Letopisețul Țării Moldovei/Capitolul XIII

 

După ce porniră pe Costantin Duca-vodă la Poartă, rămasără cămăicani în Ieși, puși de Antiohi-vodă, Tudosâe Dubău logofăt și Bogdan hatmanul și lordachi visternicul. Și din rămășițeli ce-au găsit de la Duca-vodă în țară, strângându-le, Bogdan și lordachi ș-au mai întorsu oarice din pagube ce i-au jăcuit Duca-vodă, cum să pomenește mai sus.
Viind Ant[i]ohi-vodă cu domnia în Ieși, era iar om tânăr, ca de 20 ani, om mare, cinsteș, chipeș, la minte aședzat, giudecător drept. Nu era pre cărturar, numai nu era prostu. Menciuneli, tălpizicurili nu le iubie, la averi nu era lacom, obiceie noo nu priimie să le facă pre peste samă, vânător și slujitor bun, după hirea tătâne-său. în re parte era can strașnic, să nu grăiască fiecine și fără vreme cu dânsul. Și era și credincios la giurământ, îl ține cinstit horba. Și boierii în curtea lui, pecum i s-a arăta viiața lui înainte, tot cu cinste umbla. Mânie ave strașnică, răcnie tare, can cu grabă, și de cie să depărta inemile boierilor de dânsul.
După ce s-aședză la domnie, boieri după obiceiu. Iar boierinașâi tătâne-său lui Cantemir-vodă vre să să bucure de domnia fiiului stăpânu-său, dar nu pute, la focul, să ție inema să să bucure. Că așe era de bătuți și de stâlciți și de jăcuiți, cât rămăsesă cu peile, de n-ave cu ce ieși înaintea stăpânu-său. Alții, fiind pedepsâți de-nchisoari, îș pierdusă și mintea. Deci Ant[i]ohi-vodă, după ce i-au vădzut într-acesta chip, să mira și el ce li va mai face cu dânșii.
Atunce și Răscarachi Rusăt cuparul încă au ieșit din surgunie. Numai nice de-un folos nu fu lui Antiohi-vodă, că vini de la Rodos în Țarigrad bolnav de dropică și-n scurtă vreme au murit. Și nu-i era lui Răscarachi atâta jeli de moarte, câtu-i era jele că-i vinisă zamanul și nu pute să-ș răsplătească răutatea ce trăsesă de cătră munteni.
Ce Ant[i]ohi-vodă pusă capichehaie la Poartă pe un frate a lui Răscarachi, Chiriță Mihălachi, și cu frate-său, beizăde Dumitrașco, să-i poarte trebile. Și acole la luarea domniei n-au cheltuit mai nemic la Poartă, nice pe drum n-au făcut atâta cheltuială, că mai mult de cu vo treidzăci, patrudzăci de oameni n-au vinit de la Țarigrad. Și boieri pe-cești boieri: Donici, vel-logofăt; Vasâlie Costachi, vel-vornic; Dumitrașco Mitre, vel-vornic; Lupul Bogdan, hatman, cumnat lui Ant[i]ohi-vodă; Manolachi Rusăt, vel-postelnic; Mihălachi Răcoviță, vel-spătar, tiji cumnat, și pe urmă au cădzut și domnu, de-i dzic Mihai-vodă; Ion Buhuș, vel-păharnic; lordachi Rusăt, vel-visternic; llie Țifăscul, vel-stolnic; Ștefan Cerchez, vel-comis. Și așe să aședzară și să tocmiră boieriile la toate trebile, de chevernisâe cum să cadă, că era Bogdan și lordachi mai aleși și capete bune, de-i agiunge la toate socoteleli, de domnie Ant[i]ohie-vodă cu cinste și cu paci.
În scurtă vreme să tâmplă de muri sora lui Ant[i]ohi-vodă, ce-o ține Mihălachi spătarul, anume Safta, și avu mare jele și păreri de rău după dânsa. Și pe Mihălachi dup-acie nu l-au mazâlit din boierie. Tot în boierie au fostu și la cinste, cât au fostu domn, și-ncă i-au dat voie de s-au și însurat în dzileli lui, de-au luat altă fată de boier, anume a medelnicerului Dedul de la Gălați.
Sfătuitu-s-au Antiohi-vodă cu boierii de-au făcut prieteșug cu leșii. Și triimisără cărți, cu rugăminte la craiu și la hatmani, să nu pozvolească să sloboadză poghiazuri în țară să o strâce, că-i păcat că sunt creștini. „Și cându s-a tâmpla să margă cembururi tătărăști în sus, om faci și noi știre leșilor să să ferească". Dece craiul Sobețchieși cu hatmanul Iablonovischie îndată cu bucurie priimiră că n-or mai triimite poghiazuri, și s-aședză lucrul mai cu paci a trăire. Nu feci ca tată-său Cantemir, să să puie împotriva unei crăii cu o mână de oameni slabi. Paza bună trece primejdia re, mielul blând suge la doo maice, capul plecat nu-l prinde sabia. Așe bună chivernisală fece și Antăiîohie-vodă atunce.
Ant[i]ohi-vodă era logodit cu o soră a lui Costantin-vodă Duca încă din vremea tătâne-său, încă când era la Țarigrad, anume Măria. Și gândisă să triimită să o aducă, să-i fie doamnă. Ce-i și vini vestea pecum au murit, ș-au avut mare păreri de rău de acea veste. Triimisă Antiohi-vodă sol pe Bogdan hatmanul în Țara Muntenească la Brâncovanul pentru aședzarea păcei, să nu să mai pârască la Poartă aceste doo țări, să să strâci. Și cerșu să-i de și o fată, să-i fie doamnă. Deci Brâncovanul pentru pace i-adeveri, și pentru fată numai îi răspunsă să omoare pe Iordachi Rusăt visternicul și să să lepede și de ciie frați a lui Iordachi, de Cupărești, ce-i sunt capichihaie la Țarigrad. Dece Antiohi-vodă nicecum acel lucru nu vru să priimască și să lăsă de prieteșugul lui.
Și-ș alesă doamnă fată de boier din țara noastră, fata logofătului Dumitrașco Ceaurului, anume Catrina. Și făcu cu dânsa nuntă domnească în târgu în Ieși, dup-obiceiul acestei țări, în al doile an a domniei lui.
