Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XII

 

Îmbrăcându căftan de domnie, Costantin-vodă, sân Ducăi-vodă celui bătrân, era om tânăr, ca de șesăspreci, șeptespreci ai, cându au cădzut la domnie. Atunce era și niște boieri de aice de țară la Poartă, triimiși de Cantemir-vodă cu trebile țărâi. Deci vădzându-l c-au îmbrăcat căftan, s-au dus la dânsul de s-au închinat, dup-obiceiu. Așijdere și de-ice Lupul Gavriliță și alții, înțelegând de domnie noo, au alergat cu bucurie noo la Costantin-vodă. Și mulți ficiori de boier. Că n-avusesă căutari de la Cantemir-vodă, pe vina lor, că-l ocărâiè și nu vrè să-i slujască, ca unui domnu; ce pentru-cee miluiè pe cei proști.

Triimis-au Brâncovanul pe Mihai spătar și cu alți boieri ce să tâmplas-acolo pribegi, de s-au dus la Poartă di-au aședzat logodna cu fiica Brâncovanului, anume Maria, cu Costantin, ficiorul Ducăi-vodă. Și strângându-s-atâta boierime acolo atunce la Poartă, au făcut mare cheltuială țărâi cu multe podoabe, can și fără treabă, precum era țara atunce slabă: cai, rafturi, corturi, 200 de siimeni cu haine și cu leafă și alteli multe cheltuiele, fără treabă și fără ispravă. S-au zăbăvitǔ acolo atunce cu atâta boierime și om de la mart păn' la iuni. Dece au făcut multă cheltuială. Ce Costantin-vodă fiind tânăr și neștiind rândul, îl bucura Lupul, ficiorul lui Gavriliță. Ca un bezmetec ce era la minte, dzicè că-i țara bogată și-i mulțime de bucate a boierilor pribegi, a lui Bogdan ș-a lui Iordachie; are de unde scoate să plătească datoria ce face. Dece și lui Costantin-vodă nu-i era urâtă datoria, și-i era dragă și mândria. Și avè casă grè și îmă-sa, Nastasâia, cu atâte fete. Au încărcat mulțime de datorie.

Așijdere Lupul Gavriliță pârâè la Poartă pe ficiorii lui Cantemir-vodă, c-au luat tas-său din țară 1000 de pungi de bani, și țara au fostu iertată de bir. Dece turcii sta de-asculta acele voroave deșerte din gura lui ce grăiè. Și ficiorilor lui Cantemir n-au strâcat nemic, iar țărâi au făcut mare strâcăciune. Că de-ce înainte nu vrè turcii să mai ierte birul și-l cerè deplin. Și cea laudă mare de bucateli pribegilor, dac-au început a le strânge, n-au găsit atâta pe cât socotiè c-or găsi. Ș-au făcut datorie, ș-au rămas neplătită.

Dece sosând la Gălați cu atâta om, ș-au adus și câțiva greci cu dânsul, cu mare alaiu, în postul Sâmpetrului. Ieșitu-i-au toată boierimea și mazâlimea înainte cu mare bucurie, știindu-l că-i ficior de domnu și va căuta neamurile boierești. Și viind în scaon, pusă boieri pe toți Gavrilițeștii și pe toți Mironeștii și pe alții dintr-alte neamuri, mai mulți tineri decât bătrâni.

Și să și apucă de făcu nuntă cu o sor-a lui, domnița Ileana. O dede după Neculaiu Costin, sin Miron logofăt, și-l pusă și hatman. Și făcură nuntă frumoasă domnească, că era și maică-sa cu dânsul, a răposatului Duca-vodă cel bătrân, cu alte fete mai mici, anume doamna Nastasia.

Atunce nu s-au aflat în visterie mai mult de-o sută de pungi de bani, gata strânși de căimăcani. Că la moartea lui Cantemir scosesă niște hârtii, și n-apucasă Cantemir a le lua. Dece puind Duca-vodă pe Lupul Gavriliță visternic mare, n-au agiunsu acei bani 2, 3 luni de cheltuială visteriei. Care apoi mai pe urmă l-au și scos din visternicie, cu mare bănat pentru acea slujbă curată.

