-600 de oi cu lapte, numite pecuine…" (Bârlea, 1924). - Lat. pecuina "de animal" (MDA). pedéstru, pedeștri, s.m. - (sens arhaic) "I se spune unui om mnic, slab, năcăjit, comed’ie de om" (Mara); "Vai pedestru-i că n-are nici halube pă iel" (Giulești); "sărac afară din cale, năcăjit" (Berbești); "nu-i apt de lucru, un bitang, blegos, sărac din cauza lenei, beției sau destrăbălării" (ALRRM, 1969: 142). - Lat. pedester, -tris "care merge pe jos" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Candrea, cf. DER; Frățilă, DEX, MDA).

pédig, conj. - (reg.) Chiar dacă, deși: "Pedig i-am spus, da' nu m-o ascultat" (Crâncău, 2013). - Din magh. pedig "iar" (MDA).

péleș, peleși, s.m. - (reg.; înv.) Ciucure, franj. În expr. oaie peleșă = oaie cu lână lungă. ■ (top.) Peleșata, peșteră în Maramureș, de unde izvorăște "lapte de piatră." - Din sl. peleš "moț" (Scriban; Tiktin, cf. DER), din scr. peleš (MDA).

peletíc, peletici, s.m. - (reg.) Unealta cu care olarul trage brâie sau face flori pe vase (Felecan, 1983). - Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).

pemínte, s.n. - Pământ. Parcelă cu sol mai bun, pe care se cultivă cereale sau cânepă (Faiciuc, 1998: 46): "Măgheran de pe peminte / Ieși-m, mândrule-nainte" (Brediceanu, 1957: 100). - Probabil o formă de sg. refăcută din pl. regional păminte (Frățilă); lat. pavimentum "pământ bătut" (Graur, 1980; Râpeanu, 2001). Termenul latin nu s-a păstrat în celelalte limbi romanice, preferându-se sinonimul terra (= pământ), care la noi a dat "țară".

pémniță, pemnițe, s.f. - (dial.) Pivniță: "Io le-am deștis la mniroi la cămară și de-acolo în pemniță..." (Memoria, 2014: 152; Oarța de Sus). - Cf. pivniță, cu vn > mn și cu disimilarea i-i > e-i (Frățilă).

pendeléu, s.n. - v. pindileu ("fustă").

pépene, pepeni, s.m. - (bot.) 1. Dovleac. 2. Castravete. ■ (onom.) Pepeni, poreclă pentru locuitorii din Buzești. - Din lat. pepo “pepene”, *pepinis (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < vgr. pépon "pepene zămos, copt" (Scriban).

pérină, perini, perine, s.f. - 1. Pernă. 2. Butuci groși din lemn de stejar, pe care se reazămă stâlpii (porților), atunci când aceștia nu sunt îngropați în pământ (Nistor, 1977: 22). - Din sl. perina < pero "pană" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX); din srb. perina (MDA).

perít, -ă, periți, -te, adj. - (pop.) Lipsit de vlagă, slab, palid: "Cum de tot aduci mâncare înapoi, tu, fată? Și ești deja perită" (Bilțiu, 1999: 375). - Var. a lui pierit (< pieri < lat. perire).

permecí, permecesc, vb. refl. - (reg.) A se strica, a se schimba, a se ofili (Papahagi, 1925): "De jale și de urât / Fața ni s-o permecit, / Ca pământu' s-o-negrit" (Papahagi, 1925: 216; Săpânța). (Maram.). - Cf. rus. ipimocit "a muia" (MDA).

pérșă, perșe, s.f. - (reg.) 1. Cutie sau vas în care se strâng banii la biserică în timpul slujbei de duminică. 2. Bucată de fier, ca o farfurie, fixată pe podoimă, în care se învârte capătul de jos al fusului de la crâng (la morile de apă). - Din magh. persely "cutie, pușculiță" (MDA).

perț, perțuri, s.n. - (reg.) Minut. - Din magh. perc "minut" (MDA).

péstriț, -ă, pestriți, -e, adj. - Pistruiat. - Din sl. pĭstrĭ, pĭstrŭ "diferit" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

peteá, petele, (petia), s.f. - 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale (Bilțiu, 1990). 2. Dantelă, voal: "Cu cornu' năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele" (Bârlea, 1924, II: 120). - Din peteală, beteală (Scriban, DLRM).

petéică, peteici, s.f. - (reg.) Legătură de sfoară, laț, plasă în care se ducea la câmp oala cu mâncare: "Doauă oale peteicate" (Bilțiu, 1990: 299). - Din ucr. petélika (Papahagi, 1925; MDA), magh. petöke (MDA).

peteriteán, -ă, peteriteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Peteritea. 2. (Locuitor) din Peteritea. - Din n. top. Peteritea + suf. -ean.

peteriteáncă, peteritence, s.f. - Femeie originară din localitatea Peteritea. Locuitoare din Peteritea. - Din peteritean + suf. -că.

pétre, (petri, pedri), prep. - 1. Înaintea. 2. În fața. 3. Vizavi. 4. Lângă. 5. În dreptul. - Et. nec. (MDA); din pe + dri/tri, pre d(e)rept (dirept, diript), prin disimilarea lui r (Loșonți, 2001).

petrecánie, petrecanii, s.f. - Praznic, ospăț funerar organizat de familia celui decedat și la care sunt invitați să participe neamuri, vecini, apropiați, prilej cu care se fac danii, pomene: "Să zie la petrecan’e" (Memoria, 2001: 64). - Din petrece + suf. -anie (DEX, MDA).

petréce, petrec, vb. tranz. - 1. A însoți alaiul funerar, a conduce un mort la groapă: "M-or plânge și m-or petrece". 2. A păți ceva, a i se întâmpla ceva: "Multe răle-am petrecut" (Farcaș, 2009; Săpânța). 3. A îndura, a suferi: "Acolo [în deportare] am petrecut foametea..." (Grai. rom., 2000; Plăiuț). - Lat. *pertraicere < per "pe" + traicere "trece" (Șăineanu, Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

petrován, -ă, petroveni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Petrova. 2. (Locuitor) din Petrova. ■ (onom.) Petrovan, nume de familie (1.134 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Petrova + suf. -ean (> -an).

petrovancă, petrovence, s.f. - Femeie originară din localitatea Petrova. Locuitoare din Petrova. - Din petrovan + suf. -că.

pețâlă, s.f. - v. pițulă ("monedă").

picioicár, s.n.m. - (reg.) 1. (s.n.) Teren cultivat cu cartofi. 2. (s.m.) Persoană care cultivă sau consumă mulți cartofi. ■ (onom.) Picioicari, poreclă pentru locuitorii din Costeni. - Din picioică + suf. -ar.

picióică, picioici, s.f. - (reg.; bot.) Cartof (Solanum tuberosum L.); corompei, cloșcă, baraboi, poame de pământ (ALRRM, 1971: 440): "Am o groapă cu picioici / Și ț'oi da și tâie-on coș" (Bilțiu, 2006: 216). - Din magh. pityoka (DEX, MDA).

picióciște, piciociști, s.f. - (reg.) Teren cultivat cu cartofi; picioicar (Faiciuc, 1998). - Din picioică + suf. -iște.

píclu, s.n. - (reg.; înv.) Făină de calitate; de grâu: "Fărină de ce’ bună, de piclu" (Papahagi, 1925). - Din magh. pitlett liszt (Papahagi, 1925); posibil var. a lui pâclă.

picúi, s.m. - (reg.; arh.) Vârf ascuțit, pisc, deal țuguiat, creastă. ■ (top.) Picui, deal în Oncești, Vadu Izei, Valea Stejarului (Vișovan, 2005) și Suciu de Jos (Vișovan, 2008). - Lat. *piculeus (MDA).

pieptár, pieptare, s.f. - Piesă de port tradițională a femeilor, scurtă până la brâu, fără mâneci, din piele, cu blană înăuntru. Se brodează pe toată suprafața cu ornamente florale. Broderia se face cu lână, în culori vii, între care predomină roșul. Broderia este presărată cu ținte metalice (Bănățeanu, 1965: 122). - Din piept (< lat. pectus) + suf. -ar (Scriban, DER, DEX, MDA).

pigli - (reg.) 1. În pigli, numele unui joc de copii asemănător cu țurca (Grai. rom., 2000; Biserica Albă). 2. Băț folosit în acest joc. - Et. nec., cf. piglui "a călca, a netezi".

píhă, pihe, s.f. - (reg.) 1. Puf (de pasăre). 2. Scamă. - Din magh. pihe "scamă" (MDA).

pindiléu, (pendeleu), s.n. - (reg.) Fustă de pânză albă, țesută din cânepă, cu dantelă în partea inferioară, purtată pe sub "fusta înflorată" și zadie. (Trans., Maram.). - Din magh. pendely "cămașă lungă" (MDA).

pingălí, (pingălui), pingălesc, vb. tranz., refl. - (reg.) 1. A (se) vopsi. 2. A (se) mâzgăli. 3. A se găti, a se dichisi: "Pleacă-te și-o rujă-ț' ie, / Cu ie te pingăluie" (Bilțiu, 2006: 162). - Din magh. pingál(ni) (Candrea, cf. DER; DLRM, MDA).

pingălít, -ă, pingăliți, -te, (pingăluit), adj. - (reg.) Pictat, vopsit: "De harnic și de-nflorit / Gândești că-i pingăluit" (Bârlea, 1924, I: 209). - Din pingăli.

pintenáș, pintenași, s.m. - 1. (bot.) Plantă erbacee având frunze cu crestături adânci și flori de culoare albastră; nemțișor de câmp (Dephinium C.). 2. Motiv geometric pe țesături (Iuga, 2011). - Din pinten (< sl. *pentinǔ) + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).

pintenóg, -oágă, pintenogi, -oage, (pantanog), adj. - (ref. la cai) Cu semn alb la piciorul drept; cal însemnat (Bud, 1908); cu pete albe în jurul gleznei: "Pă care-i badea călare, / Pantanog la trei picioare" (Bilțiu, 2006: 154); "Pintenog la trei picioare / Și de unu-alină tare" (Bilțiu, 1990: 407). - Din sl. pontonogŭ (< ponto "piedică" și noga "picior") (Scriban; Cihac, Tiktin, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

pintilíu, adj. - (despre cai) Cu pete albe la pinteni: "Pă munții iștia pustii, / La vite pintilii" (Bilțiu, 1990: 120). - Probabil din pinten (< sl. petino "călcâi").

pințălúș, pințăluși, (pânțăluș, pințiluș), s.m. - (reg.) Cuțit rabatabil, cu una sau două lame; briceag (ALRRM, 1971: 335): "… că bărbații umblă la ei cu cuțitaș, cu pințiluș" (Bilțiu, 1990: 298). (Trans., Maram.). - Din magh. penicilus (MDA).

pipiríg, s.m. - (bot.) Plantă erbacee care crește pe malul apelor sau în locuri mlăștinoase (Juncus effesus); iarba-bivolului, părul-porcului, iarba-mlaștinei, spetează (Borza, 1968: 91). - Et. nec. (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. pipirig, pipiriga (Bakos, 1982).

pir, s.m. - (bot.) Plantă erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). - Din bg. pir (DEX, MDA); din sl. pyro "alac" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).

