Eulalie

Eulalie de Edgar Allan Poe, traducere de Emil Gulian

Poemele lui Edgar Poe, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1938

Eu tânjeam în lumi cercetate
Doar de lacrămi și singurătate;
Într-un lac stătător sufletu-mi începea să se
țeasă,
Până curata Eulalie îmi deveni îmbujorată mireasă —
Clara fată Eulalie îmi deveni surâzătoare mireasă.

Ah, lumină — mai puțină lumină
Au stelele seara când se înclină
Decât au ochii dragei mele soții!
Și niciodată — fulgii ușori
Țesuți de aburii plutitori
Cu lunarele tonuri de perle purpurii,
Nu se pot întrece cu cea mai stingheră — buclă a
modestei Eulalie —
Nu se pot întrece cu cea mai părăsită — buclă a
modestei Eulalie.

Durere! tu, cu ai tăi Strigoi,
Nu te vei mai întoarce-napoi,
Căci, inima ei, suspin la suspin îmi răspunde acum
până-n vecii,
Și cât ziua întreagă
Lucește drumeagă
Astartea în cerurile ei azurii,
Spre ea mereu Eulalie, își ridică ochii, sus, în tării —
Spre ea mereu Eulalie, își ridică ochii ei, viorii.

1845.