Pus-au atunce la mazâli și la țară banii steagului grei. Început-au a prinde pe boierinașii lui Cantemir, cei rădicați din neamuri proaste, ce dzicè Cantemir că i-a faci neamuri, și-ncepură a-i bate ș-a-i închide pen temniți și pe la simeni. Și-i sărăciră, de rămasără cum le-u fostu postrigul, mojâci. Iar unii, dintr-aceli bătăi au și nebunit, de-u rămas nebuni. Și pe cale le făcusă, că vai de boierul ce să roagă mojâcului.

Așijdere au triimis la casăli boierilor celor fugiți de le-u luat tot ce-u găsit, anume a lui Bogdan hatman ș-a lui Iordachi Rusăt visternic. Și le adusără și giupânesăli în Ieși, și le prindè vătajâi de-i munciè. Și femeile și feteli slujnice din casă le bătè să spuie bani și odoară și haine mistuite și bucate ce-avusesă. Să aflară multe mistuite și ascunsă pen țară, pe la prietini, după cum este obiceiul celui fugar a ascunde. Și luară tot ce găsiră și pe urmă le făcură pe giupânesăli lor surgune la Focșeni. De la Focșeni le-au dusu-li cu căruți și cu cai răi și cu podvodzi pen munți, pen Hangu, și le-u trecut la Neamțu la cetate, la boierii lor, cu bogată lipsă și nevoie. Îș râsă cum îi vini la minte, și mai mult era acesta sfat de boierii cei mari și de munteni îndemnare.

Osândă pe casăli lor pentru vărsarea singelui lui Miron ș-a lui Velicico ce făcusă Cantemir-vodă cu sfatul acestor doi boieri pribegi! Și dup-acee scrisă Duca-vodă la Poartă c-au triimis Bogdan și Iordachi poghiaz din Țara Leșească de ș-au luat giupânesăle ș-au făcut mare strâcăciune țărâi, pentru ca să strâce pe copiii lui Cantemir-vodă turcii și pe Ciupărești. Dar Poarta, fiind înțeleaptă și cuprinsă la minte, nu s-au potrivit scrisorii lui c-a priceput că-s scrisorile lui deșerte.

Că Bogdan și Iordachi din Țara Leșească nu dormiè, nici le șădè scrisorili. Triimitè la Cameniță, la Caraman-pașe, că era prietin vechiu lui Cantemir-vodă, și la Daltaban, sarascherul de Oblușiță, și la Țarigrad, devăluiè, și înștiința la împărățâe de toate fapteli Ducăi-vodă ce facè. Ce nu le-u putut strâca nemic ficiorilor lui Cantemir-vodă. Mai mult își strâca numele lui cu aceste lucruri.

Iară cându fu de toamnă, într-acel anǔ a domniei lui, s-apucă de făcu nuntă șie. Și triimisă Brâncovanul pe fiică-sa Maria cu unchi-său stolnicul Costantin Catacozono și maică-sa, doamna Stanca, și cu mulți alți boieri și giupânesă, rudenii din Țara Muntenească, de vinir-în târgu în Ieși. Și le dede tuturor gazdă pen curți boierești și neguțitorești, grijă de toate, să nu li lipsască nemic. Iar pe mireasă îi dede gazdă în casăli lui Vasâlachi vornicului Gavriliță. Și acolo face nunta mireasa, iar domnia în curțile domnești. Și boierimea a doo țări nuntiră 3 săptămâni cu mare poftăli și podoabe și cu feluri de feluri de muzice și de pelivănii, de mirare în târgu în Ieși. Că era să facă nunta la Focșeni, ce, fiind toamna, vreme de iarnă, au făcut-o la Ieși. Și-ncălecă singur domnul ca un mire, împodobit și cu surguci în cap și cu mare alaiu, de-u mărsu la gazda miresâi de-au luat-o. Și după ce-au luat-o de la gazdă, au mărsu la mănăstire la Golâe. Și acolo fiindu un patriarhu de Țarigrad mazâl, anume Iacob, îl cunună acolo în Golâe. Și de acolo purcesă cu mare alaiu pen mijlocul târgului de sus și pen târgul de gios păn' la curțile domnești. Pe-cee vreme și eu, Ion Neculce vel-vornicǔ, eram tânăr postelnicǔ și mergèm cu alți postelnici împreună, cu toiegeli a mână, pe gios, înaintea domnului. Și după istovul nunțâi, petrecu domnia pe boierii muntenești păn' la Valea Adâncă, cu mare cinste. Și-ș luară dzua bună de acolo.