Brâncovanul, vădzindu pe Ant[i]ohie-vodă că-i mărgu lucrurili cu-ntemeiere bună, începu în sfaturi cu boieri pribegi și cu Costantin Duca-vodă a mesteca pe Antiohi-vodă și pe Cupărești pre mult la Poartă. Așijdere și Dumitrașco, frate-său beizăde, și cu Cupăreștii depreună, pe de altă parte amesteca și ei pe munteni, cum place turcilor. Așe făce ei, îmbe părțile, și nu-ș pute strâca unul altuie nemic, fără cât cheltuie sute de pungi de bani la Poartă. Și la celi cheltuieli mari scoasă și Antăiîohie-vodă pe țară obiceiul Ducăi-vodă, văcăret în doo ierni, încă și mai greu, 2 lei de cal și 1 ughiu de vacă, ca să să aperi de dușmani, iar dușmani nu-i mai da răzbun niceodată. Vădzu Antiohi-vodă că nu-i obiceiul bun de țară, că să faci mare pustiire țărâi, și făcu mare legătură cu blăstăm de la patrierhi și lăsă ca să nu mai fie acel obiceiu spurcat aice în țară. Și cât au fostu el domnu nu l-au mai scos nice al doo domnie.
Duca-vodă au pârât la Poartă pe Antiohi-vodă, dzicând că la mazâlia lui au fostu prinsu pe Turculeț, hainul cel mare a-mpăratului, care ține drumul Camenițâi, și era să-l aducă la Poartă, iar Bogdan și Iordachi, oameni[i] lui Antiohi-vodă, au vinit din Neamțu și l-au luat din mâna oamenilor lui și l-au slobodzit, de s-au dus iar în Țara Leșască. Deci atunce s-au tâmplat și doi boieri moldoveni la Poartă, triimiș de Ant[i]ohie-vodă cu trebi, anume Dabije clucerul și Silion medelnicerul. Ș-au dat samă acei boieri înaintea vizirului că nu este așe cum pârește Duca-vodă, că nu i-au slobodzit Bogdan și lordachi; numai au fostu pe mâna unui căpitan de țară de-l păzie, anume Cernat, și din paza acelui căpitan într-o noapte au fugit.
Poroncit-au vizirul să aducă pe acel căpitan față, să spui. Deci aducând pe căpitan față, n-au spus cum au fostu drept, că l-au scăpat el, ce au spus pe pâra Ducăi-vodă, că i l-au luat Bogdan și lordachi din mâna lui de l-au slobodzit. Deci era acel căpitan de casa Mironeștilor și s-agiunsesă cu dânșii, de grăie pe voia lor.
Atunce vizirul să mâniesă ș-au poroncit să taie pe cei doi boieri, pe Dabije și pe Silion, dzicând c-au grăit minciuni. Atunce Dumitrașco beizede și cu Cupăreștii au cheltuit vro șesădzăci, șeptedzăci de pungi de bani, de-au scos acei doi boieri de la moarte. Ș-au dat vizirul de grumadzi și pe Cernat căpitan în mâna lui Dumitrașco bezădelei. Și n-au zăbăvit doo, trei dzile, ș-au fugit Cernat căpitanul de-acolo în Țara Muntenească. Iar peste doo, trei luni ș-au făcut paci Cernat, de greșala ce-au făcut, de la Antohie-vodă, ș-au vinit în țară. En căutați acmu greșala lui Cernat, și căutați și mila și bunătatea lui Ant[i]ohi-vodă, cum au fostu de bun și de milostiv!
Dumitrașco-vodă beizăde, vădzind neașădzarea muntenilor asupra frăține-său, începu și el a mesteca pre tari pe munteni, să ie domnia în Țara Muntenească. Că cădzusă la cinste mare Cerchez Mehmet-pașe imbrihorul, care era mare prietin de la moartea tătâne-său, Cantemir-vodă, când au vinit cu mazâlia de l-au luat. Și era acel pașe și musaip, și alți turci mulți prietini Cupăreștilor. Și spăriesă pe munteni pre tari, că mai în toate lunile cheltuie Brâncovanul câte cinci, șesă sute de pungi. Și nu era nice de-o laudă, nice moldovenilor, nice muntenilor, de-atâta cheltuială. Atunce Iordachi visternicul Rusăt, într-aceli vremi de vrăjbi, au slăbit tare din prilej pe mănăstire și pe breslași.
Logodisă Dumitrașco beizăde cu o fat-a lui Șerban-vodă, din Țara Ungurească, cu taină. Și prinsără munteni de veste și-i sta pedică despre nemți, că nu lăsa pe doamna lui Șerban-vodă să i-o de. Și-ncă mai mare vrajbă dintr-acee să făce.
După poronca de la Poartă, triimis-au Antiohi-vodă pe Bogdan hatmanul, împreună c-un soltan cu tătari, de-au dus la Cameniță, iarna, în al doi le anu a domniei, zahara și hazna. Ș-au dus-o cu paci, fără nice o smenteală. Iară de primăvară, în al doile anu a domniei, vinitu-i-au poroncă de la Poartă lui Antăiîohie-vodă să să gătedze să ducă zahara și hazna și mai mare la Cameniță.
Și păn-a sosi haznaoa și turcii și tătarâi, vinit-au cărți de la Caraman-pașe din Cameniță la Ant[i]ohie-vodă să păzască cu zaharao, păn-în doo săptămâni să sosască în Cameniță, că, nesosând, n-are puteri să ție Cameniță de foame, că-ș mâncasă și cai și tot ce [a]vusesă, și haznao și oastea de la Poartă încă nu sosâsă. Deci în grab-au gătit pe Moisăiu sărdarul cu trei sute de slujitori și cu trei sute de cai în pohod, și pe tot calul câte 2 chile de pâne, și l-au răpedzit furiș, cum au putut, de-au dus acea pâne în Cameniță, de le-u mai prinsu foamea deodată cu acea pâne. Că lui Moisăiu îi făcusă Ant[i]ohie-vodă fărman de la Poartă de paci pentru capegiul ce-l tăiasă și pentru chirvăsăria ce prădasă în dzilele lui Costantin Ducăi-vodă, de nu-i dzice nime nemic.
