Farniente

 

Pe luncă sună coasa ; jos, pe vale,
Copii fac larmă, rîd, se iau la trîntă :
Pe creangă vesel un florinte-mi cîntă...
Ce dulce-i glasul ciripirii sale !

Din popușoi un iepur sare-n cale :
Seninul zilei oare nu-l încîntă ?
Un foșnet lin de frunze-l înspăimîntă
Și fuge — parcă cerul se prăvale !...

Albine fierb ; lăcuste, greieri saltă ;
Țînțari se bat ; fug fluturi albi departe...
Bondarul singur zice ca din carte...

Eu însă zac pierdut în iarba-naltă,
Privind, cu ochii beți de poezie,
A cerului albastră-mpărăție !