După aceste începur-a vini datornici de la Țarigrad și a-și cere datoriile, că li să plinisă dzua. Și-ncepur-a vini și poronci de la Poartă, havalele, a cere obiceiurile țărâi, că nu vrè să le ierte, ca la Cantemir-vodă. Că lăudasă Lupul la Poartă c-au luat Cantemir mulți bani, și turcii, știind acee, nu ierta. Atunce s-au conoscut ce-a grăit Lupul la Poartă. Țara era puțină și boierii era tineri, nu știè cum or schivernisi. Ce învățară de scoaseră și aice obiceiul cel rău, ce l-au scornit Brâncovanul în țara lui. Aflară-să și aice sfetnici fără lege și tirănească zavistie, rană fără leac, și să cheamă lepra sau fistula în pântece: văcăret, de vac-un zlot și de cal un leu să dè tot omul, de să trage acel obiceiu spurcatǔ păn-astădzi în pământul nostru. Că orice domnu vine îi drag acel obiceiu și nu-l mai lasă.

Și dintr-acel ceas ce-au scos văcăretul să și conoscu că n-a lungi cu domnia, nice a precopsi casa lor de lacrâmi multe a săracilor. Și-n scurtă vreme cădzu blăstămul mai de grabă pe Dumitrașco Ceaurul vel-logofătǔ, fiind sfetnic, că-i scurtă Dumnedzău viiața. Că muri cum îi mai rău, în dub frențit, și i să istovi și casa lui și 3 ficiori a lui ce-au avut. Să stânsă pomenirea lui cu sunet, și moșiile lui cădzură la mâni streine. Sfetnicul de domnu rău, pentru cinstea ce are, orbit de răutate fiind, gândește și-i pare că nemerește, și pe urmă mai rău să greșește, că pe urmă răul cel mai mare și osânda cade cade în capul lui. Că lacrâmile săracilor nici soareli, nici vântul nu le poate usca. După cum dzice și Iisus Sirah, că ruga smeritului nuori în cer pătrunde.

Iară de vară, în al doile anǔ, vădzându-l muntenii de lucruri slabe ce are de la Poartă, îl tot grăbiè de bani ce era ei chizeși pentru dânsul, ce luas-în datorie. Și el, fiindu-le gineri, să nu-i mânie, sâliè să le facă voia, să să plătească. Iară au scornit un obiceiu nou pe țară, de-au scos pe pogonul de păpușoiu și de părincu ce-l făcè oameni cu sapeli pen curături, să nu moară de foame, el le lua câte un zlot, și de pogonul de tutun câte 4 lei. Lucruri deșerte, fără nice o socoteală sau vrun sporǔ să poată să rădice nevoia! Îmbla ca niște oameni hămeiți, neagiungându-i mintea să schivernisască. Că stupii și vinul să făcè buni și mult, că avè năroc la bișug. De-r hi avut năroc și la boieri cu minte și cu sfat, cum era nărocul la sporul hranei, că era bișug de toate în dzilele lui, arǔ hi fost lăudat numele lui. Numai cu aceste obiceiuri ș-au strâcat numele și de la țară și de la prietini. Și-l smintiè și muntenii mult, că vrè să-l stăpânească și să facă cum era voia lor. Și câți bani cerè muntenii elǔ tot le da; mai că nu știe ce le-u dat și cu ce le-u rămas dator. Și la sânge încă nu era lacom, vărsător, într-acel rându a domniei lui. Că mai mult de doi oameni în dzilele lui n-au pierit: un tălhar, pe vina lui, și un răzădent a lui Tucu-grof, pe dreptate. Acesta au pierit numai de frica lui Tucul-grovǔ, că-l închisesă, și la mazâlie, temându-să să nu-l pârască Tucul-grof, au triimis, de l-au zugrumat, pe Irimeica Jora la Trotuș. Că era închis acolo, de mâna lui Buhuș, cămărașul de ocnă, precum i s-a spuni povestea mai gios la rându. Și era domnu cu-nțelepciune, și la mânia lui grăiè, tot cu cinste și cu îngăduială, nu cu răstituri, prostatic. Și era un om foarte învățat bine la carte. Și măcar că era învățat, dar spor în casa lui nu era. Dece iar la al doilea au mai scoasă și al doile văcăret de vită.