Iară mai pe urmă au sosât și un pașă cu o mie de iniceri și cu opt sute de pungi de bani, haznao, și chihaiaoa lui Isuf-pașei sarascherul de Oblușiță cu 600 de spafei, și un sărdar muntenescu cu 600 de slujitori munteni, și Elaga din Bugeag cu 12.000 de tătari, și Antăiîohi-vodă cu toată oastea sa, ca la 1.500 de slujitori. Și așe cu toțâi au purces cu zaharao și cu haznao. Și făcusă cară la o mie și cinci sute cu pâne, și cu celi neguțitorești, și cu ciredzi de vaci, și cu multe turme de berbeci neguțitorești. Ș-au purces cu aceste cu toate de le-u dus în Cameniță. Și pe multe locuri la drumuri să făce spaime de Ieși. Iar tătarâi merge tot înainte, de apuca limbi de pe unde pute, din sus.
Iar când au agiunsu la Nistru Ant[i]ohie-vodă cu zaharaoa, tătarâi era trecuți toți peste Nistru și slobodzisă cembururi în toate părțile mai sus de Cameniță, cale câte de o dzi, de prăda. Numai ce s-audzie tunurili dând din ocop și de pen zămci dând. Ce Antăiîohi-vodă într-acea sară păzi de trecu căruțeli cu bani și triimisă pe Bogdan hatmanul cu o samă de oaste, de-apucă de intră în Cameniță.
Iar Ant[i]ohie-vodă și cu cielaltă oaste și cu tătarii ce-u rămas la coș au ședzut a dooa păn-a trie dzi, de-u trecut și ei cu zaharao și cu tot agârlâcul. Și fiind Nistrul mare, da tătarâlor de tot carul cu pâne câte 2 zloți, de lega boii din cară de coadeli cailor, de trece Nistrul înot. Și cum au trecut Nistrul, cum au răpedzit înapoi la Poartă de-au făcut veste c-au băgat zaharao în Cameniță. Și-ș făcu Ant[i]ohie-vodă de la Poartă mare cinste și laudă pentr-aceasta.
Așișdere și-n Cameniță, după ce au mărsu, i-au făcut mari cinste Caraman-pașe. Și o săptămân-au zăbăvitu acolo la Cameniță, păn-au descărcat, și s-au întorsu înapoi cu paci.
Atunce muntenii să agiunsesă cu Iusuf-pașe sarascherul și sta chihaieoa lui cu pricini, numai să s-întoarcă zaharao și haznaoa, dzicând că vin leșii ș-or lua zaharao și haznao. Iară Ant[i]ohie-vodă au luat asupra lui și n-au priimit să o întoarcă, ș-au dus-o în Cameniță, pe poronca împărătească. Iar muntenii,vădzind așe, numai să trântiè și plesniè de ciudă, că nu-i putè să-i strâci nemic lui Ant[i]ohi-vodă.
Tot într-acestu an de cu iarnă murit-au și craiul Sobețchie. Ș-au avut craiul Sobețchie 3 ficiori, și nu s-au învoit leșii să puie din trei ficiori a lui Sobețchie nice pe unul craiu. Și au pus om strein, pe Avgust, prințipul de Xaxonia, bucurându-să capeteli leșăști la soma de bani mulți ce le-u dat. Bucurându-să la bani, au gândit că i-or mânca banii și pe urmă l-or goni și s-or mântui de dânsul, pecum l-e hi voia, pecum mai făcusă și altă dată lui Decont, craiului de la franțuzi. Ce acestuie, după ce l-au pus craiul, n-au putut să-i facă așe, pecum i s-a arăta povestea înainte.
După ce l-au pus craiu pe acesta Avgust, au și început a arăta lucruri mari și vestite. Ș-au adus oaste multă din Xaxonia, și s-au gătit și leșii, ș-au purces în gios cu mare gătire, cu 2 obuzuri, unul leșescu, 70, 80 de mii de oaste și mai bine, și altul a lui cu nemți, iar cu 50.000, 60.000 de oaste. Și așè le era sfatul, să margă să iè Țara Moldovei și Bugeagul păn-în Dunăre. Atunci înțălegând Ant[i]ohie-vodă de acea gătire bun-a lor, triimis-au și el pe Eni pârcălabul și pe Vargalovici cu Mihuleț, cu cărți înainte la craiul și cu daruri, poftindu-l, pogorându-s-în țară, să nu facă stricăciune țărâi și să nu vie pen tară, să margă pe Prut asupra Bugeagului. Și dându Dumnedză u să bată pe tătari și luând Bugeagul, atunci și el cu toată țara i s-a închina lui. Atunce craiul tare s-au bucurat și i-au priimit darurile cu cinste: un cal turcescu foarte frumos cu toate podoabeli lui îi triimisesă. Și craiul încă i-au triimis lui Ant[i]ohivodă alte daruri și s-au adeverit că nemic stricăciune în țară n-a faci, a merge tot pe Prut.
Numai l-au poftit zaharà, pâne, bucate să-i scoată înainte-i dreptu Ieși, să-i scoată să cumperi cu bani, iar nu-n dar. Și câte ponturi triimisesă Antiohi-vodă de poftie la craiul pentru aședzământul domniei ș-a țărâi, cum va fi după ce-a birui pe turci, toate pe voia lui Ant[i]ohi-vodă le lăsasă craiul: de pecum îi aședzată Letfa, așè să fie și Țara Moldovei.
Dece au vinit craiul cu aceli 2 obuzuri de oaste păn’ la Cernelița, din sus de Horodinca, pe Nistru, cale de un ceas. Și leșilor nu le era cu voie să vie craiul, ce umbla cu feliuri de feliuri de meșterșuguri și de priceni, ca să strâci acea cale. Ce, după ce-au sosât la Cernelița, au învățat capetele cele mari leșești pe unul mai tânăr din neamul Potoceștilor, anume pisar coronie, de-au făcut pricină c-un ofițer, nepot a craiului, de i-au dat palme supt cortul craiului, și de acolo au fugit în obuzul leșescu. Și triimețând craiul să-l iè din obuzul leșescu, să vie la giudecată, leșii cei mari nu l-au dat. Deci craiul, vădzind acea socoteală a lor, s-au mâniet tare și a doo dzi s-au și-ntorsu cu obuzul înapoi la Leov. Leșii, dac-au vădzut așe, încă s-au întorsu cu obuzul lor ș-au început a să răsâpi cineș pe la casăli lor, și s-au strâcat acea oștire.