pirón, piroane, s.f. - 1. Cui gros, țăruș. ■ (onom.) Piron, nume de familie (44 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). 2. (pl., fig.) Chinuri, necazuri. - Din sl. pironǔ (DEX, MDA); din ngr. pironi "cui" < vgr. pérone "bold, cui" (Cihac, Tiktin, cf. DER; Scriban, Șăineanu).

pironí, pironesc, vb. refl. - 1. A bate, a fixa (în cuie). 2. A se chinui, a se necăji; a se supăra: "Că io n-am rost să trăiesc / Că numai mă pironesc" (Bilțiu, 1990: 348). - Din piron (Scriban, DEX, MDA).

pironít, -ă, pironiți, -te, adj. - 1. Bătut în cuie. 2. Chinuit. 3. Obosit. - Din pironi (MDA).

piróșcă, piroște, s.f. - (reg.; gastr.) Sarma: "...atunci fata de uriaș va aduce oala cu piroște la săpători..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 85). - Din rus. pirožki (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA), ucr. pyrižky (DEX, MDA).

piscălí, piscălesc, vb. tranz., refl. - (reg.) 1. A se murdări. 2. A face ceva migălos. - Din magh. piszkól "a se murdări" (MDA).

píscoș, piscoașă, adj. - (reg.) Murdar, nespălat, mânjit. (Trans., Maram.). - Din magh. piszkos "murdar" (MDA).

piscuí, piscuiesc, vb. intranz - 1. A emite sunete stridente; a zbiera, a țipa; a cânta. 2. A vorbi mărunt, cu glas subțire. 3. A piui: "Ce din brâie-o piscuit, / Pă mine m-o auzât" (Bilțiu, 1990: 195). - Din pisc "cioc de pasăre" (< sl. piskŭ) + suf. -ui (DEX, MDA).

pisóc, pisocuri, s.n - (reg.) Nămol cu pietricele; noroi, t’ină (Papahagi, 1925). (Trans., Maram.). ■ (onom.) Pisoc, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din ucr. pysok (MDA).

pistritură, pistrituri, s.f. - (reg.) Broderie, cusătură, ornament (Bilțiu, 1996). - (Îm)pistri + suf. -tură (MDA).

pistrúi, pistruie, adj. - (ref. la oi) Albă cu puncte roșii (sau negre) pe obraz (Latiș, 1993: 80): "Și cum muntele îl suie / Zbiară oaia cea pistruie" (Lenghel, 1962: 235). ■ (top.) Pistruia, pârâu ce izvorește din Munții Ignișului și se varsă în Firiza, în amonte de lacul de acumulare. - Din pistru "pătat" (< sl. pistrŭ "pestriț") + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

pișcár, pișcari, s.m. - Țipar (Cobitis fossilis). ■ (onom.) Pișcari, poreclă pentru locuitorii din localitatea Ulmeni (Codru). - Din rus. piškari "obleț", scr. piškor (Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER); cf. chișcar (MDA).

pișpirél, pișpirei, s.m. - (reg.) Persoană mică de statură, slabă. - Cf. pișpirică. pișpúc, s.m. - (reg.) 1. Episcop catolic. 2. Supranume. ■ (top.) Ulița lui Pișpuc, în Săliștea de Sus (Vișovan, 2005). - Cf. magh. püspök "episcop".

pitác, s.m. - v. pătac ("monedă").

pitalágă, pitalage, (pt’itălagă), s.f. - (ornit.) Prepeliță; tăptălagă (ALRRM, 1973: 603). - Cf. pitpalacă, pitpalac "prepeliță".

pítă, pite, (pt'ită), s.f. - (gastr.) Pâine. Mai demult, se făcea din făină de mălai, din cereale amestecate și mai rar din grâu: "Zâcé bătrânii: «măi, sămănați orz, săcară, să aveți ș-on ptic de ptită mai bună»; când ai avut ptită de săcară, ai fost domn. (…) Sămănam hrișcă șî săcară șî orz șî mestecam cu mălai și făcem ptită; era mai bună dacă erau amestecate" (Memoria, 2004: 39). - Din bg. pita (Conev, cf. DER; DEX, MDA); din ngr. pita (MDA), tc. pite (Miklosich, cf. DER); din alb. pitë (Meyer, cf. DER), srb. pita (Vasmer, cf. DER). Cuv. rom. > magh. pita (Bakos, 1982).

pítiș, s.m. - Pițigoi. ■ (onom.) Pitiș, Pitis, nume de familie frecvent în zona Lăpuș (137 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din piti "a (se) ascunde" + suf. -iș (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).

pititél, pititea, adj. - (reg.) Mărunțel, scund, mic. (Trans., Maram.). - Din pitic contaminat cu mititel (Scriban, MDA).

pititióc, -oacă, adj. - (reg.) Mic, scund: "Care prunc n-are noroc, / Să moară de pititioc" (Papahagi, 1925: 186). (Maram.). - Din pititel (MDA).

pitói, pitoaie, s.n. - 1. Pită mare. 2. (reg.) Specie de ciuperci comestibile; hribe bune. - Din pită "pâine" + suf. -oi (DEX, MDA).

píță, pițe, s.f. - (reg.) 1. Piele. 2. Bucată de carne friptă sau prăjită. (Banat, Trans., Maram.). - Et. nec. (MDA).

pițiánă, pițiene, s.f. - (reg.) Frunze de porumb; pănușă. Termen atestat preponderent în Maramureș și în câteva localități din județele limitrofe (ALR, 1956: 97). - Cf. magh. picijány "frunze de porumb" (MDA). "Din discuțiile pe care le-am avut cu buni vorbitori de limba maghiară, termenul picijany, la care face trimitere DLR, nu este cunoscut. Credem că aici avem de a face cu picilany "fetiță", care a fost transcris greșit de DLR" (Farcaș, 2009: 104, la note).

pițigá, pițig, vb. tranz. - 1. A ciupi, a pișca. 2. A înțepa. Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). - Et. nec. (MDA).

pițigúș, pițiguși, (pitiș), s.m. - (ornit.) Pasăre mică și vioaie cu pene galbene pe pântece; pițigoi (Panus major). ■ (onom.) Pițiguși, poreclă pentru locuitorii din Finteușu Mare și Lăpușu (Românesc). - Din pițig(oi) + suf. -uș (Scriban, DEX, MDA).

píțos, -oásă, pițoși, -oase, adj. - Cărnos. - Din piță + suf. -os.

pițúlă, pițule, (pețâlă), s.f. - Monedă care circula în Transilvania în timpul Imperiului austro-ungar, echivalent a 10 creițari: "Găina nu mi-o plătești? / Aripa cu pițula, / Clonțu plătește suta" (Bilțiu, 1990: 131); "Cum dai, lele, laptele? / -Trei pețâle, domnule" (Papahagi, 1925: 173). - Din magh. picula (Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

pizmáș, pizmași, s.m. - Dușman, opozant: "Și așa întreaga ziua, / Pizmașul ținea una, / Iar dacă venea seara, / Din tunuri mai înceta" (Bilțiu, 2006: 127). - Din pizmă (< sl. pizma) + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).

plácă, interj. - (reg.; înv.) Formulă de politețe cu sensul de "poftim", "vă rog": "Gata-i cina, sărac mare? / Gata, gata pă puțân, / Placă-vă că o-mpărțâm" (Papahagi, 1925: 237); "Placă, domnișorule, de mai scrie alta" (Papahagi, 1925: 322). "Maramureșeanul întrebuințează foarte curent imperativul placă, drept termen de politețe, care este echivalent cu poftim, cu s’il vous plaît; soldaților, ca și ofițerilor români, originari din vechiul regat, părându-le exotic acest placă, au început să batjocorească pe locuitori, pe care, la orice întrebare, îi întâmpinau cu placă, spus ca un fel de «bună ziua»: «ce mai faci, măi placă?». Maramureșenii, socotind că armata eliberatoare are și un grai mai curat, mai nobil, și de vreme ce acest sarcasm era întărit și de autoritatea galoanelor ofițerești, a început să renunțe la acest latinism așa de expresiv, întrebuințând pe alocuri prozaicul poftim" (Papahagi, 1925: 131). Atestat, la începutul sec. XXI, în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). - Formă prescurtată din placă-vă! (Frățilă).

plái, plaiuri, s.n. - Drum de munte, potecă: "Cărarea în pădure, pe care se poate merge și cu carul" (Giulești); "cărare pe munte, pe care se poate merge numai cu piciorul sau cu calul" (Vadu Izei); "să zâce la munte plaiu muntelui, pă unde umblă vitele cu pt’icioarele" (Iapa); "cărare la munte" (Oncești); "o cărare care duce la munte să numé plai" (ALRRM, 1973: 673). ■ (top.) Plăiuț, succesiune de dealuri situate între Vaser-Iza-Rona și Valea Spinului, în depresiunea Maramureșului; Plăiuț, vf. (727 m) (Posea, 1980:31); Plăiuț, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei. - Et. nec. (DEX); din lat. *plagius (< plaga) (CDDE, Philippide, Pascu, Graur, cf. DER; DLRM); din sl. plai (MDA); cuv. autohton (Philippide). Cuv. rom. > magh. pláj (Bakos, 1982), ucr. plaj (Miklosich, Candrea, cf. DER).

pláinic, -ă, plainici, -e, adj. - (înv.) Liniștit, calm, nepăsător. ■ (top.) Plainic, cătun în com. Repedea (Maramureșul istoric). (Maram., Trans.). - Et. nec. (MDA); cf. rus. plávnyǐ "curgător; docil" (Scriban).

plantícă, plantici, (plăntică), s.f. - (reg.) Panglică: "Le puneau la t'emători plantici în piept" (Crâncău, 2013). - Din scr. pantlika (< germ. Pantel < pant, band, "legătură, bandă, panglică"), cf. magh. pántlika (Scriban); cf. panglică (MDA).

plásă, plase, s.f. - (înv.) Veche împărțire administrativă; subprefectură. - Din sl. plasa "bandă, fâșie" (Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

plaz, plazuri, s.n. - (la plugurile de lemn) Talpa plugului ce se îmbucă cu brăzdarul (Țiplea, 1906; ALR, 1956: 22): "Mni s’o rupt plazu și bârsa" (Țiplea, 1906: 493). - Din bg., srb. plaz (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA) < vsl. plazĭvŭ "alunecos" (Scriban).

plăiváis, plăivasuri, (plăibaz, plaivaz), s.n. - (reg.; înv.) Instrument de scris; creion (ALRRM, 1973: 691). - Din germ. Bleiweiβ "alb de plumb; ceruză" (Țurcanu, 2005: 40; MDA); din magh. plajbász (MDA).

pleáznă, plezne, s.f. - Bășici pe piele, pline cu apă (Hotea, 2006). - Din plesni (MDA). pledí, pledesc, (plezi), vb. tranz. - (reg.) A curăța de buruiene o cultură agricolă; a prăși: "L-am plezit și l-am udat, / A ta parte s-o uscat" (Calendar, 1980: 84). - Et. nec.

pledít, -ă, plediți, -te, adj. - (ref. la un teren agricol) Curățat de buruieni. - Din pledi.

