Dicționar de regionalisme și arhaisme din județul Maramureș/Litera R
rabinér, rabineri, s.m. (reg.) Rabin; tăietor ritual; șahtăr: “Era măcelărie. Da’ și găinile nu le tăia ei, de-acolo-n Gura Birț, până-n sat mergeam, la rabiner. Rabineru acela o fost păstă ei” (Pintea, 2016: 127). – Din germ. Rabinner.
rablắu, rablăi, (răblău), s.m. (reg.) Hoț, tâlhar, bandit, fur: “Și fă cât de multe ca să câștig și eu cât mai bine după tine: mai mulți rablăi, mai mulți tâlhari” (Bilțiu, 1999: 395). – Din magh. rabló “bandit” (MDA).
rac, raci, s.m. (med.) Cancer. ■ (onom.) Raci, poreclă pentru locuitorii din Ungurași. ■ În Trans. și Moldova (ALR, 1938, h. 173). – Din sl. rakǔ (Scriban, DEX, MDA).
racaléț, s.m. v. racateț.
racatéț, racateți, (racaleț), s.m. Broscoi. – Din răcan (Șăineanu, Scriban, DER); din rac “cuvânt care imită strigătul broaștei”, cf. racaleț (MDA).
racoțián, -ă, racoțieni, -ne, adj. Referitor la Rakoczi: “La începutul secolului XVIII, în resbelul rakocian, insurgenții au aprins mănăstirea, bi¬se¬rica a ars, zidul s-a ruinat” (Mihaly, 1900: 889; dipl. 360, la note). – Cf. Rakoczi, n. pers.
rádaș, -ă, radași, -e, adj. (reg.) Frumos: “Că cizma mi-i radașă, / Și gura mni-i hamneșă” (Papahagi, 1925: 191). ■ (top.) Rădieș, vale în Moisei. – Et. nec. (MDA); din sl. rada (Papahagi, 1925).
raf, rafuri, s.n. (reg.) Cerc de fier de la roata de lemn a carului: “C-a vini roata cu rafu’ / Și-ndată ți-a turti capu” (Bilțiu, 2002: 65). ■ Exclusiv în zona intracarpatică (ALR, s.n.; vol. II, h. 339). – Din magh. dial. raf (DEX, MDA), cf. ucr. rafa “grație” (DEX).
ragalíe, ragalii, (răgălie), s.f. (reg.) 1. Rădăcină de salcie. 2. (pl.) Vreascuri aduse de apă. – Et. nec. (MDA).
ragílă, s.f. v. razilă (“perie pentru lână”).
ráhot, rahote, s.n. (reg.) Vuiet, larmă: “Mare rahot făcând, / Mare vântoasă suflând” (Papahagi, 1925: 296). – Et. nec. (MDA); din ucr. rahote (Papahagi).
raión, raioane, s.n. Unitate ad¬ministrativ-teritorială din componența unei regiuni (în perioada 1950-1968); model de inspirație sovietică. ■ Regiunea Baia Mare (1950-1960) era alcătuită din actualele județe Maram. și Satu Mare și avea în componență raioanele Baia Mare, Carei, Cehul Silvaniei, Lăpuș, Oaș, Satu Mare, Sighet, Șomcuta Mare, Tășnad și Vișeu; între 1960-1968, regiunea s-a numit Maramureș. – Din rus. raion (Șăineanu, MDA).
rániță, ranițe, s.f. Rucsac militar. – Din rus. ranec (DEX, MDA).
rántie, rantii, s.f. (reg.; înv.) Scutec: “Un Dumnezău nou-născut / În răntii e înfășurat” (Bârlea, 1924, I: 129). – Cf. ucr. rantuh “mantie femeiască” (DER, DEX, MDA).
rapandúlă, rapandule, s.f. (reg.) Femeie cu moravuri ușoare. – Et. nec. (MDA).
rapór, s.n. (med.) Afecțiune a pielii care se manifestă sub formă de bubițe roșii; pojar, rujeolă; scarlatină. ■ Exclusiv în Maram. și Oaș; în Trans. se folosește sin. vărsat (ALR, 1938, h. 160); termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347); semnalat și în Maram. din dreapta Tisei, cu sensul de “vărsat de vânt”. – Cf. rapăn (MDA).
rastalấș, s.n. v. astalâș (“tâmplar”).
rașéică, s.f. (reg.) Răzătoare pentru legume. – Et. nes., probabil din rade, cf. radeică.
rașpắu, rașpauă, (rașpel), s.n. (reg.) Unealtă de oțel sub formă de pilă folosită de fierar pentru a îndrepta unghiile la animalele de tracțiune, în vederea aplicării potcoavelor. – Din germ. Raspel “pilitură” (Scriban, DEX, MDA).
rátă, rate, s.f. Autobus local de călători: “Am fost în Vișău și am zânit acasă cu rata” (Hovrea, 2016: 55). – Din RATA = Regia Autonomă a Tran¬sportului cu Autovehicule (1946), devenită mai târziu IRTA (Întreprinderea Regională de Transport Auto), apoi ITA (Întreprinderea de Transport Auto).
rátătă, s.f. v. ratotă.
rátotă, ratote, (ratătă), s.f. (reg.) Papară. (Trans., Banat, Maram.). – Din magh. rántotta “papară” (MDA).
rázilă, razile, (razâlă, ragilă), s.f. (reg.) Perie pentru lână; hrebdincă, darac. – Var. a lui ragilă; din germ. Riffel, prin intermediul sl.
răbălí, răbălesc, v.t. (reg.) A tâlhări, a jefui, a prăda: “Și cum răbăliseră ei pe-acolo, au anunțat jandarmii” (Bilțiu, 1999: 422). – Din magh. rabol (MDA).
răbălít, -ă, răbăliți, -te, adj. (reg.) Tâlhărit, jefuit. – Din răbăli.
răblắu, s.m. v. rablău (“hoț”).
răbój, răbojuri, s.n. Bucată de lemn pe care se însemnau, prin crestături, diferite calcule; carâmb: “Înainte, socoteala brânzii să făcea și se țânea pe răboj, amu îi scrie pe fiecare înt-on caiet” (Bilțiu, 2009: 163). – Din bg., sb. raboš (Conev, după DER; DEX).
răboșeán, -ă, răboșeni, -e, (ră¬bojean), adj. (arh.) Zimțat, crestat: “Această carte... o am cumpărat cu opt florinți răboșeni...” (Dariu Pop, 1938: 82, doc. din 1800). – Din răboș, răboj + suf. -ean.
răcáș, s.n. (reg.) 1. Grămadă de trunchiuri de copaci, în pădure. 2. Locul de la gura ulucului unde se adună butucii corhăniți; tason. ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, cu sensul de “grămadă”. – Din magh. rakás “stivă, gramadă” (MDA).
răcădí, răcădesc, (răcădui), v.r. (reg.) A se răsti la cineva; a amenința: “Să leagă laolată un cuțât, tri sire de mătură, t'eptân și o cărtice și apoi te tăt racaduiești cu ele cătă cel spariet și descânți...” (Faiciuc, 2008: 171). – Din magh. reked “a răguși” (DEX); var. a lui răgădi, răgădui (MDA).
răcătănát, adj. v. rătăcănat.
răceán, -ă, răceni, -e, (recean), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Recea. 2. (Locuitor) din Recea. ■ (onom.) Răcean(u), Recean, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Recea + suf. -ean.
răceáncă, răcence, (receancă), s.f. Femeie originară din localitatea Recea. Locuitoare din Recea. – Din răcean + suf. -că.