Atunce, într-acea vară, gătitu-s-au și soltan Mehmet, împăratul turcescu, sângur cu capul lui, de au mărsu la cetatea Varadinului. Și atunce au mărsu și Dumitrașco beizădè, fratele lui Ant[i]ohi-vodă, la oaste cu-mpărăția. Numai, păn-a purcede împărăția de la Udriiu, iar el au vinit în cai de olac de la-mpărăție aice în Ieși, la frate-său, cu trebi împărătești. Ș-au ședzut aice în Ieși numai 4, 5 dzile și iar s-au întorsu în cai de olac înapoi, de-au purces cu-mpăratul la oaste. Iar Brâncovanul cădzusă în mare grijă pentru acel olac a lui.
Atunce, pe acie vreme, era un ficior de mazil, de-l chema Davidel. Slujisă în Țara Leșască, de agiunsesă rohmistru, și era la cinste mare. Avè ceteală, pravilă mare, și nu știu ce i se părè lui, că umbla pentru domnia Moldovei. }ntăiu au scris la nemți, de închina țara, apoi au fugit de la leși în Cameniță. Din Cameniță s-au dus cu cărți la hanul ș-au dzis cătră hanul că, de i-a da oaste să margă cu dânsul, s-a închina: câtă țară și cetăți a Moldovei au luat leșii, toate s-or închina la dânsul. Ș-au mărsu hanul sângur cu dânsul de au prădat în Țara Leșască, și nemic den câte au dzis n-au fostu. Ce mărgând și hanul cu-mpărăția la oaste la Varadin, au mărsu și el. Ș-au grăit hanul vizirului, și era numai să-l puie domnu în Moldova. Numai, prindzind de veste Dumitrașco beizădeo, au spus vizirului că acela-i un om nebun, nu este de domnie. Ș-așè au lipsit de n-au luat domnia cât s-ar rumpe un păr.
Iară după ce au agiunsu împărăția la cetate la Varadin, s-au și audzit că vine prințipul Evghenie cu oaste nemțască. Deci împăratul turcescu au lăsat cetatea ș-au purces înapoi la pod, să treacă apa Tisăi, să nu le apuce nemțâi podul. Deci mărgându asupra podului, nemțâi încă au sosit cu tabăra, și sâliè care de care oaste s-apuce mai curundu la pod. Și nu să bătè temeiul, numai aripile să hărățiè. Și tot mergè alăture obuzurile, păn-au însărat. Iar peste noapte au fugit turcii de-u apucat la pod, de-u sârguit de-au trecut împăratul și cu curtea lui. Iară nemțâi dimineața, vădzind că nu-s turcii, au și purces în goană; pe carei cum îi agiungè îi tăiè și jecuiè. Ș-așè s-au făcut un hramăt și o spaimă denapoi în turci, de trecè om peste om, cât s-au rumtu și podul. Și așè, sosând temeiul nemților, i-au luat pre toți de grumadzi, pe vizirul și inecer-aga. Au pierit în războiu și toți ineceri acolo în medereze, la capul podului, la 200.000 de oaste. Peste tot s-au potopit 30 de pași, fără alți agalari; 120 de tunuri mari, toată urdia, carăle și mulțime de bucate neguțitorești s-au istovit atunce. Tisa este o apă mâloasă pe margini. Carei cum săriè în apă cu capul să și îngloda. Și așè tot om peste om cădè, de să îneca. Dintr-o sută de scăpa unul, era bine. Și să tăiè ei înde ei. Iar împăratul, cu câți au scăpat salt, toată noaptea și a doo dzi au tot fugit, păn-au agiunsu la cetatea Beligradului, și acolo s-au poprit. Tătarâi, vădzind așè, n-au mai stătut la bătaie ș-au luat în gios pe malul Tisăi, păn-au găsit un vad, de au trecut înot cu paci. Atunce și agărlicul lui Dumitrașco beizădè ș-a capichihăilor acolo s-au prăpădit. Numai ce au scăpat ei cu capetele.
Iară în al triile anŭ a domniei lui Antiohi-vodă treimăs-au turcii sol la nemți pe Ramie Reiz-afende și pe Alexandru tărzimanul Marvocordat, ce-i dzicè și Ecsapăretul, la nemți, să stè să facă pace. Ș-au mărsu și vizirul păn’ la un loc, cu oaste gata, de au stătut acolo, că să spăriesă turcii a să mai bate cu nemțâi. Și s-au dus solii la Carlovici. Așijdere și nemții s-au gătit cu oaste, de-u mărsu păn’ la un loc, ș-au triimis și ei soli la Carlovici. Ș-acolo la Carlovici s-au strânsu, din toate țărâle Evropii, soli de la leși, de la franțozi, de la Vineția, de la Anglia, de la Olandia, de la moscali și de pentr-alte țări, de-au șădzut acolo la Carlovici 2, 3 luni, toată vara, de s-au aședzat păcile cu toțâi. Numai cu franțojâi nemțâi nu s-au putut aședza, ș-au rămas tot să să bată. Pentru crăia Țărâi Spaniei nu s-au putut învoi. Moscalul încă au dat cuvânt să să aședze pace în al doile anŭ.
Turcii cu nemțâi s-au aședzat într-acesta chip: cât loc au luat de la turci, luat să fie. }ncă opintie nemțâi să fie Dunărea hotar, dar n-au priimit turcii. Și s-au apucat să le dè bani turcii câte 800 de pungi de bani pe anŭ, păn-în 25 de ani, să fie paci, pentru cheltuiala și strâcarea ce au făcut turcii nemților în 17 ani ce au avut tot bătaie. Pentru căci începătura bătăii au fost întăiu despre turci, cându au mărsu la Beci. Și le-au tot dat turcii această somă de bani nemțilot, cât au trăit acestu împărat soltan Mehmet.
Leșii încă cere Țara Moldovei, dar turcii au răspunsu pentru Țara Moldovei că Țara Moldovei nu pot să o dè, să le fie lor podani, că este volnică, că turcilor îi închinată, nu-i luată cu sabia. Deci leșii, vădzind așe, s-au aședzat într-acesta chip: cetățile din Moldova și mănăstireli, câte au luat și cât loc, tot să-l dè înapoi moldovenilor. Și turcii să dè Camenița leșilor, cu tot olatul ei, și Ocraina. Și pe nohai să-i rădice pe toți în Bugeag, să să ducă la locul lor peste Donu, să rămâie numai bugegeni. Și Hotinul să nu-l tocmască turcii nice odată, nice altă cetate să nu facă în Moldova turcii, nice pașe să nu puie. Așijdere și-n Țara Muntenească cetăți să nu facă, nice pași să puie. Așè s-au aședzat cu toțâi, și de toamnă s-au întorsu solii cineș la stăpânii săi.