Când fu al treile an al domniei lui, vinit-au Daltaban sarascher-pașe de la Oblușiță cu oaste la Țuțora. Ș-au pornit zaharaoa din țară și o dede pe mâna Ducăi-vodă să-i poarte de grijă, și triimiță la Cameniță cu oastea lui și cu un soltan cu tătari, precum purta mai înainte de grijă și Cantemir-vodă. Deci Duca-vodă alesă oaste și triimisă cu zaharaoa, iar Daltaban să-ntoarsă iar la Oblușiță înapoi. Și cât zăbăvi la Țuțora, păn-a să porni zaharao, cinci, șesă dzile, i-au luat joimirii un haznătar limbă de la Chiperești mărgând la Ieși. Și-l dusăr-în Țara Leșască la hatmani. Deci hatmanii leșești și răpedzir-un rămentar cu câtăva samă de oaste și loviră zaharaoa lângă Nistru și o sparsără și o jăcuiră. Dece Costantin-vodă și cădzu în prepus mare despre Daltaban sarascherul, și să mânie foarte tare pe Costantin-vodă.

Și scrisă la Poartă rău de Costantin Duca-vodă, că nu este om harnic de domnie, nice este cu dreptate Porțâi, că den chivernisala lui cea proastă au luat leșii zaharaoa. Ce atunce nu-i putu strica nemic Daltaban, că sta socru-său Brâncovanul de-l sprejăniè tare dispre Poartă.

Pârâ-l și Caraiman-pașe din Cameniță și cu tot culucul Camenițâi, că-i lipsită cetatea de bucate, și havalelele ce-s orânduite la Cameniță nu le dă, și-i cetatea flămândă. Ș-acee îndemnătură de pâră era mai mult despre boieri pribegi Bogdan și Iordachi, că s-agiunsesă cu Caraiman-pașe din Cameniță. Și oblicindu Duca-vodă, dat-au otravă unui bulubaș din Cameniță, anume Pepec ce umbla din Cameniță la Poartă cu trebile pașei. Ce s-au priceput acel bulubaș de-au băut doftoria și n-au murit. Ce încă și mai tare și mai mare pâră ș-au scornit Duca-vodă asupră-ș.

Duca-vodă avè un grec din Țara Frâncească, anume Neculaiu Deport, pe lângă dânsul, om învățat și tălpiz, de știè despecetlui cărțile. Și pe-cee vreme scriè. Tucul-grof de la Poartă la franțuji, de le triimitè pen Ieși pe la Duca-vodă, și Duca-vodă le da la un răzădent a lui ce șădè în Ieși, și răzădentul le triimitè la franțuji. Numai le tot despecetluiè Duca-vodă cu acel Neculaiu Deport de le cetiè și le izvodiè, să știe ce scrie, ș-apoi le pecetluiè iar și le da la răzădent, de le triimitè. Păn-o dată tot așè făcè. Iar când-au fostu odată, au priceput franțojâi că li se despecetluiescu cărțile ș-au scris la Tucul-grof. Dece Duca-vodă, sâmțind și temându-să, au luat pe-acel răzădent de l-au triimis într-o noapte la cămărașul de ocnă, la Ion Buhuș, vărul Ducăi-vodă, de-l ținè la Trotuș închis cu taină. Și când i-au vinit mazâlia, au triimis pe Irimeica Jora de l-au zugrumat, temându-să să nu-l apuce Antiohi-vodă la mână, precum mai sus s-au pomenit. Atunce avè pâră la Poartă și despre Tucul-grof, pâră că nu-i omul ș-au perit din Ieși. Și s-au boțit toate aceste pâri ce scriu mai sus asupra lui Costantin Ducăi-vodă la Poartă.

Dece atunce în grabă nu l-au mazilit, că au purces împărățâia la oaste, ce au triimis un capegiu-bașe, foarte omu mare și de credință, să plinească banii birului deplin de la Costantin Duca-vodă. Și l-au învățat vizirul pe taină să cerce pentru pâra ce-l pârâsă Taltaban și camenicenii și Tucul-grof: este adevărat, așè hau ba, și cum chivernisește țara. Și aflând că este adevărat, cându s-a întoarce împărățâia de la oaste, să-l mazâlească, luându și banii birului deplin. Și cu aceste au mărsu acestu capegiu-baș în Ieși.