răchițár, s.n. Păduricea care crește pe lângă o apă; zăvoi. – Din răchită + suf. -ar, cf. răchitiș.
răchițícă, răchițele, s.f. Arbust întotdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe roșii, acrișoare, comestibile (Oxicoccus quadripetallus). ■ (top.) Răchițele, fânațe în Rohia. – Din răchită “salcie” + suf. -ică (DEX, MDA).
răcitúră, răcituri, s.n. (reg.) Piftie; aituri. (Mold., Trans., Maram.). – Din răci + suf. -tură (DEX, MDA).
răcuínă, răcuine, s.f. (reg.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.); scânteuță: “Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână” (Bilțiu, 1990: 22). ■ Se utiliza în med. pop. veter. – Var. a lui racovină (DEX, MDA); din sl. rakovina (DER).
rădítă, rădiț, (rădiche), s.f. (dial.) Ridiche (Raphanus sativus). – Lat. radicula “ridiche” (Șăineanu, Scriban).
răéș, răeși, (răieș), s.m. (reg.; înv.) Luntraș: “Voi, voi, voi, trei răeșei, / Treceți-mă râuțu” (Țiplea, 1906: 424). (Maram.). – Din magh. révész “luntraș (MDA).
răgátcă, s.f. (reg.; înv.) 1. Barieră (la intrarea în oraș). 2. Vamă. – Cf. rohatcă; sl. ratka.
răgălíe, s.f. v. ragalie (“vreasc”).
răgútă, răgute, s.f. (reg.; mil.) Recrut; răcan: “Tu să spui că ești răgută” (Calendar, 1980: 69). – Din germ. Rekrut, pop. Regrut (Borcea, după DER; DEX), rus. rekrut (DEX).
răhní, v.t. (dial.) 1. A răcni. 2. A țipa. 3. A se răsti. – Var. a lui răcni.
răhnitór, răhnitori, adj., s.m. (reg.) Cel care răcnește, care strigă; strigoi: “Moroi cu moroaie, / Răhnitor cu răhnitoare, / Pocitori cu pocitoare” (Pa¬pahagi, 1925: 284). – Din răhni + suf. -tor.
răiéș, s.m. v. răeș.
rămás, rămași, s.m. 1. Văduv. 2. Moștenitor. – Din rămâne (Scriban, DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. ramasz “rest” (Scriban; Edelspacher, după DER).
rămásă, rămase, s.f. 1. Văduvă. 2. Glumă, minciună: “Din ist corn de masă, / Să vă spui câte-o rămasă. / Ce voi spune nu-i minciună, / Afară plouă de cură” (Bilțiu, David, 2007: 116). – Din rămâne.
rămăsói, s.m. (reg.) Văduv: “Unu-i tânăr și fecior, / Unu-i bătrân rămăsoi” (Papahagi, 1925: 175). – Din rămas + suf. -oi.
rămășág, rămășaguri, s.n. Prin¬soare, pariu: “Că m-am dat în rămășag / Cu o fată de-mpărat” (Papahagi, 1925: 251). – Din rămas + suf. -șag (Scriban, DEX, MDA).
răntáș, s.n. v. rântaș (“sos, în¬groșeală”).
răntălí, răntălesc, v.t. (reg.) A prăji carnea. – Din magh. rant “a prăji, a frige” (MDA).
răntălít, -ă, răntăliți, -te, adj. (reg.) Prăjit, fript, pârjolit. – Din răntăli.
răntuná, v.t. v. rântuna.
răntuzí, v.t. v. rântuzi.
răorá, (roura), v.i. A stropi cu apă sau agheasmă (în cadrul unei ceremonii) tarlaua care urmează să fie arată și semănată: “Să merem tot răorând / Și din gură cuvântând, / Să dăm roadă grânelor...” (Bilțiu, 1990: 7). – Lat. roro, rorare “a cădea rouă; a uda; a bura” (Scriban, MDA).
răorát, -ă, răorați, -te, (rourat), adj. Stropit cu rouă (sau apă). – Din răora.
răpăusá, v.t. (reg.; înv.) A muri, a răposa: “Dară mulț ș-o răpăusat / Șî pă loc i-o îngropat” (Papahagi, 1925: 215). – Var. a lui răposa (MDA).
răpăusát, -ă, răpăusați, -te, adj. (reg.) Mort, răposat. – Din răpăusa.
răpciúgă, s.f. Boală contagioasă la animalele domestice. – Et. nec. (DER).
răpciugós, -oasă, răpciugoși, -oase, adj. 1. Bolnav de răpciugă. 2. (despre oameni) Sărac. 3. Zdrențuros. – Din răpciugă + suf. -os.
răpciúne, s.n. (pop.) Luna sep¬tembrie. ■ Din punct de vedere agricol, luna septembrie corespunde cu pe¬rioada numită “pe vremea otăvii”. – Lat. raptionem “seceriș” (Șăineanu); cf. răpi (MDA).
rărúnchi, s.m. (pop.) 1. Rinichi. 2. Măruntaie. 3. Interiorul trupului ome¬nesc (considerat, în vechea antro¬pologie, ca sediul interior al vitalității). ■ (în expr.) A striga din rărunchi = a striga cu putere, din tot sufletul. – Lat. renunculus (Scriban, DEX).
răsărítă, răsărite, s.f. (reg.; înv.) Floarea-soarelui (Helianthus annuus) (în Maram. din dreapta Tisei). – Din răsări (MDA).
răscól, răscoale, s.n. (reg.; zona Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agropastoral (se adună turmele de oi și se face măsurișul lap¬telui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter eco¬nomic); sâmbră, măsuriș. 2. Sfârșitul anului pastoral; momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte; “Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar” (Georgeoni, 1936: 95). – Din vsl. raskolǔ “despicătură” (DEX, MDA).
răstăúță, răstăuțe, (răsteuță), s.f. (reg.) Fidea, paste făinoase: “Curechi verde din grădină, / Răsteuță pe găină” (Memoria, 2001: 105). ■ (onom.) Răs¬tăuțe, poreclă pentru locuitorii din Fărcașa. – Et. nec. (MDA); posibil diminutiv de la răsteu, resteu “cuiul cu care se închide jugul”; sau din germ. Raster “grilaj”, cu sensul extins de “răzătoare”, ori magh. reszel “a rade”.
răstéu, răstaie, (resteu, rasteu), s.n. (reg.) Cui de fier cu care se închide jugul: “Din fărina aceie făceu o turtă, coaptă în foc, făcut din resteiele de lemn, di la juguri…” (Bilțiu, 2009: 55; vol. II). – Et. nec. (MDA); din magh. ereszto “care dă drumul” (Scriban).
răsteúță, s.f. v. răstăuță (“fidea”).
răstigníre, răstigniri, (restignire), s.f. Cruce (din lemn sau piatră) amplasată în localități (în curtea bisericii, dar și pe ulițele satelor) sau la drumul țării, reprezentând pe Iisus Cristos (pictat, din tablă sau turnat din fier) răstignit; troiță. – Din răstigni (MDA).
răstoácă, răstoci, s.f. 1. Apă curgătoare mică. 2. Lac, baltă, tău. ■ (top.) Răstoaca, localitate în Maram. din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940); Răstoaca, fânațe în Strâmtura (Vișovan, 2005). – Din sl. *rastokŭ “brațul unui râu” (Șăineanu, Scriban, DEX).