Atunce, pe acie vreme, împăratul moschicescu, anume Petre Alixievici, s-au dus sângur, cu capul lui, la împăratul nemțescu, la Leopold, și multu s-au rugat împăratului nemțescu să nu facă paci cu turcii. Căce că atunce să apucasă să facă și el orânduială de oaste, ca la nemți, pecum pe urmă au și făcut-o.
Dar împăratul nemțescu n-au putut să-i facă pe voie, să nu facă pace cu turcii, că slăbisă țara, și-i dzice Moscului: „Măcar că te apuci că m-ei da câțiva ani chiltuiala oștii, dar nu pociu, că acmu el mă roagă, dar pe urmă, cine știe, sau m-a ruga, sau ba, că poate să să lungească mulți ani înainte bătaia. Și eu am slăbit, că eu nu mă bat numai cu Turcul, și mă bat și cu Franțujul, și acolo am mai mare bătaie decât cu Turcul“.
Dece împăratul Moscului, întorcându-să înapoi la țara lui, îndată atunce s-au și apucat a rade barbele boierilor ș-a slujitorilor, ș-a le și schimba hainele, ș-a face obiceiuri și orânduială tot nemțască. Ș-au adus și câteva capete nemți, de-i învăța de pecum suntu și pănă astădzi.
Tot într-acel anu, de primăvară, în postul cel mare, trecutau sol mic de la leși, iar Răuțche, carele trecusă și maiinte vreme și la Duca-vodă pentru trebile păcei. Și după ce ș-au isprăvit trebile, de toamnă s-au întorsu iară înapoi pen Ieși. Și l-au cinstit Ant[i]ohi-vodă, ca pe un sol, și mărgând și viind.
Ant[i]ohi-vodă atunce, tot într-acea iarnă, triimis-au pe Vasâlie Pureci, vornicul dinspre doamna, cu taină, în Țara Ungurească, la doamna lui Șerban-vodă, de au dat doamna pe fiică-să, domnița Căsandra, de o au adus-o să o iè frate-său Dumitrașco beizădè, că era logodită cu dânsul. Era cu știrea ghenărarului de Brașov, numai ghenărarul să feriè, că să temè de Brâncovanul. Că Brâncovanul avè mare cinste și trecere la împăratul nemțescu, și nu era cu voia Brâncovanului să o iè Dumitrașco beizădè.
Și după ce au adus-o la Ieși, i-au dat gazdă la Iordachi Rusăt visternicul, fiindu-i neam. Ș-au și răpedzit Ant[i]ohi-vodă la Țarigrad de i-au făcut știre, de au vinit frate-său Dumitrașco beizădeoa. Și după Ispas atunce, în al patrule an a domniei lui Ant[i]ohi-vodă, la velet 7208, au făcut nuntă, în târgu în Ieși, domnească, după obiceiul domnilor. Și ședè în Ieși în niște curți a lor, ce le cumpărasă tată-său Cantemir-vodă de la Gheuculeasa visterniceasa. Ș-au ședzut acolo în gazdă, păn’ s-au dus mai pe urmă la Țarigrad, cu doamna lui cu tot.
Dece atunce, în scurtă vreme, tot într-acea vară, al patrule anŭ a domniei lui Ant[i]ohi-vodă, îi și vini ferman să să gătească să margă să rădice turcii din Cameniță și să dè Camenița pe mâna leșilor, împreună cu un pașă și cu oaste și cu câteva părechi de biholi pentru rădicarea balimezilor și cu un sărdar cu oaste de la munteni. Și purcesă Ant[i]ohi-vodă voios, și s-învoioșe toată țara de-cea veste, unde să rădică acea nevoie deasupra țărâi ș-a creștinilor, și dederă slavă lui Dumnedzău. Și atunce eram și eu, Ion Neculce vel-vornicu, pe acie vreme vătavu de aprodzi. Dece dacă sosi Ant[i]ohie-vodă la Cameniță, îndată să apucă și făcu pod mereu piste Nistru în gura Smotriciului, la un sat anume Bârnovița. Și ședzu acolo câtăva vreme, de aștepta să-i aducă leșii ferman de la Poartă la pașa din Cameniță să iasă, că era și comisarii leșești acolo, anume hatmanul Litvii și Adam Sinavschii, voievoda Belschii, careli mai pe urmă au agiunsu de au fost hatman mare de corona leșască, și Stanislav, voievoda Chiovschii, și Ștefan Potoțchi, strajnic corunnii, și alții, cu oaste ca la dzece mii. Sta cu obuzul din cee parte de Nistru, și Ant[i]ohii-vodă sta din ceasta parte de Nistru, și ferman nu li mai trimitè leșilor solul lor Reuțchii, careli era la Poartă, că ponturili de pace iscălisă, numai craiul Avgust nu iscălisă, și turcii poftiè să iscălească și craiul Avgust și toată recepospolita. Și acee era pricina zăbăvii.
Deci s-au apucat chizăș la Poartă solul Inglezului, precum că va iscăli craiul Avgust și toată recepospolita. Și au triimis fermanul pe omul Inglezului, de l-au dat la comisarii leșești. Și comisarii l-au dat în mâinile lui Cahriman-pașii, să iasă din Cameniță și să dè cheile cetății Cameniții în mâinile leșilor. Iar omul Inglezului s-au dus în sus la craiul Avgust cu ponturili păcii, să iscălească craiul Avgust și toată recepospolita. Deci apoi pașa au și început a deșerta cetatea Camenița. Tâmplatus-au multă zăbavă de șidere acolo la Nistru, pănă s-au aședzat aceste trebi.
Atunce s-au făcut mare eclipsis, întunecare de soare, cât nu să vide om cu om. }ntunecasă lumea în anul 7208 septemvrie în doaosprădzeci dzile, întru o dzi marți.