pleoștí, pleoștesc, vb. refl. - 1. A se turti, a se lăsa în jos. 2. A se dezumfla. - Din sl. pljoštiti "a turti" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

pleoștít, -ă, pleostiți, -te, adj. - Lăsat într-o parte, teșit, turtit. - Din pleoști. pleș, pleașă, (pleșâv), adj. - Fără păr pe cap; chel (ALRRM, 1969: 17). ■ (onom.) Pleș, Pleșa, Pleșu, nume de familie frecvent în zona Ieud (480 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. plĕsĭ (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

pléșcă, s.f. - 1. Chelie, goliciune. 2. (prin extensie) Lipsit de vegetație, gol. ■ (top.) Pleșca Mare, vf. (1.292 m) situat în Munții Ignișului; Pleșcioara, deal (806 m) la nord de Baia Mare; Pleșca, deal în Bocicoiel, Bogdan Vodă, Rozavlea, Băiuț, Groșii Țibleșului, Lăpușu Românesc (Vișovan, 2008). ■ (onom.) Pleșca, Plesca, Pleșcă, Pleșcan, nume de familie (43 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din pleș "chel" (MDA).

pleteáncă, pletenci, s.f. - (reg.) Fir de lână sau panglică împletită în părul fetelor (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). - Din pleată (< sl. pletǔ) + suf. -eancă (DLRM, MDA).

pléu, pleuri, (plev), s.n. - (reg.) 1. Măsură pentru lichide, egală cu 100 ml.: "Două pleuri de pălincă" (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos); sau un sfert de litru (Lenghel, 1979). 2. Cană de tinichea. 3. Metal: "L-ai pus într-o lingură de pleu..." (Maramureșul de Nord). - Din magh. pléh, srb. pleh (DEX, MDA) < sas. plech, germ. Blech "tinichea" (Scriban).

plév, s.n. - v. pleu.

plevái, s.n. - (reg.) Lopățică de amestecat urda (la fiert) (Grai. rom., 2000). - Probabil din plev + suf. -ai.

plevár, plevari, (pleuar, blehar), s.m. - (reg.; înv.) Tinichigiu. - Din plev + suf. -ar (MDA).

plísă, plise, s.f. - Apă adâncă, "așa cum se vede de obicei sub poduri": "Cu un prănicuț de tisă, / Unde-a si mai mândră plisă" (Papahagi, 1925: 226; Săcel). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). - Din ucr. pléso (Scriban, MDA).

ploiér, ploiere, s.n. - (reg.) Umbrelă. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). - Din ploaie + suf. -ar (DEX, MDA).

plopiș, plopișuri, s.n. - Pădure de plopi. ■ (top.) Plopiș, sat aparținător de com. Șișești. - Din plop (< lat. *ploppus = pop(u)lus) + suf. -iș (DEX, MDA).

plopișeán, -ă, plopișeni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Plopiș. 2. (Locuitor) din Plopiș. ■ (onom.) Plopișan, nume de familie (6 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Plopiș + suf. -ean.

plopișeáncă, plopișence, s.f. - Femeie originară din localitatea Plopiș. Locuitoare din Plopiș. - Din plopișean + suf. -că.

plomấn, plomâni, (plumân), s.m. - (pop.) Plămân (ALRRM, 1969: 104). - Din ngr. plemoni (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX); lat. pulmo, -nem, cu metateza lui l (Pușcariu).

plot, ploturi, s.n. - Crestătură adâncă, de formă pătrată, cioplită spre capătul unei bârne, pentru îmbinarea cununilor unei construcții (Stoica, Pop 1984). - Probabil cf. plot "placă turnantă la încrucișarea unei căi ferate de mină" (< fr. plot).

plúmână, plumâne, s.f. - (bot.) 1. Plantă erbacee cu frunze compuse din trei foliole și cu flori roz; trifoiște; plumânea. 2. Plantă erbacee cu flori roșii, violete sau roz, albe; plămânăriță (Pulmonaria officinalis); cuscrișor. ■ (top.) Tău cu Plumână, lac în Dragomirești (Faiciuc, 1998): "Credem că plumâna din structura acestei denumiri (Tăul cu plumână) trebuie să fie numele popular al nufărului (Nuphar luteum). Există plante cu nume asemănătoare: plumâneaua, plumânărică etc." (Vișovan, 2005: 340). - Din plămân (< lat. pulmo, -onis) (MDA).

plumb, plumbi, s.m. - Glonț, alice: "În șiragu' dinainte, / Unde mărg plumbii fierbinte" (Bilțiu, 2006: 121). - Lat. plumbum (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

poáră, s.f. - (înv.) Dezacord, discordie, neînțelegere; ceartă, vrajbă. În expr. în poară (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva), a face opoziție; a se contrazice cu cineva, a se certa: "Pune-te cu moartea-n poară / Și-nc-o dată te mai scoală" (Lenghel, 1985: t. 222). - Din sl. pora "violență, ceartă" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

poc, pocuri, (poac), s.n. - (reg.) Pachet, colet; paclă. - Din germ. Pack "pachet", it. pacco "pachet", magh. pakk (MDA).

pocí, pocesc, vb. tranz. - 1. A strâmba. 2. A desfigura. 3. A deochea. 4. A supune pe cineva vrăjilor. - Din potcă (Șăineanu, DEX, MDA).

pociréi, s.m., pl. - (reg.) 1. Copăcei. 2. Puieți ce cresc sălbatic în preajma pomilor fructiferi; fie se altoiesc, fie se elimină prin tăierea (cu coasa sau cu secera). - Et. nec.

pocít, -ă, pociți, -te, adj. - 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. - Din poci.

pocitoáre, s.f. - (mit.) Ființă supranaturală din categoria ielelor, care pocesc fețele oamenilor: "Pocitori cu pocitoare, / Deochetori cu deochetoare" (Papahagi, 1925: 284; Borșa). - Din poci "a desfigura, a sluți" + suf. -toare (MDA).

pocitóc, pocitoci, s.n. - (reg.; bot.) Acul-pământului, ferigea-vânătă, părul-Maicii-Domnului (Asplenium trichomanes L.) (Borza, 1968). (Maram.). - Din pocit + suf. -oc (MDA).

pocitúră, pocituri, (poceală), s.f. - 1. (med.) Congestie cerebrală; paralizie facială; epilepsie. 2. Om urât. 3. Pocitanie. - Din poci "a desfigura, a sluți" + suf. -tură (DEX, MDA).

pociúmp, pociumpi, (pociumb), s.n. - Țăruș, par, stâlp (ALRRM, 1971: 282): "Și-am legat-o de un pociumb, la hăitaș" (Bilțiu, 1999: 139). - Cf. ciomp (MDA); cf. germ. Baumstumpf "partea puțin înaltă, rămasă în pământ, după tăierea unui arbore" (Țurcanu, 2005: 21). Cuv. rom. > magh. pocsumb (Bakos, 1982).

pocluí, pocluiesc, (pocoli), vb. intranz. - (reg.; înv.) 1. A sta în loc, a se liniști, a se stâmpăra (Papahagi, 1925; Memoria, 2004). 2. A avea stare, a încăpea (Bud, 1908): "Să nu poată poclui / Până la mine-a zini" (Memoria, 2001: 36); "În sat să nu pocluiesc, / Da-n lume să pribegesc" (Țiplea, 1906: 423). - Din magh. pakol (MDA).

podá, vb. refl. - (reg.; înv.) A se obișnui cu un lucru, a se deprinde; a se cunti. (Maram.). - Din po- + da (MDA).

podánc, podenci, (podancă, podan), s.n. - Terasă, loc neted într-o zonă deluroasă. ■ (top.) Podenci, platou în Suciu de Sus; Podanc, șes, platou în Lăpușu Românesc și Răzoare; Podeancu cel Mare, platou în Rogoz. "În zonă este încă viu apelativul podancă, cu sensul de terasă. Apelativ rar" (Vișovan, 2008: 202-203). - Din pod "platformă" (< sl. podǔ) + suf. -anc.

poderéi, podereie, s.n. - Podiș, platou. Toponim frecvent în zona Lăpuș (în Costeni, Cufoaia, Cupșeni, Groape, Larga, Libotin etc.) (Vișovan, 2008: 203). - Din pod (MDA).

podhórniță, podhornițe, s.f. - (reg.) Partea de jos a jugului de care se sprijină gâtul animalelor (cai, vaci, boi); policioară. - Din ucr. dial. podgornița (Scriban, MDA) < pod "sub" + hórlo, górlo "gât" (Scriban).

pódină, podini, s.f. - 1. Pardoseală de scânduri. 2. Tavan de scânduri; pod. 3. Suport pe care se clădește claia de fân, realizat de obicei din crengi; pat, pod. 4. Podiș. 5. Strat de fructe măcinate ridicat la suprafața butoiului în timpul fermentației. 6. În expr. a avea podină = a moșteni avere, a proveni dintr-o familie cu stare materială bună. ■ (onom.) Podină, nume de familie (590 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din ucr. podyna, rus., srb. podina "bază, temelie" (Scriban, DEX, MDA).

podișór, podișori, s.m. - Mobilier specific caselor din zona Lăpuș, fixat pe perete pentru a economisi spațiul din interiorul locuinței. "Este un dulap mic, format dintr-un cadru de lemn cu una sau două polițe la mijloc, închis cu uși prinse în țâțâni sau balamale de fier" (Stoica, Pop, 1984: 50). - Din pod (< sl. podŭ) + suf. -ișor (DEX, MDA).

podláș, s.n. - (reg.) Podea, podină de lemn pe care se așază fânul în oboroc (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). - Din magh. padlás "podul casei" (MDA).

podóimă, podoime, s.f. - (reg.) Lemnul pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă; grindă, punte. - Din ucr. dial. podoǐma (MDA).

podúț, poduțuri, s.n. - Podeț. - Din pod (< sl. podǔ) + suf. -uț (DEX, MDA).

pogáce, s.f. - (reg.) Turtă din semințe de floarea-soarelui sau de bostan (din care s-a extras uleiul). Se folosește ca hrană la animale. "Turtă coaptă în spuză și făcută din mămăligă, în care se pune și aiu" (Papahagi, 1925). ■ (onom.) Pogăcean, Pogăciaș, Pogăceș, nume de familie (nobiliară) din Hideaga (84 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din srb. pogača (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX), magh. pogácsa "turtă dulce" (Galdi, cf. DER; DEX, MDA), germ. dial. Pogatsche (DEX, MDA).

pogán, -ă, pogani, -e, adj. - (reg.) 1. Mare, voinic, vânjos. 2. Crud, rău, fără milă. - Din sl. poganŭ, magh. pogány (Scriban, DEX, MDA).

pogârjít, -ă, pogârjiți, -te, (pogârșit), adj. - (reg.) 1. Slăbănog, pipernicit. 2. Lacom, nechibzuit (Bilțiu, 2006). 3. Pricăjit, amărât. 4. Supărat: "Da' nănașu-i pogârșit, / N-are bani de dohănit" (Antologie, 1980: 178; Borșa). - Cf. ogârjit (Scriban, MDA).

pogmátă, (pomată), s.f. - (reg.) 1. Cele două ațe cu care se leagă cămașa la gât (Bârlea, 1924). Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. pomată, cu sensul de "manșetă simplă sau având cusături la încrețitura mânecii unei cămăși" (loc. Biserica Albă) și "bentiță la pieptul cămășii de unde pornesc încrețiturile" (Plăiuț). 2. Partea brodată de la gura cămășii femeiești (Lenghel, 1979). - Cf. pomneată, pomană (MDA).

