Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul VI
Audzindu viziriul, fiind la Obluciță, de lucrurili ce s-au făcut la Hotin și cum s-au hainitǔ Petriceico-vodă, de s-au închinat la leși, acolo, în grabă, nice un domnu sau ficior de domnu mazâl, nu era nimi. Numai ce s-au aflat Dumitrașco-vodă, care era ca capichihaie lui Petriceico-vodă și fusesă mai înainte vreme și visternic mare în Țara Muntenească, la Gligore-vodă.
Și era grec țărigrădean de felul lui, neam de-mpărat creștinescu de Caănîtacozonești, și știè rândul acestor țări. Și neaflându-să nime atunce, cum să pomenește mai sus, l-au pus pe dânsul vizirulǔ domnu în Moldova în locul lui Petriceico¬vodă. Și luându căftan de domnie, au mărsu în târgu în Gălați. Și s-au strânsu toată boierimea la dânsul și oastea, ca pui de potrinichi, după cum s-au scris mai sus. Ș-au orânduit vizirul și un pașă cu câtăva oaste turcească și un soltan cu 20.000 de tătari, ca să-l duc-în scaon la Ieși și să să bată și cu acei leși ce or vini asupra lui.
Dece leșii, dacă s-au tâlnit cu Petriceico-vodă spre Cernăuți, au purces în gios păn’ la...2 , tot depreună. Apoi s-au despărțit, ș-au trecut obuzul leșescu în gios, pănă lângă Movila Răbâii. Dumitrașco-vodă, din Gălați au pornit pe acel pașe cu turcii și pe soltanul cu 20.000 de tătari și cu oastea moldovenească și cu samă de boieri moldoveni, anume Alixandru Buhuș hatmanul și cu Costantin Cantemir sărdarul, care au fostu pe urmă și domnu, și cu Ștefan Cerchezul comisul și cu Mitre și cu frate-său Gheorghiță și alțâi mulți, ș-au purces în tâmpinarea leșilor. Și era în obuzul leșescu cap hatmanul Sinavschii. Și după ce s-au tâlnit acolo la Răbâia, le-u dat războiu prè tare, și s-au bătut toată dzua. Iară când au fostu noapte, au făcut leșii mulțime de focuri, un om câte 5, 6 focuri. Dece pașa au chemat pe Buhuș și pe Cantimir și i-au triimis să iè limbă. Și cându au mărsu, au găsit numai locul și focurile, iar obuzul leșescu să-ntorses-înapoi, că fusesă de toți șesă, șepte mii de leși. Dece spuindu Buhuș pașei, s-au bucurat, ș-au mărsu o samă după dânșâi, păn-au trecut din Ieși leșii. Și turcii și cu tătari s-au întorsu înapoi, că era în postul Crăciunului, vreme de iarnă. Și leșii s-au tot dus în țara lor, și Petriceico-vodă încă s-au dus cu dânșii, și hatmanul Hăbășescul împreună cu dânsul. Numai ce au lăsat o samă de nemți în Cetatea Neamțului și-n Suceavă, care s-au tâmplat de au ședzut acei nemți într-acele cetăți mai bini de un an. Și era acele cetăți pline de odoare și de haine a toată țara, boierești și neguțitorești, după cumu-i obiceiul la vreme de răscoale, de-ș pun oamenii cine ce are mai bun. Iar în Hotin, după ce au bătut leșii pe turci, n-au mai lăsat nice oaste, l-au lăsat pustiiu.
Dumitrașco-vodă, după ce au vădzut că s-au curățit de leși, rădicatu-s-au cu toată boierimea și s-au dus în scaon în Ieși și s-au aședzat la scaon. Dece Dumitrașco-vodă, temându-să de leși să nu sloboadză nescariva poghiazuri, cu-ndemnarea lui Petriceico-vodă, să-l iè, scris-au la viziriul de au făcut știre de toate de aceste, cum s-au tâmplat. Dece vizirul au poroncitǔ să iernedze tătari în țară, pentru să apere și pe dânsul și raiaua. Iar mai multu au fostu socoteala turcilor, pentru ca să slăbească raiaua, să nu să poată haini lesne. Dzic să fie dzis viziriul lui Dumitrașco-vodă, cându l-au pus domnu, la Oblușițe: De s-or apuca boierii să facă zapis la mâna viziriului, cum că n-or vini poghiazuri să strâce țara și domnia, va trăi cu pace în Ieși; or rădica să nu iernedze tătarii în țară. Dece o samă de boieri s-au fost apucându să facă zapis, dar Miron logofătul dzicǔ să nu fie priimit la acel sfat, dzicându că s-au făcut multă vrajbă cu leșii și știindu și pe Petriceico-vodă că-i dus cu dânșâi, nu să vor putè răbda să nu sloboadză poghiaz, să strâce țara, și pe urmă a cădè greu în capetele lor; iar așè, de-or ierna în țară, mai bine a hi, că or apăra și țara de poghiazuri, că și în Țara Leșască vas’ că ierneadză joimiri și nu mai este nemic. Și așè au socotit și n-au vrut să facă zapis și au lăsat de-au iernat tătarâi în țară.