Găsitu-s-au atunce și un ursu mare groznic. Și sărisă toată oastea, și moldovenească, și nu-l putè ucide. Și au dat în câteva rânduri în Nistru, și iară ieșiè afară. Și gonindu-l pe Nistru cu un pod, să suisă în pod, și oamenii au sărit din pod în Nistru, și multă grozăvie făcè. Câțiva oameni s-au împușcat slobodzind focul să-l lovască, și îmbulzindu-să oamenii să loviè ei înde ei. Nu era curat. Trii, patru ceasuri toată oastea l-au gonit și de-abie l-au ucis. Și era prè mare, de mirare.
Apoi gătindu-să și scoțind tot din cetate din Cameniță, întru o dzi totdeodată s-au rădicat leșii a merge la Cameniță pe de o parte, și Antiohii-vodă pe de altă parte. Și s-au întimpinat la poarta din sus, ieșind și pașa din Cameniță numai cu curtea lui. Și așè să întâlniră tustrii odată la un locŭ, ca cându i-ar fi tocmit cineva. Și marsără așè cu toții la un locŭ, cât o pistreală de săgeată, pănă la un săivan a pașii, ce era întinsu, de descălecară cu toții, și pașa, și Antiohii-vodă, și leșii. Iar agârlâcul pașii și cu turcimea toată ce era în cetate în Cameniță trăitori, tot păziè cu cară, cu căruțe, cine cu ce avè, de ieșiè din cetate din Cameniță pe altă poartă, din gios.
Apoi după ce descălecară leșii, dederă fermanul de la Poartă în mâna pașii de-l ceti. Și pașa dede în mâinile leșilor trii pungi de urșinic cu trii chei a porților cetății Cameniții. Iar leșii începură a râde și a vorovi voroave de glume cu pașa. Și întru aceli vorbe de glume vorbiră și alteli mai de treabă. Și-i cinsti pașa cu cafè și cu cerbet, după cum este cinstea turcească. Și-ș luară dzioa bună de acole unii de la alții. Și purceasă pașa și cu Antiohii-vodă în gios. Iar leșii cei mari stătură pre loc afară, de nu intrară degrab-în cetate, temându-să să nu fie pus turcii vreun lagum în cetate. Și apoi intrară și leșii cei mari în cetate în Cameniță și o curățiră de toată scârnăvia. Și dezgropară pe pași de pin biserici, ce le făcusă meceturi, și făcură o sveștenii de le sfințiră. Și aședzară puști mari a lor leșii și oaste leșască cât au trebuit.
Iară pașa și cu Antiohii-vodă, dacă au trecut Nistrul în ceasta parte, purceasă înainte la Tighine, pașa cu carăli lui și cu curtea lui, iar Antiohii-vodă cu pușcile celi mari în urmă. Și pusă pre geabhana și pe pravul cel de pușcă cu carăli pre Mihălachi Racoviță vel-spătar, careli fusese cumnat cu Antiohii-vodă, iar pe Nistru cu podurile au pus cambaraleli și glonțurile celi de pușci și cu multe fieră mănunțușuri, și plute și șeici pe apa Nistrului le-au pornit. Și au fost ispravnicŭ pe aceste cumnată-său, Lupul Bogdan hatmanul, de au mărsu cu oastea pănă la Tighine, pe malul Nistrului.
Și atunce au dat și leșii agiutor lui Antiohii-vodă poduri de a lor di pe Nistru, pentru mai degrabă deșertare. Și pașii încă i-au dăruit doao mii de galbeni leșii, să iasă mai degrabă din Cameniță, pentru că pașa mai zăbăviè vreme pentru să să gătedze. Și leșii cu un ceas mai înainte era bucuroși să iasă turcii din Cameniță, ca să nu mai puie vreo pricină turcii.
Și făcusă leșii comisari și zapis la mâna lui Antiohii-vodă pentru moștile Sfântului Ioan cel Nou ce au fost la Suceavă, să le dè, să vie, iară aice în țară, cu toate odoarăli și veșminteli mitropoliii. Numai poate-fi voia lui Dumnedzău n-au fost, că s-au tâmplat acel zapis de s-au rătăcit, și când au trebuit să-l scoată nu l-au găsit. Și așè au rămas moștile Sfântului Ioan iară în Țara Leșască.
Și aleasă Antiohii-vodă pre Lupul Costachi, ficior lui Gavriliță vornicul, și-l făcu comisar, dimpreună și cu alți boieri, și-i trimisă la Suceavă și la Neamțu de scoasără pre toți leșii din țară. Și viind Antiohii-vodă la Ieși, la scaonul domnescu, după ce dusă toate lucrurili în Tighine, rămasă țara toată în mâna lui Antiohii-vodă, Hotinul, Suceava, Cernăuții, cât stăpânisă leșii. Și au mai făcut Antiohii-vodă ferman de la Poartă și au isprăvit de au luat și ținutul Orheiului în mâna lui, că era Ucraina pre atunce, de-l stăpâniè hanul.
Și să făcu bună pace de toate părțili, ca de mulți veci, și nu să simțiè nemică necăiri de tălhari.
Deci atunce, în scurtă vreme, au trecut, după ce au dat Camenița turcii leșilor, și solul cel leșescu de la Țarigrad, anume Reuțchii, și s-au dus în țara lui, precum mai sus s-au scris.
Iară de iarnă, tot în acel an, vinit-au alt sol din Țara Leșască, mai mare, pre anume Lișcinschii, voievoda Poznavschii, ce era ginere hatmanului Iablanovschii, a căruie un ficior, pre anume Stanislav Lișcinschii, au agiunsu de au fost craiu în Țara Leșască, ce l-au pus Carol, craiul Șvedului, mai pre urmă, precum i să va arăta istoria la rându înainte.