pogór, pogoruri, s.n. - Coborâre. ■ (top.) Pogor, arătură în Slătioara. - Cf. pogorî (MDA).

pogorî, pogor, vb. intranz., refl., tranz. - A (se) coborî, a (se) da jos. - Din vsl. po-gorǐ "în jos, la vale" < gora "munte" (Scriban).

poiátă, s.f. - Adăpost pentru vite sau păsări de curte: "În poiată, de cumnată / Și nu-i hori niciodată" (Bilțiu, 2006: 50); "Poiata pentru oi era din nuiele împletite, acoperită cu paie" (AER, 2010: 159; Remetea Chioarului). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. ■ Poiețea = grajd mai mic ce se așază imediat lângă peretele grajdului mare și servește de culcuș vițeilor ori porcilor; poiețeaua destinată porcilor se numește comun coteț (Bud, 1908). - Din sl. pojata "colibă, grajd" (Șăineanu; Miklosich, Conev, Pușcariu, cf. DER; DEX).

poienár, -ă, poienari, -e, (poienaș), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Poiana. 2. (Locuitor) din Poiana. În Maramureș sunt mai multe localități cu acest nume: Poiana Botizii, Poienile de sub Munte, Poienile Izei. ■ (onom.) Poienar, Poienaru, Poienaș, Poinar, nume de familie (300 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Poiana + suf. -ar.

poívă, poive, s.f. - (reg.) 1. Pânza cu care se acoperă comarnicul de la stână (Papahagi, 1925; Budești). 2. Pânză impermeabilă, prelată, foaie de cort. 3. Mușama. - Din magh. ponyva "pânză groasă" (MDA).

pojắrniță, pojărnițe, (pojarniță, prozornică), s.f. - (bot.) Sunătoare; iarba-frigurilor, floare-de-fân (ALR, 1961: 649). - Din pojar "rujeolă" (< sl. požarŭ "incendiu") + suf. -niță (Scriban, DEX, MDA).

pojmóc, pojmoace, (poșmoc, poșmag, pojmotoc, pozmotoc), s.n. - (reg.) 1. Ghemotoc (Faiciuc, 2008). 2. O mână de fân îndoită și folosită pe post de dop: "A astupat olul cu un poșmag de fân" (Lenghel, 1979: 205). - Et. nec. (MDA).

pol, poli, s.m. - Monedă în valoare de 20 de lei. Numele mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat și în țările române; napoleon. - Din rus. pol (DEX, MDA).

polícră, (polecră), s.f. - (dial.) Poreclă; ciufulitură: "Moisenii sînt gîlcoi, așa li-i policra" (Papahagi, 1925). "La noi, tăte satele au câte o polecră (idem: 315). - Din poreclă (< sl. poreklo, Miklosich, Cihac, Iordan, cf. DER; DEX, MDA).

poliéc, polieci, (poliac, polec), s.m. - (reg.) Polonez (ALR, 1961: 878). - Din sl. poljakŭ, cf. srb., slv., rus. poljak.

polobóc, poloboace, s.n. - Butoi, bute: "Ieși, ursât, din poloboc, / C-om mere și noi la joc" (Memoria, 2001: 17). - Et. nec. (DEX); din bg. polobok (Conev, cf. DER), cf. rus. polubočka "jumătate de butoi" (Tiktin, cf. DER); din ucr. polubok (MDA).

polochím, s.n. - Sol argilos, cu acțiune neutralizantă; morjă: "Atât la Șurdești, cât și la Cetățele, Desești și Bontăieni, oamenii munceau din greu, toată iarna, să scoată polochimul și să-l împrăștie pe holde. Fără el, solul nu rodea" (Chiș Șter, 1979). - Et. nec. (MDA).

pológ, s.n. - (reg.) Iarbă cosită și uscată, gata de adunat în claie: "Pentru tine, mândră, hăi, / Am polog din nouă clăi" (Bârlea, 1924, I: 295); "Când îngheață apa-n toc, / El atunci are polog" (Memoria, 2001: 10). - Din bg., srb. polog "cuib" (DEX, MDA) < sl. pologŭ "depozit" (v. DER).

polosát, -ă, polosați, -te, adj. - (despre țesături) În dungi, dungat (Plăiuț). - Et. nec.

pománă, pomene, s.f. - Dar, danie, ofrandă adusă/făcută cuiva și servind, potrivit moralei creștine, la iertarea păcatelor; milostenie, binefacere; (în expr.) a-și face pomană = a ajuta pe cineva, a face bine cuiva, a ierta pe cineva: "Bucălaie, năzdrăvană / Tu de mine fă-ți pomană" (Lenghel, 1962: 235-236). - Din sl. pomĕnŭ "memorie, aducere aminte" (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > magh. pomána (Bakos, 1982).

pomátă, s.f. - v. pogmată.

pomăríe, pomării, s.f. - Livadă; teren cultivat cu pomi fructiferi: "...păntru ce-s mulți pomi acolo, multă pomărie" (Papahagi, 1925: 316). - Din poamă + suf. -ărie (Scriban, MDA).

pomélnic, pomelnice, s.n. - 1. Listă cu numele persoanelor (în viață sau decedate) pe care le pomenește preotul în timpul slujbelor. 2. Listă sau enumerare lungă de nume: "Și apoi, terminând cu povestea zânelor, începe pomelnicul a zeci și sute de ciobănei pe care i-a nenorocit și omorât Fata Pădurii" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 202). - Din vsl. poměnǐnikǔ "înmormântare" (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA), cu disimilarea n-n > l-n, apropiat și de derivatele în -elnic (cf. îndoielnic, vremelnic etc.) (Frățilă).

pominóc, s.n. - (reg.) Cadou (simbolic) de nuntă (Dăncuș, 1986). "Țuică și colaci împletiți și împodobiți cu frunze de stejar, cu flori și păsări din aluat, mai nou și dulciuri: daruri la nuntă" (Faiciuc, 1998: 125). - Din vsl. pomninokǔ (Scriban, MDA).

pomitíc, adj. - (reg.) 1. Pom mic. 2. (ref. la oameni) De statură mică, scund: "Da'-i mai bine-așe decât să sie ié mare și el un pomitic" (Memoria, 2001: 23; Desești). - Din pom + mic sau pitic.

pomnór, pomnoare, s.n. - (reg.) Scaun mic, fără spătar, folosit de păcurarii care mulg oile: "Mulgătorii iau loc pe pomnoarele (= scaunele) de lângă strungi…" (Georgeoni, 1936: 57). - Cf. podmol (< magh. padmaly) (MDA).

pomníță, pomnițe, s.f. - (bot.) 1. Căpșună (ALRRM, 1971: 449). 2. Fragă, frăguță (Fragaria vesca). ■ (med. pop.) Adjuvant în tratamentul diabetului (Dumitru 1992: 128). 3. Dudă (fructul arborelui Morus alba L. sau Morus nigra L.). - Var. a lui pomiță (< poamă "fruct" + suf. -niță) (MDA).

pomoci, s.m. - (reg.) Unealtă cu care fierarul stropește para cărbunilor când înroșește fierul, praftură; pămătuh. - Din magh. pamacs "pămătuf" (Felecan, 1983; MDA).

ponc, ponci, ponce, s.f. - (reg.) Ceartă, neînțelegere, discordie. - În expr. în ponce = împotriva, contradictoriu. A grăi în ponce = a grăi în batjocură, a lua peste picior pe cineva, a glumi pe seama cuiva: "Cu murgul venind în copce, / Cu mine grăind în ponce" (Brediceanu, 1957: 107). - Din magh. ponk "rampă, deal, colină" (Drăganu, cf. DER; Scriban, MDA).

poncí, poncesc, vb. refl. - (reg.) A se împotrivi, a se certa (Bud, 1908). (Maram.). - Din ponc (MDA).

ponciolí, ponciolesc, vb. intranz. - (reg.) A lichida, a termina, a risipi. (Trans., Maram.). - Din magh. pancsol "a se bălăci" (MDA).

ponciolít, -ă, poncioliți, -te, adj. - (reg.) Risipit, prăpădit. - Din poncioli.

ponój, ponoji, s.m. - Pedala de la războiul de țesut (Bud, 1908): "Ponojii, în număr de doi-trei-patru, sunt legați de prinsoarea de mijloc a stativelor cu ajutorul puilor stabiliți și dânșii de prinsoare" (Bârlea 1924). - Cf. podnog (< bg. podnoga) (MDA).

ponór, ponoare, s.n. - Adâncitură sau coastă prăpăstioasă. ■ (top.) Ponorul Jitelor, peșteră cu o lungime de 1.020 m și o denivelare de minus 40,5 m. Este situat pe Valea Bradului, în Munții Țibleșului. Este cea mai lungă peșteră în gresii din România (Portase, 2006: 30). - Din sl. ponorǔ "loc unde un râu se pierde sub pământ" (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX).

ponorất, -ă, ponorâți, -te, adj. - Surpat, prăbușit, abrupt, prăpăstios. ■ (top.) Ponorâta, deal în Vălenii Lăpușului și Vima Mică (Vișovan, 2008). - Din ponorî "a se surpa" (< ponor) (MDA).

ponosluí, ponosluiesc, vb. intranz. - (reg.) A pârî, a calomnia (Papahagi, 1925). A reclama pe cineva, a acuza (Lenghel, 1979): "…mă duc și-l ponosluiesc la bd’irău" (Papahagi, 1925, t. XDVI). - Din magh. panaszlani (Șăineanu, Scriban; DLRM) < vsl. ponositǐ (Scriban); din magh. panaszol "a se plânge" (MDA).

ponosluít, -ă, ponosluiți, -te, adj. - (reg.) Calomniat, acuzat. - Din ponoslui.

pont, ponturi, s.n. - (reg.) 1. Aluzie răutăcioasă, ironie; împunsătură. 2. Motiv: "...și la tot pasul i-a găsit ponturi de ceartă" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 179; Săpânța). 3. (loc. adv.) La pont = la țanc; chiar, întocmai: "Și când m-am căsătorit / Pont de el m-am nimerit" (Ștețco, 1990: 273; Borșa). - Din magh. pont "punct" (< lat. punctum) (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

póntoș, -ă, pontoși, -e, adj. - (reg.) Punctual, prompt. - Din magh. pontos (MDA).

pop, popi, s.m. - Stâlp, par, proptea. - Din bg. pop (DEX, MDA); creație expresivă (DER).

pópă, popi, s.m. - 1. Preot: "C-acolo-s doi popt’i uniți, / Cunună pe cei fugiți" (Calendar, 1980: 86). Popi uniți = preoți greco-catolici. 2. Snopul de grâu din vârful clăii (ALR, 1956: 60). 3. Fir de iarbă sau de mălai rămas netăiat pe holdă: "Întoarnă-te cu secerea, că ț-o rămas după tine un pop" (Faiciuc, 2008). ■ (onom.) Pop, Popa, Popan, Popean, nume de familie (28.946 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. popŭ (Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA) < lat. popa "servitor care îngrijea de instrumentele utilizate la sacrificii" (Scriban).

popiróș, popiroașe, (poptiroș, poptir), s.n. - (reg.) Hârtie: "...le-o dzâs lor că vre să să uite numa la poptiroș..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 153); "Pune fărina p-on poptir" (Memoria, 2001: 25). - Din magh. papir (< lat. papyrus, prin interm. germ. Papier) (MDA).