răsún, răsunuri, s.n. Sunet putenic prelungit prin ecou; rezonanță: “Spăretu de cântatu cocoșului, / Spăretu de răsunu clopotului” (Bilțiu, 1990: 321). – Din răsuna (Scriban, MDA).
răsunói, răsunoaie, s.n. (reg.) 1. Aluatul de pâine ras de pe copaie. 2. Pâinișoară făcută din acest aluat. 3. Umflătura care se face pe pâine, în timpul coptului. (Trans., Maram., Mold.) – Din răsură “răzătură” + suf. -oi (DLRM, MDA), cu disimilarea r-r > r-n.
rășcăndắu, rășcăndauă, s.n. (reg.) Batistă; japcandău. – Et. nec.
rășchiá, rășchiez, v.t. A depăna firele toarse de pe fus pe rășchitor: “La capătul torsului au rășchiat tortul” (Bilțiu, 1999: 96). – Lat. *rasclare (Scriban).
rășchitór, rășchitoare, (rășt'itor), s.n. (reg.) Suportul pe care se pune tortul de cânepă de pe fus: “Rășchitorul este construit dintr-o botă de lemn; un capăt se termină înfurcit, iar celălalt lățit din două părți egale. Tortul de cânepă de pe fus pe această unealtă se răsfiră. Apoi, luat de pe rășchitor, se fierbe în apă cu cenușă” (Bârlea, 1924, II: 470). – Din rășchia + suf. -tor (Scriban, DEX, MDA).
rășiní, rășinez, v.t. (reg.) A unge cu rășină. – Din rășină.
rășpălí, rășpălesc, (rășpălui), v.t. (reg.) 1. A rade cu rașpăul. 2. A pili. – Din rașpău, cf. magh. ráspol (DEX, MDA).
rășpălít, -ă, rășpăliți, -te, adj. (reg.) 1. Ras. 2. Pilit. – Din rășpăli.
răștirá, (rășchira), v.t.r. 1. A (se) împrăștia: “Din fluieră când dădea, / Oile să rășt'ira” (Memoria, 2001: 10). 2. A se deschide, a se desface: “În trup să se rășt'ireze, / În pulpă să să așeză” (Papahagi, 1925: 292). – Var. a lui rășchira, cf. răsfira (MDA).
răștirát, -ă, răștirați, -te, adj. Răsfirat, deschis. – Din răștira, cf. răsfirat.
rătăcănát, -ă, rătăcănați, -te, (răcătănat), adj. (reg.) 1. Cu coroana rotundă. 2. Crengos, încrengat: “Co¬drule, răcătănat, / Cătă mine te-ai giurat / Că tu nu-i îmbătrâni” (Bilțiu, 2006: 96). – Cf. rotocolat (MDA).
rătéz, răteze, s.n. (reg.) 1. Încuietoare de oțel, sub formă de limbă, pentru uși, ferestre: “Pă gură lăcată-oi pune / Și pă lăcată rătez” (Bilțiu, 2006: 50). 2. Lănțișor de metal prețios pe care îl poartă fetele la gât. – Din ucr. retjaz, magh. retesz (Scriban, DEX, MDA).
rắtișă, rătișe, (dial. răt'ișă), s.f. (reg.; gastr.) Plăcintă făcută din mai multe foi subțiri de aluat (umplute cu brânză, mere și scorțișoară). – Din magh. rétes “ștrudel” (MDA).
rătițéa, rătițele, (răchițea), s.f. 1. (bot.) Floare mirositoare de vară, cu frunze asemănătoare răchitei. 2. Joc la petreceri. – Din răchită (MDA) + suf. -ea.
rătunzá, v.t. A rotunji, a reteza. – Cf. rotunji (MDA).
rătunzát, -ă, rătunzați, -te, adj. (reg.) Rotunjit, retezat: “Cu păruțu rătunzat” (Calendar, 1980: 4). ■ Maramureșenii purtau plete, din care retezau doar capetele, pentru a le da o formă rotundă (în perioada medievală, până la începutul sec. XX). – Din rătunza.
rățépt, s.n. v. rețept.
răváș, răvașe, s.n. 1. Crestătură prin care se însemna pe răboj diverse socoteli. 2. Crestătură pe marginea vaselor de lemn. 3. Cută, rid. – Din magh. rovás “răboj; crestătură; socoteală” (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > ngr. ravási “scrisoare, bilet” (Scriban).
răvení, v.t. (reg.) A răcori: “Soarele nu te-a-ncălzi, / Luna nu te-a străluci, / Vântul nu te-a răveni” (Papahagi, 1925: 230). – Din reavăn (dial. ravăn) “răcoros, proaspăt” (MDA).
răvenít, -ă, răveniți, -te, adj. (reg.) Răcorit. – Din răveni.
răzălắu, s.n. (reg.) Răzătoare. – Din magh. reszelö “pilă” (Scriban, DEX, MDA).
răzălí, răzălesc, (răzălui), v.t. A răzui. – Din răzălău (Scriban, DEX); cf. răzălui (MDA).
răzălít, -ă, răzăliți, -te, adj. Răzuit, ras. – Din răzăli.
răzăluí, v.t. v. răzăli.
răzấm, răzâmuri, s.n. (reg.) Scân¬dură, reazem, proptea: “Peretele dinspre miază zi al stânei este format din bârne de brad (la bază) și răzâmuri în partea superioară” (Georgeoni, 1936: 71). – Var. a lui reazem (DEX).
răzbói, războaie, s.n. 1. Unealtă casnică de țesut. 2. Ramă pe care se întind pieile pentru a fi curățate pe dos. 3. Marele Război = Primul Război Mondial: “Dascălul Teodor Danci (...) nu a fost înrolat în armata austro-ungară, predând în această comună (Glod) în toți anii de desfășurare a Marelui Război” (Câmpeanu, 2016: 73). – Din bg., srb. razboj “mașină de țesut” (Scriban, DEX, MDA).
războlí, războlesc, v.r. (reg.) A se îmbolnăvi: “Bine-acasă n-ai sosî, / Da' pă pat ti războli” (Țiplea, 1906: 435). – Din sl. razbolěti (Scriban, DEX, MDA).
războlít, -ă, războliți, -te, adj. (reg.) Îmbolnăvit. – Din războli.
răzbún, s.n. Liniște, pace, voioșie: “La Paște și la Crăciun / Toată lumea-i cu răzbun” (Brediceanu, 1957: 166). – Der. regr. din răzbuna (DEX, MDA).
răzbuná, v.r. 1. A se însenina. 2. A se liniști. – Din răz- + bun (Scriban, DEX, MDA).
răzlóg, răzlogi, s.m. (reg.) Prăjină groasă (de obicei de brad), necioplită, folosită la îngrădituri sau căptușirea pereților colibelor: “Și cum nu era culcat, a văzut cum o mână mare, mare de tot se bagă printre răzlogi” (Bilțiu, 1999: 238). – Din sl. razlogǔ “întins, rărit” (Scriban, DEX, MDA).
răzór, răzoare, s.n. Cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare; mejdă. ■ (top.) Răzoare, sat aparținător de orașul Târgu-Lăpuș. ■ (onom.) Răzor, nume de familie în jud. Maram. – Din bg., srb. razor “brazdă” (DEX, MDA).
răzoreán, -ă, răzoreni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Răzoare. 2. (Locuitor) din Răzoare. – Din n. top. Răzoare + suf. -ean.
răzoreáncă, răzorence, s.f. Femeie originară din localitatea Răzoare. Locuitoare din Răzoare. – Din răzorean + suf. -că.