Dar aceste voroave nu-s nemic, fără cât Dumitrașco-vodă, fiindu grec tălpiz și fricos, cu piele de iepure la spate, și neavându nice o milă de țară, punè pricini asupra boierilor ș-a lui Miron, că sfătuiescu și-i bine să iernedze tătari și ei n-au priimit să facă zapis. Dar lui îi era voie și siliè spre acela lucru, că să temè să șadză în Ieși, să nu vie nescarivai poghiazuri să-l iè din Ieși.
Dece intrat-au tătarâi în țară, ca lupii într-o turmă de oi, de s-au aședzat la iernatic pin sate, pe oameni, din Prut pănă în Nistru și mai sus, pănă în apa Jijiei, nemărui nefiindu nici o milă de săraca de țară, cum arǔ hi fostu țara fără domnu. Așè era jac într-însa, cum arǔ hi fostu ei, săracii, pricina răutățâi, cum arǔ fi ei, săracii, sfătuit să vie leșii cu oastea la Hotin. Cum s-au îndurat a da țara în pradă, fără nice o nevoie! Numai pentru frica cè blăstămățască și chevernisala lui au socotit de au iernat tătarâi în țară păn-în primăvară!
Joimirii în Țara Leșască, ce mânâncă gospodarii casâi mânâncă și ei, și au frică și strânsoare de rohmistrii lor, de nu pot face oamenilor răutăți. Iară tătarâi sunt lupi apucători, pradă, robăscu, bat și căznescu pe creștini, neavându grije, nice strânsoare de mârzacii lor. Și tătarâi nu mânca, ca joimiri, ce mânca gospodarii, ce mânca tot carne de vacă și de oai, de nu-i putè să-i biruiască cu hrana, pe dânșii și pe caii lor. Că un sac de ordzu da pe dzi unui cal, și cât nu putè să mânânce un cal într-o dzi îl deșerta din traiște și-l strângè deuseghii, și dac-îl și fârșè bietul om ordzul din groapă, iar tătarul îl făcè pe om de cumpăra ordzul cela ce strângè el de pen traiște. Mâncat-au tot, și pâne, și dobitoc, ș-au jâcuit tot păn’ la un cap de ață. Pe mulți au și robit, cu furiș, femei, fete, copii. Rămas-au biețâi oameni numai cu sufleteli, bătuți și strunciunați, cum era mai rău și mai amar, cum nu să poate nice a scrie, nice a să povesti caznele și ucisurili lor ce au avut de tătari. Dece viindu primăvara, s-au rădicat tătarâi din țară.
Iară nemțâi tot șădè pen cetăți, în Neamțu și Suceavă, și jăcuiè ce putè prin pregiurul cetăților pentru mâncare. Și moldovenii sta cu oastea prin pregiurul cetăților, ca să-i scoată, și nu-i putè, și sta pen pregiurul cetăților și totdeauna avè cu dânșâi bătaie. Și boierimea di pin pregiur era bejeniți de răul lor.
Purces-au la a doeli anǔ viziriul cu oaste în Țara Leșască, pe Nistru, pe di cie parte, tot strâcându și ardzindu pen Podolia cetățile și târgurile cu balemezurile, și hanul cu tătarâi robindu toată Podolia în sus, păn-au agiunsu la Zăravna.
Iară aice au orânduit pe Caplan-pașe, cu oastea turcească și cu moldovenii, de au stătut prin pregiurul cetății Sucevei câtăva vreme, și nu putè scoate pe nemți, pănă au flămândzitǔ și s-au închinat de bună voie, și viindu-le și poroncă de la leși să iasă.
Iară cei din Cetatea Neamțului, neavându bucate, n-au zăbăvitu mult, ce au ieșit legând tabăra de au mărsu la Suceavă, la ceelalți nemți. Era atunce Alexandru Buhuș hatman, și cum i-au tâmpinat hatmanul Buhuș la Podișoari, aproape de târgul Sucevei, și dându-le năvală vitejește acolo cu slujitorii săi, au rumtu tabăra nemților în două. Atunce au ucis calul de supt hatmanul Buhuș, și cădzusă hatmanul într-un răzor, cu fața în sus, de nu să putè îndată să să scoali. Și nemții năvăliè să-l apuce, iar un căpitan moldovan, anume Decusară, au grăbitu cu calul asupră-le, și s-au apucat hatmanul de coada calului lui Decusară, și, țiindu-să bine, l-au scos din năvala nemților. Dece hatmanul, încălecându-și pe alt cal, le-au mai dat năvală în câteva rânduri, și mulți nemți au pierit, iară pe unii i-au prinsu vii, iar o samă s-au tot apărat, păn-au intrat în Suceavă la ceelalți. Triimis-au nemțâi cei vii, ce i-au prinsu în războiu, și capeteli celor morți în Ieși la Dumitrașco-vodă, și Dumitrașco¬vodă i-au triimis la împărăție. Și șădè pregiur cetate oastea, și nu-i putè scoate; și doi ani tot au ținut nemțâi cetatea Sucevei, nu i-au putut scoate.