popistáș, popistași, (papistaș), s.m. - (reg.) (depr.) De religie catolică; catolic. - Din magh. pápista (MDA).

poporeán, poporeni, s.m. - (arh.) 1. Țăran, sătean; om simplu din popor. 2. Enoriaș. ■ (top.) Ulița poporenilor, în Cufoaia și Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008: 255). - Din popor (cf. lat. popolus) + suf. -ean (Scriban, MDA).

popricá, vb. tranz. - (reg.) A condimenta. - Din poprică "ardei iute".

popricáș, popricașuri, (papricaș), s.n. - (reg.; gastr.) Tocană cu carne, condimentată cu boia de ardei. - Var. a lui papricaș (< magh. paprikás, Scriban, DEX).

popricát, -ă, popricați, -te, adj. - (reg.) Condimentat (cu ardei iute). - Din poprica.

poprícă, poprici, s.f. - (reg.; bot.) Ardei (Capsicum annuum L.). Pipăruș, chipăruș (Borza, 1968). - Var. a lui paprică (< magh. paprika) (MDA).

poptír, s.n. - v. popiroș ("hârtie").

popuștină, popuștine, (poporoșag, poporâie), s.f. - (reg.) Plată anuală primită de cantor, diac și preot de la fiecare cap de familie: "La preot se da sau o mierță de mălai (păpușoi) și de ovăz, adică cereale, sau în bani prețul corespunzător al cerealelor. Această plată se numea popuștină, poporoșag sau lectical, pe care o plătesc enoriașii și azi în unele locuri. În cele mai multe parohii, azi, după război, nu mai voiesc să plătească taxa aceasta" (Bârlea, 1924, II: 474). (Maram.). - Et. nec. (MDA).

porceán, -ă, porceni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Valea Stejarului. 2. (Locuitor) din Valea Stejarului. 3. (s.m.) Știulete de porumb nedezvoltat: "După ce desfăcau mălaiu, porcenii-i puneau det'ilin, pântru galiță" (Faiciuc, 2008). ■ (onom.) Porcean, Porceanu, Porcescu, Porcian, nume de familie (24 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); și poreclă. - Din porc + suf. -ean, cf. n. top. (Valea) Porcului (numele vechi a localității Valea Stejarului).

porcós, -oásă, porcoși, -oase, adj. - Nesimțit, grosolan, indecent, vulgar, obscen. - Din porc (< lat. porcus "porc") + suf. -os (Scriban, DEX, MDA).

poríh, porihuri, s.n. - (reg.) 1. Prag de bușteni pus de-a curmezișul apei curgătoare. 2. Porțiune de drum forestier cu lemne puse de-a curmezișul pentru a ușura transportul buștenilor la vale. - Din ucr. porig (MDA).

porláș, porlașuri, s.n. - (reg.) Podul șurii (atestat în zona Chioar: Firiza, Lăpușel, Mocira, Tăuții Măgherăuș). (Maram.). - Et. nec. (MDA); var. a lui podlaș (< magh. padlás) "pod la tinda caselor țărănești sau la șură" (Loșonți, 2001).

porlóg, porloagă, (părlog), s.f. - (reg.) Opincă găurită în talpă: "Sie cătă ce porlog, / Tăt îmi cată să mă rog" (Papahagi, 1925: 173; Desești). - Var. a lui potlog (< bg. potloga) (MDA).

porneálă, porneli, s.f. - 1. Pornire, deplasare, plecare. 2. Ducerea oilor la păscut, mai ales seara și noaptea. Mulgerea oilor mai devreme, seara, pe la ujină (= chindie) și scoaterea din nou la pășune (Bilțiu, 1990). Scoaterea oilor la păscut, mai ales seara (Bilțiu, 1996). 3. Interval de timp în care pasc oile (între ultimele ore ale după-amiezii și miezul nopții; între miezul nopții și dimineață; între prima oră a dimineții și prânz; între primele ore ale prânzului și seară). 4. Loc de pășunat rezervat oilor cu lapte. Partea nepăscută a unei pășuni (Antologie, 1980): "Să o beau pe osteneală, / Că-s cu oile-n porneală" (Papahagi, 1925: 187). - Din porni (< sl. porinati "a îndemna") + suf. -eală (DEX, MDA).

porodicár, porodicari, s.m. - (reg.; reg.) Cultivator și comerciant de tomate. ■ (onom.) Porodicari, poreclă pentru locuitorii din Mocira. - Din porodică + suf. -ar.

porodică, porodici, s.f. - (reg.; bot.) Roșie, tomată, pătlăgea (Lucopersicon esculentum). - Din magh. paradicsom "pătlăgea roșie" (MDA).

pórție, porții, s.f. - 1. Impozit plătit statului pentru pământ, vite, casă etc. (ALRRM, 1971: 420). Dare, arunc (Bud, 1908): "Badea, porție de drum / Nu plătește nicidecum" (Memoria, 2004: 1.125). 2. Fâșie de parchet de pădure; parcelă, lot (Gh. Pop, 1971: 90). 3. Bucată, fragment. - Lat. portio, -onis (Scriban, MDA).

porțiéș, porțieși, s.m. - Plătitor de impozit; iobag (Bârlea, 1924). Țăran dependent; jeler (Dăncuș, 1986). - Din porție + suf. -eș (DER); var. a lui porțiaș (MDA).

porúmb, -ă, porumbi, -e, (poromb), adj. - De culoarea porumbului; sur: "La târguț, la Câmpulung, / Să-mi cumpăr un cal poromb" (Papahagi, 1925: 175; Sat Șugatag). ■ (onom.) Porumb, Porumboiu, nume de familie (133 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Lat. palumbus “porumbel” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

porumbár, porumbari, (porumbrel), s.m. - (bot.) Arbust cu ramuri spinoase. - Din porumbă "fruct al porumbarului" (< lat. *polumba) + suf. -ar (MDA).

poruncí, poruncesc, vb. intranz. - 1. A dispune, a comanda, a ordona. 2. (înv.) A comunica, a anunța, a vesti: "Amu tăt mi-o poruncit că 'ine p-o săptămână cu coconii" (Grai. rom., 2000); "Maramureșeanul de azi, întâlnind în drum spre satul său vreun consătean, îl întreabă: «Ce poruncești acasă?», la care i se răspunde: «Le poruncesc voie bună și sănătate!», întocmai ca străbunii romani, care întrebuințau formula «Iubeo te avete!»" (Filipașcu, 1940: 27); "Frunză verde-a mărului / Poruncit-am mândrului" (Țiplea, 1906: 466). - Din vsl. porončiti (Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

posắi, posăiesc, vb. intranz. - A respira zgomotos, a pufăi: "Când am fost la un capăt, boii tare au mai posăit. Eu am crezut că-i ceva lup" (Bilțiu, 1999: 192). - Cf. fosăi (MDA); formă onomatopeică.

posponíță, posponițe, s.f. - (reg.) Măciucă de polen, de cânepă; spic: "Taie-o pângă posponiță, / Să nu mai facă sămânță" (Bilțiu, 2002: 249). - Et. nec.

postátă, postate, postăți, s.f. - Bucată dintr-o suprafață de teren cultivat, pe care o sapă, o seceră, o cosește unul sau mai mulți oameni, într-un interval de timp (de regulă, o zi): "Până-i mere-a secera / Ce postată ni-i lua" (Bilțiu, 1990: 108). - Din sl. postatĭ "parte" (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX).

posteán, -ă, posteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Posta. 2. (Locuitor) din Posta. - Din n. top. Posta + suf. -ean.

posteáncă, postence, s.f. - Femeie originară din localitatea Posta. Locuitoare din Posta. - Din postean + suf. -că.

poșírcă, poșirci, s.f. - (fam.) Băutură alcoolică slabă sau de proastă calitate. - Et. nec. (Șăineanu, DEX).

poșmóg, s.n. - v. pojmoc ("ghemotoc").

póștă, s.f. - v. foștă ("scândură groasă").

poșúș, poșușuri, s.n. - (reg.; înv.) Pașaport. În expr. i-a dat poșușu' = l-a alungat de acasă (Lenghel, 1979). - Var. a lui pașuș (< magh. passzus) (MDA).

potấng, potânguri, s.n. - (reg.) Element component al plugului; împletitură de nuiele sau belciug de fier cu care cotiga se leagă de grindei: "Potâng era la plugul de lemn" (ALRRM, 1973: 847). - Din sl. potegŭ < potegati "a trage" (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).

potbál, potbali, (podbal), s.m. - (bot.) Brustur (Tussilago farfara L.). ■ (med. pop.) Folosit la afecțiunile pulmonare, tuse, dureri de cap, febră tifoidă (Borza, 1968: 173). - Din vsl. podbielǔ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).

potcă, s.f. - 1. Puterea de a deochia, pocitoare (Papahagi, 1925). Boală ce se manifestă prin dureri de cap și scurgeri de sânge din nas, din pricina deochiului (Bilțiu, 2006): "Potcă de nouă neamuri, / Potcă de nouă chipuri, / Potcă de nouă feluri, / Te-alege / Șî te culege / De la Ion din creștetul capului..." (Papahagi, 1925: 285; Borșa). 2. Belea, necaz, bucluc (Bârlea, 1924): "Am o potcă de muiere, / Aia mă-nvață la rele" (Bilțiu, 2006: 102). 3. Momâie, pocitanie: "Mătrici în potca cea mare" (Bârlea, 1924, II: 384); "Se consideră că potca este Zanca (Mama Pădurilor) care te pocește dacă se întâmplă să fii în drumul ei noaptea sau ziua, când poate să dea peste tine vânt rău" (Ștețco, 1990: 65-67; Borșa). - Din sl. potŭka "ceartă, luptă" (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

póteră, poteri, s.f. - Grup de oameni înarmați, patrulă: "Cum îl văd că a intrat în șezătoare, toată potera a dat năvală în casă, sărind la Pintea" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 222). ■ (onom.) Poterașu, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). - Din bg., scr. potera (Scriban, DEX, MDA).

poticár, poticari, (poticarăș), s.m. - (reg.) Farmacist: "Poticărașu mi-o spus, / Leacuri la inimă nu-s" (Memoria, 2001: 20). - Din germ. Apotheker "farmacist" (Scriban).

potică, potici, s.n. - (reg.) Farmacie: "Cine iubește și lasă, / Dă-i Doamne, potică-n casă" (Calendar, 1980: 85). - Din magh. patika "farmacie" (DEX, MDA); din germ. Apotheke (< lat. apotheca) (Scriban, DER).

potihéci, potiheciuri, s.m. - (reg.) Slobozitorul de la războiul de țesut (Apșa de Jos). - Var. a lui pochiheci, cu același sens, din ucr. popyhaty "a împinge" (Tiktin, cf. DER; MDA) sau popyhač "care se împinge încoace și încolo" (Șăineanu).