răzúșă, răzușe, s.f. (reg.) Lopățică cu care se rade aluatul de pe covată: “Mă lovi cu o răzușă” (Bârlea, 1924, II: 245). – Din raz “răzătoare” + suf. -ușă (MDA).
răzválcă, răzvălci, s.f. (reg.) Sul neted de lemn cu care se întinde aluatul; sucitoare. – Din ucr. razvalka (Farcaș, 2009).
rấcă, s.f. Ceartă, sfadă, discordie. – Der. regr. din râcăi (DEX, MDA).
râcăí, râcăiesc, v.i. (înv.) A răcni, a urla. – Din sl. rykati (Scriban, MDA).
râcăít, râcăituri, s.n. (înv.) Răcnet, urlet. – Din râcăi.
râf, râfi, s.m. (reg.) Unitate de măsură pentru textile, echivalentă cu aproximativ 75 cm; lungimea de la palmă la umărul opus: “N-am țesut fără doi râfi” (Bârlea, 1924, II: 211). – Cf. ruf.
râjnéică, s.f. v. râșneică.
râncălắu, râncălăi, s.m. (reg.) Hermafrodit. – Et. nes., cf. râncă, râncaci (MDA).
râncăluí, râncăluiesc, (râncăli), v.i. (ref. la bou) A mugi amenințător, atunci când simte un animal sălbatic periculos (urs, lup); boncălui. – Creație expresivă (DER); din râncălău (MDA).
râncăluít, râncăluituri, s.n. Muget. – Din râncălui.
râncắu, râncăi, s.m. 1. (reg.) Taurul care nu e complet jugănit. 2. (despre oameni) Care se agită, care caută în permanență sămânță de scandal. – Din râncă “vână de bou” (Șăineanu, MDA) + suf. -ău.
rấnced, -ă, râncezi, -de, adj. 1. Stricat, alterat. 2. Moleticos, leneș. – Lat. rancidus “rânced” (Pușcariu, după DER; DEX, MDA).
râncezeálă, s.f. 1. Gust sau miros de substanță alterată. 2. Moleșeală. – Din râncezi + suf. -eală (DEX, MDA).
râncezí, râncezesc, v.r. A se strica, a se altera. – Din rânced (DEX, MDA).
râncezít, -ă, rânceziți, -te, adj. Stricat, alterat. – Din râncezi.
rânchezá, v.i. (ref. la cai) A necheza: “Să luară pă cale, / Pă cărare, / Nouă cari, / Nouă ogari, / Rânchezând și hohotind” (Papahagi, 1925: 298). – Lat. *rhonchizare “a sforăi” (Scriban, DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. nyekezsil (Edelspacher, după DER).
rând, rânduri, s.n. 1. (în expr.) A ști rândul = a ști ceea ce e de făcut: “Rându-n casă nu l-a ști, / Focuț, rușine i-a fi” (Bârlea, 1924, I: 95). 2. (în expr.) A avea rând = a avea timp; a avea modru, a-i sta în putință. 3. (în expr.) A-i veni rândurile (la femei) = a avea menstruație. 4. (în expr.) Așa e rândul = așa e obiceiul, datina, legea. 5. A merge cu rândul la colindat = a colinda în ceată (exclusiv băieții). – Din sl. rendǔ “ordine” (Miklosich, după DER; DEX, MDA).
rânduí, rânduiesc, (rândului), v.t. 1. (reg.) A porunci. 2. A hărăzi, a destina: “C-apoi așa a rânduluit Dumnezău, ca să sim laolaltă” (Papahagi, 1925: 325). – Din rând + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).
rânduít, -ă, rânduiți, -te, (rânduluit), adj. Sortit, predestinat: “De m-aș duce să mă duc, / Ce mi-i rânduit, ajung” (Ștețco, 1990: 344). – Din rândui.
rândunícă, adj. (Oaie) cu lâna de culoare albă pe sub foale, în rest neagră. – Din rândunea + suf. -ică (DER, DEX, MDA).
râní, rânesc, v.t. 1. A curăța, a înlătura gunoiul (din grajd). 2. A săpa, a adânci (o rană): “Aici nu te coace, / Aici nu râni, / Aici nu lipt'i” (Bilțiu, 2002: 192). – Cf. bg. rina “a curăța gunoiul cu lopata” (Conev, după DER; MDA).
rântáș, rântașuri, (răntaș), s.n. (reg.) Sos făcut din făină (cu ceapă tocată mărunt) prăjită în grăsime, care se adaugă în mâncărurile tipic ardelenești; îngroșeală. – Din magh. rántás (Philippide, după DER; MDA).
rântezá, v.t. v. rântuzi.
rântuí, rântuiesc, (răntui), v.t. (reg.) 1. A răvăși. 2. A scurma, a scoate afară din pământ: “Adică o zinit gliganii și urșii din pădure, tătă-tăt i-o rântuit cartofii și i-o mâncat” (Bilțiu-Dăncuș, 2007: 257). – Var. a lui răntui.
rântuít, -ă, rântuiți, -te, adj. (reg.) (ref. la pământ) Răvășit, scurmat. – Din rântui.
rântuná, (răntuna), v.t. (reg.) A răs¬turna, a rostogoli. ■ (în expr.) De-a rântuna = de-a rostogolul: “Mireasă, cununa ta / Cum ți-oi da de-a rântuna / Prin grădină la mă-ta” (Viman, 1989: 341). – Din re-înturna (Scriban); cf. înturna (MDA).
rântunát, -ă, rântunați, -te, adj. (reg.) Răsturnat, rostogolit. – Din rântuna.
rântuzí, rântuzesc, (răntuzi, rân¬teza), v.t. (reg.) A ciunta de vârf un arbore; a tăia, a reteza; a curma. – Cf. rotunji (MDA).
rântuzít, -ă, rântuziți, -te, adj. (reg.) Ciuntat, retezat. – Din rântuzi.
rânuí, rânuiesc, v.t. (reg.) A da drumul lemnelor pe uluc; a ulucări. – Et. nes., cf. germ. Rinne “jilip” (MDA); din germ. rinnen “a curge”.
rấnză, rânze, s.f. 1. Pipotă. 2. Stomac. (Maram., Crișana, Banat, Trans. și Mold.). – Cuv. autohton (Has¬deu, Philippide, Rosetti, Russu, Brân¬cuș, Vraciu), cf. alb. rëndës “cheag”. ■ Cuv. rom. > ucr. ryndža (Scriban; Miklosich, Candrea, după DER), pol. ryndza (Scriban, DER), slov. rynska (Scriban).
râpắu, (râpou), s.n. Teren accidentat; ponor, văgăună; surpătură. ■ (top.) Râpău, teren în Groșii Țibleșului și Larga (Vișovan, 2008: 221). – Din râpă + suf. -ău.
râpóu, s.n. v. râpău.
râptí, v.r. (reg.) A se surpa, a se prăvăli. – Din râpă “abis, prăpastie”.
rấșcă, s.f. v. râșcov.
rấșcov, râșcovi, (râșcă), s.m. (reg.) Specie comestibilă de ciuperci (Lac¬tarius volemus; Lactarius rufus): “Cio¬banii, și în gospodăriile de pe munții din Borșa și Moisei, condimentează cior¬bele și tocănițele în loc de piper, cu râșcovi, bureți iuți” (Beres, Marta, 2002: 357). – Din sl. ryždǐ “roșcat”, cf. ucr. ryžok (Candrea, după DER; MDA); probabil din rus. ryžik, ryžiček “ciupercă”.
