Doi prieteni

 

S-a stins pe uliți cel din urmă zvon.
Arar un pas răsună monoton
Pe trotuarul luciu și pustiu...

La colț, în umbră, micul vizitiu
Așteaptă un tramvai întîrziat :
El și căluțul lui, doi bieți fîrtați,
Bătuți de vînt și ploi,
Ce bine se-nțeleg ei amîndoi !

Pe după gît el i-a trecut un braț,
Și fruntea și-a-ngropat-o-n coama
Tovarășului credincios și blînd...

Iar calul, nemișcat și el de teama
Să nu-i alunge visul prea curînd,
Ciulește doar urechea, cînd și cînd,
În liniștea tîrzie ascultînd...

Și ninge peste ei, și nu-și dau seama.