potilát, potilate, (potilar), s.n. - (reg.) Pânză subțire, voal, pe care îl poartă pe cap femeile tinere sau miresele: "Că noi ție ți-om lua / Potilar de cel mai lat" (Bârlea, 1924: 27). - Din magh. potylolat (Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

potívnic, s.m. - (bot.) Plantă erbacee, cu miros de piper și flori roșii (Asarum europaeum L.); Buruiana-frigurilor, chipăruș, piperul-lupului: "Vai, săracu, voinicu, / Că nu ști ce i-i leacu, / Leacu i potivnicu" (Bilțiu, 1999: 328); "Era slatină în bărbânță și în ea puneai potivnic (…). Cu ele se lecuiau de ciumă" (idem). ■ (med. pop.) Contra tuberculozei și a frigurilor (Borza, 1968: 25). - Var. a lui popilnic (cf. srb. kopitnik) (MDA).

potláș, potlașuri, s.n. - (reg.) Polița unde se țin o parte din obiectele stânei, la comarnic; mai jos de podul unde se ține cașul (Georgeoni, 1936: 77). - Din magh. pótlás (MDA), var. a lui podlaș.

potlóg, potloage, s.n. - Bucată de piele, de opincă (Bud, 1908); petic. - Din bg., scr. podlog (DEX); din sl. podŭlogŭ "pus dedesupt" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

potlogărí, potlogăresc, vb. intranz. - A face potlogării; a înșela, a escroca. - Din potlogar "șarlatan" (DEX, MDA).

potolí, potolesc, vb. refl., tranz. - 1. A (se) stinge: "Potoli, tată, pe mama / C-amu-i arde țâțuca" (Papahagi, 1925: 258). 2. A (se) liniști. 3. A (se) cuminți. - Din bg. potulja, scr. potuliti (Șăineanu, Scriban; DEX); din sl. potuliti "a pune de acord, a împăca", din toliti "a se potoli" (Miklosich, Cihac, cf. DER).

potolít, -ă, potoliți, -te, adj. - 1. Stins. 2. Liniștit. - Din potoli.

potór, potori, s.m. - 1. Monedă veche de cupru. 2. Suman cu potori, "cu aplicațiuni de piele" (Bârlea, 1924): "Cea cu potorii pe piept / Bine-i place bobu fiert" (Bârlea, 1924, II: 316). - Din sl. polŭvŭtora "unu și jumătate" (Scriban; Miklosich, Cihac, Tiktin, cf. DER); din pol. póltora (MDA).

potricálă, potricale, s.f. - 1. Unealtă de oțel cu vârful ascuțit; priboi, sulă. 2. Gaură, semn în urechea oii (ALR, 1956: 404). - Din rus. protykalo (Scriban, DEX, MDA) < rus. potykati "a găuri, a perfora" (Scriban).

potroácă, potroace, s.f. - (bot.) Fierea-pământului, crucea-pământului, buruiană-de-friguri, albăstriță (Centaurium umbellatum): "Noi avem flori uscate în grindă, / Potroacă și româniță în tindă" (Ștețco, 1990: 7; Borșa). ■ (med. pop.) Contra frigurilor (Borza, 1968: 43). - Din rus. potroh "ciorbă de burtă" (Cihac, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > magh. potraka (Bakos, 1982).

povár, povari, s.m. - (reg.) 1. Bucătar (Apșa de Jos). 2. Gospodar, om înstărit (Grai. rom., 2000; Strâmtura). - Et. nec.; pentru sensul 2, din povară (< sl. povora "targă"), cu sensul arh. de "sumă de o mie de galbeni" (v. Scriban și Șăineanu).

povárnă, s.f. - Acoperiș înclinat (la coliba de la stână). - Din povârni (MDA).

povestí, povestesc, vb. refl. - A sta de vorbă, a discuta: "Da' cum se povestesc ei, așa frumos și cătingan, dintr-o dată o apucă feciorul pe fată..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 62). - Din poveste (< sl. pověstǐ) (DEX, MDA).

pozdáre, pozdări, s.n. - (reg.) Scame ce rezultă din melițarea cânepei (ALRRM, 1971: 505): "Am o zadie mnerâie / Plină de pozdărâie" (Cerul cu stelele). - Cf. puzderie (< sl. pozderije) (MDA).

pózmă, pozme, s.f. - (reg.) Bucată de lemn legat la capete, pusă pe vârful clăii de fân, să nu o ia vântul (în Chioar și Codru); rudă (Maram. ist.) (ALR, 1956: 137). - Din magh. püzma, püzna (MDA).

pozmotóc, s.n. - v. pojmoc ("ghemotoc").

poznít, -ă, pozniți, -te, adj. - 1. Ciudat, ieșit din comun, atipic, bizar: "Aceștia vor locui pământul mai departe și așa vor fi ei, micuți și slăbuți, nu așa de pozniți și mari ca noi" (Bilțiu, 1999: 148; Bârsana). 2. Glumeț. - Din pozni (< poznă) (MDA).

prabalắu, prabalăi, (prăbălău, prabaleu), s.m. - (reg.) 1. Geambaș, vânzător de cai. 2. (fig.) Neserios, nestatornic: "Și de-atâta-mi pare rău, / C-ai fost mare prabaleu" (D. Pop, 1970: 184). 3. Șmecher; cel care probează, care încearcă: "Să sie pă traiu tău, / C-ai fo' numa-un prăbălău" (Papahagi, 1925: 197; Săliștea). - Din prăbăli "a încerca" + suf. -ău (MDA).

pranéc, pranece, (pranic), s.n. - (reg.) Mai de bătut rufe (Memoria, 2001). - Din ucr. pranyk (Candrea, cf. DER; MDA).

prápur, prapuri, (prapor), s.m. - 1. Steag bisericesc purtat la procesiuni și solemnități religioase; utilizat inclusiv la procesiuni funerare. 2. Brad verde, împodobit cu flori, cununi cu panglici, care se face la moartea celor necăsătoriți: "Și-n locuț de prăporei / Mi-ți tăie patru durzăi" (Berbești). - Din sl. praporŭ "steag" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

práșcă, prăști, s.f. - Praștie (ALRRM, 1973: 781). - Din bg. praška "praștie" (Scriban).

prașcắu, prașcăi, s.m. - (pop.) Băiețandru, ștrengar. - Et. nec. (DEX, MDA).

právăț, s.n. - (reg.) Drum drept. ■ (top.) Pravăț, arătură, fânațe (Ieud); teren pietros, tufișuri (Dragomirești) (Vișovan, 2005). - Din bg. pravec (DLRM), sl. pravǐcǐ "drum drept" (Șăineanu, Scriban; Cihac, cf. DER; MDA), srb. pravac (MDA).

prazíl, prazili, s.m. - (reg.) Pragul de sus al porților de lemn maramureșene; fruntar, cunună, călăreț (Nistor, 1977: 22). - Et. nec.

prăbălắu, prăbălăi, s.m. - v. prabalău.

prăbălí, prăbălesc, vb. intranz. - (reg.) A încerca, a verifica: "Tu nu mă iubești, / Numa mă prăbălești" (Bilțiu, 1996: 381). - Din magh. próból (MDA) sau magh. próbálni "a încerca, a proba" < germ. probieren.

prădălắu, prădălăi, s.m., adj. - Risipitor, prădător. - Din prădăli "a risipi" (< magh. prédál) + suf. -ău (MDA).

prăhuptí, vb. refl. - (reg.) A se prăbuși: "Munții să se prăhuptească, / Dușmanii să-mi tăt trăiască" (Calendar, 1980: 106). - Et. nec. (MDA).

prăhuptít, -ă, prăhuptiți, -te, adj. - (reg.) Prăbușit. - Din prăhupti.

prănicá, pranic, vb. tranz. - (reg.) A bate rufele cu maiul, pentru a le spăla: "Tot dădea cu un lemn pe piatră, cum facem când prănicăm cămăși" (Bilțiu, 1999: 196). (Maram., Bucov.). - Din pranic "mai" (MDA).

prăznuí, prăznuiesc, (prăznici), vb. tranz. - A serba, a sărbători: "Tot neamu o prăznuiește" (Memoria, 2001: 139). - Din sl. prazdinovati (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).

prelestit, s.n. - (reg.) Nebunie, prostie, sminteală, aiureală: "Mâncate-ar prelestitu' cujmă, că rău mă încălzești" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 278; Călinești). - Din sl. prělištiti "a înșela" (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).

prelucán, -ă, prelucani, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Preluca. 2. (Locuitor) din Preluca. ■ (onom.) Prelucan, nume de familie (95 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Preluca + suf. -an.

prelucáncă, prelucence, s.f. - Femeie originară din localitatea Preluca. Locuitoare din Preluca. - Din prelucan + suf. -că.

prelúcă, preluci, s.f. - Rariște, poiană mică înconjurată de dealuri, pe valea unei ape. ■ (top.) Preluca, masiv delimitat la sud și vest de defileul Lăpușului, iar în nord de un abrupt de falie, înalt de 200-400 m, care îl desparte de depresiunea Copalnic; înălțimea medie 700-800 m, cu un maximum, în partea nordică, de 810 m (Posea, 1980: 40); Preluca Veche, Preluca Nouă, sate aparținând de comuna Copalnic Mănăștur. - Din ucr. preluka < luka "pajiște, luncă" (Scriban, DLRM, DER, MDA), bg. proluka (Candrea, cf. DER), srb. preluka (MDA).

premúg, s.n. - (reg.) Chiciură, bură: "Aceia înseamnă roadă în vara următoare, când îi mult premug" (ALRRM, 1973: 668). - Et. nec.

prepăt, s.n. - (reg.) Zăpușeală, arșiță, zăduf (în Vad, Săcel). - De la pripi (var. prepi) "(despre soare) a dogori" + suf. -ăt (Loșonți, 2001); cf. pripec, prăpăd (MDA).

preptíci, (prepici, priptici), s.m. - (reg.) Scândura din jurul vetrei (Bud, 1908; Nistor, 1980): "Șade moșu pă preptici, / Tăt stă zgârci ca un arici" (Papahagi, 1925: 219). - Din ucr. propiceok (MDA); posibil în rel. cu prepi "a dogori, a arde", contaminat cu prici "pat rudimentar".

préscură, prescuri, s.f. - Pâine în formă de cruce, din aluat dospit, folosită în ritualuri religioase: "Tot pe la mănăstiri / Cu prescuri și cu lumini" (Bârlea, 1924, I: 106). Se folosește la botez, la nuntă, la înmormântare și la Paști. "Făina de grâu curat și apa limpede și dospitura bună - nu le amestecă și nu are dreptul să le frământe decât o femeie curată trupește și sufletește, de preferință bătrână văduvă și cu o viață perfect cinstită. Și după ce aluatul este preparat și coca este răsucită ca un colac frumos, înainte de a o pune în cuptor, această frământătură trebuie să devină prescură" (R. Pop, 1973: 17); prin imprimarea literelor: IS, HS, NI, KA. - Din sl. proskura (Șăineanu, Scriban; Cihac, Vasmer, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < ngr. prosfora "oferire, ofrandă" (Scriban).

prescurnicél, prescurnicei, s.m. - (reg.) Obiect de cult confecționat din lemn sau din piatră (marmură) având o înălțime între 10 și 20 cm, alcătuit din două segmente: pe partea inferioară (postament) e incizat un înscris religios, semnificând "victoria lui Iisus Hristos asupra morții", iar partea superioară e o troiță sau ideea răstignirii stilizată; pecetar, prescornicel, pristornic. Utilizat la "ștampilarea" prescurilor și a păștilor. - Din prescură + suf. -nic + -el, probabil în rel. cu sin. pristornic < pristol "altar".