râșnéică, (râjneică), s.f. (reg.) Ră¬zătoare pentru hrean. – Et. nes., cf. râșniță.
rấșniță, râșnițe, s.f. Moară mică acționată cu mâna. – Din bg. răšnica (DEX, MDA).
rât, râturi, s.n. (reg.) Câmp necosit; cosalău, fânaț. ■ (top.) Râturi, cătun contopit cu Borșa (a.d. 1956). – Din magh. rét “fâneață, livadă” (Scriban, DEX).
rấză, râze, s.f. (reg.) Cârpă, zdreanță; haină uzată. – Din vsl. riza “îmbrăcăminte”, cf. alb. rizë “batistă, cârpă” (DER); din vsl., srb. riza (MDA).
rấznă, râzne, s.f. (reg.; înv.) Vagonet cu care se transportă minereul de la locul de extracție până la gura minei: “...nu lăsa omul să se culce pe ștrec, pe care se duc râznele cu minereu...” (Bilțiu, 1999: 273). – Et. nec. (MDA).
reambuláre, reambulări, s.f. Operație de actualizare a planurilor topografice. ■ (în expr.) Reambularea metelor = retrasarea hotarelor: “…în contra cetățenilor și hospesilor din Cămpulung, cari cu ocasiunea unei reambulare metale au ocupat cu nedrept două mănăstiri, pământuri semănate, fânațe și păduri” (Mihaly, 1900: 546; dipl. 229). – Et. nec. (DEX); cf. germ. Reambolierung (DN).
rédie, redii, s.f. (reg.) 1. Autorizație (de trecere). 2. Permis: “Ai grijă, mire, ce faci, / Nu faci red'ie pă veci” (Antologie, 1980: 212). – Cf. reghie (MDA).
religionár, -ă, religionari, -e, adj. (înv.) Religios, bisericesc: “Creșterea dară, în genere, are a se înzestra cu caracter religionar…” (Câmpeanu, 2016: 185; doc. din 1864). – Din religiune, după lat. legionaries (Scriban).
religiúne, religiuni, s.f. (înv.) Religie: “…religiunea și națiunea fiind elementele constituirii fiecărui ins muritor” (Câmpeanu, 2016: 185; doc. din 1864). – Var. a lui religie (Scriban).
remecioreán, -ă, remecioreni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Remecioara. 2. (Locuitor) din Remecioara. – Din n. top. Remecioara + suf. -ean.
remecioreáncă, remeciorence, s.f. Femeie originară din localitatea Remecioara. Locuitoare din Remecioara. – Din remeciorean + suf. -că.
rémeș, remeșuri, s.n. (reg.) Fiecare dintre șanțurile făcute pe suprafața pietrei de la moară. ■ (onom.) Remeș, nume de familie în zona Codru. – Et. nec. (MDA).
remeteán, -ă, remeteni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Remetea Chioarului. 2. (Locuitor) din Remetea Chioarului. ■ (onom.) Re¬metean, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Remetea + suf. -ean.
remeteáncă, remetence, s.f. Femeie originară din localitatea Remetea Chioarului. Locuitoare din Remetea Chioarului. – Din remetean + suf. -că.
remețeán, -ă, remețeni, -e, (re¬mețian), s.m.f., adj. 1. Persoană origi¬nară din localitatea Remeți. 2. (Locuitor) din Remeți. ■ În Maram. sunt două localități cu acest nume: Remeți și Re¬meți pe Someș. ■ (onom.) Remețean, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Remeți + suf. -ean.
remețeáncă, remețence, s.f. Femeie originară din localitatea Remeți. Locuitoare din Remeți. – Din remețean + suf. -că.
renán, -ă, renani, -e, adj. Referitor la Renania (land în Germania): “…și pe seama diacului o strană, pe altar o fățoaie, cu 2 zloți renani; 4 April, anul 1795” (Bârlea, 1909: 243). – Cf. Renania.
réndeș, adj. Mândru: “Până-i fata fecioriță / Mere rendeș pe uliță” (Memoria, 2004: 1.122). – Din magh. rendes “ordonat, aranjat” (MDA).
repausá, repausez, (răpausa), v.i. (reg.) A deceda. – Var. a lui răposa.
repausát, -ă, repausați, -te, adj. (reg.) Decedat, mort. – Din repausa.
repausáre, repausări, s.f. (reg.) Deces: “…după repausarea fără suc¬cesori a lui Ștefan Pancu din Cră¬ciunești…” (Mihaly, 1900: 467; dipl. 195). – Din repausa “a muri”.
repedeán, -ă, repedeni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Repedea. 2. (Locuitor) din Repedea. – Din n. top. Repedea + suf. -ean.
repedeáncă, repedence, s.f. Femeie originară din localitatea Repedea. Lo¬cuitoare din Repedea. – Din repedean + suf. -că.
repetíție, repetiții, s.f. (înv.; în expr.) Curs de repetiție = școală de duminică. ■ Cursuri școlare care se adresau copiilor cu vârste între 12 și 15 ani; se predau 5 ore pe săptămână iarna și 2 ore pe săptămână în restul anului, de regulă duminica după-amiază (la sf. sec. al XIX-lea, în satele din Maram. Istoric). – Din fr. répétition (DEX).
resbél, resbeluri, s.n. (înv.) Război: “…înțelegem că tribul sarmatic al lazigilor fiind în resbel cu Dacii au gonit pe aceștia de pe câmpiile dintre Dunăre și Tisa…” (Mihaly, 1900: 19; dipl. 6). – Din război (vechi: răsboiu) contaminat cu lat. bellum (Șăineanu).
residá, residez, v.i. A se afla, a exista, a-și avea reședința: “În această mănăstire a residat cel de pe urmă episcop greco-oriental maramure¬șean…” (Mihaly, 1900: 144; dipl. 61). – Din fr. réside, lat. residere (Scriban, DEX).
resmériță, s.f. v. răsmeriță.
răsmériță, răsmerițe, (resmeriță), s.f. Răscoală: “…la vreme de răzmeriță să-i poarte grija ca de a dumisale cărți…” (Socolan, 2005: 205; doc. din 1756). ■ (onom.) Resmeriță, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. razmirica “război” (Miklosich, după DER).
restéu, s.n. v. răsteu.
restigníre, s.f. v. răstignire.
rețépt, rețepturi, (rățept), s.n. (reg.) Rețetă medicală. ■ În Maram. Istoric și zona Lăpuș. – Din germ. Rezept (Scriban).
reúmă, reume, s.f. (reg.; pop.) Afecțiuni la nivelul articulațiilor; reuma¬tism: “Apa era bună pentru 13 boale și mai ales pentru reumă” (ref. la izvorul de apă minerală de la Remeți pe So¬meș). – Din germ. Rheuma “reuma¬tism”, magh. reuma, lat. rheuma (DEX, MDA).
ríbisli, (rebizli), s.n. (bot.) Strugurei roșii, coacăze roșii (Ribes rubrum). – Din magh. ribizli, germ. Ribisel (MDA).
ridéi, rideie, s.n. (reg.; min.) Scân¬dură folosită la oprirea minereului din rostogol. – Et. nec. (MDA).
rif, rifi, (ruf), s.m. (reg.; înv.) Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 777 mm; cot de Viena: “Un meter are un ruf și giumătate” (Papahagi, 1925). – Din tc. rif, irif “cot de Viena” (DEX, MDA), magh. röf, réf (MDA).
rígli, rigle, (riglu, rigăl, riglă), s.n. (reg.) Zăvor la ușă; vârtej, batcă. – Din magh. rigli (MDA, Frățilă).