Deci acel sol mare viniè cu multă pohvală și podoabe și cu mulți ficiori de domni leșești. Și i-au ieșit Antiohii-vodă înainte pe Bahluiu, cale de un ceas, și așè tot alăture au vinit cu dânsul pănă la gazda lui. Și apoi a doa dzi Antiohii-vodă l-au poftit pe sol la curtea domnească, la cinste. Deci acel sol să ținè prè mare, după cum li să și cade să să ție, că n-au călcare de nime și sunt nelipsiți di cele trebuitoare, ce le trebuiescu, și nu știu pedeapsa sărăciii aceștii lumi ca noi. Și i-au răspunsu lui Antiohii-vodă, de-i va ieși înainte să-l întimpine la giumătatea de scări a cerdacului, va vini la cinste, iar de nu-i va ieși înainte așè, nu va vini. Deci așè s-au aședzat: să să scoboare Antiohii-vodă pănă la trii scări și solul să să suie iar pănă la trii scări. Și la al șapteli scară, unde este giumătatea, să să închine unul altuie, și așè alăture să margă pănă în casă. Și la băut totodată să bè amândoi. Iar la acè vreme, fiind vel-agă, era rânduit de domnie de grijiè pe sol la gazdă de ce-i trebuiè. Deci i-au făcut Antiohii-vodă mare cinste solului, și au purces după acee solul de s-au dus la Țarigrad pentru întărirea păcii, pentru ca să fie pace vecinică leșii cu turcii. Deci noi moldovenii ne bucuram unde audziiam că este să să facă pace vecinică, fiindu pământul nostru supărat de podghiazuri și de pustietate. Dar nu ne pricepèm că mai cu amar pre urmă ne va fi vecinica pace. De răutate și de amar ne-au cădzut noao moldovenilor pe urmă, că ni s-au micșurat cinstea de la turci, că ne-au înmulțit obiceiuri rele asupră și ne-au făcut oameni de nemică de suntem, că ne-au călcat pre cum le-au fost voia, care înainte să vor arăta toate pre rându.
După acee în scurtă vreme au și vinit iarna ferman de la Poartă, să margă Antiohii-vodă și cu hanul dimpreună să scoată pre nohai din Bugeacu, să să ducă la Don, să trăiască acolo, după cum s-au aședzat la pace. Și ei să pune împotriva hanului și nu voiè să iasă din Bugeac. Deci Antiohii-vodă îndată să găti și purceasă cu frumoasă oaste, că atunce era și Turculeț, cu vreo doao mii de slujitori ce fusese joimiri, suptu ascultarea țărâi. Deci purceasă din Iași pre Bârlad pănă la Fălcii, și de acolo s-au întorsu iar la Iași, că s-au aședzat hanul cu nohaii să-i lasă pănă în primăvară. Și cum au vinit primăvara, s-au și rădicat de bună voia lor, de s-au dus la Don să trăiască.
Iară Antiohii-vodă de primăvară, în al cinceli an a domniii lui, au făcut cărți de slobodzii pin toate săliștile. Și au mutat slujitori de pin Piatră și din Roman și de pin toate târgurili, ce era pin mijlocul țărâi aședzați, și i-au mutat pe la marginile țărâi, pe la vaduri, pe Nistru și pe Prut îi aședză.
Și scoasă și ruptă pe țară, de-i aședza pre oameni pe putință cu pecetluituri roșii domnești pe fețe, pe tot omul anume și cu giurământ mare că vor da de patru ori într-un an. Deci așè purceasără oamenii din toate țărâli a izvorî și a vini cineș la locul său și la moșia sa.
Așijdere și boierii carii era pribegi în Țara Muntenească încă de la mazilia lui Costantin Ducăi-vodă, de făce multe amestecături, atunce vădzind că s-au făcut pace și nu mai pot isprăvi nemică nici cu Costantin Duca-vodă, nici cu Brâncoveanul-vodă, ș-au plecat capetili la Antiohii-vodă și au vinit în țară. Și Antiohii-vodă i-au priimit cu dragoste și-i ținè la mare cinste. Carii mai pre urmă acei boieri i-au fost de mare folos la mazilie lui Antiohii-vodă, precum să va arăta mai înainte.Numai că au rămas în Țara Muntenească Nicolai Costin hatmanul, că era cumnat cu Costantin Duca-vodă, și Mavrodin vistiernicul, că era grec, nu avè la ce vini.
Tare să bucurasă oamenii atunce și de pace și de chivernisala cè bună a lui Antiohii-vodă. Și începură boierii a-ș face curți și a iezi iazuri pre la săliști, și cu toate să siliè.
Întorsu-s-au și solul cel mare leșescu de la Poartă, pre anume Lișcinschii, voievoda Poznavschii. Și i-au ieșit Antiohii-vodă înainte și iar l-au cinstit după obicei, și s-au dus la țara lui, în Țara Leșască.
Atunce, după aceste după toate, s-au rădicat și Dumitrașco beizădè din Iași cu doamnă-ș și cu tot agârlâcul său, și s-au dus la Țarigrad, să trăiască acolo. Iară Brâncoveanul-vodă, după ce au vădzut că au mărsu Dumitrașco beizăde la Țarigrad, s-au umplut de grije și de frică că-l va pârî, pentru că știe doamna lui, din Țara Ungurească, toate tainele ce ave Brâncoveanul-vodă cu nemții, a doa, pentru mulți bani ce luasă Brâncoveanul-vodă a lui Șerban-vodă. Și-i era aminte să nu-l smintească și din domnie, cu prietinul său, cu Cerchez Mehmet-pașe, cu Cuciuc imbrihor, musaipul împăratului. Că Dumitrașco beizădè știè bine rândul Porții și avè cinste mare de la turci.
Ce Brâncoveanul-vodă să sfătui mult cu unchii lui, cu Costantin stolnicul și cu spătariul Mihai, cum ari face să să poată mântui de Cantemirești, ca să nu vie la vreo primejdie cu Costantinŭ Duca-vodă, să cheltuiască să-l scoată la domnie. Nefiindu-i ginere, îl urâsă. Și dzicè că cându îi era ginere și nu-l asculta, dar acmu, dacă va ieși la domnie, nici l-ari băga samă. Și sfătuiră și triimisără pre unchiu-său, pre Mihai spatariul, la Poartă, și umblă spatariul Mihai și cercându și giuruind mult veziriului, să mazilească pre Antiohii-vodă și să puie domnu strein, pre carele au ales Brâncoveanul-vodă. Și Brâncoveanul-vodă alesese pre un Toderașco de la Gălați. Care acel Toderașco a fost neguțitor: om era chipeș și de fire, dar mai rău și mai spurcat, și mai varvar, și mai tiran nu era alt om pre aceli vremi în țară. Că de ar fi fost acela domnu în Moldova, nici un boieriu pănă în doao, trii luni n-ar fi rămas viu în țară.
