Frumoasa Irină

 

La Curțile Nouă, din capăt de țară,
Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară...
Nu știu : mîndrul soare străluci deodată,
Ori în prag frumoasa Irină s-arată ?

În cosiță-și prinde garoafa-nflorită...
Pleacă la fîntînă și vine zorită.
Șuieră mierlița, strigă cucu-n leasă :
„Cucule, azi-noapte m-am visat mireasă...”
Pune jos oleacă albele cofițe,
Scutură de rouă negrele-i cosițe ;
Cată peste umăr, inima-i îngheață :
Soarele pe dealuri s-a-nvălit în ceață...

Galbenă de spaimă vine-n fuga mare :
— Mamă ! grea furtună amenință-n zare...
Negri ca păcatul nouri se ridică...
Inimioara toată mi-a-nghețat de frică !

— Draga mamii, dragă! Vestea ta nu-i bună !
Nu-s nici nouri negri, nu-i nici grea furtună...
Ci păgînătatea într-acoace vine,
Ca să mi te ceară, Irino, pe tine...

Crește-n zare goana pulberii stîrnite,
Zguduie pămîntul ropot de copite...
Aleargă prin casă bătrîna și plînge,
Frumoasa Irină mînuțile-și frînge :

— De-acu, mamă dulce, rămîi sănătoasă,
De te-a-mpins păcatul să mă faci frumoasă...
Fost-ar fi mai bine să mă-nghiță iadul
Decît să mă vadă roabă Țarigradul !...

...Spumegînd se bate Dunărea pe maluri,
Caicul pornește clătinat pe valuri,
Soarele preschimbă apele-i în sînge,
Frumoasa Irină se roagă și plînge :

— Turcule, dă-mi drumul să mă-ntorc la mama,
Mi-am uitat pe masă salba și năframa ;
Mi-am lăsat acolo lada mea de zestre,
Și-au rămas orfane florile-n ferestre...

Dunărea bătrînă curge tulburată,
Frumoasa Irină stă îngîndurată,
Șopotind se-ngînă valurile-n spume,
Parc-ar tot striga-o cineva pe nume...

„Nu-i seraiul vrednic tu să-i fii podoabă !
Nu-i vrednic sultanul să te facă roabă !...”
Soarele se stinge scăpătat pe dealuri,
Și-a pierit frumoasa Irină sub valuri...

...Iar de-atunci bătrînii spun că-n locul unde
Și-a găsit copila mîntuire-n unde,
Dunărea mi-aduce apă vecinic lină,
Ca să doarmă-n pace frumoasa Irină...