rișcáș, s.f. v. hrișcaș (“orez”).
roándă, roande, s.f. (reg.) Epitet depreciativ la adresa unei femei slabe, pipernicite. – Et. nec. (MDA).
robánc, robancuri, (roban, ropanc, ropan), s.n. (reg.) Unealtă folosită de tâmplar, mai mare decât rindeau; jilău. – Din germ. Rauhbank (DEX).
robí, robesc, (robdi), v.t.r. A lucra istovitor: “Acolo robdeai până se rupea cămașa în spate” (Bârsana, 2013). – Din rob (Șăineanu, DEX, MDA).
robotí, robotesc, v.i. A munci din greu, a trudi. – Din robotă “muncă” (DEX, MDA).
robșág, robșaguri, s.n. 1. Arest. 2. Închisoare. – Din magh. rabság “robie, captivitate” (MDA).
roc, rocuri, s.n. (reg.) 1. Haină confecționată din pănură, cu manșetă neagră la gât. 2. Suman. – Din germ. Rock “haină, veston” (DEX, MDA).
rocáviță, rocavițe, (rucaviță), s.f. Mâ¬necuță la costumul preoțesc; naracliță: “…pocrovețe și rocavițe de iznou…” (Bârlea, 1909: 170; doc. din 1807). – Din rus. rukavica “mânecă” (Șăineanu); din sl. rokavica “mănuță” (Cihac, după DER).
rocmán, s.m. v. rogman.
rocneán, adj. v. rohnean.
rod, roduri, s.n. 1. (înv.) Neam, urmaș, descendent: “...au dat această sfântă carte pentru sufletul său și a toată sămânța sa, până la al 7-lea rod, ca să le fie pomană” (Bârlea, Însemnări: 206). 2. Copil, prunc, vlăstar, odraslă. – Din sl. rodǔ “specie” (DEX, MDA).
rodiá, v.i. (reg.) A prinde rugină. – Din rodie (MDA).
rodiát, -ă, rodiați, -te, (rodiet), adj. (reg.) Atacat de rugină. – Din rodia (MDA).
ródie, rodii, s.f. (reg.) Boală a plantelor (în special a legumelor de grădină) care afectează partea aeriană; frunzele devin ruginii, planta se usucă și moare: “O pt'icat rod'ie păstă grădină”. – Din magh. ragya “rugină” (MDA).
rodinár, -ă, rodinari, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Rodina. 2. (Locuitor) din Rodina. – Din n. top. Rodina + suf. -ar.
ródină¹, rodine, s.f. 1. (înv.) Creație, facere, geneză; întemeiere. 2. (înv.) Neam, familie. 3. Moștenitor, succesor: “N-am avut rodină, că n-o avut co¬coni...” (Grai. rom., 2000). 4. (înv.) Dar adus femeii care a născut. ■ (top.) Rodina, sat aparținător de com. Ariniș (zona Codru). ■ (onom.) Rodină, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. rodiny, rus. rodiny “lehuzie” (Scriban); din ucr. rodini (MDA).
ródină², rodine, s.f. 1. Rugină (pe cereale). 2. Ploaie cu soare (dăunătoare pentru cereale). – Cf. rodie (MDA).
rogmán, rogmani, (rocman, roh¬man), s.m. (mit.) Populație de factură mitologică despre care se crede că trăiește sub pământ; blajin: “Cojile de ouă (de la Paști) le țâpam pă râu, că rogmanii tăt postesc până văd ouă roșii. Atunci știu c-o venit Paștile” (Bilțiu, 2009: 110). – Din rus. dial. rohman, vsl. rahmanǔ (Scriban).
rogneán, -ă, rogneni, -e, (rohnean, rocnean), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Rona. 2. (Locuitor) din Rona: “...dai de fântâna cu slatină din care mulți rohneni își aduc cofele pline pentru a-și săra mâncarea” (Bota, 2005: 45). ■ (onom.) Rohnean, Rohnian, Rognean, Rocnean, nume de familie frecvent pe valea Vișeului (Leordina). – Din n. top. Rohina (numele vechi al localității Rona de Sus, atestată astfel în 1373) + suf. -ean.
rogneáncă, rognence, (rohneancă, rocneancă), s.f. Femeie originară din localitatea Rona. Locuitoare din Rona. – Din rohnean + suf. -că.
rogojeán, -ă, rogojeni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Rogoz. 2. (Locuitor) din Rogoz. ■ (onom.) Rogojan, Rogojean, nume de familie frecvent în zona Chioar. – Din n. top. Rogoz + suf. -ean.
rogojeáncă, rogojence, s.f. Femeie originară din localitatea Rogoz. Locuitoare din Rogoz. – Din rogojean + suf. -că.
rogóz, rogozuri, s.n. Plantă erbacee (Carex arenaria). ■ Iarbă ce crește pe baltă, asemănătoare cu trestia, cu care se acoperă casa. ■ (onom.) Rogoz, nume de familie în jud. Maram.; Rogoz, poreclă în Mara. ■ (top.) Rogoz, sat aparținător de orașul Târ¬gu-Lăpuș. – Din sl. rogozǔ “trestie” (Șăineanu, Scri¬ban; Cihac, Conev, după DER; MDA).
rohián, -ă, rohieni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Rohia. 2. (Locuitor) din Rohia. ■ (onom.) Rohian, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Rohia + suf. -an.
rohiáncă, rohience, s.f. Femeie originară din localitatea Rohia. Locuitoare din Rohia. – Din rohian + suf. -că.
rohmán, s.m. v. rogman.
róină¹, roine, s.f. Groapă, surpătură; teren umed, mlaștină; rovină. – Din rovină.
róină², roine, s.f. (reg.) Pământ sfărâmicios. ■ (top.) La roine, arătură în Dobricul Românesc; “acolo-i pământ roinos, țârfos ca prundu” (Vișovan, 2008: 161). – Cf. roinic.
róinic, -ă, roinici, -e, adj. (reg.) Care se răspândește, se împrăștie, se află în mișcare. – Din roi “mulțime” + suf. -nic (DEX, MDA).
róit, roituri, s.n. (reg.) 1. Ciucure, franj. 2. Partea de jos a gacilor; tiv. – Din magh. rojt “franj” (MDA).
rojoleá, (rojoliș, rujuliș), s.f. (reg.) Băutură dulce, preparată casnic; rachiu dulce; țuică îndulcită cu suc de fructe de pădure: “Ină, Vălean, până-n casă / Că rojolea-i în fereastră” (Țiplea, 1906: 440). – Cf. rojolică < rozol “rachiu roșu, îndulcit” (MDA).
romaníță, romanițe, (româniță), s.f. (bot.) Mușețel (Matricaria chamonilla). ■ (med. pop.) La răni, tuse, răceală, dureri de dinți, de stomac, năduf etc. – Din pol. rumianiec, ucr. romanec' (DEX); din roman “mușețel; crizantemă” (Miklosich, Cihac, după DER) + suf. -iță (MDA). romón, s.n. (bot.) Plantă erbacee asemănătoare cu mușețelul (Matricaria inodora), lipsită de mirosul aromat caracteristic; roman, mușețel prost: “Suflă vântu romonu. / Din romon ca de cicoare / Mândru-i prins în legătoare” (Țiplea, 1906: 479). (Trans., Maram.). – Var. a lui roman, romaniță (Scriban, MDA).
róndi, rondiuri, s.n. (reg.) 1. Cârpă, zdreanță. 2. Obiect deteriorat, învechit, distrus: “...nu mai sta cu rond'iul acela de ladă” (Bilțiu, 2007: 193). – Din magh. rongy “cârpă” (MDA).