Tâmplatu-s-au de au murit și craiul leșescu Vișnoveschie. Și era multă amestecătură între leși, că nu-și putè alege craiu, și din sus cu sfedzii nu era bine aședzați, din gios îi bătè turcii și cu tătarâi, pe cum s-au pomenitǔ mai sus. Dece leșii au agiunsu la toată creștinătatea, cât sunt în Evropa, și la Neamțu, și la Moscu, și la Franțuz, și la Venețiian, și la papa. Toate crăiile câte sunt creștinești au scris cărți la împăratul și la vuziriul turcescu să dè pace leșilor, să nu să mai atingă de dânșii, că apoi ei cu toțâi s-or scula asupra lor.
Dece viziriul atunce era la Jăravina, și era hanul pe de altă parte și alți pași pe alte locuri, de tot strâca zidurile cetăților și ardè și prăda. Dece atunce la Jăravina, cum au vinit acele cărți de la creștinătate, au și stătut viziriul cu leșii la pace, că acolo la Jăravina era strânsă și oastea leșască. Și așe s-au aședzat: să dè toată Podolia olat Camenițâi, din Nistru de la Buceci, pe la Satanova și păn’ la Nejiboje, și pe la Lăticiova, cât cuprinde Podolia toată și Ocraina, și să iasă și nemțâi de pen cetăți din Moldova, și poghiazuri în Moldova să nu mai facă, și Camenița să aibă pace de poghiazuri.
Și să coronească și pe hatmanul Sobețchi, să le fie craiu, căce hatmanul Sobețchi avè prieteșug bun cu hanul. Ș-au stătut hanul la mijloc cătră viziriul, de au aședzat să-l puie pe dânsul leșii craiu, și așè, aședzindu-să de îmbe părțile, s-au întorsu viziriul înapoi pe Nistru, pe la Tighine, de s-au dus la Poartă.
Scris-au atunce vizirul la Dumitrașco-vodă, ieșind nemții din cetățile Țărâi Moldovei, să triimiță să le strâce toate, ca altă dată să nu mai vie oști să între într-însăle. Așè se vorovește, că mai mult sfatul și-ndemnătura lui Dumitrașco-vodă au fostu decât voia vizirului.
Triimis-au Dumitrașco-vodă pe Panaitachii ușerul Morona c-un agă turcu, pentru să strâce cetățile, și cu alți boieri. Și atunce, ieșind nemțâi din Suceavă, au întrat acel Panaite, tălmaciu agăi, și cu acel agă ș-au spart săcreile și lădzile unora și altora, care au fostu pusă acolo, și multe lucruri scumpe și odoară au luatǔ, de s-au împlut de avere. Iară mai pe urmă i-au rămas ficiorul, de muriè de foame, a lui Panaitachie.
Dece atunce au strâcat cetatea Sucevei ș-a Neamțului ș-a Hotinului.
Pe hatmanul Buhuș îlǔ ținè la mare cinste Dumitrașco-vodă pentru vitejâile ce făcusă acolo la cetăți. Când au vinit de la oaste la Ieși, făcutu-i-au mare cinste și alaiu cu toți slujitorii curțâi, cu dobe, cu surle, ca unui hatman ce era vestit, de slujâè domnului cu dreptate și țărâi.
Făcut-au acestu domnu Dumitrașco-vodă un obiceiu rău și spurcat în țară, care n-au mai fost pănă atunce, de au dat hârtii, de scriu fețele oamenilor de la mic păn’ la mare, care au rămas pomana lui, de n-o mai lasă nice un domnu să să uite acea pedeapsă a săracilor.
S-au scornit o ciumă mare în toată țara în dzilele acestui domnu la vleato 7183, de la luna lui iuni, ș-au ținut păn’ la ghenarǔ. Ș-au murit mulți oameni, că nu-i putè îngropa și-i arunca prin gropi, de-i năruiè.
Iară Dumitrașco-vodă, vădzindu atâta omor, au ieșit în deal la Gălata cu boierii, și acolo ședè. Și atunce s-au tâmplat un pașe, anume Caplan, fiindu la Țuțora cu oaste, petrecându haznalele ce mergè la Cameniță, i-au vinit farman de la Poartă să mazilească pe Dumitrașco-vodă. Dece Caplan-pașe, cum i-au sosit farmanul, au și triimis la Dumitrașco-vodă, de l-au chemat la Țuțora, și i-au arătat fărmanul cel de mazilie. Și de acolo nu l-au mai lăsat să să mai întoarcă la Ieși, ce l-au și pornitǔ în gios la Țarigrad. Numai ce au triimis la Ieși de ș-au luat agărlâcul, că doamna lui era la Țarigrad. Iar în locul lui au pus domnu pe Antonie-vodă Rusăt.