Lăutarul (Iosif)

 

Vestit era odată lăutarul !
La zile mari, bătrîna-i alăută
De cîte ori cu galbeni fu umplută
Și-n loc de vin cu aur plin paharul.

N-a fost o nuntă fără el făcută :
Îl prețuia vlădica și plugarul...
Azi n-a rămas pe fund decît amarul, —
Trist și-amintește gloria trecută...

Uitată doarme-a doinelor comoară
De-un sfert de veac, în vechea lui vioară
Ce-a desfătat o lume-n tinerețe !...

Să-ți povestească el ce mari ospețe,
Ce mîndre nunți, ce luminate fețe
Văzură ochii săi odinioară...