róndioș, -ă, rondioși, -e, (dial. rond'ioș), adj. (reg.) Zdrențuros, cu hainele rupte și neîngrijite, murdar, nespălat. ■ “În timpul celui de al Doilea Război Mondial, în armata lui Horthy Mikloș, s-a creat o ramură recrutată din pătura cea mai degradată a societății, care se numea Rondioș Garda, adică Garda Zdrențuroșilor. Aceștia acționau în spatele frontului și împușcau pe oricine considerau ei suspect, fără a da socoteală nimănui” (Hovrea, 2016: 54). – Din magh. rongyos “zdrențuros” (MDA).
rondioșág, rondioșaguri, s.n. (reg.) Murdărie, dezordine. – Din magh. rongyossag (MDA).
ropánc, s.n. v. robanc.
ropotí, ropotesc, v.i. A produce zgomote repetate, cadențate. – Din ropot (DER, DEX, MDA).
rost, rosturi, s.n. 1. Tâlc. 2. Grai. 3. Distanța dintre firele de urzeală. – Lat. rostrum “cioc, plisc” (Pușcariu, după DER; MDA).
rostá, rostez, v.t. A țese (la războiul de țesut). – Cf. rosti (MDA).
rostát¹, -ă, rostați, -te, adj. Țesut. – Din rosta.
rostát², s.n. Operația prin care se trece suveica prin spațiul lăsat între firele de urzeală, la războiul de țesut: “Când o fo pe la rostat / Fuga, după babe-n sat” (Memoria, 2001: 100). – Din rosta.
rostéi, rosteie, (roștei), s.n. (reg.) 1. Grapă; îngrăditură care se pune la gura pârâului ca să oprească lemnele pe care le aduce apa spre moară. 2. Gratie, zăbrea. – Din magh. rostély “grătar” (DEX, MDA), slov. roštelj (Cihac, după DER).
rostopáscă, s.f. Plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, otrăvitor, folosit în medicină (Chelidonium majus); ne¬ghelariță; ai de pădure, buruiană de cele sfinte, calce mare, iarbă de negei. – Din ucr. rostopast' (DEX, MDA).
róșcă, adj., s.f. 1. Persoană cu păr roșu. 2. (reg.) Soi hibrid de viță-de-vie, cu struguri roșii. ■ (onom.) Roșca, Roșcăneanu, nume de familie în jud. Maram. – Din roșu + suf. -că (DEX, MDA).
rotăráș, rotărași, s.m. Meseriaș care face roți; rotar. ■ (onom.) Rotărașu, poreclă în Iapa. – Din rotar + suf. -aș.
rotilát, -ă, rotilați, -te, adj. (reg.) Rotund: “Da-n mijlocu grâului / Este-o masă rotilată, / Frumoasă, mândră, de piatră” (Bilțiu, 1996: 100). – Din rotilă + suf. -at (Scriban, DEX, MDA).
rotílcă, s.f. (reg.) Mosor de ață. – Din rotilă “rotiță”, contaminat cu rotică.
rourá, v.i. v. răora.
rozár, rozare, (rozariu), s.n. 1. Legătură de mărgele folosită de enoriașii bisericii creștine în timpul rugăciunilor; mătănii: “(În vinerea mare de Paști, la biserică) prima dată fac rozariu anilor de născători, apoi rozariu Tatălui ceresc, apoi rozariu lacrimilor, apoi rozariu Spiritului Sfânt” (Bilțiu, 2009: 104). 2. Rugăciune. – Din lat. rosarium “câmp de trandafiri” (MDA), it. rosario “rozar, mătănii”, fr. rosaire (DEX).
róză, roze, s.f. Trandafir. ■ (top.) Roza, curs de apă care, împreună cu Sasul și Valea Boilor, formează pârâul Botiza. ■ (onom.) Roza, nume de familie în jud. Maram. – Din germ. Rose (DEX, MDA).
rozăvleán, -ă, rozăvleni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Rozavlea. 2. (Locuitor) din Rozavlea. – Din n. top. Rozavlea + suf. -ean.
rozăvleáncă, rozăvlence, s.f. Femeie originară din localitatea Ro¬zavlea. Locuitoare din Rozavlea. – Din rozăvlean + suf. -că.
rózosin, adj. Roz, trandafiriu. – Din magh. rózsaszín “roz” (MDA).
rudáșcă, rudaște, (rădașcă), s.f. Insectă din ordinul calopterelor, de culoare neagră (Lucanus cervus). – Din bg. rodačka (DEX, MDA).
rudáș, rudași, s.m. 1. Covor pus pe rudă. 2. Rudă mai mică, în camera de zi. – Din rudă + suf. -aș (MDA).
rúdă, rude, s.f. 1. Prăjină, par, drug. 2. Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei, împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 cm din marginea de jos a fiecăreia: “Du-te, mamă, și pețé / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea, 1924, I: 218). 3. Prăjina de la cumpăna fântânii. 4. Fiecare din prăjinele care se pun paralel cu loitrele de la car, când se transportă fânul. 5. Arac pentru fasole. 6. Unitate de măsură pentru lungimi: “O rudă = 4 m” (Săpânța). – Din magh. rud (Scriban, DEX, MDA), srb. ruda “oiște” (Rosetti, după DER; MDA).
rudí, rudesc, v.t. (reg.) A sprijini fasolea cu rude. – Din rudă “par”.
rudít, -ă, rudiți, -te, adj. (reg.) (ref. la răsadurile de legume) Legat la rudă. – Din rudi.
rucáviță, s.f. v. rocaviță.
ruf, s.n. v. rif (“unitate de măsură pentru lungime”).
rug, rugi, s.m. 1. Mur. 2. Măceș; câcădare (Rosa canina). – Lat. rubus “mărăcine, măceș” (Pascu, după DER; MDA).
rugáre, rugări, s.f. Cerere, solicitare, petiție; lacrimă. – Din ruga (DEX).
rúgă, rugi, s.f. Rugăciune: “Doamne, ascultă ruga mea!” (Farcaș, 2009). – Din ruga (Scriban, DEX, MDA).
rugătór, -oare, rugători, -oare, adj., s.m.f. Persoană care se roagă (la biserică): “…pentru ce au fost rugători la sfănta beserică și n-au vrut să pomenească sufletele creștinești” (Bârlea, 1909: 162; doc. din 1732). – Din ruga + suf. -ător (DEX).
ruján, -ă, adj., s.f. (reg.) De culoare roșie sau galben-roșcat. ■ (onom.) Rujana, nume de vacă. – Din rujă.
rújă, ruje, s.f. 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general. 3. (Fig.) Rumeneală în obraji; fard. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale. ■ (onom.) Ruja, nume de familie în jud. Maram. – Din bg., srb. ruža (Scriban, DEX, MDA).
rújnică, (rujnicea, rușnic), s.f. Fi¬limică, gălbenea, roșioară; flori oșenești (Calendula officinalis): “Frunză verde rujnicele, / Mă cere, mamă, mă cere, / Mă cere un diecel” (Bilțiu, 2006: 134). – Din ruje + suf. -nică.
rujulíș, rujulișuri, (rojolea), s.n. (reg.) Băutură spirtoasă îndulcită. – Cf. rojolea.