presosất, -ă, presosâți, -te, adj. - (reg.) A avea nevoie de o cantitate mai mare: "Apoi, am vândut casa cea veche, că am fost presosâtă pe bani" (Anuța Petrean, 79 ani; Breb, 2013). - Probabil var. a lui prisosit (< prisosi < prisos < ngr. perissós).

pretí, vb. tranz., refl. - (ref. la membre ale corpului, tendoane) A deplasa din articulație; a luxa, a răsuci. - Din ucr. pretiti (MDA).

pretít, -ă, pretiți, -te, adj. - (med.) 1. Umflat; luxat, clintit: "Dacă de lucru greu și mult se umflă palma și toată mâna, atunci zicem că-i pretită"; "Podeaua s-o sucit, / Mâna i s-o pretit" (Bârlea, 1924: 372). 2. Paralizat. - Cf. preti (MDA).

preumblá, preumblu, (preîmbla), vb. tranz. - A se plimba. - Lat. per-ambulo, -lare (Pușcariu, Rosetti, cf. DER; Scriban, DEX).

preursítă, s.f. - 1. Destin. 2. Ritual ce constă în oficierea descântecelor ce premerg ursita, adică descrierea destinului unui nou născut (Dăncuș, 2010). - Din preursi "a predestina" (din pre + ursi < ngr. oriso) (MDA).

preúș, -ă, preuși, -e, adj. - (reg.) (ref. la oi) Țurcana neagră care are o nuanță roșiatică în jurul ochilor, sub piept și sub abdomen (Papahagi, 1925; Georgeoni, 1936). - Cf. magh. prózsa (MDA).

prevătánca, s.f. - (reg.) Bucată rotundă de mălai, coaptă în cuptor, care se pune de merinde (Bilțiu, 2007). - Et. nec.

prezălí, prezălesc, vb. tranz., refl. - (reg.) A (se) răni, a (se) schilodi: "Pă care l-o prezălit, / Vai, tare s-o dăulit" (Bilțiu, 2006: 120). - Cf. prizălui.

prezălít, -ă, prezăliți, -te, adj. - (reg.) Rănit, schilodit. - Din prezăli; cf. prizăluit "rănit".

prézeș, prezeși, (prezăș), s.m. - (reg.; înv.) 1. Președinte, conducător 2. Mecanic de locomotivă: "Bate, Doamne, prezășu / Care-ndriaptă ghezășu" (Bârlea, 1924, II: 156). - Lat. praeses "cel din frunte, mai mare peste" (MDA); din germ. Präsident.

pribeág, pribegi, s.m. - 1. Hoinar: "Și vezi că nu-s însurat, / Îmblu ca pribeag pân sat" (Bilțiu, 2006: 79). 2. Haiduc. ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din sl. prěběgǔ "fugar" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, cf. DER; DEX, MDA), cf. magh. pribeg "fugar" (DER). pribegíe, pribegii, (pribejie), s.f. - Haiducie: "După cum mi-ai cântat mie, / S-am parte de pribejie" (Bilțiu, 2006: 132). - Din pribeag + suf. -ie (Scriban, DEX, MDA).

pribileán, -ă, pribileni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Pribilești. 2. (Locuitor) din Pribilești. ■ (onom.) Pribilean, Pribilian, nume de familie (23 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din Pribil + suf. -ean.

pribileáncă, pribilence, s.f. - Femeie originară din localitatea Pribilești. Locuitoare din Pribilești. - Din pribilean + suf. -că.

pricáz, pricazuri, s.n. - Ordin, poruncă, dispoziție, veste rea, necaz: "O venit pricaz de la Stalin" (Grai. rom., 2000). - Din sl. pricazǔ "poveste, vedenie" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

pricăjít, -ă, pricăjiți, -te, adj. - Nedezvoltat, chircit, pipernicit. - Din pricăji "a se pipernici" (DEX, MDA) < pricaz "semn rău, piază rea" (< sl. pricazǔ).

pricí¹, vb. refl. - A se certa, a se bate (Papahagi, 1925; Săcel). - Din price "neînțelegere, ceartă" (DER, DEX, MDA) < sl. pritĭca "cauză", cf. slov. pritčati se "a se certa".

príci², priciuri, s.n. - (reg.) Pat rudimentar, folosit în dormitoare comune sau în penitenciare: "Pe prici de piatră șăzând, / Și la domni, jupân zâcând" (Bârlea, 1924: 64). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Din germ. Pritsche "platformă, paletă; pat simplu de lemn în garnizoană" (Țurcanu, 2005; DEX, MDA).

priér, s.m. - (pop.) Luna aprilie. Termen atestat în Codicele de la Ieud (1630): "Și vo(iu) avea a ploa în luna lui prier". - Din lat. aprilis “aprilie” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

prifónt, prifonturi, s.n. - (reg.) Pâine destinată soldaților, pe front. ■ "De când plugu l-am lăsat / Pâine caldă n-am mâncat / Fără numai prifont nesărat" (Brediceanu, 1957: 12). - Din magh. profont (MDA) < germ. Proviant "provizii, merinde, serviciu de intendență" (Scriban; Candrea, cf. DER).

prigórie, (prigoare), s.f. - (ornit.) Pasăre de mărimea unei turturele, viu colorată, cu ciocul lung și subțire (Merops riparia). Semnalată în zăvoiul Tisei (Timur, 2007: 101). - Var. a lui prigoare (der. regr. din prigoni "a izgoni, a fugări" < sl. prigoniti) (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

prihód, prihoduri, s.n. - (reg.) 1. Locul unde pasc vitele în drum spre adăpost sau spre casă. 2. Cale pe unde trece vânatul. 3. Trecătoare, pas, posadă. Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. 4. Cale de acces, potecă; șar. ■ (top.) Prihod, fânațe, deal în Costeni, Inău, Rogoz; Săcel, Dragomirești (Vișovan, 2008). - Din bg. prohod (MDA); din sl. prichod "trecere" (E. Petrovici).

prihodíște, s.f. - (reg.) Drum, potecă, trecătoare. ■ (top.) Dosu Prihodiștii (în Odești), "pe acolo merg vitele la pășunat" (Odobescu, 1973); Prihodiște, toponim în Dragomirești (Faiciuc, 1998); Prihodiște, deal în Borcut, Dămăcușeni, Dealul Mare, Libotin, Suciu de Sus, Vălenii Lăpușului, Vima Mare (Lăpuș); deal în Bogdan Vodă, Dragomirești, Săliștea de Sus, Slătioara (Maramureșul istoric) (Vișovan, 2008). "Atestarea lui prihodiște în Maramureș întărește presupunerea că "suntem în prezența unui împrumut vechi din slava daco-moesică: prechodu, prechodište" (E. Petrovici), având sensul de "drum, potecă peste o șa, între munți sau dealuri". Ca toponim el este o creație românească" (Vișovan, 2008). - Din vsl. prohodište (MDA).

priláz, prilazuri, s.n. - Trecătoare la un gard de nuiele: "Căci oi trece prilazu, / Mi-oi uita giurământu" (Bilțiu, 2006: 164); pârleaz. - Din bg., srb. prelǐez (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX) < vsl. prelaziti "a traversa, a păși dincolo" (Scriban, DER).

priléj, prilejuri, s.n. - 1. Întâmplare. 2. Pricină. 3. Accident (Lenghel, 1979). - Din bg. prilež (DEX, MDA).

primáș, primași, s.m. - (reg.) Vioara I dintr-o formație de ceterași (muzicanți). - Din magh. primás "prim-violonist" (MDA).

primăvărél, primăvărei, s.m. - Văr primar: "Merg trei veri primăvărei, / Îs tustrei păcurărei" (Bârlea, 1924). - Cf. primar, primăvară (MDA); din prim văr + suf. -el (> primvărel, influențat de primăvară) (Frățilă).

prinsoáre, prinsori, s.f. - (înv.) Temniță, închisoare: "Dau voinicii la prinsoare / Care bani nu vreau a da" (Papahagi, 1925: 261; Vad). - Din prins (< prinde) + suf. -oare (Scriban, DEX, MDA).

pripón, pripoane, s.n. - 1. Țăruș de care se leagă animalele la păscut. 2. Bucată de lemn de la baza stâlpilor (la porțile de lemn maramureșene); streajă, cățel (Nistor, 1977: 22). ■ (onom.) Pripon, nume de familie (17 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din scr. pripon (DEX); din sl. prĕponŭ "obstacol" (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).

pripór, pripoară, s.n. - Povârniș, pantă abruptă; "deal repede". Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu sensul de "teren accidentat" (Biserica Albă). ■ (top.) La pripor, deal în Dragomirești; Pripor, deal, fânațe în Bârsana, Glod, Ieud, Poienile Izei, Săcel, Strâmtura (Vișovan, 2005). - Din bg. pripor (MDA), cf. ucr. prypir, -poru, rus. pripor (Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX).

priptíci, s.m. - v. preptici ("scândura din jurul vetrei").

priptít, -ă, (pretit), adj. - (grâu) Copt înainte de vreme (ALR, 1956: 819): "L-o preptit și s-o copt fără vreme" (idem). - Din pripi (> pripti > pript'i) "a se coace prematur" (Frățilă).

prisácă, prisăci, s.f. - 1. Stupină. 2. (reg.) Pădure tăiată; runc. 3. Vale îngustă, seacă. 4. Loc unde se adăpostesc oile sau caii noaptea. 5. Îngrăditură din nuiele. ■ (top.) Prisaca, toponim frecvent în zona Lăpuș (Baba, Costeni, Cufoaia, Cupșeni, Dobricu Lăpușului, Fântânele, Libotin etc.) (Vișovan, 2008), dar și în Maramureșul istoric (Botiza și Ieud) (Vișovan, 2005); Prisaca (Măgura Țicău), masiv situat în sudul județului Maramureș, la granița cu Sălaj, în care Someșul taie defileul de la Benesat - Țicău (la sud de Ulmeni) (Posea, 1980: 40). - Et. nec. (DEX); din sl., cf. bg. prěsěk, scr. presěka, din sl. prisěkati "a tăia" (Cihac, Conev, Iordan, cf. DER); (pentru sensul 2) din sl. pri-sǐeka "tăiere de tot; retezare" (Scriban).

prisăcár, prisăcari, s.m. - Îngrijitor de prisacă; apicultor. ■ (onom.) Prisăcar, Prisăcariu, Prisăcaru, Prisecaru, Prisecariu, nume de familie (61 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din prisacă + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

prislóp, prisloape, s.n. - Pas în formă de șa, situat la înălțime. ■ (top.) Prislop, vârf (1.323 m) în Munții Lăpușului; Prislop, pas (1.416 m) situat între Munții Maramureșului și Munții Rodnei, care face legătura între Maramureș și Moldova (între Borșa și Iacobeni), prin DN 18; este cea mai înaltă trecătoare din România. Prislop, deal în Dragomirești, Glod, Nănești, Oncești, Poienile Izei, Săcel, Săliștea de Sus, Strâmtura, Valea Stejarului (Vișovan, 2005); Prislop, pârâu ce izvorăște de sub Mesteacăn, are o lungime de 5 km, un bazin de 16 kmp și se varsă în râul Lăpuș, în amonte de loc. Buteasa; Prispol, sat aparținând de comuna Boiu Mare (Chioar); Prislop, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940). ■ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). - Din sl. prěslopǔ (Candrea, cf. DER; MDA).