Acel feliu de milă avè Brâncoveanul-vodă pe țara noastră a Moldovii și pe boieri. Ce Dumnedzeu nu s-au îndurat, că au răspunsu veziriul spătariului Mihai că nu va mai înmulți domnii, ce, de va mazili pre Antiohii-vodă, a pune pre Costantin Ducavodă, iar pre alții nu va pune.
Audzind acest răspunsu de la veziriul, spătariul Mihai nu l-au mai încăput vremea a mai aștepta într-alt chip, că avè grije de Dumitrașco beizade, ce numai i-au căutat a să lipi iar de Costantin Duca-vodă să-l scoată la domnie.
Nu știu ce vom dzice, nenorocirea Țărâi Moldovii, au mânia lui Dumnedzeu. Să tâmplasă la acee vreme de ținè gazdă solul nemțăscu în casăli lui Costantin Ducăi-vodă. Și i să rugă acelui sol, țiind gazdă la dânsul, de au grăit solul veziriului să-l facă domnu pre Costantin Duca-vodă. Și atunce veziriul îl ținè la mare cinste pre acel sol, și numai ce i-au căutat a face voia, puindu-să chizeși muntenii și agiutându-l și cu bani.
Vinit-au atunce la Iași, la Antiohii-vodă, și alt sol micŭ moscal de la Țarigrad, careli mersese pe la Azacu pe apă cu un galion. Și turcilor nu le părè bine unde l-au vădzut că a vinit pre apă, de au deșchis drumul pe apă și au învățat a face galioane și ei. Și mult să mira și să strângè noroade de priviè acel galion moschicescu, că nici cu gândul nu gândiè, netocma să vadză galion moschicescu să vie la Țarigrad. Și audziè mai înainte că facŭ moscalii galioane, dar nu credè, dar atunce l-au vădzut și cu ochii. Ce întorcându-să acel sol, pe uscat, prin Iași, l-au cinstit Antiohii-vodă după obicei și după cinste. I-au spus acel sol că este mazil, că înțălesese din solul nemțăscu. Pentru aceasta numai nici de un folos nu i-au fost lui Antiohii-vodă că i-au spus, că cum au purces solul din Iași, iară a doa dzi i-au și sosit un capegi-bașe cu mazilia. Căutați acmu de socotiți ce fără de năroc țară și oameni, că numai șapte, optu luni didese Dumnedzeu de era răsuflare în țară și să bucurasă țara tare. Dar de ar fi ținut șepte, optu ani sau dzece așè, n-ar fi putut oamenii și dobitoaceli a încăpè în țară. Dar Dumnedzeu nu va să ierte păcatul și greșala aceștii țări, tot mai mare, și mai rău, și mai amar, și mai suspin să adaoge. Deci cum dede mazilia, îndată și apucară porțili și începură a căuta pre Bogdan hatmanul și pre Iordachi Rusăt vistiernicul, cu ferman făcut de la Poartă, Costantin Duca-vodă și cu muntenii. Și să strânsără într-un ceas slujitori, de-i pusă capegi-bașe împregiurul curții domnești de sta de străjuiè să prindă pre acei doi boieri, pre Bogdan și pre Iordachi. Iar acei doi boieri șidè în casă la doamna mistuiți, ascunși, și nu cutedza capegi-bașe să intre în casă la doamna să-i iè de grumadzi, că-i oblicisă că sunt acolo. Și era turcul om împărătescu.
Iară a triia dzi au stătut Antiohii-vodă de au mijlocit lucrul cu boierii carii fusese pribegi, carii mai sus s-au scris că au vinit la mila lui, și cu alți boieri de țară ce se tâmplasă în Iași din capete, anume Vasilașco Cantacozino spatar și cu fratesă u Ilie Cantacozino vistiernic și cu Ioniță sărdariul, ficior lui Miron Costin logofătului, și Antiohii hatmanul și Lupul, ficior lui Gavriliță vornicul.
Vorovit-au cu toți cu aceștia și i-au poftit și i-au rugat pentru Bogdan și pentru Iordachi. Dece acești boieri n-au putut călca voia lui Antiohi-vodă, și măcar c-avusesă mult supăr de Bogdan și de Iordachi, întăiu Ioniță sărdarul, sân Miron Costân, având mare rană în inema lui pentru tăierea tătâne-său, lui Miron logofătul, în vremea lui Cantemir-vodă, că mai mult era prepusul de Bogdan și de Iordachi c-ar hi îndemnat pe Cantemir-vodă atunce de au perit tat-său. Și acmu, vădzind rugămintea lui Antiohi-vodă, le-au lăsat toate gios ș-au sfătuit cu toțâi. Și ieșindu sara la gazde, au îmbrăcat pe Bogdan și pe Iordachi în haine proaste, și s-au făcut în loc de slugi de-u mărsu dup-acei boieri pen mijlocul slujitorilor, pănă au ieșit pe poartă afară.
Însă fiindu și baș-bulubaș de casa lui Antiohi-vodă, s-au agiunsu și cu dânsul, de-u pus niște slujitori ca aciie, cu plată, de n-au luat tare sama, când au ieșit. Dece hatmanul Bogdan, după ce-au agiunsu la gazda Lupului visternicul, îndat-au încălecat cu câteva slugi ș-au fugit în Țara Leșască. Iară Iordachi Rusăt visternicul au mărsu după Ilii comisul Catacozino păn’ la gazdă pe gios, și n-au putut încăleca și el, ca Bogdan, să fugă, fiind om bătrân și slab. Ș-au purces Catacozino la țară, și așe într-o cuhne l-au ascunsu, și apoi au fugit și Ilie, pentru voia lui Iordachi, depreună. Și l-au dus pen Hangu, ș-au trecut în Țara Leșască amândoi, și așè li s-au tâmplat de au scăpat.
Iară Antiohi-vodă s-au gătit ș-au purces la Țarigrad, împreună cu capegi-baș. Ș-au domnit 5 ani fără 3 luni. Și păre tuturor rău de dânsul, și-l pomeniè de domnu bun pănă în dzua de astădzi, că avè năroc la toate. Bucateli, de să făce în dzileli lui, nice boal-în bucate nu era, și stupii nici într-o vară nu s-au făcut răi. Acestu năroc avu Antiohi-vodă, și plata de la turci, pentru slujbe ce-au făcut, i-au plătit cu mazâlia.