Iată toamna, e aici iară...

 

Iată toamna, e aci iară,
Mândră, — cu dor o privesc,
Știe cerul că pentru ce
O iubesc, dar o iubesc.

Pe-a colinei coastă șed eu,
Și privesc jur-împrejur,
Ascultând cum printre arbori
Cad frunzele cu murmur.

De sus soarele cu zâmbet
Privește jos la pământ,
Ca la al său copil când doarme,
Mama dulce c-un dor sfânt.

Și aievea toamna tărâmul
Nu-i mort, ci adoarme duios;
Din-ochi îi poți citi că el
Nu-i bolnav, ci somnuros.

Și-a depus hainele sale,
Lin, dânsul se dezveli,
Adormi-va el iar când
Primăvara va veni.

Dormi dar suav tu fire dragă,
Pân' sosi-vor dalbe zori...
Visuri ademenitoare
- Să visezi tu mii de ori!

(Ardud, 17-20 noiembrie 1848)