prislopeán, -ă, prislopeni, -e, (prizlopean, prizlopan), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Prislop. 2. (Locuitor) din Prislop. ■ (onom.) Prizlopan, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Prislop + suf. -ean.

prislopeáncă, prislopence, s.f. - Femeie originară din localitatea Prislop. Locuitoare din Prislop. - Din prislopean + suf. -că.

privéghi, priveghiuri, (preveghi), s.n. - Veghere a unui mort, noaptea, înainte de înmormântare: "De cu seară, precum și în celelalte seri, până nu-i înmormântat, se strâng în priveghi. În aceste seri se strâng la casa mortului tineri, bătrâni. Tinerii se joacă în cărți și alte jocuri de petrecere, iar bătrânii citesc" (Bârlea, 1924, II: 472); "Pă o frunză de curet'i / Mi-o răspuns c-oi mé-n priveghi" (Bilțiu, 2006: 180). - Der. regr. din priveghea (DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. prewetje, srb. privek "serbare nocturnă".

privegheá, priveghez, vb. tranz., intranz. - 1. A păzi. 2. A supraveghea. 3. A sta treaz. - Lat. pervigilare “a sta de veghe mult timp” (Șăineanu, Scriban, DEX).

prizné, adv. - (reg.) În întregime, cu totul; curat, neamestecat: "Ița me-i de grâu de vară, / A ta-i prizne de secară" (Țiplea, 1906: 478). (Maram.). - Din sl. prisne (MDA); din sl. prisǐnǔ (Tiktin, cf. DER; DLRM, Scriban).

probozeálă, probozeli, s.f. - Ceartă, gâlceavă, dojană: "Pătru se sperie de probozeala asta..." (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 35; Săpânța). - Din probozi (< sl. proobraziti) + suf. -eală (DEX, MDA).

probozî, probozesc, vb. tranz. - (reg.) A mustra, a dojeni, a certa: "De Probojenii (Schimbarea la față), în zua aceie nu-i voie să te proboza nimeni, că-i si tot probozât. Amu se probozé țarina, începe să se uște frunza de fag și prinde a gălbini" (Memoria, 2004-bis: 1.200). - Din vsl. proobraziti "ce ține de obraz" < obrazǔ "obraz, față" (Șăineanu, Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

proháb, prohaburi, s.n. - 1. Tăietură de cuțit. 2. Prăpăd, distrugere, dezastru: "Pă unde merea Novac / Tăt făcea numai prohab" (Papahagi, 1925: 263; Vad). - Et. nec. (Șăineanu, DER, DEX).

prodúh, produhuri, s.n. - (reg.) Copcă; orificiu în gheață pentru a lua apă sau a prinde pește; ochi de gheață (Bârsana); "produh se spune când se rupe gheața" (Bârsana); "ot’i când o tai, produh când se rupe" (ALRRM, 1973: 615). "Mere crâșnicu și face produh și lua tăte babele apă" (Memoria, 2001: 21). - Din sl. produhŭ "răsuflătoare" (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < duhǔ "duh, suflare" (Scriban).

progáde, progăzi, (progadie), s.n. - (reg.; înv.) Cimitirul din curtea bisericii; țințirim. - Din vsl. podgradije "suburbie" (Frățilă, MDA).

prohód, prohoduri, s.n. - (bis.) Slujbă religioasă, creștină, de înmormântare. - Din sl. provodǔ "înmormântare, moarte" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA). prohodí, prohodesc, vb. tranz. - (bis.) A oficia prohodul; a duce un mort la groapă, a îngropa; a comânda: "Nici surori să mă jeliá, / Nici frați să mă prohodiá" (Bârlea, 1924, I: 106); "De trăié, l-oi agodi, / De-o murit, l-oi prohodi" (Papahagi, 1925: 174). - Din sl. prohoditi "a muri" (Scriban, DEX, MDA).

prohodit, -ă, prohodiți, -te, adj. - Dus cu alai la groapă: "Cine mere prohodit / Nu-i nădejde de zinit" (Calendar, 1980: 114). - Din prohodi (DEX).

próor, s.n. - v. ampror.

prunár, prunari, s.m. - Cultivator de pruni; pomicultor. ■ (onom.) Prunari, poreclă pentru locuitorii din Iapa (ALRRM, 1969), Urmeniș, Sârbi (com. Budești) (Papahagi, 1925; AER, 2010). "Sârbd'enii îs prunari, păntru că-s mulți pomi acolo, multă pomărie" (Papahagi, 1925: 315-316). - Din prun (< lat. prunus) + suf. -ar (DEX, MDA).

prunc, prunci, s.m. - 1. Copil (în general). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). 2. Fiu. 3. Băiat; cocon. - Et. nec. (DEX); cuvânt autohton (Russu, 1981); lat. puerunculus "copilaș" (Pușcariu, Drăganu, cf. DER; MDA). Cuv. rom. > magh. poronty, prunkuj, pruncs (Bakos, 1982).

prúncă, prunce, s.f. - (înv.) Fată; cocoană, copilă: "Hai, voinice șî mă ia / Până-s pruncă tinerea" (Papahagi, 1925: 260). - Din prunc (DEX, MDA).

pruncíe, pruncii, s.f. - Copilărie. - Din prunc + suf. -ie (Scriban, DEX, MDA).

pruncotán, pruncotani, s.m. - Copil mai mare (14 -16 ani); băiețandru. Până la această vârstă se folosește apelativul cocon sau prunc: "Când am fo' io pruncotan de zece, doisprezece ai, am fo' de slugă la o gazdă străină" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 95). (Trans., Maram.). - Din prunc + suf. -otan (MDA).

prund, prunduri, s.n. - Pietriș, prundiș: "Colo-n jos pe prundurele / Ard două lumânărele" (Calendar, 1980). ■ (onom.) Prundaru, Prunduș, nume de familie (42 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. prondŭ "ridicătură de pământ; banc de nisip" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

prundós, -oásă, prundoși, -oase, adj. - Pietros, acoperit cu nisip. - Din prund + suf. -os (DER, DEX, MDA).

prustár, prustare, s.n. - (reg.; min.) Sfredel scurt, de formă hexagonală, folosit de mineri pentru găurit stânca. - Din prust (< germ. Brust) + suf. -ar, cf. magh. prusztoló (MDA).

pruțúc, s.n. - (reg.) Traistă de pânză pe care o purtau soldații din armata austro-ungară (Bârlea, 1924); bruțac. (Trans., Maram.). - Din germ. Brotsack "sac pentru pâine; traistă, raniță" (MDA).

pucioásă, s.f. - Sulf. - Lat. *puteosus (Scriban, DEX).

púhab, -ă, puhabi, -e, adj. - (reg.) Afânat, făinos, moale, dospit. - Din srb. buhav "ușor, pufos" (Scriban, DEX); din bg. puhav (MDA).

puhắu, puhăi, s.m. - (reg.) Hoț, haiduc, tâlhar: "Eu de-amu nu mai pot sta-ntre oameni, numa-n păduri și numa' cu puhăile oi povesti" (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 175). - Et. nec.

púlpă, pulpe, s.f. - Uger (la vacă); sclin (la oaie și capră). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. - Lat. pulpa "carne" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX).

pungalắu, pungalăi, (pungălău), s.n. - (reg.) Sulă de făcut găuri (Lenghel, 1979). - Din (îm)punge (< lat. impungere) + suf. -alău (MDA).

pungáș, pungași, (pungaci), s.m. - Hoț, tâlhar. - Din pungă + suf. -aș (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

pup, pupi, s.m. - 1. Boboc de floare. 2. Mugur. 3. Claie, grămadă de tulei; pop, jup (ALRRM, 1973: 814). 4. Cocoașă. - Din ucr. pup (MDA); creație expresivă, var. a lui pop, cf. coc (DER); cf. alb. pupë "moț".

pupăzí, pupăzesc, (pupăi), vb. intranz. - (reg.) A flecări, a pălăvrăgi: "Ia-ți banii și să-i folosești cu bine, dar să nu pupăzi la nimeni că unde-ai fost și ce-ai văzut" (Bilțiu, 1999: 391). - Din pupăza (< pupăză) (MDA).

púpoș, -ă, pupoși, -e, adj. - (reg.) Cocoșat, ghebos: "Nu să vede cât îi de pupoșă" (Crâncău, 2013). - Din magh. pupos "cocoșat" (MDA).

pupuiá, vb. refl. - (reg.) A se cocoța pe ceva. (Maram.). - Din pupui "coc" (MDA).

pus, pusuri, s.n. - 1. (mag.) Farmec, vrajă. 2. (med.) Exudat vâscos, care se formează în focarele de infecție: "Tăte pusurile, / Tăte muieturile / Câte-s pă tine / Cu mătura le-om mătura" (Bilțiu, 1990: 298). - Cf. depus, așezat (Scriban); lat. pus "puroi; gunoi, murdărie" (MDA).

pústă, puste, s.f. - Câmpie întinsă, loc neted, cu vegetație săracă; stepă: "Și ocolu ca pusta / Și casa ca și curtea" (Bilțiu, 2006: 168). ■ Toponim frecvent în zona Lăpuș (Cupșeni, Dealul Mare, Dumbrava, Groape, Groșii Țibleșului etc.) (Vișovan, 2008). ■ (onom.) Pusta, Pustai, Pusztai, nume de familie (150 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. puszta "pustiu, deșert" (< sl. pušta "pustie") (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

pustián, -ă, adj. - (reg.) Părăsit, pustiu (Bilțiu, 2007). - Din pustiu (< sl. pustǔ) + suf. -ean.

pustișág, pustișaguri, s.n. - (reg.) Singurătate, pustietate: "Tu, cucule, ț'-ai cântat / Di p-o crenguță de brad, / Șapte ai a pustâșag" (Bilțiu, 2006: 120). - Din pustiu + suf. -șag; cf. magh. pusztaság (MDA).

pușcáș, pușcași, s.m. - Vânător: "Mă-sa numa ș-o mânat / Pă pușcaș, / Pă Toderaș" (Papahagi, 1925: 270). - Din pușcă (< magh. puska, pol. puszka, rus. pușka) + suf. -aș (DEX); cf. magh. puskás (MDA).

pușleác, pușleacuri, sn. - (reg.) Cuțit cu mânerul de lemn (Bilțiu, 2007). (Maram.). - Et. nec. (MDA).

pútină, putini, s.f. - Vas de lemn folosit la păstrarea laptelui, a brânzeturilor, a murăturilor. - Lat. *putina (Candrea, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. putina (Bakos, 1982; Miklosich, Candrea, cf. DER), pol. putyra (Scriban, Miklosich, Candrea, cf. DER), ucr. putyni, putna, putena (Miklosich, Candrea, cf. DER).

putón, putoane, s.n. - (reg.) Coșuri din scândură de brad, de formă ovoidală, de 10-20 kg, care se poartă în spate, utilizate pentru culesul strugurilor în Chioar. Se descarcă în căruțe prevăzute cu coșuri din nuiele (Șainelic, 1986: 36). Putoanele se foloseau și pentru transportul rocilor din mine. - Din magh. putton (MDA); cf. germ. dial. Pudny.

púțcă, s.f. - (reg.) Baros, ciocan mare. - Et. nec. (MDA).