Iară împăratul soltan Mehmet, singur cu capul său, împreună cu vizirul și cu Tucul-grof au purces la oaste pe capul Țărâi Muntenești, de-au intrat în Țara Ungurească. Și nu prè mult strâcară turcii în Țara Ungurească, și le-au ieșit nemțâi înainte și i-au bătut prè rău. Și așè în grab-au trecut munții înapoi împărăția în Țara Muntenească, cum n-au gândit. Dece atunce Brâncovanul n-au mai putut într-alt chip să facă vicleșuguri și i-au căutat numai să ias-înaintea împărățâei. Ș-așè fără veste lovindu-l, nemic gătire n-avè de zaharali ce trebuiè conace împărăției. Ce cu multă grijă și frică i-au căutat numai a-i ieși înainte. Ș-au apucat de-u luat numai în niște cuhnii cu cai a lui vro sută de chile de ordzu ș-au luat și trei sute de pungi de bani cu cine ce cerè. Ordzul l-au dat vizirului, iar vizirul l-au împărțit cu caii împăratului. Fost-au prinsu doi nemți turcii și i-au fostu țiind aproapi de cortul vizirului legați. Ș-au fost spuind turcilor că Brâncovanul au făcut știre nemților că intră turcii în Țara Ungurească. Și să temè prè rău Brâncovanul pentr-acie.

Dece buiuc-imbrihor fiind prietin Brâncovanului, au dzis vizirului: "Pentru acești 2 ghiauri nemți, ce stau legați acolè, să poroncești măria ta să-i taie, să nu fugă la noapte, să dè știre nemților unde sântem, să fii mai rău." Dece vizirul îndat-au poroncit de i-au tăiat, și s-au mai curățit Brâncovanul de grijă. Atunce au dzis imbrivorul lui Brâncovan-vodă: "Acum să mă cunoști că ți-s prietin."

Brâncovanul mergè tot înaintea împăratului pe drum. Ș-au triimis de l-au întrebat cum de nu sântu oameni pe-cesta loc, iar Brâncovanul au dat samă că, de cându îmblă oștile, au mutat oamenii mai în gios din șleah. Iară împăratul au dzis: "Bine și cu socoteal-ai făcut." Și așè mărgând păn' la Dunăre, când au ședzut împăratul în șeică, să treacă Dunărea, atunce i-au pus și lui căftanul în, de s-au întorsu înapoi la București...

Capegi-bașe, care mărsesă în Ieși pentru banii birului și pentru alte pricini, carei mai sus s-au pomenit, șădè în gazdă în casăli Ciobanului Costantin postelnicul. Ș-au zăbăvit mult în Ieși. Să miera cum a faci, că banii birului nu-i da Costantin-vodă, și adevărul nu știè pentr-aceli pricini de pâră ce-l pârâsă de la Cameniță și Daltaban sarascherul și Tucul-grof.

Ce au chemat pe Tudosâe Dubău logofăt și pe Panaitachi Morona vel-postelnic ș-au început a-i întreba cu taină ș-a-i ispiti pentr-aceli lucruri ș-au spus că are fărman și de mazâlie. Deci acei doi boieri îndat-au spus taina turcului lui Costantin-vodă. Ce Costantin-vodă îndată să spăriè, și nu-l mai lăsă frică să să sfătuiască cu socru-su Brâncovanul sau cu alți boieri de sfat a lui, să vadă cum ar face să să mântuiască de-cel lucru.

Ce și chemă pe cumnatu-său, Costân hatmanul, și feceră sfat numai amândoi și alesără sfatul rău și fără socoteală. Că triimisă la Moisăiu sărdarul, la cetate la Neamțu, de-au vinit cu vro trei, patru sute de joimiri într-o noapte, și-n faptul dzuei au lovit pe capegi-bași, de i-au tăiat capul, ș-au prădat chervăsăria turcească. Pe unii turci i-au tăiat, pe unii i-au luat robi, carei n-au putut scăpa, și pe balci-pașe, aga hanului, l-au luat rob de la gazdă. Și s-au dus la Neamțu cu paci. Iar Costantin-vodă s-au făcut a sări după dânșii pe urmă și s-au dus păn' la Valea Lețcanilor și s-au întorsu înapoi.

Acestu Moisăiu sărdarul era de casa Cantemireștilor și fugis-în Neamțu de frica unor tătari, ce-i pusesă Cantemir la vremea lui de-i tăiasă la Prut, viindu din sus cu robi. Și pe urmă oblicind tătarii, îl cerè și el de-cea frică au fugit în Țara Leșască. Deci Moisăi, cum au sosit în Neamțu, cum au și împlut locul că l-au chemat Duca-vodă să fac-acea faptă. Dece Bogdan și Iordachi era atunce în Neamțu. Vădzând acel lucru, tare s-au bucurat, că una ca acie să să facă de mult o aștepta.

