Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul V

 

Stătu domnu Petriceico-vodă la vleato 7180. Și dacă s-au aședzat domnu, au rămas cu oastea sa la Hotin, pentru grija podului ș-a Camenițâi, păn-în postul Crăciunului. Apoi au vinit la Ieși în scaon.

Iară de primăvară au vinit împărăția păn’ la Oblușiță ș-au triimis pe Husăin-pașe cu oști la Hotin. Mărs-au și Petriceico¬vodă, cu oastea și cu toți boierii săi, și domnul muntenescu Gligorie-vodă, iarăș cu oastea sa, la Hotin, iar la Țuțora au stătut caplan-pașe cu oastea turcească.

Atunce leșii gătindu-și oaste, au vinit asupra turcilor la Hotin Sobețchie, hatmanul coronii, care pe urmă au fostu și craiu, și cu Sinavschie, hatmanul polnie, cu frumoasă oaste. Iar Mihail, craiul leșescu, era cu toată puterea sa la Leovi. Turcii, vădzindu

că vine oaste asupra lor, făcut-au șanțuri pe lângă cetatea Hotinului ș-au intrat în șanțuri, iar moldovenii și cu muntenii, osăbiți într-alte șanțuri, încungiurați. Ce ei, ca ciia cu nevoie, s-au sfătuit ei înde ei, Grigorii-vodă cu Petriceico-vodă, să să închine la leși, să stè cu toții să bată pre turci, ca să nu să apuce a să aședza în cetatea Hotinului pașa, pe cum să aședzasă în Cameniță. Că aședzându-să în Hotin pașa, deci în Moldova, n-are di ce mai domni domnu. Și agiungându-să cu leșii, ei îi chema să vie mai curund, că ei încă vor ținè cu dânșii asupra turcilor. Deci leșii au priimit cu bucurie și îndată s-au pornit asupra Hotinului.

Husain-pașa, ce era sarascheriu, cu alți pași ce era în Hotin, înțălegând că vine oaste leșască asupra lor, să sfătuiè cum ari tocmi oastea acolo în șanțuri pedestrimea și cum ari tocmi călărimea afară din șanțuri, să să bată cu leșii. Au chemat și pre domni, pre Grigorie-vodă și pe Petriceico-vodă, la sfaturi, să vadză cum ari socoti și ei. Deci Grigorie-vodă și cu Petriceico-vodă ruga Dumnedzeu și aștepta să vadză cum mai degrabă izbânda leșilor asupra turcilor, ca să nu să poată aședza turcii în Hotin.

Dzis-au pașa acestor domni, după ce au vinit la dânsul: „Marele și puternicul împărat ne-au trimis cu oaste la această cetate, la Hotin, cu puterea sa ce nebiruită, să ținem locul și cetatea aceasta și să purtăm de grije, și de aret să fim cetății Cameniții, care este de curund luată din nărocită primblarea împăratului nostru, ce s-au primblat pănă aice, ca să fie raiali Țărâi Moldovii, ce este supt ascultarea împărățiii. Să fim de aret de apărare despre leși, aflându-să neprieteni împărățiii despre această margine. Acmu cum socotiți să tocmim oastea, pedestrimea și călărimea, să putem lua izbânda neprietinilor celor ce vin acmu asupra noastră cu oști?“

Iară Grigorii-vodă au răspunsu pașii și au dzis: „În de aceasta nu pociu sfătui într-alt chip, fără numai oastea puternicului împărat, fiindu deprinsă la loc largu călărește a da războiu, foarte este tare și cu nedejde de izbândă fără de nici o sminteală, iar din șanțuri este cu grije a să lupta cu nepriietinii cei denafară. Că de multe ori să prilejaște, cei denafară încungiură pre cei dinlăuntru și-i țin închiși și-i flămândzăscu, și pre urmă de nevoie să închină și cad în mânule vrăjmașilor săi, fără de nici un războiu. Ce eú socotescu să ieșim de aice cu oastea, să lăsăm cetatea Hotinului și să ne pogorâm în gios pre Prut, unde vom alege loc largu și bun de bătălie. Și de vom vidè că nu putem sta împrotiva nepriietinilor, vii trimite măriia ta de a vini și caplan-pașe cu oaste de la Țuțora și-i vom bate“.

