Elegie (Iosif, 1)

 

De ce așa de trist rămâi
Și trist înăbuși un suspin,
Când rândunici în țară vin
Din țări cu rodii și lămâi
Și vezi cocorii cei dintâi
Rotindu-se sub cer senin?

De ce așa de trist revii
Și trist rămâi, suspini stingher,
Când negurile iernii pier
Și roua scânteie-n câmpii
Și mii de ciocârlii zglobii
S-avântă ciripind la cer?
De ce așa de trist suspini

Și trist rămâi și-atuncea când
Vezi florile-nflorind pe rând
(Și chiar măceșii plini de spini)
Și vezi pe-alee, prin grădini,
Perechi de-ndrăgostiți trecând?
— Cum n-ai fi trist, cum n-ai ofta

Când numai dragoste respiri
În tot cuprinsul mândrei firi,
Când toate râd în preajma ta
Și plânge-n tine inima
Însângerată de-amintiri?...