Căutați de videți ce sfat și lucru de nemic! Nu socotiè că-i va veni asupră mai mare lucru. Trei, patru sute de oameni, ce taină va să fie? Că un om și nu poate ținè taina, dar atâțe! Au stânsu bine focul cu paie! Deci Iordachi și Bogdan, din Neamțu, în toate părțile au răpedzit la Cameniță și la sarascher Daltaban de la Oblușiță și la Poartă, au dat știre ce-au făcut Costantin Duca-vodă. Și turcii din chirvăsărie au jăluit de jac și de peirea ce-au tras. Și hanul, pentru omul lui, ce era balci-pașe, iar au jăluit, de-au împlut urechile Porțâi. Caută acmu tălpizlâcul la ce cinste aduce pe omul mare! Deci împărățâia tot nu sosî-în Țarigrad din oaste, precum să pomenește mai sus.

Costantin-vodă pe urmă, vădzând c-au greșit prè rău, și stătu mult la gânduri, cum a faci să potolească huietul de greșala ce-au făcut. Că s-împlusesă locul c-au chemat el pe Moisăiu de-au lovit Ieșii. Ce scrisă iar la Poartă c-au triimis Bogdan și Iordachi din Neamțu joimirii, de-au tăiat pe capegi-baș, și ș-au luat și giupânesăli din țară de le-au dus în Neamțu, cum scrisesă și de altă dată. Ce acmu nu i se trecu scrisoarea ca-ntăiu, că, după ce-u sosât împărăția la Udriiu, au și treimis un capegiu de l-au mazâlit.

Ce păn-a-i vini mazâlia, să mâniè pe cumnatu-său Neculaiu și-l scoasă din hătmănie și pusă în locul lui pe Antiohie Jora. Și s-apucă și de alt sfat, ca să-ș poat-acoperi greșala, să-și facă nume bun la Poartă. Și strânsă oaste pre taină și treimis-într-o noapte pe hatmanul Antohie de-au lovit părcanele de supt Cetatea Neamțului fără veste, să prindză pe Bogdan și pe Iordachi, că le era gazdele gios. Dice, cum au sosât într-o noapte, au și spart o bucată și i-au dat foc și au făcut oarice și strâcăciune. Numai pe Bogdan și pe Iordachi nu i-au putut prinde, că le-u făcut un prietin din Ieși veste, și-ntr-acea sară s-au mutat în cetate.

Apoi oastea lui Antiohie s-au și sămețit și s-au dus la mănăstire la Agapia, și la Săcul, și la Schit ș-au tot bătut ș-au scos pe joimiri și pe drăgani de pen mănăstiri. Ș-au început a s-îngloti oastea lui Antiohi. Ca la 4000—5000 să făcusă. După cum este obiceiul nărodului omenescu, unde aud și văd dobândă, aleargă de toate părțile, așè și acolo să strângè, dac-au audzit, unii din Bugeag, unii de la munteni, turcii din chirvăsărie, joimirii, de s-închina, și le da cărți de iertare și leafă. Pe dzi ce trecè tot să-nglotiè oastea.

Dece, dac-înțălesă Iablanovschie, hatmanul leșescu, de această socoteală ce-ncepusă Costantin Duca-vodă, îi păru deodată că-i o basnă, pentru ce că Costantin Duca-vodă purure avè răspundenție și prieteșug cu hatmanul Iablanovschie. Trăiè bine, nu ca Cantemir. Poghiazuri în țară nu îmbla prădând, și-n tot ceasul treimitè Costantin Duca-vodă vești de la Poartă. Și când mergè cembururi tătărăști în Țara Leșască să prade, el da știre la Ieși, să să păzască.

Deci, hatmanul Iablanovschie nu să tulbură prè rău, ce scrisă la Turculeț rămentarul, ce era pe margine pe Cirimuș, să iè vro dzeci, 12 steaguri, să ias-înaintea hatmanului Antiohie, să vadză ce-s aceli lucruri și pentru ce să fac aceste socoteli. Căci ei au legătură bună de prieteșug.

