Inimă de student de Hildebrand Frollo

Inimă de student de Hildebrand Frollo de Ilarie Chendi

Publicat în Sămănătorul, 1904, an. 3, nr. 7

Hildebrand Frollo. Inimă de Student Poesii. București 1901. I vol. 102 pp.

Studentul muncitor și studentul poet sunt figurile cele mai simpatice la orice Universitate și se deosebesc plăcut de studentul limbut, pișicher și vânător de noroc.

Autorul volumului ce anunțăm aparține categoriei celor dintâi. El își trăiește, mi se pare, intâii ani ai vieții universitare. Stă sub impresia caldă a primilor pași făcuți în societate. Horațiu, Catul și câțiva autori germani, citiți la liceu, îl stăpânesc încă. Sufletul i se umple de bucurii copilărești, sau de-o revoltă naivă, ca ’ntr-o adevărată inimă de student, bună și comunicativă, atrăgătoare prin semnele de viață ce le dă.

Orice student, ce se respectă, știe să scrie versuri pe cari le strecoară discret în vr-un album, alături de flori răvășite, sau in vre-o jachetă pierdută într-un colț de bancă. D-l Frollo are și dânsul versuri cu mici aluzii tendențioase, ca:

Atâtea fuste elegant croite,
Atâtea bluze bine potrivite,
Albastre, albe, roșii si tărcate,
Atâtea băsmăluțe parfumate,
Atâtea gingașe pălărioare
Dar unde este mintea gânditoare?
Se-usucă florile in urma lor
Privește-le și treci nepăsător...

Dar aceste rămân numai inprovizări de ocazie. D-l Frollo are și strofe destule pe care nu le pot scrie decât tineri de talent, acei puțini cari încep a avea o îndemânare in a-și exprima iubirea și ura, însuflețirea sau deprimarea, cum le simt în epoca critică de tranziție de la copilărie la bărbăție. Astfel «Blestemul» pe care-l îngrămădește pe capul Lesbiei, această «făptură veștedă, urzită a-mi fi prilej pentru păcat», redă puternic toată ura ce-a întunecat pentru întiiași dată sufletul feciorelnic de june poet. Păcat numai că alăturea de versuri armonioase a admis exagerări ca:

As vrea să-ți sfarm de-o piatră capul:
Apoi să-ți fie catafalc
Un munte putred de gunoaie,
Iar eu pe hoitul tău sa calc.

U!!!

Când e mai blajin și mai potolit, cetitorul îl poate urmări cu atențiune și cu plăcere, ca în «Oda» scrisă în strofe alcaice:

În zbor trec anii, Lesbia, Lesbia,
Ei vin și pleacă, iute ca clipele,
Și tot ce râde, tot ce plânge
Cade surprins de sosirea morții.

Aceiași coasă, coasa cea strașnică,
Pe toți ne-nșteaptă; toți de asemenea
Vom fi opriți odată-n goana
Cea de plăceri și de suferințe.

Atunci uitarea palidă, vecinică
Va ține strajă pietrei mormintelor:
L-al tău, iubit-o trădătoare,
Șl l-al meu, cel trădat de tine.

Și, când în groapă bolta cea umeda
Va stinge focul urei și-al dragostei,
Abia atunci avea-vom parte
Tu de iertare si eu de pace.

Traducerile lui Frollo iarăși au părți bune. Cele din Catul sunt, natural, inferioare traducerilor lui Coșbuc, iar cele din Heine mai pe jos de cunoscutul volum de traduceri apărut de curând, — dar, în general, autorul e un dibaciu traducător.

O singură observare: când un scriitor se lasă a fi prea mult influențat de un autor străin, indicarea numelui aceluia e absolut necesară. D-l Frollo trebuia să pună ca sub-titlu la câteva versuri: «După Heine» (vezi «Când două inimi se iubesc», si altele).