rumấn, rumâni, s.m. (pop.) Român: “Feciorașii de rumân / Să împing de nu rămân” (Papahagi, 1925: 168). ■ Maramureșenii pronunță rumân, Rumânia. (Sec. XV). – Lat. romanus (Pușcariu, după DER; Șăineanu, Scri¬ban, DEX). ■ “Fonetic, forma rumân este corectă; în timp ce român se datorează analogiei cu roman” (DER).
rumânésc, -ească, adj. (pop.) Care aparține României; românesc: “…au cumpăratu Trifoliu, 39 de florinți rumânești, încă și o sfântă Evanghelie dreptu 17 florinți rumânești și 2 mă¬rieși…” (Bârlea, 1909: 161; doc. din 1782). – Var. a lui românesc (MDA).
rumenéa, rumenele, (ruminea), s.f. Vopsea, fard: “Mărs-o mândra la cămară, / La oala cu rumineală” (Bilțiu, 1994: 273). – Din rumen “roșu-aprins” + suf. -ea (DLRM, MDA).
rumení, rumenesc, v.r. 1. A se prăji. 2. A se vopsi pe față; a se farda: “Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele” (Memoria, 2001: 30). – Din rumen “de culoare care bate în roșu” (Șăineanu, DEX, MDA).
rumenít, -ă, rumeniți, -te, adj. 1. Fript, copt; roșiatic. 2. Fardat, rujat, vopsit: “Rumenite-s fetile, / Ca coada cocoșului, / Di pă vârvu heidiului” (Bilțiu, 1994: 273). – Din rumeni.
rúmpe, rump, v.t. (dial.) A rupe: “Iară, rumpîndu-să legătura acestei sfinte cărți, cu îndemnul Duhului Sfânt…” (Bârlea, 1909: 169). – Lat. rumpere.
runc, runcuri, s.n. 1. Loc despădurit, folosit ca pășune sau cultură agricolă: “M-am dus la Runc într-o duminică, să-i năpustesc pe feciori să zie în sat” (Calendar, 1980: 105; Desești). 2. Loc de buturugi, unde pădurea a fost tăiată (runcuită). 3. (în expr.) Poame de runc = zmeură. ■ (med. pop.) Frunzele și fructele de zmeură se folosesc în scopuri medicinale: ceai contra tusei, răcelii, a durerilor de cap, de stomac și de inimă. ■ (top.) Runcu, pârâu (11 km) ce izvorește din Poiana Brazilor, la vest de Creasta Pietrei și se varsă în râul Săpânța; Izvorul Runcului, cascadă (5-6 m) situată pe Valea Runcului (afluent al Săpânței); Poiana Runcului, mlaștină situat pe Platoul Vulcanic Maramu¬re¬șean (Munții Igniș); Bucium-Runc, cătun contopit cu satul Buciumi, (a.d. 1954); Runc, cătun contopit cu Borșa. (Sec. XV). – Lat. runcus (DER, DEX, MDA).
runcán, -ă, runcani, -e, adj., s.m.f. De obârșie din Runcu: “Că runcanii s-o grăbit / Pe mine de omorât” (Calendar, 1980: 129). ■ (onom.) Runcan, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Runcu + suf. -an.
ruptecós, -oasă, ruptecoși, -oase, (rupticos), adj. (reg.) Zdrențuros, rupt, sfărâmat: “Care câne cum o vede, sărea la ie, o mușca. De-aceie era înt-atâta de ruptecoasă și zdăriată la piele” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). – Din rupt + suf. -icos / -ecos.
ruptoáre, ruptori, s.f. (reg.; med.; în expr.) Ruptoare de apă = diabet. ■ Descântec de ruptoare de apă: “Se ia într-un vas curat apă din vale sau din râu, dar din acel loc unde se învârtește apa îndărăpt sau, cum se zice, unde este vâltoare; apoi să mai ia nouă mlădițe de măr dulce și să le legi într-un mănunchi laolaltă, și cu acele, me¬s¬tecând apa, să zici (...)” (Bârlea, 1924: 360). – Din rupt + suf. -oare (DEX, MDA).
ruptúră, rupturi, s.f. 1. Spărtură, gaură. 2. În ruptură, top. referitor la modul de exploatare a pământului: cu ruptu = în parte. – Din rupt + suf. -ură (Scriban, DEX, MDA).
rupturí, rupturesc, v.t. A rupe, a destrăma. – Din ruptură (DEX, MDA).
rupturít, -ă, rupturiți, -te, adj. (reg.) 1. Franjurat, destrămat. 2. Brodat: “Toate se leagă într-o ștergură rupturită, adică brodată” (Bilțiu, David, 2007: 256). – Din rupturí (MDA). rus, ruși, s.m. Iobag: “Vița ta e de harbuz / Și tu ești fecior de rus” (Albinus, 1938: 8). ■ “Rus, în Mara¬mureș, însemnă și iobag” (Albinus, 1938: 8). ■ (onom.) Rus(u), nume de familie în jud. Maram. – Din rus, nume etnic.
rúscă, ruște, adj. (reg.) Rusoaică: “Apoi o venit o femeie ruscă” (Grai. rom., 2000). – Din ucr. dial. ruska (DEX, MDA).
ruscován, s.m.f., adj. v. ruscovean.
ruscoveán, -ă, ruscoveni, -e, (rus¬covan), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Ruscova. 2. (Locuitor) din Ruscova. ■ (onom.) Ruscovan, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Ruscova + suf. -ean.
ruscoveáncă, ruscovence, s.f. Fe¬meie originară din localitatea Ruscova. Locuitoare din Ruscova. – Din rus¬covean + suf. -că.
rusán, s.m.f., adj. v. rusean.
ruseán, -ă, ruseni, -e, (rusan), s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Rus. 2. (Locuitor) din Rus. ■ (onom.) Rusan, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Rus + suf. -ean.
ruseáncă, rusence, s.f. Femeie originară din localitatea Rus. Locuitoare din Rus. – Din rusean + suf. -că.
rusnác, rusnaci, (rusneac), s.m. Ucrainean, rutean. ■ (onom.) Rusnac, Rusneac, nume de familie în jud. Maram. – Din ucr. rusnǐeak (Scriban, MDA).
rușnéț, rușneți, s.m. (reg.) Rusneac, rutean, ucrainean. ■ (onom.) Rușneți, poreclă pentru locuitorii din Remeți. – Var. a lui rusneac.
rușoreán, -ă, rușoreni, -e, s.m.f., adj. 1. Persoană originară din localitatea Rușor. 2. (Locuitor) din Rușor. ■ (onom.) Rușoran, Rușorean, nume de familie în jud. Maram. – Din n. top. Rușor + suf. -ean.
rușoreáncă, rușorence, s.f. Femeie originară din localitatea Rușor. Locui¬toare din Rușor. – Din rușorean + suf. -că.
ruteán, -ă, ruteni, -e, adj., s.m.f. Ucrainean: “Căt despre originea mult¬discutată a Ruthenilor, cum e numele lor istoric, seu a Rușilor, cum se numesc ei și cum îi numim noi…” (Mihaly, 1900: 284; dipl. 116). ■ Această populație, originară din Galiția, a întemeiat sau s-a stabilit în mai multe localități din Maram.: Remetea, Rona de Sus, Bistra, Ruscova, Repedea, Poienile de sub Munte. – Din germ. Ruthene (DEX, MDA).
rutení, rutenesc, v.r. A se asimila cu populația ruteană (= ucraineană): “…iar în părțile Ungariei să ruteneau de a valma” (Koman, 1937: 46). – Din rutean.
rutenít, -ă, ruteniți, -te, adj. Asimiliat de populația ucraineană. – Din ruteni.