Iară sarascheriu-pașe, dacă au audzit pre Grigorie-vodă dzicându-i să lasă cetatea, să iasă la loc largu cu oștili, s-au mâniiat prè tare pre Grigorii-vodă, cât au scos hamgeriul să-l lovască, să-l omoară, și au răcnit de i-au dzis că pentru cetatea aceasta l-au triimis pre dânsul împăratul. Iar Grigorii-vodă cu Petriceico-vodă s-au îngrozit și de sârgu au ieșit de supt cort afară. Și cum s-au dus la otacul lor, îndată au trimis la leși să vie mai curund, să nu zăbăvască. Vinit-au oastea leșască aproape de Hotin tăbărându-să ș-au tocmit oastea pre orânduiala lor de războiu. Ieșit-au și turcii oaste aleasă călărime din șanțuri, și Petriceico-vodă cu moldovenii, și Grigorii-vodă cu muntenii. Și începând războiu, mergè turcii cu năvală asupra polcurilor leșești, iar leșii încet pășind sprejeniè năvala turcilor. Și stând leșii vitejaște, s-au și închinat Petriceico-vodă și cu Grigorii¬vodă împreună cu oștile lor la leși, și s-au amestecat cu leșii și au și început cu toții asupra turcilor a-i tăiè.

Deci călărimea turcilor vădzind așè, n-au mai avut vreme să facă năvală asupre leșilor, ce numai le-au căutat de au intrat în șanțuri la cee pedestrime a lor, ca să să apere, iar steagurile husărești, pășind înainte, au intrat în șanțurile turcești, și după dânșii ceelaltă oaste. Și au și început a-i tăiè pre turci, cât n-au mai putut să să mai îndrepte turcii. Și au și purces în răsipă. Unii au apucat pre pod, ce era pre Nistru supt cetatea Hotinului, alții pin Nistru da, de să îneca, alții pre supt cetatea de stâncă da, de să zdrobiè. Și podul încă s-au rumptu de năvala turcilor la mijlocul Nistrului, de s-au înecat mulțime de turci. Numai câți au apucat cu pașa înainte de-au trecut asupra Cameniții, atâțe au hălăduit. Perit-au optsprădzece mii de turci. Umplutu-s-au leșii și moldovenii și muntenii de cai turcești, și de haine, și de arme, și de bani, și de alte lucruri bune.

După ce au făcut leșii această izbândă, chemat-au pre acești domni de s-au sfătuit să purceadză în gios, să treacă Dunărea în Țara Turcească. Și au orânduit pre moldoveni și pre munteni să margă înainte pre Prut, să le fie de straje și să strângă oștii zaharè. Și cu acè socoteală au purces domnii în gios pre Prut, iar leșii, așteptând să le mai vie oaste pre urmă, au luat de la Hotin pre supt codru asupra Toporăuților întru întâmpinarea ceielalte oști ce viniè despre Sneatin, ca să să împreune cu toată oastea la un locǔ, să purceadză în gios, precum le era sfatul.

Deci domnii au trecut Prutul pre la Zalucie în ceasta parte, și de acolo s-au despărțit. Petriceico-vodă au mărsu la satul lui la Tătărășeni, și de la Tătărășeni au luat pre supt codru asupra Iubăneștilor întru întâmpinarea leșilor, iar Grigorie-vodă au luat în gios, că nu avè într-alt chip cum face, că-i era doamna și coconii în Țarigrad, în mâna turcilor. Deci hatmanii leșești, vădzindu-l pre Grigorii-vodă că au luat în gios, și calea nu-i era într-acolo, au triimis un domnu să-l întrebe pe Grigorie¬vodă di ce merge pre acolo, că calea oștii nu-i într-acolo. Iară Grigorii-vodă au dat samă cătră acel domnu că merge să de știre țărâi să nu fugă, nici să să bejenească, și să orânduiască conace pentru treaba oștii. Că într-alt chip n-are pre unde merge, că să vor spăriè oamenii și să vor bejeni, și nemică nu vor găsi hrană de treaba oștii. Și acest răspunsu au luat acel domnu leșescu și s-au întors înapoi la hatmani.

Grigorii-vodă, după ce au purces acel domn leșescu înapoi la hatmani cu acel răspunsu, scris-au o carte la hatmanii leșești, și au triimis-o pre de altă parte, să-l ierte și să priimască de la dânsul acè slujbă cu izbândă ce au făcut. Că atâta au putut, iar mai mult nu poate, fiindu-i doamna și copiii în Țarigrad, în mâna păgânilor. Și au purces cum mai degrabă în gios Grigorii¬vodă, de au trecut Dunărea pre la Gălați. Și au triimis de au dat știre viziriului, la Obluciță, că și el au scăpat cum au putut și vine la poala împărățiii.