Dece Turculeț luând oaste și mărgând în tâmpinarea hatmanului Antiohie, începur-întăiu să vorbască. Joimirâi ocărâè pe moldoveni întăiu de le dzicè iepași, ai noștri le dzicè gligani, cumu-i rândul nărodului prostu. Și sta deoparte Turculețù cu Melente, stegarul lui Antohi, de voroviè de paci. Iar un câmpulungean din oastea lui Turculețù au și slobodzit un sânețù în Belente stegarul. Dece oastea moldovenească, cum au vădzut așè, au și năpustit asupra joimirilor. Și puțină bătaie au avut, ș-au și-nceput joimirii lui Turculeț a fugi, și moldovenii cu turcii, cu lepcanii a-i sparge ș-a-i tăiè. Și așè prinsără și pe rămentarul Turculeț viu, supt Cetatea Neamțului, unde era numai să saie peste părcane. Să boțisă oastea fugând la strâmtoare, și Turculeț, rămâindu oastea lui denapoi, l-au boțit la un gardu și l-au prinsu viu Tatul căpitanul, fratele lui Vicol; l-au oborât cu sulița de pe cal.

Dece Antiohi hatmanul, dup-acea izbândă ce-au făcut, au triimâs pe Costachi sân Gavriliță cu veste la Costantin Duca-vodă c-au prins pe Turculeț. Ce Costantin-vodă se umplu de mare bucurie, unde audzi acea veste, gândind că-și va astupa greșala lui ce făcuse de la Poartă cu capegi-bașe, prindzând pe Turculeț. Căci la Poartă să știè numeli lui Turculeț, că de multe ori avè bătaie cu tătarii și la Camenița, precum mai sus s-au pomenit. Și-ndat-învățară de gătiră pușcele și surleli să facă Costantin-vodă șenlicu de bucurie, după ce i-au spus Costachi vestea acie.

Îndată ce găti Costantin Duca-vodă aceste toate să-nceap-a dzice surleli și să dè pușceli, numai capegi-bașe și-ntră pe poartă cu mazâlia. Și-nvățară să prindă porțile, că-i mazâlie, că este domnul Antiohi bezădeoa, sân Costantin Cantemir-vodă. Deci îndată să schimbă bucuria în scârbă, ca să strâcă guicăria, de nu dederă nice pușceli, nice dziseră surleli. Și-ncepură siimenii a închide și porțile. După cum dzice Scriptura: ”Cine sapă groapa altuie dă într-însa.” Așè dă Dumnedzău, că pasărea vicleană dă sângur-în lațù.

Iară boierii lui, păn-a vini Dubău logofătul, de-l pusă turcul cămăican, au ieșit despre doamna ș-au fugit în Țara Muntenească, că n-avè cine-i goni, că slujitorii era cu Antiohi hatmanul în oaste. Ș-au fugit anume Neculaiu Costân hatmanul și frate-său Ioniță sărdar și frate-său Pătrașco tretii-logofăt și Vasâlașco Catacozono vel-spătar și alții mulți mai de gios. Și mai pe urmă, după ce-au vinit ș-Antohi-vodă, au fugit și Antohi hatmanul și Marvodin, de să făcus-o ceată mari în Țara Muntenească de boieri, de-au ședzut vro 4 ani în Țara Muntenească, în dzileli lui Antohi-vodă, de făcè multe mestecături la Poartă și cheltuială țării. Și nemic n-au putut isprăvi, pe-cum s-a arăta mai gios.

Dece Costantin Duca-vodă, vădzându-se că-i mazâl, răpedzi pe taină la Antohi hatmanul la Neamțu, ca s-aducă mai degrabă pe Turculeț, să-l dea pe mâna lui capegi-baș, să-l iè să-l ducă la Poartă, împreună cu dânsul. Iar boierii caimacani, Dubău logofăt și cu Manolachi Rusăt, înțelegând c-au triimis Duca-vodă s-apuce pe Turculeț au și răpedzit caimacanii și l-au tâmpinat la Podul Leloie. Ș-au luat pe Turculeț din mâna lui Antohi hatmanul și l-au dus la Gălata. Și peste noapte, din mâna slujitorilor caimacanilor, au și fugit iar la Neamțu Turculeț. Deci Antohi hatmanul, mărgând cu oastea la Ieși ș-au spus Ducăi-vodă c-au luat caimacanii pe Turculeț din mâna lui, ș-au făcut mare voie rè. Și s-au agiunsu cu capegi-bași de-u triimis noaptea un steag de lipcani să-l iè din mâna oamenilor caimacanilor, să-l ducă la Ieși, iar păn-a merge lipcanii, el apucasă de scăpasă.

