Lacul (Poe, Emil Gulian)

Lacul de Edgar Allan Poe, traducere de Emil Gulian

Poemele lui Edgar Poe, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1938

În primăvara tinereții mi-a fost dat
Mai des, din lumea toată, să străbat
Un colț, pe care nu puteam să nu-l iubesc —
Așa vrăjit păstra în umbră, nelumesc,
Un lac sălbatec, strâns în țărmul dur,
Cu pini ca niște turnuri împrejur.

Numai când noaptea giulgiul pe-acest loc
(Și peste lac) și-l desfăcea, ca peste tot,
Numai când mistic, vântul ca urgia
Își îngâna pe ape melodia —
Numai atunci — mă cuprindea sălbatic
Teroarea lacului cel singuratic.

Teroare totuși ce nu era spaimă,
Ci un extaz tremurător ce-abea îngaimă —
Nici pietre scumpe-oricâte mi s-ar da
Să-i lămuresc fiorul nu mi-ar ajuta
Și nici Iubirea toată — chiar a ta.

Căci Moartea era în veninul din valuri,
Mormânt deschis adânc între maluri
Pentru cel ce — ca mine — credea că ar scoate
Din ele balsam de năluci depărtate —
Al cărui suflet părăsit doar el face
Un Eden din apele acelea posace.

1827.