Deci viziriul, dacă au audzit că vine Grigorie-vodă, s-au mierat, știindu-l că s-au închinat la leși, având viziriul veste de la Husain-pașe că s-au închinat la leși. Nu credè viziriul că vine și tot trimitè ni pre unul, ni pre altul înaintea lui, să vie mai curund. Sosind Grigorii-vodă la Obluciță, au mărsu la viziriul, și l-au întrebat cum au fost lucrul lui Husain-pașe sarascheriul la cetatea Hotinului, de au prăpădit oastea.

Atunce având cale Grigorie-vodă cuvintelor sale, au spus viziriului cum au sfătuit pre Husain-pașe să iasă din șanțu cu oastea împăratului, pentru căci că oastea împăratului este deprinsă a da războiu nepriietinilor la largu, iar nu la strâmtoare. Și Husain-pașe s-au mâniiat și au scos hamgeriul să-l omoară și i-au făcut de au intrat în șanțuri și pre moldoveni și pre munteni. Și viind oastea leșască, i-au încungiurat din toate părțile, și numai pașa au scăpat pre pod preste Nistru, iar pe dânșii pre toți i-au cuprinsu leșii. Ce pre urmă el au făcut cum au putut și ș-au adus capul la poala împărățiii. Deci viziriul, dacă au audzit așè, au dzis că „bine ai fost sfătuit, și nu te-au ascultat“. De care lucru așe ș-au tocmit lucrul, că au adus și marturi Grigorii¬vodă înaintea viziriului, de au arătat. Deci viziriul au triimis de au tăiat capul lui Husain-pașe.

Și pre Grigorie-vodă, de bucurie mare ce avè viziriul că au vinit de s-au închinat de la leși la dânsul, i-au dat iară domnia în Țara Muntenească să fie domnu. Că înțălegând că este hain, pusese domnu pre Duca-vodă în locul lui, fiind Duca-vodă mazil la Țarigrad, și luasă și pre doamna lui Grigorii-vodă cu coconii la saraiul împărătescu, să-i turcească. Deci viziriul îndată au răpedzit la Țarigrad de au slobodzit pre doamna lui Grigorii¬vodă și pre coconi. Și au poprit și pre Duca-vodă să nu margă în Țara Muntenească.

Deci Grigorii-vodă s-au rugat viziriului să-l lasă să margă pre la Țarigrad, să-și vadză casa și copiii, că i să și supărasă cu oastea. Și mergând la Țarigrad, apucatu-l-au muntenii cu multe pâri, mai vârtos Postelniceștii1, fiind și cu a Ducăi¬vodă îndemnătură, temându-să să nu-i smintească domnia ce-i didese.

Și Postelniceștii fusese ieșiți de la închisoarea lui Grigorii¬vodă mai denainte vreme. Că, după ce au vinit Duca-vodă mazil de la Moldova în Țarigrad, și Șerban logofătul, careli pre urmă au fost și domnu, au scăpat, de nu l-au fost prinsu la

1 Familia Cantacuzino, din care făceau parte, între alții, viitorul domn Șerban și stolnicul Constantin Cantacuzino. Își trage numele de la părintele acestora, postelnicul Constantin Cantacuzino.

mână să-l iè, precum au fost prinsu pre ceielalți frați a lui, precum să pomenește mai sus, la ceelaltă poveste a lui, au fost isprăvit Șerban logofătul, cu mijlocul Ducăi-vodă, de au fost mărsu un capegi-bașe de au luat pre toți frații lui Șerban și neamul lui din închisoarea lui Grigorii-vodă din București. Și mergând Grigorii-vodă la Țarigrad, s-au tâmplat și ei acolo și și-au aflat vreme a-l pârî feliuri de feliuri de pâri pentru cazne și răutăți ce le-au făcut.

Ce Grigorii-vodă era un om harnic și tare, și sămățǔ, și gata la răspunsu și la toate socotelile, și să pârâè față la față înaintea divanului împărătescu cu Postelniceștii, cu Șaitaniceștii, cărora le dzicu și Cantacuzineștii. Și mai vârtos giupânesele lor îl pârâè înaintea divanului împărătescu, că le-au fost puindu pe giupânese de au fost cărat var și piatră, împreună cu țiganii cei de dârvală, la curțile domnești.

