Independența

 

Unul din miturile cele mai semnificative din câte a păstrat poporul nostru este următorul : La leagănul unui copil se coborâseră cele trei ursitori, menindu-i una tărie, alta istețime, a treia mărire lumească. Muma copilului, nemulțumiră că i se dăruiseră și lui bunuri pe cari le-au avut atâția oameni, rugă pe cele trei zâne ca îndeosebi copilului ei să-i hărăzească ceva ce n'a avut încă nici un muritor. Cu 'ntristare-i răspunse una din zâne : "Ca toți oamenii nici judeci, nici poți judeca ce e aceai cerut, dar totuși îți împlinesc dorința și dăruiesc copilului tău tinereță fără îmbătrânire și vieață făr'de moarte". Copilul creștea văzând cu ochii într'o zi cât alții într'un an și mânat de instinctul de neîmbătrânire și de nemurire, sădit în pieptul lui, luă lumea în cap, spre a mântui împărățiile de peire, omenirea de dușmani. Trecu pe rând când prin pustii, primejduite de zmei puternici, unde nici om, nici turmă nu putea petrece și ucidea pe acei zmei, deschizând locuri așezării oamenilor, când prin păduri locuite de fiară, pie cari le nimicea făcând drum vânătorlor și cărbunarilor, când iar prin împărății înflorite și vechi, prin orașe puternice și avute, până ce într'un târziu ajunsese în palatul unei zâne aeriane, unde-l aștepta neîmbătrânirea și nemurirea.
Aci petrecu trei zile în deplină liniște.
După trei zile, plecând însă la vânat, a dormit într'o vale frumoasă în care pietre și copaci, râuri și isvoare începură a vorbi eu el și a-i aduce aminte de casa părinților, de locurile părintești și tot amestecul acesta de vorbiri îl fermecași-l ademeni atât de mult, încât cum se deștepltă, încălică și luă drumul spire casă. El adormise în valea "aducerii aminte". Cum eși din cercul magic al zânei , începu a nu mai cunoaște lumea. Ajunse într'un loc, unde știa că e un oraș mare și nu găsi de cât ruine, pe care pășteau caprele, întrebă pe păzitor de nu știa unde e orașul cutare, dar acesta răspunse că neam de neamul lui nu pomenise acolo decât ruine. Trecu mai departe și-unde fusese acum trei zile un pustiu întins - află un oraș foarte mare. Ba în piața orașului văzu un grup de marmură, care-l reprezenta pe el însuși luptându-se cu un zmeu. El întrebă pe-un orășan ce însemnează acel grup. Acestă-i răspunse că acum câte-va sute de ani un viteaz, se zice, c'ar fi ucis un zmeu în locurile acestea care erau pustie, și că de atunci încoace a fost cu putință să se așeze oameni acolo și să se ridice acel oraș.
— Dar bine, eu sunt acela — zise atunci cavalerul nemuritor.
Lumea ce se strânsese împrejurul lui, râse de dânsul și-l crezu nebun. Și ast fel pe ori și unde trecea, pe orișiunde vedea înflorire în urma faptelor lui, lumea-și băte a joc de el, îl lua în râs, nevoind nimeni să-l crează că el fusese acela, care curățise codrii de fiară și pustiurile de monștri. Nu trei zile, cum i se părea lui, sute de ani trecuseră din timpul când el plecase în lume după nemurire. Cam astfel pate și geniul neîmbătrânit al istoriei Românilor. Dacă acest geniu ar veni astăzi sub forma lui Mircea-cel-Bătrân și ar zice: "eu v'am dat independența țării, căci după ce am înfrânt oștirile turcești, m'am supus împăratului sub condiții, cari au trebuit să vă păstreze țara și naționalitatea" - mulți ar lua în râs pe bătrân. Dacă acelaș geniu sub forma lui Cuza Vodă ar zice: "eu v'am dat toate drepturile câte le aveți astăzi, și numai datoria publică de șase sute de milioane e meritul vostru de patrusprezece ani încoace" roșiii - ar răspunde, "că nainte de a se pripăși un fanariot în strada Doamnei, nu existau asemenea idei". Nu ne-am mira dacă într'una din zile roșii s'ar lăuda că ei au "creat universul", care înainte de partidul național-liberal, nici nu exista. Și cu toate acestea e evident, că o țară care există de 700 de ani aproape, parte independentă, parte pe deplin autonomă în lăuntrul său, nu are să-și mulțumească existența unui partid care nu e decât de ieri alaltăieri și că independența, departe de a fi meritul acutalei generații, e suma vieții noastre istorice, minus indepțiile unui partid compus din oameni ignoranți si de rea credință, care ne-au dat această sumă știrbită.
A dovedi această știrbire nu e greu.
Reproducem mai la vale textul autentic, cel francez, al formulei cu care cele trei mari puteri ne-au recunoscut independența.

[…]

Sfârșitul acestui articol lipsește.