Florile (Petőfi)

 

Trec încet peste câmpie
Unde flori prin ierburi cresc,
Floricele, flori frumoase
Pe voi eu cât vă iubesc!
Când vă văd parcă fetiță
Privesc cu-n sân plin de amor.
Pe-al meu mormânt după moarte
Să-mi sădiți tot flori cu dor.

Mă adăpostesc lângă floare
Și-i șoptesc necontenit,
Și-n dragostea mea cea dulce
O-ntreb : sum de ea iubit?
Ea tace, dar mie-mi pare
Că pricepe al meu amor.
Pe-al meu mormânt după moarte
Să-mi sădiți tot flori cu dor.

Și parfumul cine știe
Nu e a floarei cuvânt,
Numai cât că sufletește
N-o pricepem pe pământ;
Nu căci corpul amiroasă,
— Tainici vorbe să strecor.
Pe-al meu mormânt după moarte
Să-mi sădiți tot flori cu dor.

Da, parfumul e cuvântul
Floarei, e al ei scump grai;
Dacă voi pluti din lume
Pe al nemuririi plai:
De acolo voi auzi eu
Glasul ei jeluitor...
Pe-al meu mormânt după moarte
Să-mi sădiți tot flori cu dor.

Parfum dulce, grai de floare,
L-al meu leagăn vei cânta,
Și l-a tale dragi acorduri
Eu încet voi dormita, —
Pân’ la alta primăvară
Visul fi-mi va tot ușor...
Pe-al meu mormânt după moarte
Să-mi sădiți tot flori cu dor.

(Pesta, aprilie 1847)