Agiungând vestea la Neamțu, la Bogdan și la Iordachi, de mazâlia Ducăi-vodă, ei îndată purcesără de la Neamțu de apucară pe Costantin Duca-vodă nepurces din Ieși și, mărgând la curte, de s-împreunară cu Duca-vodă și cu capegi-baș. Era atunce mare calabalâc de slujitori în curte, de-ș cerè lefele de la Duca-vodă. Începu și Bogdan și cu Iordachi a să prici tare cu Duca-vodă înaintea capegi-bașei și-naintea a toată boierimea, pentru ce le-u prădat casăli și le-u muncit slugili și slujniceli din casă, și le-u purtat giupânesăli pe la Focșeni și pe la Hangu, și le-u triimis în Neamțu, ș-au scris la Poartă c-au triimis ei poghiaz leșescu de le-u luat. ”Și pentru ce-i triimis pe Moisăiu cu joimiri de-au prădat chirvăsăria ș-au tăiat pe capegi-bașă, și pentru ce-i despecetluit cărțile lui Tucul-grof și i-ei omorât omul?” Toate aceste și mai multe ca aceste i le dzicè față, și spunè și capegi-bașei celuie ce-au vinit cu mazâlia, și-naintea turcilor celor de chervăsărie, ce era prădați de Moisăi. Iar Duca-vodă nu putè nemic să mai răspundă de rușine și de frică, numai ce schimba fețe. Uneori să făcè roșiu, uneori galbăn, și-i era mai mari ciuda cum să-i știè toate tainele ce le făcusă și i le dzicè față, în videală. Precum dzice Scriptura, că nice o taină nu poate să nu să știe, dar încă care este și cu vărsări de sânge, și mai tare și degrabă curund să vădește, că singeli nevinovat cere giudecată la Dumnedzău și nu lasă.

Dece a dooa dzi îl gătiră de-l porni-l cu mult calabalâc despre slujitori pentru lefe și blăstămuri de la oameni, de audziè cu urechile, pentru văcăret. Iar doamna lui, fata Brâncovanului, fiind tânără și dezmerdată de tată-său, să bociè în gura mare muntenește: "Aolo, aolo, că va pune taica pungă de pungă din București pân' în Țarigrad și dzău, nu ne va lăsa, și iar ne vom întoarce cu domnia îndărăpt!". Iar după ce-au agiunsu la Țarigrad, n-au avut acel năroc să să mai întoarcă, c-au trăit 2, 3 luni ș-au murit de ciumă. Și să și conoscu schimbat cu slăbăciunea nărocul lui Costantin-vodă și de la Brâncovanul mai puțintel agiutor și silința a-i arăta.

În dzilele acestui domnu, măcar că nu era pace, au trecut un sol leșescu la Poartă și-n scurtă vreme s-au întorsu înapoi fără nice o ispravă, anumi Răuțchie. Acestu Răuțchie în scurtă vreme au cădzut și hatman-coronie.

Pe-cestu domnu Duca-vodă, într-această domnie dintăiu, era numai cu numeli domnu, că-l stăpânè muntenii. Pe cine dzicè muntenii, pe aceie boieriè, și ce dzice, acie făcè. Și era și înmăi-sa, doamna Ducăi-vodă celui bătrân, și s-amesteca și è la răutăți. Și boierii încă era tineri, și nu să mai știe ce mai este de chevernisală.

Boierii lui Costantin Duca-vodă cine-au fost: Dumitrașco Ceaurul, vel-logofăt; Tudosâe Dubău, biv-logofăt, l-au pus ban, iar după moartea lui Dumitrașco l-au pus iar logofăt mari; fiind om de treabă, era dvoreala după vel-logofăt; Vasâlie Costachi,vel-vornic, Neculaiu Donici, vel-vornic; Neculaiu Costin, hatman; Vlaso, vel-postelnic; Vasâlașco Catacozin, vel-spătar; Antohie-Jora, vel-păharnic; Lupul Costachi, vel-visternic; Iordăcuț Catacozino, vel-stolnic; Ilie Catacozino, vel-comis.

Încălecat-au un soltan cu câtăva tătărâme în al doile an a domniei Ducăi-vodă de-au lovit fără veste pe Oituz în Țara Ungurească, iarna, de-u prădat trei dzile, cât au putut, și s-au întorsu înapoi cu pace. În țară la noi, ce-au găsit în calea lor au mâncat ș-au strâcat tot. Acestu soltan s-au rădicat ș-asupra turcilor de-au arsu Chilia și Smilul și Renii.