Ce Grigorie-vodă au mijlocit cu priietini lui și iară i-au dovedit și i-au pus iară pre toți popreală. Și Șerban logofătul iară prinsese de veste și să ascunsese, ca și întăi. Ce ceaușii împărătești l-au găsit ascunsu în casă la Duca-vodă în pod, și de acolo l-au luat și l-au făcut surgun la Crit. Și mult mustra Grigorie-vodă și să ciortiè cu Duca-vodă ce să punè pentru niște oameni răi ca aceie. Și Grigorii-vodă să gătie să purceadă cu mare vâlfă de al triile rând în Țara Munte¬nească cu domnie.

Numai Dumnedzeu este mult milostiv, iar apoi de sârgu întoarce mila sa, că îndată s-au războlit Grigorii-vodă și au murit. Nărocul Cantacuzineștilor! Dzicǔ unii să să fie agiunsu Cantacuzineștii cu un doftor și să-l fie otrăvit.

Și apoi, murind Grigorie-vodă, au purces Duca-vodă cu domnia în Țara Muntenească. Și mai cu vreme, după ce au mărsu Duca-vodă în Țara Muntenească, au stătut cu mare cheltuială de au scos și pre Șerban-vodă din surgunie de la Crit și l-au adus în Țara Muntenească și l-au făcut logofăt mare.

De aice înainte lăsăm pentru Țara Muntenească să scrie muntenii, și noi iară ne întoarcem la urmă, să scriem pentru țara noastră.

Petriceico-vodă era om bun și slabǔ, prost, n-au cutedzat să facă ca Grigorie-vodă, să margă la turci, și de la Tătărășeni s-au dus la Iubănești, așteptând pre leși să să scoboare în gios și gândind că să vor mai strânge moldoveni, să să înmulțască oastea, să strângă zaharè, ca să fie de treaba oștii leșești.

Iară boierii moldoveni carii era cu dânsul, vădzind că Grigorii-vodă s-au despărțit și s-au dus la turci, sfătuitu-s-au și ei înde ei și s-au agiunsu și cu toate capetile căpitani slujitorilor să ție la un cuvânt. Și s-au dus cu toții la Petriceico-vodă și au început a să ruga lui Petriceico-vodă să-i lasă pe acasă, să-și iè fimeile și copiii, să-i dè în laturi, să nu-i iè tătarâi, și iarăși or vini întru întâmpinarea lui Petriceico-vodă. Ce Petriceico-vodă, neștiind că și slujitorii sunt cu dânșii la un cuvânt, oarecum cu simeție le grăiè, și nu-i credè și nu vrè să-i sloboadză, dzicând că și oaste leșască vine multă. Iară Miron logofătul au răspunsu: „Ori să fie voia mării tale, ori să nu fie, noi nu ne vom lăsa casăli să le ie tătarâi“. Și s-au închinat și i-au dzis: „Să fii măriia ta sănătos“, și au ieșit afară. Și așè toți boierii și căpitanii au purces cela după cela pre rând a să închina și au ieșit afară. Și cum au ieșit afară, au început a încăleca pre cai și au purces cu toții în gios.

Iar Petriceico-vodă au rămas numai sângur, numai cu Hăbășescul hatmanul și cu casa lui. Și au început a plânge și a blăstăma pe Miron și pe alții și dzice la ce l-au adus, și au trecut codrul întru întimpinarea leșilor de la Iubănești spre Cernăuți.

Iară boierii, după ce au purces și au mărsu la Căcăceni, s-au sfătuit și au scris cărți la boierii cei de Țara de Gios, la Gavriliță și la Buhuși și la alții, precum ei și cu toată oastea s-au despărțit de Petriceico-vodă și vin în gios la dânșii. Ce să facă știre viziriului, să poftească domnu dintre dânșii, să-ș puie pre cine vor socoti. Și fără zăbavă și ei își vor alege domnu și vor merge cu toții la viziriul. Și au dat cărțile la Gheorghiță Mitre, să le ducă la boierii carii sunt pomeniți mai sus.

Deci când au mărsu Gheorghiță, au găsit pre toți boierii în Gălați și pe Dumitrașco-vodă Cantacozino pus domnu de la împărăție. Și cum au vădzut pre Gheorghiță Mitre că au vinit cu cărțile, l-au și chemat, de i-au spus de toate, și s-au bucurat, și l-au boierit, l-au pus postelnicu al doile. Ș-au și păzit de au scris, de au făcut știre viziriului, cum că toți boierii și toată slujitorimea și țara s-au lăsat de Petriceico-vodă ș-au vinit și ș-au adus capetili suptu mila împărățâei.